1ra-1048/2013 — art. 264 al. 3 CP

1ra-1048/2013 — art. 264 al. 3 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-1048/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

17 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Andrei Harghel, Constantin Alerguș,

Ion Arhiliuc,

cu participarea:

procurorului Nicolae Suvac,

inculpatului Gheorghița Evghenii

avocatului Spînu Oleg,

părții vătămate Fleghel Alexandru,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de procuror împotriva

sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 07 martie 2013 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2013, în privința

inculpatului

Gheorghița Evghenii Fiodor, născut la

18 martie 1956 în s. Nădușita, r-nul Drochia, domiciliat în mun.

Chișinău, str. T. Vladimirescu 1/4, ap. 44, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 10 octombrie 2012 - 07 martie 2013,

în instanța de apel: 18 aprilie - 16 mai 2013,

în instanța de recurs: 17 septembrie - 17 decembrie 2013.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Procurorul a solicitat admiterea recursului în sensul declarat.

Inculpatul, avocatul și partea vătămată au optat pentru respingerea

recursului.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

1

Gheorghița Evghenii a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, cu

aplicarea art. 78 alin. (2) Cod penal, la 4 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal executarea pedepsei a fost suspendată condiționat

pe un termen de probă de 2 ani.

aproximativ la ora 07:30, inculpatul Gheorghița Evghenii, conducînd autoturismul

de model „AUDI A6”, cu numerele de înmatriculare C JJ 260, ajungînd la

intersecția str. Veronica Micle cu str. A. Pușkin, mun. Chișinău, n-a ținut

permanent seama de împrejurări, n-a apreciat corect situația reală de pe drum, prin

ce a încălcat cerințele pct. 45 al Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede

că: 1) Conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, ținînd permanent seama de următorii factori: a) starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția; h) dexteritatea în conducere care

i-ar permite să prevadă situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și

particularitățile încărcăturii; d) situația rutieră. 2) În cazul în care în limita

vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să reducă

viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului”,

precum și cerințele pct. 39 alin. (2) lit. b) al Regulamentului Circulației Rutiere

(RCR), care prevede, că „În cazul în care vehiculul iese de pe teritoriul adiacent

drumului, conducătorul trebuie să cedeze trecerea pietonilor și vehiculelor care

circulă pe acest drum”, și s-a angajat în trecerea intersecției nominalizate.

Suplimentar, la efectuarea manevrei de traversare a intersecției str.Veronica

Micle cu str. A. Pușkin, inculpatul nu a ținut cont nici de cerințele indicatorului

rutier de prioritate 2.1 „Cedează trecerea” (anexa nr. 3 al RCR), amplasat pe str.

Veronica Micle pînă la intersecția cu str. Pușkin care prevede expres, că

„conducătorul trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care se apropie de intersecție

pe drumul ce urmează a fi intersectat, iar cazul în care indicatorul este însoțit de

panoul adițional 6.15.1 sau 6.15.2- celor care se apropie pe drumul cu prioritate. În

caz de necesitate, el trebuie să oprească la marcajul 1.13, iar in lipsa acestuia

înaintea intersecției”, și manifestînd neglijență în circumstanțele expuse a comis

tamponarea cu bicicleta de model „PININFANINA” condusă regulamentar de cet.

Fleghel Alexandru, care se deplasa pe str. A. Pușkin din direcția str. 31 august

1989 spre bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, mun. Chișinău.

În rezultatul impactului, ambele unități de transport au fost tehnic

deteriorate, iar partea vătămată s-a ales cu vătămări corporale grave.

Analizînd în ansamblu probele acumulate în ședința de judecată, instanța a

conchis că vinovăția inculpatului este dovedită și acțiunile lui urmează a fi

încadrate în baza art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, ca încălcare a regulilor de

securitate a circulației și exploatare a mijloacelor de transport de către persoana

care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudență vătămarea

gravă a integrității corporale și sănătății.

