1ra-1048/2013 — Art. 264 al. 3 CP

Prin sentinţa Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 07 martie 2013, Gheorghiţa Evghenii a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 78 alin. (2) Cod penal, la 4 ani închisoare. Conform art. 90 Cod penal executarea pedepsei a fost suspendată condiţionat pe un termen de probă de 2 ani.

În fapt, instanţa de fond a constatat că în dimineaţa zilei de 19 iulie 2012, aproximativ la ora 07:30, inculpatul Gheorghiţa Evghenii, conducînd autoturismul de model „AUDI A6”, cu numerele de înmatriculare C JJ 260, ajungînd la intersecţia str. Veronica Micle cu str. A. Puşkin, mun. Chişinău, n-a ţinut permanent seama de împrejurări, n-a apreciat corect situaţia reală de pe drum, prin ce a încălcat cerinţele pct. 45 al Regulamentului Circulaţiei Rutiere, care prevede că: 1) Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză stabilită, ţinînd permanent seama de următorii factori: a) starea psihofiziologică ce influenţează atenţia şi reacţia; h) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului şi particularităţile încărcăturii; d) situaţia rutieră. 2) În cazul în care în limita vizibilităţii apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranţa traficului”, precum şi cerinţele pct. 39 alin. (2) lit. b) al Regulamentului Circulaţiei Rutiere (RCR), care prevede, că „În cazul în care vehiculul iese de pe teritoriul adiacent drumului, conducătorul trebuie să cedeze trecerea pietonilor şi vehiculelor care circulă pe acest drum”, şi s-a angajat în trecerea intersecţiei nominalizate. Suplimentar, la efectuarea manevrei de traversare a intersecţiei str.Veronica Micle cu str. A. Puşkin, inculpatul nu a ţinut cont nici de cerinţele indicatorului rutier de prioritate 2.1 „Cedează trecerea” (anexa nr. 3 al RCR), amplasat pe str. Veronica Micle pînă la intersecţia cu str. Puşkin care prevede expres, că „conducătorul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care se apropie de intersecţie pe drumul ce urmează a fi intersectat, iar cazul în care indicatorul este însoţit de panoul adiţional 6.15.1 sau 6.15.2- celor care se apropie pe drumul cu prioritate. În caz de necesitate, el trebuie să oprească la marcajul 1.13, iar in lipsa acestuia înaintea intersecţiei”, şi manifestînd neglijenţă în circumstanţele expuse a comis tamponarea cu bicicleta de model „PININFANINA” condusă regulamentar de cet. Fleghel Alexandru, care se deplasa pe str. A. Puşkin din direcţia str. 31 august 1989 spre bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, mun. Chişinău. În rezultatul impactului, ambele unităţi de transport au fost tehnic deteriorate, iar partea vătămată s-a ales cu vătămări corporale grave. Analizînd în ansamblu probele acumulate în şedinţa de judecată, instanţa a conchis că vinovăţia inculpatului este dovedită şi acţiunile lui urmează a fi încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei şi exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale şi sănătăţii. La stabilirea pedepsei instanţa a ţinut cont de caracterul şi gradul de pericol social al infracţiunii săvîrşite, de persoana vinovatului şi circumstanţele cauzei, de faptul că inculpatul anterior nu a mai încălcat legea, se căieşte sincer de cele 2 întîmplate, că a comis infracţiunea din imprudenţă, este familist şi are la întreţinere mama în vîrstă, a.n.1924, al cărei întreţinător unic este, şi care necesită îngrijirea altei persoane, că a contribuit activ la descoperirea infracţiunii, acordînd ajutor părţii vătămate, a achitat prejudiciul material şi partea vătămată nu are pretenţii faţă de inculpat, circumstanţe agravante nefiind stabilite şi a concluzionat că educarea şi reeducarea inculpatului este posibilă fără izolare de societate. Ţinînd seama de circumstanţele comiterii infracţiunii, cumulul de circumstanţe atenuante, instanţa a conchis că în privinţa inculpatului poate fi aplicat art. 78 alin. (2) Cod penal, care statuează că în cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, poate fi înlăturată.

Procurorul a declarat apel, solicitînd casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie aplicată şi pedeapsa complementară - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. Apelantul a invocat că instanţa de judecată nu a ţinut cont că inculpatul nu a recuperat integral părţii vătămate prejudiciul cauzat prin infracţiune, nu a vizitat partea vătămată la spital şi nici nu s-a interesat de starea sănătăţii ei, etc. La fel instanţa de judecată greşit a ajuns la concluzia că corectarea şi reeducarea inculpatului este posibilă fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport, apreciind doar faptul recunoaşterii de către inculpat a vinovăţiei în comiterea infracţiunii incriminate în calitate de circumstanţă atenuantă - acesta fiind un drept prevăzut al inculpatului. Scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală dată în privinţa inculpatului nu poate fi atins decît prin aplicarea şi a pedepsei complimentare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, mai ales că în prezent se comit cu o frecvenţă sporită infracţiuni similare, ce majorează gradul prejudiciabil al acestora şi rezonanţa lor socială. Mai mult ca atît, că mijlocul de transport nu este o sursă unică de existenţă a inculpatului, acesta fiind folosit doar ca un atribut obişnuit în deplasarea inculpatului. Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală are drept scop restabili echităţii, corectarea inculpatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni din partea condamnaţilor, cît şi a altor persoane. Or, inculpatul a admis o încălcare gravă a prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere, prin ce a pus în pericol nu doar viaţa sa, dar şi a altei persoane care este nevoită să urmeze tratament suplimentar în vederea reabilitării stării sănătăţii perturbate în rezultatul producerii accidentului rutier.

