1ra-357/13 — Escrocherie

Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 15 decembrie 2011, Poia Igor a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c), 90 Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate de agent imobiliar pe un termen de 2 ani, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 1 an. Acţiunea civilă a fost admisă în principiu, urmînd ca partea vătămată să se adreseze în instanţa de judecată în ordinea procedurii civile. 1

În fapt, instanţa de fond a constatat că, în perioada lunilor august- octombrie 2010, inculpatul Poia Igor, urmărind scopul însuşirii bunurilor altei persoane, prin înşelăciune şi abuz de încredere, sub pretextul de a-i vinde lui Fintisova Alla apartamentul nr. 63 din blocul locativ situat pe str. Milescu Spătaru 25/3, mun. Chişinău, a însuşit ilegal de la aceasta, suma de 500 Euro, în baza unei recipise cu titlu de arvună, indicînd intenţionat altă dată de achitare a restului sumei, decît cea 1a care au convenit cu partea vătămată, cunoscînd cu certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data indicată, care la acel moment conform cursului valutar al BNM, constituia echivalentul a 8150 lei MD, după care apartamentul sus indicat 1-a înstrăinat unei alte persoane, iar pînă la moment, nemotivat se eschivează prin diferite metode de la restituirea banilor primiţi, cauzîndu-i astfel părţii vătămate o pagubă materială în proporţii considerabile. Acţiunile inculpatului au fost calificate în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, ca dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune şi abuz de încredere, cauzînd părţii vătămate un prejudiciu material în proporţii considerabile. Instanţa de judecată a reţinut că inculpatul, ştiind cu certitudine că apartamentul propus părţii vătămate spre vînzare era deja vîndut, despre ce i-a comunicat Osoianu I., a continuat să o ducă în eroare, ştiind că nu va putea realiza cele dorite, şi a insistat la primirea arvunei în sumă de 500 euro.

Inculpatul şi avocatul Panov Diana au declarat apeluri, solicitînd casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care procesul penal să fie încetat, pe motiv că fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii. Ei au invocat că, din moment ce inculpatul are recipisă, el poartă doar răspundere civilă, deoarece în conformitate cu art. 1 CEDO, nimeni nu poate fi privat de libertatea sa doar pentru singurul fapt că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală. Prezenţa contractelor de livrare a spaţiului locativ confirmă existenţa unui litigiu cu caracter civil şi aceste înscrisuri, fiind probe în cauza penală, garantau în mod real dreptul părţilor vătămate de a pretinde despăgubiri, formulînd o acţiune civilă într-o instanţă civilă. În ordonanţa de punere sub învinuire nu este indicat locul săvîrşirii pretinsei fapte prejudiciabile, iar în acuzarea adusă inculpatului este menţionat: „după care apartamentul sus indicat l-a înstrăinat altei persoane”, însă aceasta nu se probează în nici un fel. 3.1. A declarat apel şi avocatul Stănilă Andrei, în numele părţii vătămate Fintisova Alla, în care a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi adoptarea unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat la 3 ani închisoare sau la amendă în mărime de 1000 unităţi convenţionale, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita activitatea de agent imobiliar, admiterea acţiunii civile şi încasarea din contul inculpatului în beneficiul părţii vătămate Fintisova Alla a prejudiciului material în sumă de 1000 euro, moral în mărime de 20.000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 1500 lei. El a menţionat că, prima instanţă urma să-i aplice inculpatului o pedeapsă mai aspră, întrucît numai în acest mod va fi pe deplin satisfăcut scopul pedepsei 2 penale şi anume de a conştientiza caracterul prejudiciabil al faptei penale şi de a nu mai comite pe viitor alte infracţiuni. Din moment ce neexecutarea obligaţiei de înstrăinare a apartamentului nr. 63 din str. Milescu Spătaru 25/3, mun. Chişinău, se datorează vinei inculpatului, acesta este obligat să restituie dublul arvunei, adică suma de 1000 euro.