La stabilirea pedepsei instanța a ținut cont de caracterul și gradul de pericol

social al infracțiunii săvîrșite, de persoana vinovatului și circumstanțele cauzei, de

faptul că inculpatul anterior nu a mai încălcat legea, se căiește sincer de cele

2

întîmplate, că a comis infracțiunea din imprudență, este familist și are la întreținere

mama în vîrstă, a.n.1924, al cărei întreținător unic este, și care necesită îngrijirea

altei persoane, că a contribuit activ la descoperirea infracțiunii, acordînd ajutor

părții vătămate, a achitat prejudiciul material și partea vătămată nu are pretenții

față de inculpat, circumstanțe agravante nefiind stabilite și a concluzionat că

educarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără izolare de societate.

Ținînd seama de circumstanțele comiterii infracțiunii, cumulul de

circumstanțe atenuante, instanța a conchis că în privința inculpatului poate fi

aplicat art. 78 alin. (2) Cod penal, care statuează că în cazul în care instanța de

judecată constată circumstanțe atenuante la săvîrșirea infracțiunii, pedeapsa

complementară, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită, poate fi înlăturată.

și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie aplicată și pedeapsa

complementară - privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani.

Apelantul a invocat că instanța de judecată nu a ținut cont că inculpatul nu a

recuperat integral părții vătămate prejudiciul cauzat prin infracțiune, nu a vizitat

partea vătămată la spital și nici nu s-a interesat de starea sănătății ei, etc.

La fel instanța de judecată greșit a ajuns la concluzia că corectarea și

reeducarea inculpatului este posibilă fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul

de transport, apreciind doar faptul recunoașterii de către inculpat a vinovăției în

comiterea infracțiunii incriminate în calitate de circumstanță atenuantă - acesta

fiind un drept prevăzut al inculpatului.

Scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală dată în

privința inculpatului nu poate fi atins decît prin aplicarea și a pedepsei

complimentare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport, mai ales că în prezent se comit cu o frecvență sporită infracțiuni similare,

ce majorează gradul prejudiciabil al acestora și rezonanța lor socială. Mai mult ca

atît, că mijlocul de transport nu este o sursă unică de existență a inculpatului,

acesta fiind folosit doar ca un atribut obișnuit în deplasarea inculpatului.

Potrivit art. 61 Cod penal, pedeapsa penală are drept scop restabili echității,

corectarea inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni din partea

condamnaților, cît și a altor persoane. Or, inculpatul a admis o încălcare gravă a

prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere, prin ce a pus în pericol nu doar

viața sa, dar și a altei persoane care este nevoită să urmeze tratament suplimentar în

vederea reabilitării stării sănătății perturbate în rezultatul producerii accidentului

rutier.

2013, apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că la aprecierea măsurii de pedeapsă instanța de

fond a luat în considerație aspectele săvîrșirii infracțiunii, categoria de infracțiuni

și gradul de pericol social al faptei comise, personalitatea inculpatului,

circumstanțele care atenuează ori agravează răspunderea, alte circumstanțe ale

cauzei.

Circumstanțe agravante nu au fost stabilite. Ca circumstanțe atenuante

instanța a reținut faptul, că inculpatul anterior nu a mai încălcat legea, a contribuit

3

activ la descoperirea infracțiunii, se căiește sincer de cele întîmplate, a comis

infracțiunea din imprudență. Ca persoană se caracterizează pozitiv, este familist și

are la întreținere mama în vîrstă, a.n. 1924, el fiind unicul ei întreținător, și care

necesită îngrijirea altei persoane.

Apelantul incorect a indicat că inculpatul nu s-a interesat de starea părții

vătămate, nu l-a vizitat la spital și nu a restituit prejudiciul, ori în materialele

cauzei nu se conțin așa date. Mai mult, partea vătămată a declarat că i-a fost achitat

prejudiciul material și nu are pretenții față de inculpat, iar în ședința de judecată a

confirmat acest fapt.

