1ra-1051/2015 — art.264 alin.3 lit.b Cod penal

1ra-1051/2015 — art.264 alin.3 lit.b Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-1051/15

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

04 noiembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Grosu Eugen în numele inculpatului Grecu Sergiu, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Taraclia din 14 iulie 2014 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Cahul din 12 februarie 2015, în cauza

penală în privința lui

Grecu Sergiu Ilie,

născut la 13 mai 1969, originar și domiciliat în r-nul

Cahul, s. Slobozia Mare, str. Mihai Eminescu.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură

penală legal executată.

C O N S T A T Ă :

fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

Acțiunea civilă înaintată de succesorul legal Cara A. a fost admisă în

principiu, urmînd ca asupra cuantumului prejudiciului să se pronunțe

instanța în ordinea procedurii civile.

Sergiu la 15 septembrie 2012, aproximativ la ora 0430, conducînd automobilul

de model „Opel Vectra”, cu n/î CH BC 260, deplasîndu-se pe autostrada R-38

direcția Cahul-Taraclia, a încălcat cerințele pct. 45 pct.1) lit. a), d) și pct. 2 din

1

Regulamentul Circulației Rutiere și anume, nu a ținut seama de starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, situația rutieră, nu a redus

viteza sau chiar să oprească, în rezultatul cărui fapt, la km 61 + 900 m., pe

autostrada sus indicată, a tamponat pietonul Cara M., care traversa strada.

În rezultatul tamponării, lui Cara M. i-au fost cauzate potrivit raportului

de expertiză medico-legală nr. 242 d din 29.10.2012, vătămări corporale grave

periculoase pentru viață, care au provocat decesul acesteia.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri

de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii. În argumentarea soluției a invocat că instanța de fond a exclus ca

probe din materialele cauzei procesele-verbale de verificare a declarațiilor la

locul infracțiunii a reprezentantului legal a părții vătămate Cara A. și a

martorului Domuși A., din motiv că acestea au fost petrecute peste 9 luni de

zile de la momentul comiterii accidentului rutier, astfel acestea nu pot reda

situația reală a accidentului rutier. Mai mult ca atît, instanța nu a luat ca probă

și raportul de expertiză auto-tehnică nr.1522 din 06.11.2013, care a fost

efectuat în baza declarațiilor date la locul infracțiunii de către Cara A. și a

martorului Domuși A.

La fel, instanța de fond a trecut cu vederea concluziile raportului de

expertiză auto-tehnică nr. 242 d din 29.10.2012, potrivit căruia, conducătorul

Grecu S. nu a avut posibilitatea de a evita tamponarea pietonului, concluzie

care a fost menținută și prin raportul de expertiză nr. 1522 din 06.11.2013.

Astfel, consideră, că în cazul în care conducătorul mijlocului de

transport în timpul deplasării observînd pietonul a încercat să-l evite, însă nu

a avut posibilitatea tehnică să reacționeze, provocînd urmări prejudiciabile,

răspunderea penală a acestuia se exclude.

Prin urmare, starea de pericol a fost cauzată de pietonul Cara M., care a

încălcat prevederile art. 113 pct. 5) din RCR, care prevede că, în cazul

deplasării pe carosabil sau pe acostament, pe timp de noapte sau în condiții

de vizibilitate redusă, pietonii trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente

fluorescent-reflectorizante, precum și a art. 114 pct.1), 115 pct.2) și 116 alin.(1)

al RCR.

De asemenea, instanța incorect a interpretat prevederile art. 63 alin. (2)

pct. 3) CPP, deoarece Grecu S. a fost recunoscut în calitate de bănuit la data de

2

05.10.2012, iar învinuirea i-a fost adusă la 31.12.2013 – adică peste 1 an 2 luni

și 25 zile.

Ordonanța procurorului ierarhic superior privind anularea ordonanței

de încetare a urmăriri penale din 20.03.2013, nu a fost adusă la cunoștință

inculpatului, iar potrivit art. 66 alin. (2) pct. 26) CPP, învinuitul sau după caz

inculpatul are dreptul să fie informat de către OUP despre toate hotărîrile

adoptate care se referă la drepturile și interesele sale.

februarie 2015, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de avocatul Grosu E.

