CAMPEGGI v. ITALY

Comunicat la 8 februarie 2021 Publicat la 1 martie 2021 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 12592/20 Monica Ilaria CAMPEGGI împotriva Italiei depusă la 27 februarie 2020 OBIECTUL CAUZEI Solicitarea se referă la arestarea reclamantului și la custodia de poliție efectuată în cadrul unui control de identitate. După ce a criticat o operațiune de poliție în curs de desfășurare, un ofițer de poliție a ordonat reclamantului să se identifice în scopul de a depune o cerere de urmărire împotriva ei pentru infracțiune de insultare a unui ofițer (oltraggio a publicado ufficiale Deoarece reclamantul nu a furnizat acte de identitate, ea a fost dusă la secția de poliție în conformitate cu art. 349 din Codul de Procedință Penală (CCP) pentru a verifica identitatea ei, inclusiv prin fotografiare și prin amprente digitale, chiar dacă ea a declarat deja detaliile de identificare personală, iar legislația italiană nu prevede obligația generală de a transporta și/sau de a furniza documente de identitate. Reclamantul a fost reținut în arest pentru mai mult de șase ore, cinci dintre care după completarea unui dosar de identificare, și aproximativ două și jumătate dintre care după colectarea pozelor și a amprentelor. Procurorul nu a fost niciodată informat de arestarea ei, în ciuda unei obligații legale de a face acest lucru imediat. După câteva luni de la depunerea cererii de urmărire penală împotriva reclamantului, autoritățile judiciare competente au respins procedurile pentru infracțiunea insultării unui ofițer, constatand că elementul obiectiv al infracțiunii nu a fost făcut. În paralel, procedurile de abuz de competență au fost instituite împotriva ofițerilor de poliție care au arestat reclamantul. Tribunalul de la Milano a condamnat un ofițer, constatând că: (i) arestarea nu a fost justificată și a avut un scop punitiv, având în vedere că nu au existat motive suficiente pentru a crede că reclamantul a declarat detalii personale false și că nu au fost furnizate motive adecvate pentru arestarea; și (ii) ofițerul a încălcat datoria sa de a informa imediat procurorul asupra arestării. Curtea de Apel din Milano, care a anulat hotărârea de primă instanță, a achitat ofițerul, constatând că: (i) ofițerul acționează în conformitate cu sarcinile sale, având în vedere că el a urmat practica stabilită că atunci când suspecții nu furnizează documente de identitate, acestea trebuie să fie luate la secția de poliție pentru verificarea identitatii; și (ii) omiterea ofițerului de a informa procurorul de arestare, dacă este contrar cu practica stabilită, ar fi putut fi fost datorită unei supravegheri, nu a conduitei deliberate. Curtea de Casație a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept, în conformitate cu concluzia Curții de Apel. Curtea de Casație a validat concluziile Curții de Apel care: (i) motivele suficiente pentru a crede că reclamantul a declarat detalii false cu caracter personal care rezistă „în comportamentul reclamantului”; și (ii) omisiunea ofițerului de a informa procurorul nu a stabilit univocal intenția de a provoca prejudicii reclamantului. Reclamantul a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție, având în vedere cerințele repetate ale avocatului reclamant la Registrul Curții de Casație de a obține informații despre data în care decizia a fost finalizată? A fost reclamantul privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? (a) În special, având în vedere că, în cazurile în care este în joc art. 5 § 1 din Convenția, Curtea trebuie să exercite o anumită competență de a examina dacă este respectată legislația națională (Creangă v. România, în cazul în care este în joc art. 5 § 1 din Convenția) [GC], nr. 29226/03, § 101, 23 februarie 2012), a durat detenția pentru o perioadă nu mai mare decât strict necesară pentru efectuarea controlului de identitate (art. 349 § 4 CCP)? Autoritățile au urmat procedura prevăzută de art. 349 § 5 CCP, în special prin informarea imediată a procurorului de arestare și detenție a reclamantului (a se vedea Voskuil c. Țările de Jos , nr. 64752/01, § 83, 22 noiembrie 2007)? (b) Detenția reclamantului a fost autorizată în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Convenția (Vasiliva v. Danemarca , nr. 52792/99, §§ 36-43, 25 septembrie 2003; S., V. și A. v. Danemarca [GC], nr. 35553/12 și altele 2, §§§ 80-82, 22 octombrie 2018)? (c) Detenția reclamantului a fost arbitrară (S., V. și A. v. Danemarca) [GC], nr. 35553/12 și altele 2, § 76, 22 octombrie 2018)? În special, restricția a fost necesară sau justificată, adică pe motive relevante și suficiente și proporționale cu urmărirea obiectivelor sau motivelor pentru care este autorizată ( Merabishvili c. Georgia [GC], nr. 72508/13, § 302, 28 noiembrie 2017; James, Wells și Lee c. Regatul Unit , nr. 25119/09 și altele 2, §§ 193, 195, 18 septembrie 2012)? (d) Guvernul este invitat să furnizeze un raport detaliat pe oră la oră privind ceea ce s-a întâmplat în secția de poliție în cauză și pentru a răspunde pentru timpul petrecut acolo de către reclamant (a se vedea Creangă v. România [GC], nr. 29226/03, § 90, 23 februarie 2012). Reclamantul a avut la dispoziție o procedură eficace prin care ar putea contesta legalitatea detenției sale în fața unui „cort” (Ali Osman Özmen c. Turcia , nr. 42969/04, § 87, 5 iulie 2016), conform art. 5 § 4 din Convenție? Reclamantul a avut dreptul efectiv și executor de a compensa pentru detenția ei în presupusul contravenție la art. 5 1 și 4, conform art. 5 § 5 din Convenție?

