1ra-1051/2015 — Art.264 alin.3 lit.b Cod penal

Prin sentinţa Judecătoriei Taraclia din 14 iulie 2014, Grecu Sergiu a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de 2 ani. Acţiunea civilă înaintată de succesorul legal Cara A. a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului prejudiciului să se pronunţe instanţa în ordinea procedurii civile.

Pentru a pronunţa sentinţa instanţa de fond a reţinut că, Grecu Sergiu la 15 septembrie 2012, aproximativ la ora 0430, conducînd automobilul de model „Opel Vectra”, cu n/î CH BC 260, deplasîndu-se pe autostrada R-38 direcţia Cahul-Taraclia, a încălcat cerinţele pct. 45 pct.1) lit. a), d) şi pct. 2 din 1 Regulamentul Circulaţiei Rutiere şi anume, nu a ţinut seama de starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia, situaţia rutieră, nu a redus viteza sau chiar să oprească, în rezultatul cărui fapt, la km 61 + 900 m., pe autostrada sus indicată, a tamponat pietonul Cara M., care traversa strada. În rezultatul tamponării, lui Cara M. i-au fost cauzate potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 242 d din 29.10.2012, vătămări corporale grave periculoase pentru viaţă, care au provocat decesul acesteia.

Împotriva sentinţei a declarat apel avocatul Grosu Eugen în numele inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărîri de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii. În argumentarea soluţiei a invocat că instanţa de fond a exclus ca probe din materialele cauzei procesele-verbale de verificare a declaraţiilor la locul infracţiunii a reprezentantului legal a părţii vătămate Cara A. şi a martorului Domuşi A., din motiv că acestea au fost petrecute peste 9 luni de zile de la momentul comiterii accidentului rutier, astfel acestea nu pot reda situaţia reală a accidentului rutier. Mai mult ca atît, instanţa nu a luat ca probă şi raportul de expertiză auto-tehnică nr.1522 din 06.11.2013, care a fost efectuat în baza declaraţiilor date la locul infracţiunii de către Cara A. şi a martorului Domuşi A. La fel, instanţa de fond a trecut cu vederea concluziile raportului de expertiză auto-tehnică nr. 242 d din 29.10.2012, potrivit căruia, conducătorul Grecu S. nu a avut posibilitatea de a evita tamponarea pietonului, concluzie care a fost menţinută şi prin raportul de expertiză nr. 1522 din 06.11.2013. Astfel, consideră, că în cazul în care conducătorul mijlocului de transport în timpul deplasării observînd pietonul a încercat să-l evite, însă nu a avut posibilitatea tehnică să reacţioneze, provocînd urmări prejudiciabile, răspunderea penală a acestuia se exclude. Prin urmare, starea de pericol a fost cauzată de pietonul Cara M., care a încălcat prevederile art. 113 pct. 5) din RCR, care prevede că, în cazul deplasării pe carosabil sau pe acostament, pe timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă, pietonii trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, precum şi a art. 114 pct.1), 115 pct.2) şi 116 alin.(1) al RCR. De asemenea, instanţa incorect a interpretat prevederile art. 63 alin. (2) pct. 3) CPP, deoarece Grecu S. a fost recunoscut în calitate de bănuit la data de 2 05.10.2012, iar învinuirea i-a fost adusă la 31.12.2013 – adică peste 1 an 2 luni şi 25 zile. Ordonanţa procurorului ierarhic superior privind anularea ordonanţei de încetare a urmăriri penale din 20.03.2013, nu a fost adusă la cunoştinţă inculpatului, iar potrivit art. 66 alin. (2) pct. 26) CPP, învinuitul sau după caz inculpatul are dreptul să fie informat de către OUP despre toate hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Cahul din 12 februarie 2015, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de avocatul Grosu E. în numele inculpatului.

Instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a dat o apreciere corectă probelor şi circumstanţelor cauzei, a apreciat probele prezentate de părţi din punctul de vedere a utilităţii şi veridicităţii lor, corect ajungînd la concluzia de vinovăţie a inculpatului Grecu S. în săvârşirea infracţiunii de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, care a provocat decesul unei persoane. La fel, instanţa a respins ca neîntemeiate argumentele apelantului referitor la faptul că inculpatul urmează a fi achitat, deoarece în cauză lipsesc probe veridice şi suficiente care ar confirma vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii. Astfel, instanţa de apel a constatat că organul de urmărire penală neîntemeiat a exclus ca probă procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 15.09.2012, or această acţiune nu este prevăzută de legislaţia procesual-penală. Prin urmare, argumentele inculpatului referitor la faptul că pe cauză nu au fost administrate probe pertinente şi concludente care să demonstreze vinovăţia sa în comiterea infracţiunii imputate, instanţa le-a apreciat ca lipsite de temei legal şi ca o tactică de apărare, urmărind scopul de a se eschiva de la răspunderea penală. Cît priveşte argumentele invocate de apelant precum că Grecu S. ilegal a avut statut de bănuit pe un termen mai mult de 3 luni, instanţa l-a respins ca nefondat, or, potrivit art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală, reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul ierarhic superior prin ordonanţă dacă, ulterior, se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut 3 circumstanţa pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire. Astfel, prin ordonanţa procurorului r-lui Taraclia, Diulgher A. din 20.03.2013, a fost anulată ordonanţa de încetare a urmăririi penale din motiv că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri ce a servit drept temei pentru încetare, cu reluarea urmăririi penale. Referitor la argumentul avocatului precum că starea de pericol a fost cauzată de pietonul Cara M. care a încălcat prevederile art. 113 pct. 5), art. 114 pct. 1), art. 115 pct.2) şi art. 116 alin.(1) al RCR, instanţa de apel a menţionat în acest sens prevederile pct. 6 alin. (2) al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 20 din 08.07.1999 „Despre practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport”, cu modificările ulterioare, potrivit căreia, nu poate servi drept temei pentru eliberarea de răspundere penală a conducătorului auto, în cazul în care în acţiunile lui există componenţa de infracţiune, chiar şi în cazul în care regulile circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a mijloacelor de transport au fost încălcate de către pieton. Totodată, instanţa a conchis că viteza maximă de deplasare cu autoturismul este de 90 km/h şi este admisibil a se deplasa cu o aşa viteză, însă aceasta nu este şi o obligaţie. Mai mult ca atît, în limitele vitezei de deplasare admisibilă conducătorul autovehiculului trebuie să respecte cu stricteţe prevederile art. 45 a RCR, să constate că obstacolele puteau fi văzute la 37 m. şi respectiv, trebuia să reducă viteza, să se deplaseze cu aşa viteză cu care ar putea opri în cazul survenirii unui obstacol. La stabilirea tipului şi măsurii de pedeapsă inculpatului, instanţa de fond a ţinut cont de criteriile de individualizare a pedepsei, de prevederile art. 61, 75 Cod penal, de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de toate circumstanţele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului precum şi de condiţiile de viaţă ale acestuia. Astfel, instanţa corect a considerat de a-i stabili inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, fără izolarea lui de societate, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal. 4

Împotriva hotărîrilor nominalizate a declarat recurs ordinar avocatul Grosu E. în numele inculpatului, care invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală solicită, casarea acestora cu achitarea inculpatului, din motiv că fapta acestuia nu întruneşte elementele infracţiunii. În argumentarea recursului a menţionat repetat aceleaşi motive pe care le-a invocat în apel, suplimentar a invocat că accidentul rutier nu s-a produs din vina inculpatului, care se deplasa regulamentar, acesta nu a încălcat regulile de circulaţie. Instanţa de apel s-a limitat la o motivare insuficientă şi contrară probelor expuse, necătînd la faptul că partea apărării a prezentat probe care infirmă vinovăţia lui Grecu S. Toate probele prezentate de procuror reflectă doar faptul producerii accidentului rutier, însă acestea nu demonstrează vinovăţia inculpatului. Mai mult ca atît, acuzatorul de stat nu a prezentat probe că Grecu S. nu a ţinut seama de starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia, dexteritatea în conducere care ar permite să prevadă situaţiile periculoase, deoarece potrivit concluziei raporturilor de expertiză auto-tehnică nr. 242 d din 29.10.2012 şi nr. 1522 din 06.11.2013, s-a constatat că Grecu S. nu a avut posibilitatea de a evita tamponarea pietonului. Starea de pericol a fost cauzată de pieton. Mai mult ca atît, instanţa de apel s-a expus succint asupra interpretării incorecte a prevederilor art. 63 alin. (2) pct.3) CPP, deoarece, potrivit art. 63 alin. (3) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală după anularea ordonanţei de încetare a urmăriri penale, urma să înainteze învinuirea lui Grecu S. sau să-l scoată de sub urmărire penală, acţiuni care nu au fost efectuate de organul de urmărire penală. Prin urmare, există temeiuri de încetare a urmăririi penale, prevăzute de art. 332 alin.(1) şi 275 alin. (9) CPP.

În conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) pct. 11 ) Cod de procedură penală, procurorul a depus referinţă privind opinia sa asupra recursului ordinar declarat de avocat în numele inculpatului, solicitînd inadmisibilitatea recursului declarat, pe motiv că recurentul solicită reaprecierea probelor, temei ce nu se regăseşte în prevederile normei art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală. Acţiunile procesuale în cadrul cauzei penale au fost efectuate legal, nefiind admise încălcarea anumitor prevederi ale legii procesual-penale, ce ar condiţiona comiterea unor erori de drept. 5

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat, în raport cu materialele cauzei şi motivele invocate, Colegiul penal dispune inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente. Potrivit dispoziţiei art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanţa de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii instanţei de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilităţii acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat. Conform prevederilor art. 427 alin. (1) pct.6), 8) Cod de procedură penală, la care face referire avocatul, hotărîrea instanţei de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel în cazul cînd instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei, precum şi nu au fost întrunite elementele infracţiunii. Analizînd norma procesual penală sus menţionată la situaţia în cauză, Colegiul conchide că temeiurile invocate de recurent nu şi-au găsit confirmare, deoarece, după cum rezultă din partea descriptivă a deciziei, instanţa de apel a analizat obiectiv probele administrate, motivîndu-şi soluţia adoptată, indicînd din care motive a ajuns la concluzia de a menţine sentinţa, soluţie expusă detaliat şi motivat la pct. 5 al prezentei decizii. Astfel, sub aspectul situaţiei de „neîntrunire a elementelor infracţiunii”, se înţeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acţiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracţiuni, lipseşte latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea). După cum rezultă din conţinutul recursului, avocatul inculpatului nu este de acord cu condamnarea lui Grecu S. în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, considerînd că lipsesc probe certe ce ar confirma vinovăţia acestuia în săvîrşirea infracţiunii imputate, în legătură cu ce urma a fi achitat. Colegiul penal constată că, prima instanţă, conform prevederilor art.314 Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele prezentate de părţi, a audiat inculpatul, succesorul părţii vătămate, martorii, a cercetat actele cauzei, apreciindu-le în mod obiectiv, care 6 au format convingerea instanţei că vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, pe deplin a fost dovedită. Instanţa de apel, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură penală, a supus unei verificări minuţioase toate probele administrate şi a conchis asupra temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţa de fond, expusă mai sus, deoarece argumentele apărării nu şi-au găsit confirmare în şedinţa de judecată. Conform textelor sentinţei şi deciziei, instanţele de judecată au constatat că vinovăţia lui Grecu S. în săvîrşirea infracţiunii imputate pe deplin a fost dovedită prin: - declaraţiile succesorului părţii vătămate, - a martorilor Domuşci A., Tulum C., Tulum G., Chircov G. şi actele cauzei - procesul-verbal de cercetare a locului accidentului rutier din 15.09.2012 cu foto-tabelul, - procesul-verbal de examinare şi verificare a stării tehnice a unităţii de transport, - rapoartele de constatare medico-legală nr. 222 din 26.02.2012 şi de expertiză medico-legală nr. 242d a cadavrului din 29.10.2012, probe care sunt descrise şi analizate în hotărîrile judecătoreşti şi care sînt pertinente, concludente, coroborează între ele şi nu trezesc temei de îndoială. Astfel, în