în numele inculpatului.

corectă probelor și circumstanțelor cauzei, a apreciat probele prezentate de

părți din punctul de vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungînd la

concluzia de vinovăție a inculpatului Grecu S. în săvârșirea infracțiunii de

încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce

mijlocul de transport, care a provocat decesul unei persoane.

La fel, instanța a respins ca neîntemeiate argumentele apelantului

referitor la faptul că inculpatul urmează a fi achitat, deoarece în cauză lipsesc

probe veridice și suficiente care ar confirma vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii.

Astfel, instanța de apel a constatat că organul de urmărire penală

neîntemeiat a exclus ca probă procesul-verbal de cercetare la fața locului din

15.09.2012, or această acțiune nu este prevăzută de legislația procesual-penală.

Prin urmare, argumentele inculpatului referitor la faptul că pe cauză nu

au fost administrate probe pertinente și concludente care să demonstreze

vinovăția sa în comiterea infracțiunii imputate, instanța le-a apreciat ca lipsite

de temei legal și ca o tactică de apărare, urmărind scopul de a se eschiva de la

răspunderea penală.

Cît privește argumentele invocate de apelant precum că Grecu S. ilegal

a avut statut de bănuit pe un termen mai mult de 3 luni, instanța l-a respins ca

nefondat, or, potrivit art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală, reluarea

urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale

sau după scoaterea persoanei de sub urmărire se dispune de către procurorul

ierarhic superior prin ordonanță dacă, ulterior, se constată că nu a existat în

fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri sau că a dispărut

3

circumstanța pe care se întemeia încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei

penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire.

Astfel, prin ordonanța procurorului r-lui Taraclia, Diulgher A. din

20.03.2013, a fost anulată ordonanța de încetare a urmăririi penale din motiv

că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea acestor măsuri ce a servit

drept temei pentru încetare, cu reluarea urmăririi penale.

Referitor la argumentul avocatului precum că starea de pericol a fost

cauzată de pietonul Cara M. care a încălcat prevederile art. 113 pct. 5), art. 114

pct. 1), art. 115 pct.2) și art. 116 alin.(1) al RCR, instanța de apel a menționat în

acest sens prevederile pct. 6 alin. (2) al Hotărîrii Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 20 din 08.07.1999 „Despre practica judiciară cu privire la aplicarea

legislației în cadrul examinării cauzelor penale referitor la încălcarea regulilor de

securitate a circulației și de exploatare a mijloacelor de transport”, cu modificările

ulterioare, potrivit căreia, nu poate servi drept temei pentru eliberarea de

răspundere penală a conducătorului auto, în cazul în care în acțiunile lui

există componența de infracțiune, chiar și în cazul în care regulile circulației

rutiere și/sau de exploatare a mijloacelor de transport au fost încălcate de

către pieton.

Totodată, instanța a conchis că viteza maximă de deplasare cu

autoturismul este de 90 km/h și este admisibil a se deplasa cu o așa viteză,

însă aceasta nu este și o obligație. Mai mult ca atît, în limitele vitezei de

deplasare admisibilă conducătorul autovehiculului trebuie să respecte cu

strictețe prevederile art. 45 a RCR, să constate că obstacolele puteau fi văzute

la 37 m. și respectiv, trebuia să reducă viteza, să se deplaseze cu așa viteză cu

care ar putea opri în cazul survenirii unui obstacol.

La stabilirea tipului și măsurii de pedeapsă inculpatului, instanța de fond

a ținut cont de criteriile de individualizare a pedepsei, de prevederile art. 61,

75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de

persoana celui vinovat, de toate circumstanțele cauzei care agravează sau

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului precum și de condițiile de viață ale acestuia. Astfel,

instanța corect a considerat de a-i stabili inculpatului o pedeapsă cu

închisoarea, fără izolarea lui de societate, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod

penal.

4

Grosu E. în numele inculpatului, care invocînd prevederile art. 427 alin. (1)

pct. 6), 8) Cod de procedură penală solicită, casarea acestora cu achitarea

inculpatului, din motiv că fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii.

În argumentarea recursului a menționat repetat aceleași motive pe care

le-a invocat în apel, suplimentar a invocat că accidentul rutier nu s-a produs

din vina inculpatului, care se deplasa regulamentar, acesta nu a încălcat

regulile de circulație.