Potrivit deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, apelul a fost respins ca nefondat. Instanţa de apel a reţinut că la aprecierea măsurii de pedeapsă instanţa de fond a luat în consideraţie aspectele săvîrşirii infracţiunii, categoria de infracţiuni şi gradul de pericol social al faptei comise, personalitatea inculpatului, circumstanţele care atenuează ori agravează răspunderea, alte circumstanţe ale cauzei. Circumstanţe agravante nu au fost stabilite. Ca circumstanţe atenuante instanţa a reţinut faptul, că inculpatul anterior nu a mai încălcat legea, a contribuit 3 activ la descoperirea infracţiunii, se căieşte sincer de cele întîmplate, a comis infracţiunea din imprudenţă. Ca persoană se caracterizează pozitiv, este familist şi are la întreţinere mama în vîrstă, a.n. 1924, el fiind unicul ei întreţinător, şi care necesită îngrijirea altei persoane. Apelantul incorect a indicat că inculpatul nu s-a interesat de starea părţii vătămate, nu l-a vizitat la spital şi nu a restituit prejudiciul, ori în materialele cauzei nu se conţin aşa date. Mai mult, partea vătămată a declarat că i-a fost achitat prejudiciul material şi nu are pretenţii faţă de inculpat, iar în şedinţa de judecată a confirmat acest fapt. Astfel, ţinînd cont de circumstanţele comiterii acţiunii, cumulul de circumstanţe atenuante, instanţa de apel a concluzionat că în privinţa inculpatului corect a fost aplicat art. 78 alin. (2) Cod penal, care prevede că în cazul în care instanţa de judecată constată doar circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, poate fi înlăturată. Aceste prevederi legale au fost respectate şi nu sunt aduse contraargumente la cele indicate în sentinţă. Instanţa a specificat că, deşi apelantul a indicat precum că scopul pedepsei în cazul inculpatului nu poate fi atins fără aplicarea pedepsei complementare, aceasta este o declaraţie fără suport probant şi argumente expres referitoare la ultimul. În asemenea circumstanţe, instanţa de apel nu consideră necesar de a-1 priva pe acesta de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Procurorul a declarat recurs ordinar, în care a solicitat casarea deciziei menţionate şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de apel, în alt complet de judecată. Recurentul a specificat că la aplicarea pedepsei inculpatului pentru infracţiunea comisă, instanţa de apel nu a acordat deplină eficienţă prevederilor art. 61 şi 75 Cod penal. Raportînd la aspectele de individualizare a pedepsei, reieşind din cerinţele legislaţiei penale referitor la aceasta, apreciind circumstanţele cauzei penale şi a faptei imputate inculpatului este oportună evaluarea juridică, socială a acţiunilor ultimului, sub aspectul prejudiciului cauzat relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, pentru încălcarea căreia a fost adus în faţa instanţei. Scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală dată în privinţa inculpatului nu poate fi atins decît prin aplicarea şi a pedepsei complimentare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport. Mai mult ca atît, mijlocul de transport nu este o sursă unică de existenţă a inculpatului, acesta fiind folosit doar ca un atribut obişnuit în deplasarea sa. Decizia instanţei de apel emisă pe caz este pripită şi neîntemeiată, deoarece pedeapsa stabilită inculpatului nu este echitabilă în raport cu fapta comisă, consecinţele acesteia, şi nu va atinge scopul pedepsei penale. În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală - instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel şi s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. 4