speţă, s-au stabilit toate elementele componente ale infracţiunii imputate lui Grecu S., inclusiv vinovăţia acestuia, iar instanţele de fond şi apel s-au pronunţat asupra circumstanţelor de fapt, care şi-au motivat concluziile prin cumulul de probe pertinente, concludente şi utile, administrate pe parcursul judecării cauzei şi ulterior apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală. Nu pot fi reţinute nici argumentele părţii apărării, precum că concluziile instanţelor judecătoreşti privind vinovăţia lui Grecu S. sunt neîntemeiate, deoarece probelor administrate nu li s-a dat aprecierea corespunzătoare. Colegiul atestă că potrivit probelor enumerate mai sus în acţiunile inculpatului este prezentă latura obiectivă, deoarece s-a constatat cu certitudine că Grecu S. a încălcat regulile de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane, iar fapta acestuia a dus şi la încălcarea cerinţelor pct. 45) din Regulamentul Circulaţiei Rutiere. În speţă, este prezentă şi latura subiectivă, care se caracterizează prin vinovăţie sub forma imprudenţei. La calificarea faptei se i-a în consideraţie faptul că în fiecare caz urmează să se stabilească 7 nu doar obligaţia de a respecta regulile de securitate a circulaţiei mijloacelor de transport, dar şi posibilitatea persoanei de a le respecta şi a prevedea consecinţele prejudiciabile. Or, această posibilitate ar putea fi limitată de circumstanţe obiective sau subiective. Totodată, instanţa de recurs menţionează că, reieşind din legislaţia în vigoare privind încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport, nu poate fi temei pentru eliberarea conducătorului auto de răspundere penală, în cazul în care în acţiunile lui există componenţa de infracţiune, chiar şi în cazul în care regulile circulaţiei rutiere au fost încălcate şi de către partea vătămată (pieton), asemenea circumstanţă poate fi reţinută de către instanţa de judecată doar ca circumstanţă atenuantă. Prin urmare, motivul recurentului, precum că inculpatul nu a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat, sînt neîntemeiate şi contravin materialelor cauzei, iar nerecunoaşterea vinovăţiei de către acesta nu echivalează cu achitare, de vreme ce există probe pertinente şi concludente care, în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăţia lui în săvîrşirea infracţiunii imputate. Cît priveşte afirmaţia autorului, precum că instanţele de judecată incorect au apreciat probele punîndu-le la baza sentinţei de condamnare, nu poate fi reţinută ca temei de admitere a recursului declarat, deoarece, ca probe acestea au fost adunate cu respectarea procedurii penale, verificate şi apreciate de instanţe în modul corespunzător conform procedurii penale. Temei de a pune la îndoială legalitatea acestor concluzii nu este. Totodată, recursul înaintat repetă întocmai textul apelului declarat de avocat, argumentele expuse de recurent au fost anterior invocate în apel, iar instanţa de apel, pe deplin le-a examinat, apreciind toate probele din dosar în ansamblu, şi, conform art. 414 alin.(3), 417 alin. (1) pct.8) Cod de procedură penală, s-a pronunţat detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apel. O nouă reapreciere a probelor în modul propus de autorul recursului nu poate fi efectuată de către instanţa de recurs, deoarece aceasta judecă numai temeiurile de drept. Colegiul menţionează că, la etapa recursului ordinar instanţa de recurs nu declanşează un control asupra fondului cauzei, ci verifică doar dacă s-au aplicat corect normele de drept la faptele constatate de instanţa de fond şi, după caz, de instanţa de apel. Colegiul constată că erori de drept în speţa 8 nominalizată nu s-au stabilit. Referitor la argumentul recurentului, prin care consideră că în speţă au fost încălcate prevederile art. 63 alin. (2) pct. 3) şi alin. (3) Cod de procedură penală, deoarece Grecu S. a fost menţinut în calitate de bănuit mai mult de 3 