Astfel, ținînd cont de circumstanțele comiterii acțiunii, cumulul de

circumstanțe atenuante, instanța de apel a concluzionat că în privința inculpatului

corect a fost aplicat art. 78 alin. (2) Cod penal, care prevede că în cazul în care

instanța de judecată constată doar circumstanțe atenuante la săvîrșirea infracțiunii,

pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită, poate fi

înlăturată. Aceste prevederi legale au fost respectate și nu sunt aduse

contraargumente la cele indicate în sentință.

Instanța a specificat că, deși apelantul a indicat precum că scopul pedepsei în

cazul inculpatului nu poate fi atins fără aplicarea pedepsei complementare, aceasta

este o declarație fără suport probant și argumente expres referitoare la ultimul. În

asemenea circumstanțe, instanța de apel nu consideră necesar de a-1 priva pe

acesta de dreptul de a conduce mijloace de transport.

menționate și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța de apel, în alt complet

de judecată.

Recurentul a specificat că la aplicarea pedepsei inculpatului pentru

infracțiunea comisă, instanța de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art.

61 și 75 Cod penal.

Raportînd la aspectele de individualizare a pedepsei, reieșind din cerințele

legislației penale referitor la aceasta, apreciind circumstanțele cauzei penale și a

faptei imputate inculpatului este oportună evaluarea juridică, socială a acțiunilor

ultimului, sub aspectul prejudiciului cauzat relațiilor sociale ocrotite de legea

penală, pentru încălcarea căreia a fost adus în fața instanței.

Scopul educativ și preventiv al pedepsei aplicate în cauza penală dată în

privința inculpatului nu poate fi atins decît prin aplicarea și a pedepsei

complimentare sub formă de privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport. Mai mult ca atît, mijlocul de transport nu este o sursă unică de existență

a inculpatului, acesta fiind folosit doar ca un atribut obișnuit în deplasarea sa.

Decizia instanței de apel emisă pe caz este pripită și neîntemeiată, deoarece

pedeapsa stabilită inculpatului nu este echitabilă în raport cu fapta comisă,

consecințele acesteia, și nu va atinge scopul pedepsei penale.

În drept recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

4

motivelor invocate, Colegiul penal lărgit consideră că acesta urmează a fi respins

ca inadmisibil din următoarele considerente.

În primul rînd, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărîrii

atacate în acest sens.

În această consecutivitate se reține că în recursul ordinar procurorul a

invocat în drept temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat

asupra căror motive concrete din apelul procurorului nu s-ar fi pronunțat instanța

de apel, omițîndu-se totalmente motivarea ilegalității deciziei contestate în acest

sens, cu indicarea unor concrete erori în aspectul vizat (pct. 3 și 5 din decizie).

Rezultă, că recursul de pe rol, în această parte, nu întrunește condițiile de

conținut, iar instanța de recurs nu este competentă să completeze din oficiu

recursul acuzatorului de stat cu circumstanțe în fapt și în drept, care ar agrava

situația inculpatului și care ar justifica acest recurs.

Or, conform art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

În al doilea rînd, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv și în temeiul cînd s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect și cu referire la argumentul indicat în recurs că instanțele

nu au acordat deplină eficiență prevederilor art. 61 și 75 Cod penal sub aspectul

prejudiciului cauzat relațiilor sociale ocrotite de legea penală, se atestă că în

rechizitoriu este menționat că: „circumstanțe agravante prevăzute de art. 77 Cod

penal ale vinovăției lui Gheorghița Evghenii nu au fost stabilite” (f. 78 pe verso).

Mai mult, partea vătămată a declarat în ședința instanței de apel că: „cu apelul

declarat de către acuzatorul de stat nu sunt de acord, solicit respingerea lui, cu

menținerea sentinței” (f. 145 pe verso). Astfel împrejurările de fapt și de drept

menționate în partea descriptivă a hotărîrilor contestate, inclusiv cele reproduse în

pct. 2 și 4 din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel, la stabilirea pedepsei inculpatului au ținut cont cu strictețe de prevederile art.