Judecînd recursul ordinar pe baza materialului din dosarul cauzei şi motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa de recurs se pronunţă doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1) Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art. 430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conţină indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 şi argumentarea ilegalităţii hotărîrii atacate în acest sens. În această consecutivitate se reţine că în recursul ordinar procurorul a invocat în drept temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel. Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunţate, nu este specificat asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunţat instanţa de apel, omiţîndu-se totalmente motivarea ilegalităţii deciziei contestate în acest sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat (pct. 3 şi 5 din decizie). Rezultă, că recursul de pe rol, în această parte, nu întruneşte condiţiile de conţinut, iar instanţa de recurs nu este competentă să completeze din oficiu recursul acuzatorului de stat cu circumstanţe în fapt şi în drept, care ar agrava situaţia inculpatului şi care ar justifica acest recurs. Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii. În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel, inclusiv şi în temeiul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. Instanţa de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reţinute prin hotărîrea atacată şi dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispoziţiilor de drept formal şi material. Sub acest aspect şi cu referire la argumentul indicat în recurs că instanţele nu au acordat deplină eficienţă prevederilor art. 61 şi 75 Cod penal sub aspectul prejudiciului cauzat relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, se atestă că în rechizitoriu este menţionat că: „circumstanţe agravante prevăzute de art. 77 Cod penal ale vinovăţiei lui Gheorghiţa Evghenii nu au fost stabilite” (f. 78 pe verso). Mai mult, partea vătămată a declarat în şedinţa instanţei de apel că: „cu apelul declarat de către acuzatorul de stat nu sunt de acord, solicit respingerea lui, cu menţinerea sentinţei” (f. 145 pe verso). Astfel împrejurările de fapt şi de drept menţionate în partea descriptivă a hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2 şi 4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanţele de fond şi de apel, la stabilirea pedepsei inculpatului au ţinut cont cu stricteţe de prevederile art. 61, 75, 90 Cod penal, conform cărora, la stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de 5 persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului. Pe lîngă aceasta, potrivit art. 434 alin. (2) Cod de procedură penală, judecînd recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie verifică legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei şi se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situaţia condamnaţilor. În corespundere cu conform art. 24 Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea şi judecarea cauzei sînt separate şi se efectuează de diferite organe şi persoane. Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii. Părţile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea procesuală penală cu posibilităţi egale pentru susţinerea poziţiilor lor. Părţile în procesul penal îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă. În acestă ordine de idei, se observă că instanţele de fond au înlăturat pedeapsa prevăzută în sancţiunea art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal – „cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport de pînă la 4 ani”, în temeiul art. 78 alin. (2) Cod penal, care stipulează că în cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, poate fi înlăturată (pct. 2 şi 4 din decizie). Însă, deoarece procurorul nu a criticat în apel şi în recursul ordinar corectitudinea aplicării faţă de inculpat a prescripţiilor conţinute în art. 78 alin. (2) Cod penal, instanţa de recurs, nefiind competentă să depăşească limitele recursului acuzatorului de stat şi să-l completeze cu circumstanţe în fapt şi în drept care ar agrava situaţia inculpatului, nici nu se va referi la aspectul vizat (pct. 3 şi 5 din decizie). Împrejurările enunţate denotă în mod concludent că instanţele de fond şi de apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent şi au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, astfel că recursul de pe rol este unul neîntemeiat. Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd recursul, instanţa îl respinge ca inadmisibil, cu menţinerea hotărîrii atacate, în cazul în care se constată că el este neîntemeiat. Prin urmare, odată ce recursul nominalizat este neîntemeiat, el urmează a fi respins ca inadmisibil, cu menţinerea hotărîrilor atacate.

În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 6 DECIDE : Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procuror împotriva sentinţei Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 07 martie 2013 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, în privinţa inculpatului Gheorghiţa Evghenii Fiodor, cu menţinerea hotărîrilor atacate. Decizia este irevocabilă, pronunţată în şedinţa publică din 27 decembrie 2013, ora 09.50. Preşedinte Constantin Gurschi Judecători Iurie Diaconu Andrei Harghel Constantin Alerguş Ion Arhiliuc 7 Dosarul nr. 1ra-1048/13 Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE DISPOZITIV 17 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte Constantin Gurschi, Judecători Iurie Diaconu, Andrei Harghel, Constantin Alerguş, Ion Arhiliuc, cu participarea: procurorului Nicolae Suvac, inculpatului Gheorghiţa Evghenii, avocatului Spînu Oleg, părţii vătămate Fleghel Alexandru, a judecat în şedinţă publică recursul ordinar declarat de procuror împotriva sentinţei judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 07 martie 2013 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, în privinţa inculpatului Gheorghiţa Evghenii Fiodor, născut la 18 martie 1956 în s. Năduşita, r-nul Drochia, domiciliat în mun. Chişinău, str. T. Vladimirescu 1/4, ap. 44, cetăţean al R. Moldova, fără antecedente penale. Termenul de examinare a cauzei în instanţa de fond: 10 octombrie 2012 - 07 martie 2013, în instanţa de apel: 18 aprilie - 16 mai 2013, în instanţa de recurs: 17 septembrie - 17 decembrie 2013. Conform art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 8 DECIDE : Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procuror împotriva sentinţei judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 07 martie 2013 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, în privinţa inculpatului Gheorghiţa Evghenii Fiodor, cu menţinerea hotărîrilor atacate. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată va fi pronunţa la 27 decembrie 2013, ora 09.50. Preşedinte Constantin Gurschi Judecători Iurie Diaconu Andrei Harghel Constantin Alerguş Ion Arhiliuc 9