luni, precum şi a fost pus sub învinuire cu încălcarea termenului prevăzut de lege, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat, reţinînd următoarele. La data de 05 octombrie 2012, Grecu Serghei a fost recunoscut în calitate de bănuit şi a fost audiat (f.d.27-30, vol.I), iar prin ordonanţa procurorului r- lui Taraclia, Hadji E. din 26 decembrie 2012, a fost clasată cauza penală în privinţa lui Grecu S., din motivul lipsei în acţiunile lui a elementelor infracţiunii. Ulterior, prin ordonanţa procurorului ierarhic superior din 20.03.2013, ordonanţa de clasarea a cauzei penale a fost casată cu reluarea şi prelungirea urmăririi penale, în temeiul art. 287 alin. (1) CPP. La 31 decembrie 2013, Grecu S. a fost pus sub învinuire. Sub acest aspect, în cazul în care inculpatul sau avocatul acestuia au avut obiecţii faţă de reluarea urmăririi penale şi menţinerea în calitate de bănuit, aceştia au avut posibilitatea, în baza art. 313 CPP să depună plîngere judecătorului de instrucţie împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală, însă nu au făcut, ceea ce se prezumă că au fost de acord cu acţiunile şi actele organului de urmărire penală. Ordonanţele de bănuit şi punere sub învinuire sunt acte procedurale şi în cazul în care sunt încălcate prevederile legale referitoare la recunoaşterea în calitate de bănuit sau la punerea sub învinuire a persoanei, prin prisma art. 251 alin. (2) CPP, nu atrag nulitatea absolută a actelor procedurale respective. Mai mult ca atît, în demersul apărătorului făcut la terminarea urmăririi penale se invocă încetarea procesului penal, pe motiv că în acţiunile lui Grecu S. lipsesc elementele infracţiunii, totodată nefiind de acord cu distanţa urmei de frînare, care o consideră necorespunzătoare, însă referitor la încălcarea prevederilor art. 63 Cod de procedură penală, careva cereri nu a înaintat. Potrivit alin. (4) al art. 251 Cod de procedură penală, încălcarea oricărei alte prevederi legale decît cele prevăzute în alin. (2), atrage nulitatea actului dacă au fost invocate în cursul efectuării acţiunii – cînd partea este prezentă, sau la terminarea urmăririi penale – cînd partea ia cunoştinţă de materialele dosarului, sau în instanţa de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea acţiunii 9 procesuale, precum şi în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanţă. Astfel, Grecu S., constatînd că i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile constituţionale, nu a fost lipsit de dreptul de a contesta ordonanţa de reluare a urmăririi penale, inclusiv, şi alte acte sau acţiuni ale organului de urmărire penală judecătorului de instrucţie în conformitate cu prevederile art. 313 CPP şi în termenii stabiliţi de această normă procesual-penală. În sensul art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen. Reieşind din circumstanţele indicate, Colegiul consideră că acţiunilor lui Grecu S. i s-au dat o apreciere şi încadrare juridică corectă, iar măsura de pedeapsă acestuia a fost stabilită cu respectarea prevederilor art. 61, 75 Cod penal, ţinîndu-se seama de gradul prejudiciabil al faptei comise, de persoana celui vinovat şi de toate circumstanţele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă în limita sancţiunii normei penale în baza căruia a fost declarat vinovat, astfel temeiuri de a interveni în hotărîrea judecătorească în această parte la fel nu s-a stabilit. Prezenţa circumstanţelor nominalizate permit instanţei de recurs să concluzioneze asupra inadmisibilităţii recursului declarat, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Grosu Eugen în numele inculpatului Grecu Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Cahul din 12 februarie 2015, în cauza penală în privinţa lui Grecu Sergiu Ilie, ca fiind vădit neîntemeiat. Decizia este irevocabilă, publicată integral la 03 decembrie 2015. Preşedinte Petru Ursache Judecătorii Constantin Alerguş Vladimir Timofti 10