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012, apelul avocatului Panov Diana a fost respins ca nefondat. Apelul avocatului Stănilă Andrei a fost admis, casată parţial sentinţa în latura civilă şi dispusă încasarea de la inculpat în beneficiul părţii vătămate a prejudiciului moral în mărime de 500 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei. Instanţa de apel a reţinut că, instanţa de fond a dat o apreciere corectă probelor şi circumstanţelor cauzei penale. La 01 septembrie 2010, neţinînd cont de existenţa cumpărătorilor precedenţi, inculpatul a continuat să menţină informaţia referitor la faptul că apartamentul nr. 63 din str. M.Spătaru 25/3, mun. Chişinău este liber spre vînzare, ştiind că acesta urmează deja să fie vîndut, a pretins de la partea vătămată suma de 500 de euro în calitate de arvună, în mod intenţionat a inserat data de 05 octombrie 2010 ca dată limită de finalizare a tranzacţiei de vînzare, pentru a se degreva ulterior de răspundere, deşi ştia cu certitudine că Fintisova Alla se va reîntoarce în ţară în octombrie şi nu va reuşi să găsească suma integrală. Mai mult, inculpatul a fost anunţat de proprietarul apartamentului, că la data de 02.09.2010 apartamentul în litigiu urmează a fi vîndut familiei Nelea, care dăduse deja arvună în mărime de 5000 euro, iar la sfîrşitul lunii septembrie, inculpatul cunoştea deja că apartamentul fusese înstrăinat. Din probele descrise se conchide că inculpatul avea din start intenţia de a nu- şi asuma angajamentul asumat. Persoana nu poate fi privată de libertate în cazul în care se demonstrează că la momentul asumării anumitor obligaţiuni cît şi pe parcurs, acesta a întreprins măsuri reale pentru a-şi onora obligaţiunile sale de restituire a bunurilor luate, situaţie care nu corespunde cauzei date. Astfel, inculpatul nu a făcut nici o tentativă de a restitui prejudicial cauzat, sau cel puţin să ajungă cu partea vătămată la un numitor comun vi-a-vis de restituirea acestuia.

Inculpatul şi avocatul Barbă Stela au declarat recursuri ordinare, în care solicită casarea hotărîrilor nominalizate, rejudecarea cauzei şi adoptarea unei noi hotărîri, prin care Poia Igor să fie achitat. Recurenţii au invocat că cauza a fost judecată în prima instanţă şi în instanţa de apel în absenţa părţii vătămate Fintisova Alla. Deşi ambele instanţe fac trimitere la declaraţiile acesteia, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel. Fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii incriminate, vinovăţia lui nefiind dovedită. Activitatea desfăşurată de inculpat în calitate de director al SRL „Compactprest” este legală, întreprinderea fiind înregistrată în modul corespunzător. Prima ordonanţă de începere a urmăririi penale a fost abrogată prin ordonanţa procurorului din 09 noiembrie 2010, deoarece relaţiile dintre Poia Igor şi 3 Fintisova Alla sunt de ordin civil, soluţionarea cărora ţine de competenţa instanţei de judecată. Aceeaşi concluzie procurorul a expus-o şi în ordonanţa de a nu porni urmărirea penală din 06 ianuarie 2011. În cadrul cercetării materialelor pe caz, organul de urmărire penală a audiat cetăţenii Fintisova Olga, Fintisova Alla, Osoianu I., Luchian I. şi Munteanu L., a fost anexate copiile, recipisei din 01.09.2010, şi contractului de acordare a serviciilor de marketing din 22.08.2010. Aceste materiale au stat la baza soluţiei din 06.01.2010, adoptate de procuror, privind refuzul în pornirea urmăririi penale pe art. 190 Cod penal. Prin ordonanţa procurorului din 01 martie 2010, a fost anulată ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că este ilegală şi neîntemeiată, dar fără a indica careva fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care ar fi afectat hotărîrea precedentă. Acuzarea nu putea în baza aceloraşi probe să constate că fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 190 Cod penal - escrocherie şi totodată, peste cinci luni de zile, cu acelaşi suport probant, să fie pus sub învinuire pentru escrocherie. Deci, a fost încălcat principiul de a nu fi urmărit sau judecat de două ori, prevăzut de art. 22 din Codul de procedură penală, art.4 din Protocolul nr.7 CEDO. Atît în ordonanţa de punere sub învinuire, cît şi în hotărîrile contestate nu sunt expuse cert acţiunile inculpatului, care ar fi putut fi calificate drept infracţionale. Acuzatorul a indicat în rechizitoriu că inculpatul: „a însuşit ilegal de la Fintisova Alla suma de 500 de euro, în baza unei recipise cu titlu de arvună, indicînd intenţionat altă data de achitare a restului sumei, cunoscînd cu certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data indicată, după