Instanța de apel s-a limitat la o motivare insuficientă și contrară

probelor expuse, necătînd la faptul că partea apărării a prezentat probe care

infirmă vinovăția lui Grecu S. Toate probele prezentate de procuror reflectă

doar faptul producerii accidentului rutier, însă acestea nu demonstrează

vinovăția inculpatului. Mai mult ca atît, acuzatorul de stat nu a prezentat

probe că Grecu S. nu a ținut seama de starea psihofiziologică ce influențează

atenția și reacția, dexteritatea în conducere care ar permite să prevadă

situațiile periculoase, deoarece potrivit concluziei raporturilor de expertiză

auto-tehnică nr. 242 d din 29.10.2012 și nr. 1522 din 06.11.2013, s-a constatat că

Grecu S. nu a avut posibilitatea de a evita tamponarea pietonului. Starea de

pericol a fost cauzată de pieton.

Mai mult ca atît, instanța de apel s-a expus succint asupra interpretării

incorecte a prevederilor art. 63 alin. (2) pct.3) CPP, deoarece, potrivit art. 63

alin. (3) Cod de procedură penală, organul de urmărire penală după anularea

ordonanței de încetare a urmăriri penale, urma să înainteze învinuirea lui

Grecu S. sau să-l scoată de sub urmărire penală, acțiuni care nu au fost

efectuate de organul de urmărire penală. Prin urmare, există temeiuri de

încetare a urmăririi penale, prevăzute de art. 332 alin.(1) și 275 alin. (9) CPP.

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat de avocat în numele inculpatului, solicitînd

inadmisibilitatea recursului declarat, pe motiv că recurentul solicită

reaprecierea probelor, temei ce nu se regăsește în prevederile normei art. 427

alin. (1) Cod de procedură penală. Acțiunile procesuale în cadrul cauzei

penale au fost efectuate legal, nefiind admise încălcarea anumitor prevederi

ale legii procesual-penale, ce ar condiționa comiterea unor erori de drept.

5

în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal dispune

inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală,

instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat

împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 427 alin. (1) pct.6), 8) Cod de procedură

penală, la care face referire avocatul, hotărîrea instanței de apel poate fi

supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel în cazul cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de

fapt, care a afectat soluția instanței, precum și nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Analizînd norma procesual penală sus menționată la situația în cauză,

Colegiul conchide că temeiurile invocate de recurent nu și-au găsit

confirmare, deoarece, după cum rezultă din partea descriptivă a deciziei,

instanța de apel a analizat obiectiv probele administrate, motivîndu-și soluția

adoptată, indicînd din care motive a ajuns la concluzia de a menține sentința,

soluție expusă detaliat și motivat la pct. 5 al prezentei decizii.

Astfel, sub aspectul situației de „neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se

înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acțiunile

acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii respective

(persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau

subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

După cum rezultă din conținutul recursului, avocatul inculpatului nu

este de acord cu condamnarea lui Grecu S. în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod

penal, considerînd că lipsesc probe certe ce ar confirma vinovăția acestuia în

săvîrșirea infracțiunii imputate, în legătură cu ce urma a fi achitat.

Colegiul penal constată că, prima instanță, conform prevederilor art.314

Cod de procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate

aspectele probele prezentate de părți, a audiat inculpatul, succesorul părții

vătămate, martorii, a cercetat actele cauzei, apreciindu-le în mod obiectiv, care

6

au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, pe deplin a fost

dovedită.

Instanța de apel, respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, a supus unei verificări minuțioase toate probele administrate și a

conchis asupra temeiniciei soluției pronunțate de instanța de fond, expusă

mai sus, deoarece argumentele apărării nu și-au găsit confirmare în ședința de

judecată.

Conform textelor sentinței și deciziei, instanțele de judecată au constatat

că vinovăția lui Grecu S. în săvîrșirea infracțiunii imputate pe deplin a fost

dovedită prin: - declarațiile succesorului părții vătămate, - a martorilor Domușci A.,

Tulum C., Tulum G., Chircov G. și actele cauzei - procesul-verbal de cercetare a

locului accidentului rutier din 15.09.2012 cu foto-tabelul, - procesul-verbal de

examinare și verificare a stării tehnice a unității de transport, - rapoartele de

constatare medico-legală nr. 222 din 26.02.2012 și de expertiză medico-legală nr.