61, 75, 90 Cod penal, conform cărora, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de

5

persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului. Dacă, la

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvîrșite din imprudență instanța de judecată, ținînd cont de circumstanțele cauzei

și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului.

Pe lîngă aceasta, potrivit art. 434 alin. (2) Cod de procedură penală, judecînd

recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul lărgit al Curții

Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialului din

dosarul cauzei și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs. Conform

art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind în drept să judece și în

baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația condamnaților. În corespundere

cu conform art. 24 Cod de procedură penală, urmărirea penală, apărarea și

judecarea cauzei sînt separate și se efectuează de diferite organe și persoane.

Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în

favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

Părțile participante la judecarea cauzei au drepturi egale, fiind învestite de legea

procesuală penală cu posibilități egale pentru susținerea pozițiilor lor. Părțile în

procesul penal își aleg poziția, modul și mijloacele de susținere a ei de sine

stătător, fiind independente de instanță.

În acestă ordine de idei, se observă că instanțele de fond au înlăturat

pedeapsa prevăzută în sancțiunea art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal – „cu privarea

de dreptul de a conduce mijlocul de transport de pînă la 4 ani”, în temeiul art. 78

alin. (2) Cod penal, care stipulează că în cazul în care instanța de judecată constată

circumstanțe atenuante la săvîrșirea infracțiunii, pedeapsa complementară,

prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită, poate fi înlăturată (pct. 2 și 4 din

decizie).

Însă, deoarece procurorul nu a criticat în apel și în recursul ordinar

corectitudinea aplicării față de inculpat a prescripțiilor conținute în art. 78 alin. (2)

Cod penal, instanța de recurs, nefiind competentă să depășească limitele recursului

acuzatorului de stat și să-l completeze cu circumstanțe în fapt și în drept care ar

agrava situația inculpatului, nici nu se va referi la aspectul vizat (pct. 3 și 5 din

decizie).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent și au

aplicat pedepse individualizate conform prevederilor legale, astfel că recursul de pe rol

este unul neîntemeiat.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța îl respinge ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrii atacate, în

cazul în care se constată că el este neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursul nominalizat este neîntemeiat, el urmează a fi

respins ca inadmisibil, cu menținerea hotărîrilor atacate.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

6

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procuror împotriva

sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 07 martie 2013 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2013, în privința

inculpatului Gheorghița Evghenii Fiodor, cu menținerea hotărîrilor atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată în ședința publică din 27 decembrie

2013, ora 09.50.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Andrei Harghel

Constantin Alerguș

Ion Arhiliuc

7

Dosarul nr. 1ra-1048/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

D I S P O Z I T I V

17 decembrie 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Constantin Gurschi,

Judecători Iurie Diaconu, Andrei Harghel, Constantin Alerguș,

Ion Arhiliuc,

cu participarea:

procurorului Nicolae Suvac,

inculpatului Gheorghița Evghenii,

avocatului Spînu Oleg,

părții vătămate Fleghel Alexandru,

a judecat în ședință publică recursul ordinar declarat de procuror împotriva

sentinței judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 07 martie 2013 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2013, în privința

inculpatului

Gheorghița Evghenii Fiodor, născut la

18 martie 1956 în s. Nădușita, r-nul Drochia, domiciliat în mun.

Chișinău, str. T. Vladimirescu 1/4, ap. 44, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 10 octombrie 2012 - 07 martie 2013,

în instanța de apel: 18 aprilie - 16 mai 2013,

în instanța de recurs: 17 septembrie - 17 decembrie 2013.

Conform art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), alin. (3) Cod de procedură penală,

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

8

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de procuror împotriva

sentinței judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 07 martie 2013 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 16 mai 2013, în privința

inculpatului Gheorghița Evghenii Fiodor, cu menținerea hotărîrilor atacate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunța la 27 decembrie 2013, ora 09.50.

Președinte Constantin Gurschi

Judecători Iurie Diaconu

Andrei Harghel

Constantin Alerguș

Ion Arhiliuc

9