care apartamentul sus indicat 1-a înstrăinat altei persoane”. În ordonanţa de punere sub învinuire nu este indicat locul săvîrşirii pretinsei fapte prejudiciabile. Martorul Fintisova Olga a declarat că recipisa de primire a arvunei a fost întocmită la 01 septembrie 2010, iar acuzarea a constatat că inculpatul a însuşit sumă de 500 de euro în perioada lunilor august-octombrie 2010. Vînzarea apartamentului nu poate fi calificată ca un pretext, deoarece intenţia de a vinde apartamentul îi aparţinea proprietarului Osoianu I., iar inculpatul a acţionat în baza contractului încheiat cu acesta la 22.08.2010. La data prezentării imobilului cumpărătorului Fintisova Olga, adică la 31 august 2010 şi la data primirii arvunei, adică la 01.09.2010 apartamentul era în vînzare. Osoianu I. a încheiat contract de vînzare a apartamentului său cu altă persoană la 09 septembrie 2010 în lipsa sa. În ordonanţa de punere sub învinuire este scris că: „indicînd intenţionat altă data de achitare a restului sumei, cunoscînd cu certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data indicată”. Din care considerente s-a constatat că inculpatul ştia cu certitudine că partea vătămată nu va avea posibilitatea să achite restul sumei la data menţionată în recipisă - 05.10.2010? La fel, în învinuire este indicat: „după care apartamentul sus indicat 1-a înstrăinat altei persoane". Asta nu se probează în nici un fel, or nu inculpatul a vîndut imobilul dat. Inculpatul nu a refuzat niciodată să restituie suma de 500 de euro cet. Fintisova Olga sau Alla, fapt confirmat şi de martorul Muntean Ludmila, care a declarat instanţei că inculpatul a convenit cu Fintisova Alla să-i propună alte imobile spre vînzare şi dacă nu-i va plăcea nici unul îi va restitui suma de 500 de 4 euro. Însă ultima, după ce a văzut apartamentele propuse, le-a respins pe toate şi a cerut ca inculpatul să-i achite suma de 1500 de euro, cu ce inculpatul nu a fost de acord. Astfel, relaţiile stabilite între inculpat şi partea vătămată, în baza recipisei semnate cu mama acesteia, sunt de natură juridico-civilă şi în acţiunile lui lipseşte componenţa de infracţiune – escrocheria. În drept recursul este fondat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală. 5.1. A declarat recurs ordinar şi avocatul Stănilă Andrei, în numele părţii vătămate Fintisova Alla, în care solicită casarea deciziei instanţei de apel în latura civilă, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care să se încaseze de la inculpat în beneficiul părţii vătămate Fintisova Alla, prejudiciul material în sumă de 1000 euro. El a specificat că instanţa de apel nu s-a expus asupra cerinţei părţii vătămate despre încasarea prejudiciului material - dubla arvună în sumă de 1000 euro. În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Judecînd recursurile ordinare pe baza materialului din dosarul cauzei şi motivelor invocate, Colegiul penal face următoarele concluzii. Conform art. 424 alin. (2), 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel, inclusiv în temeiul cînd hotărîrea atacată nu cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluţia. Instanţa de recurs este în drept să judece cauza şi în baza temeiurilor neinvocate în recurs, dar fără a agrava situaţia inculpatului. Instanţa de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reţinute prin hotărîrea atacată şi dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispoziţiilor de drept formal şi material. Sub acest aspect se atestă, că instanţele de fond şi de apel au comis următoarele erori de drept. În primul rînd, conform art. 101 alin. (1), (2), (4), 394 alin. (1) pct. 1), 2) Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Instanţa de judecată este obligată să pună la baza hotărîrii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut acces toate părţile în egală măsură şi să motiveze în hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Partea descriptivă a sentinţei de condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrşirii ei, forma şi gradul de vinovăţie, motivele şi consecinţele infracţiunii, probele pe care se întemeiază concluziile instanţei de judecată şi motivele pentru care instanţa a respins alte probe. Normele de drept enunţate au fost ignorate de instanţa de fond. Or, potrivit părţii descriptive a sentinţei contestate, instanţa de fond doar a reprodus declaraţiile inculpatului, care nu a recunoscut