242d a cadavrului din 29.10.2012, probe care sunt descrise și analizate în

hotărîrile judecătorești și care sînt pertinente, concludente, coroborează între

ele și nu trezesc temei de îndoială.

Astfel, în speță, s-au stabilit toate elementele componente ale

infracțiunii imputate lui Grecu S., inclusiv vinovăția acestuia, iar instanțele de

fond și apel s-au pronunțat asupra circumstanțelor de fapt, care și-au motivat

concluziile prin cumulul de probe pertinente, concludente și utile,

administrate pe parcursul judecării cauzei și ulterior apreciate în conformitate

cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Nu pot fi reținute nici argumentele părții apărării, precum că concluziile

instanțelor judecătorești privind vinovăția lui Grecu S. sunt neîntemeiate,

deoarece probelor administrate nu li s-a dat aprecierea corespunzătoare.

Colegiul atestă că potrivit probelor enumerate mai sus în acțiunile

inculpatului este prezentă latura obiectivă, deoarece s-a constatat cu certitudine

că Grecu S. a încălcat regulile de securitate a circulației de către persoana care

conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei

persoane, iar fapta acestuia a dus și la încălcarea cerințelor pct. 45) din

Regulamentul Circulației Rutiere. În speță, este prezentă și latura subiectivă,

care se caracterizează prin vinovăție sub forma imprudenței. La calificarea

faptei se i-a în considerație faptul că în fiecare caz urmează să se stabilească

7

nu doar obligația de a respecta regulile de securitate a circulației mijloacelor

de transport, dar și posibilitatea persoanei de a le respecta și a prevedea

consecințele prejudiciabile. Or, această posibilitate ar putea fi limitată de

circumstanțe obiective sau subiective.

Totodată, instanța de recurs menționează că, reieșind din legislația în

vigoare privind încălcarea regulilor de securitate a circulației și de exploatare

a mijloacelor de transport, nu poate fi temei pentru eliberarea conducătorului

auto de răspundere penală, în cazul în care în acțiunile lui există componența

de infracțiune, chiar și în cazul în care regulile circulației rutiere au fost

încălcate și de către partea vătămată (pieton), asemenea circumstanță poate fi

reținută de către instanța de judecată doar ca circumstanță atenuantă.

Prin urmare, motivul recurentului, precum că inculpatul nu a comis

infracțiunea pentru care a fost condamnat, sînt neîntemeiate și contravin

materialelor cauzei, iar nerecunoașterea vinovăției de către acesta nu

echivalează cu achitare, de vreme ce există probe pertinente și concludente

care, în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu

certitudine vinovăția lui în săvîrșirea infracțiunii imputate.

Cît privește afirmația autorului, precum că instanțele de judecată

incorect au apreciat probele punîndu-le la baza sentinței de condamnare, nu

poate fi reținută ca temei de admitere a recursului declarat, deoarece, ca probe

acestea au fost adunate cu respectarea procedurii penale, verificate și

apreciate de instanțe în modul corespunzător conform procedurii penale.

Temei de a pune la îndoială legalitatea acestor concluzii nu este.

Totodată, recursul înaintat repetă întocmai textul apelului declarat de

avocat, argumentele expuse de recurent au fost anterior invocate în apel, iar

instanța de apel, pe deplin le-a examinat, apreciind toate probele din dosar în

ansamblu, și, conform art. 414 alin.(3), 417 alin. (1) pct.8) Cod de procedură

penală, s-a pronunțat detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

O nouă reapreciere a probelor în modul propus de autorul recursului

nu poate fi efectuată de către instanța de recurs, deoarece aceasta judecă

numai temeiurile de drept.

Colegiul menționează că, la etapa recursului ordinar instanța de recurs

nu declanșează un control asupra fondului cauzei, ci verifică doar dacă s-au

aplicat corect normele de drept la faptele constatate de instanța de fond și,

după caz, de instanța de apel. Colegiul constată că erori de drept în speța

8

nominalizată nu s-au stabilit.