vina, a părţii vătămate, a 5 martorilor, nu s-a referit la nici o probă scrisă din categoria celor administrate pe cauză, nu a apreciat fiecare probă separat din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, nu a examinat probele în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Astfel, nu a asigurat accesul părţilor în egală măsură la cercetarea tuturor probelor conţinute în dosar, nu a motivat în hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Partea descriptivă a sentinţei de condamnare nu cuprinde locul, timpul şi modul săvîrşirii faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, probele pe care şi-a întemeiat concluziile instanţa şi motivele pentru care ea a respins celelalte probe (pct. 2 din prezenta decizie). Prin urmare, instanţa de fond nu a judecat cauza în conformitate cu rigorile legale. În al doilea rînd, potrivit art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală şi a jurisprudenţei naţionale, instanţa de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din dosar. Chestiunile de fapt asupra cărora s- a pronunţat ori trebuia să se pronunţe prima instanţă şi care prin apel se transmit instanţei de apel sînt dacă fapta a fost comisă de inculpat şi în ce împrejurări, dacă există circumstanţe atenuante şi agravante, dacă probele corect au fost apreciate în ansamblu, prin prisma cumulului de dovezi anexate la dosar. Chestiunile de drept pe care le poate soluţiona instanţa de apel sunt dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii, dacă infracţiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată şi aplicată just, dacă normele de drept procesual şi penal au fost corect aplicate. Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi motivele adoptării soluţiei date. Instanţa de apel, sfidînd aceste prescripţii legale, conform părţii descriptive a deciziei sale, nu numai că nu a corectat erorile de drept comise de prima instanţă, dar le-a şi repetat cu exactitate, adică nu s-a referit la nici o probă scrisă din categoria celor administrate pe cauză, nu a apreciat fiecare probă separat din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii ei, iar toate probele în ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, nu a examinat probele în ansamblu, sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege, nu a constatat locul, timpul şi modul săvîrşirii faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, probele pe care şi-a întemeiat concluziile şi motivele pentru care a respins celelalte probe. În al treilea rînd, conform art. 8 alin. (3), 66 alin. (2) pct. (1), 24 alin. (2), 325 alin. (1), 281 alin. (2), 296 alin. (2), 389 alin. (2) Cod de procedură penală, concluziile despre vinovăţia persoanei de săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Actul de învinuire trebuie să cuprindă datele importante pentru formularea învinuirii. Inculpatul are dreptul să ştie pentru ce faptă este învinuit. Instanţa judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării sau a apărării şi nu exprimă alte interese decît interesele legii. Judecarea cauzei în primă instanţă se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu. Concluziile despre vinovăţia persoanei de săvîrşirea 6 infracţiunii şi sentinţa de condamnare nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în probarea învinuirii se interpretează doar în favoarea inculpatului. Instanţele de fond şi de apel, cît şi organul de urmărire penală au sfidat aceste prescripţii legale. Or, potrivit ordonanţei de punere sub învinuire şi a rechizitoriului, inculpatul este acuzat că: „în perioada lunilor august-octombrie 2010, urmărind scopul însuşirii bunurilor altei persoane, prin înşelăciune şi abuz de încredere, sub pretextul de a-i vinde cet. Fintisova Alla apartamentul nr. 63 din blocul locativ situat pe str. M. Spătaru 25/3, mun. Chişinău, a însuşit ilegal de la aceasta, suma de 500 euro, în baza unei recipise cu titlu de arvună, indicînd intenţionat altă dată de achitare a restului sumei, decît cea 1a care au convenit cu partea vătămată, cunoscînd cu certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data indicată, care la acel moment, conform cursului valutar al BNM, constituia echivalentul a 8150 lei MD, după care apartamentul sus indicat 1-a înstrăinat unei alte persoane, iar pînă la moment nemotivat se eschivează prin diferite metode de la restituirea banilor primiţi, cauzîndu-i astfel părţii vătămate o pagubă materială în proporţii considerabile”. În pofida prevederilor conţinute în normele enunţate, organul de urmărire penală nu a indicat, deci nici nu a constatat în actul de învinuire: a) data şi locul primirii de către inculpat a arvunei de 500 euro; b) care, la concret, este „altă dată, indicată intenţionat, de achitare a restului sumei” şi „cea 1a care au convenit cu partea vătămată”; c) în baza căror circumstanţe concrete s-a ajuns la concluzia - „cunoscînd cu certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data indicată”; d) cînd şi cui ar fi înstrăinat inculpatul apartamentul respectiv, adică „unei alte persoane”; e) prin care „diferite metode”, concrete, se eschivează inculpatul de la restituirea banilor primiţi. Circumstanţele nominalizate relevă în mod concludent că învinuirea înaintată inculpatului este una incorectă, incompletă, neclară, adică este una dubioasă. O asemenea învinuire i-a afectat şi dreptul acestuia de a şti pentru ce faptă este învinuit, adică dreptul la apărare. Totodată, instanţa de judecată nu este în drept să completeze învinuirea cu circumstanţe care ar justifica-o şi care ar agrava situaţia inculpatului, şi să-şi întemeieze soluţiile pe presupuneri şi dubii. Pe lîngă aceasta, din materialele cauzei rezultă că: a) la 22 august 2010, proprietarul apartamentului litigios, Osoianu Iurie, a încheiat cu SRL „Compactprest”, în persoana directorului şi inculpatului Poia Igor, un contract, pct. 1.2, 1.4, 3.2, 4.1. ale cărui prevăd împuternicirea excluzivă a inculpatului de a căuta cumpărători şi de a vinde locuinţa nr. 63 din str. M. Spătaru 25/3, mun. Chişinău, la un preţ nu mai mic de 50.000 euro, contra unei remunerări de 2% din venitul obţinut, fiind interzisă rezilierea unilaterală a acestei tranzacţii (f.d. 19). Obiectul principal de activitate al SRL „Compactprest” este, potrivit extrasului din registrul de stat al persoanelor juridice din 03.02.2009, cumpărarea şi vînzarea de bunuri imobiliare proprii (f.d. 12); 7 b) martorul Fintisova Olga a declarat că recipisa privind transmiterea arvunei de 500 euro inculpatului a fost întocmită la 01 septembrie 2010; c) martorul Osoianu Iurie a relatat că, în pofida contractului încheiat cu SRL „Compactprest”, el personal a vîndut apartamentul său unor consăteni, după ce l-a informat despre acest fapt şi pe inculpat; d) Conform extrasului din registrul bunurilor imobile, din 03.11.2010, locuinţa respectivă a fost înstrăinată lui Rotaru S. şi Rotaru V. prin contractul din 10 septembrie 2010 (f.d. 33). e) martorii Fintisova Ala, Luchian Ion şi Munteanu Ludmila au declarat că inculpatul a prezentat ulterior părţii vătămate mai multe apartamente pentru cumpărare, în locul celui deja vîndut, însă ultimei nu i-a plăcut nici unul şi a cerut inculpatului restituirea arvunei achitate. Partea vătămată şi apărătorul ei au insistat, în cadrul judecării cauzei, înaintînd şi o acţiune civilă, ca de la inculpat să fie încasată suma dublei arvune, adică 1000 euro, în corespundere cu art. 633 alin. (1) Cod civil (f.d. 178, pct. 3.1 şi 5.1 din prezenta decizie). Aceste împrejurări denotă clar şi concludent că la data primirii arvunei – 01 septembrie 2010, inculpatul nu a ştiut că proprietarul locuinţei, Osoianu I., purta negocieri cu alte persoane şi a înstrăinat apartamentul la 10 septembrie 2010, adică că inculpatul nu a avut intenţia prealabilă de a însuşi, prin înşelăciune şi abuz de încredere, arvuna din momentul primirii ei, după cum au constatat eronat instanţele judecătoreşti. Mai mult, ulterior inculpatul şi partea vătămată au convenit să investigheze posibilitatea vînzării-cumpărării unei alte locuinţe, din numărul celor propuse de inculpat, însă au ajuns la un litigiu de natura raporturilor civile cu privire la arvuna de 500 euro. În ultima instanţă rezultă că hotărîrile atacate nu cuprind motive legale pe care se întemeiază soluţia de condamnare a inculpatului şi că în acţiunile lui lipsesc elementele infracţiunii prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal. Potrivit art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, în cazul în care fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii, se adoptă o sentinţa de achitare, iar conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală, judecînd recursul, instanţa îl admite, casează total hotărîrea atacată şi dispune achitarea persoanei în cazurile prevăzute de prezentul cod. Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către instanţele de fond şi de apel, constituie erori de drept, prescrise în art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, se impune soluţia casării totale a sentinţei şi deciziei contestate şi dispunerea achitării inculpatului de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii. Se reţine că, conform art. 424 alin. (2), 425 Cod de procedură penală, instanţa de recurs este în drept să judece şi în baza temeiurilor neinvocate, dar fără a agrava situaţia inculpatului. Instanţa de recurs, soluţionînd cauza, nu poate crea o situaţie mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs. Astfel, soluţia dispunerii rejudecării cauzei în vederea unei eventuale condamnări corecte a inculpatului, în cazul în care procurorul nu a declarat apel şi recurs ordinar cu privire la erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel, ar fi una lipsită de 8 orice suport legal şi ar crea o situaţie mai gravă pentru inculpat, în cadrul propriului recurs. În al patrulea rînd, se atestă că recursul ordinar al apărătorului părţii vătămate, Stănilă Andrei, cu solicitarea rejudecării cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care să se încaseze de la inculpat în beneficiul părţii vătămate a dublei arvune, în sumă de 1000 euro (pct. 5.1 din prezenta decizie), în virtutea împrejurărilor expuse mai sus, privind achitarea inculpatului de sub învinuirea incriminată, devine neîntemeiată. Mai mult, cerinţa acestui recurent nu se încadrează în categoria soluţiilor date în competenţa instanţei de recurs potrivit prevederilor art. 435 Cod de procedură penală. Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd recursul, instanţa îl respinge ca inadmisibil, în cazul în care acesta este neîntemeiat. Prin urmare, dat fiind că recursul apărătorului părţii vătămate este neîntemeiat, acesta urmează a fi respins ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), 2) lit. b), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de apărătorul părţii vătămate, Stănilă Andrei. Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Barbă Stela şi de inculpatul Poia Igor Valeriu, casează total sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 15 decembrie 2011 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012. Inculpatul Poia Igor Valeriu se achită de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii. Decizia este irevocabilă, pronunţată în şedinţa publică din 18 iunie 2013, ora 09.50. Preşedinte Petru Ursache Judecători Iurie Diaconu Vladimir Timofti Nicolae Gordilă Elena Covalenco 9 Dosarul nr. 1ra-357/13 Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE DISPOZITIV 28 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte Petru Ursache, Judecători Iurie Diaconu, Vladimir Timofti, Nicolae Gordilă, Elena Covalenco, cu participarea: procurorului Sergiu Crijanovschi, inculpatului Poia Igor, avocatului Barbă Stela, apărătorului părţii vătămate Stănilă Andrei, a judecat în şedinţă publică recursurile ordinare împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012, declarate de apărătorul părţii vătămate, Stăvilă Andrei, de avocatul Barbă Stela şi de inculpatul Poia Igor Valeriu, născut la 02 iulie 1976, originar şi locuitor al mun. Chişinău, str. Bănulescu Bodoni 11, ap. 20, cetăţean al Republicii Moldova, fără antecedente penale. Termenul de examinare a cauzei în instanţa de fond: 11 iulie – 15 decembrie 2011, în instanţa de apel: 22 iunie – 18 decembrie 2012, în instanţa de recurs: 22 februarie – 28 mai 2013. În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), 2) lit. b), alin. (3) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 10 DECIDE : Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de apărătorul părţii vătămate, Stănilă Andrei. Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Barbă Stela şi de inculpatul Poia Igor Valeriu, casează total sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 15 decembrie 2011 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012. Inculpatul Poia Igor Valeriu se achită de sub învinuirea comiterii infracţiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii. Decizia este irevocabilă. Decizia motivată va fi pronunţată în şedinţa publică din 18 iunie 2013, ora 09.50. Preşedinte Petru Ursache Judecători Iurie Diaconu Vladimir Timofti Nicolae Gordilă Elena Covalenco 11 12