Referitor la argumentul recurentului, prin care consideră că în speță au

fost încălcate prevederile art. 63 alin. (2) pct. 3) și alin. (3) Cod de procedură

penală, deoarece Grecu S. a fost menținut în calitate de bănuit mai mult de 3

luni, precum și a fost pus sub învinuire cu încălcarea termenului prevăzut de

lege, Colegiul penal îl consideră neîntemeiat, reținînd următoarele.

La data de 05 octombrie 2012, Grecu Serghei a fost recunoscut în calitate

de bănuit și a fost audiat (f.d.27-30, vol.I), iar prin ordonanța procurorului r-

lui Taraclia, Hadji E. din 26 decembrie 2012, a fost clasată cauza penală în

privința lui Grecu S., din motivul lipsei în acțiunile lui a elementelor

infracțiunii.

Ulterior, prin ordonanța procurorului ierarhic superior din 20.03.2013,

ordonanța de clasarea a cauzei penale a fost casată cu reluarea și prelungirea

urmăririi penale, în temeiul art. 287 alin. (1) CPP. La 31 decembrie 2013, Grecu

S. a fost pus sub învinuire.

Sub acest aspect, în cazul în care inculpatul sau avocatul acestuia au

avut obiecții față de reluarea urmăririi penale și menținerea în calitate de

bănuit, aceștia au avut posibilitatea, în baza art. 313 CPP să depună plîngere

judecătorului de instrucție împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului

de urmărire penală, însă nu au făcut, ceea ce se prezumă că au fost de acord

cu acțiunile și actele organului de urmărire penală.

Ordonanțele de bănuit și punere sub învinuire sunt acte procedurale și

în cazul în care sunt încălcate prevederile legale referitoare la recunoașterea în

calitate de bănuit sau la punerea sub învinuire a persoanei, prin prisma art.

251 alin. (2) CPP, nu atrag nulitatea absolută a actelor procedurale respective.

Mai mult ca atît, în demersul apărătorului făcut la terminarea urmăririi

penale se invocă încetarea procesului penal, pe motiv că în acțiunile lui Grecu

S. lipsesc elementele infracțiunii, totodată nefiind de acord cu distanța urmei

de frînare, care o consideră necorespunzătoare, însă referitor la încălcarea

prevederilor art. 63 Cod de procedură penală, careva cereri nu a înaintat.

Potrivit alin. (4) al art. 251 Cod de procedură penală, încălcarea oricărei

alte prevederi legale decît cele prevăzute în alin. (2), atrage nulitatea actului

dacă au fost invocate în cursul efectuării acțiunii – cînd partea este prezentă, sau

la terminarea urmăririi penale – cînd partea ia cunoștință de materialele dosarului,

sau în instanța de judecată – cînd partea a fost absentă la efectuarea acțiunii

9

procesuale, precum și în cazul în care proba este prezentată nemijlocit în instanță.

Astfel, Grecu S., constatînd că i-au fost încălcate drepturile și libertățile

constituționale, nu a fost lipsit de dreptul de a contesta ordonanța de reluare a

urmăririi penale, inclusiv, și alte acte sau acțiuni ale organului de urmărire

penală judecătorului de instrucție în conformitate cu prevederile art. 313 CPP

și în termenii stabiliți de această normă procesual-penală.

În sensul art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală, în cazul în care

pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual și nulitatea

actului efectuat peste termen.

Reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul consideră că acțiunilor lui

Grecu S. i s-au dat o apreciere și încadrare juridică corectă, iar măsura de

pedeapsă acestuia a fost stabilită cu respectarea prevederilor art. 61, 75 Cod

penal, ținîndu-se seama de gradul prejudiciabil al faptei comise, de persoana

celui vinovat și de toate circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează

răspunderea, fiindu-i numită o pedeapsă în limita sancțiunii normei penale în

baza căruia a fost declarat vinovat, astfel temeiuri de a interveni în hotărîrea

judecătorească în această parte la fel nu s-a stabilit.

Prezența circumstanțelor nominalizate permit instanței de recurs să

concluzioneze asupra inadmisibilității recursului declarat, pe motiv că este

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Grosu Eugen

în numele inculpatului Grecu Sergiu, împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Cahul din 12 februarie 2015, în cauza penală în privința lui

Grecu Sergiu Ilie, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 03 decembrie 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

10