Communicated on 8 February 2021

Published on 1 March 2021

FIRST SECTION

Application no. 12592/20

Monica Ilaria CAMPEGGI

against Italy

lodged on 27 February 2020

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant’s arrest and police custody performed in the framework of an identity check. After having criticised an on-going police operation, a police officer ordered the applicant to identify herself in order for him to file a request of prosecution against her for the offence of insulting an officer (

oltraggio a pubblico ufficiale

). Since the applicant did not provide identity papers, she was taken to the police station pursuant to Article 349 of the Code of Criminal Procedure (CCP) to verify her identity, including through photographing and fingerprinting, even though she had already stated her personal identification details and Italian law lays down no general duty to carry and/or provide identity papers. The applicant was held in custody for over six hours, five of which after an identification record was filled out, and about two and a half of which after photos and fingerprints were collected. The prosecutor has never been informed of her arrest, despite a legal duty to do so immediately.

After a few months of the filing of the request of prosecution against the applicant, competent judicial authorities dismissed the proceedings for the offence of insulting an officer, finding that the objective element of the offence had not been made out.

In parallel, proceedings for abuse of power were instituted against the police officers who had arrested the applicant. The Milan Tribunal convicted one officer, finding that: (i) the arrest had not been justified and had had a punitive purpose, given that there had not been sufficient grounds to believe that the applicant had stated false personal details and that no adequate reasons had been provided for the arrest; and (ii) the officer had violated his duty to immediately inform the prosecutor of the arrest. The Milan Court of Appeal, overturning the first-instance judgment, acquitted the officer, finding that: (i) the officer had been acting in accordance with his duties, considering that he followed the established practice that when suspects do not provide identity papers, they have to be taken to the police station for identity verification; and (ii) the officer’s omission to inform the prosecutor of the arrest, if at variance with the established practice, might have been due to an oversight, not to deliberate conduct. The Court of Cassation rejected the applicant’s remedy on points of law, concurring with the Court of Appeal’s conclusion. The Court of Cassation validated the Court of Appeal’s findings that: (i) the sufficient grounds to believe that the applicant had stated false personal details resided “in the applicant’s conduct”; and (ii) the officer’s omission to inform the prosecutor did not univocally establish his intent to cause prejudice to the applicant.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has the applicant complied with the six-month time-limit laid down in Article 35 § 1 of the Convention, considering the applicant’s lawyer’s repeated requests to the Registry of the Court of Cassation to obtain information about the date at which the decision was finalised?

2.

Was the applicant deprived of her liberty in breach of Article 5 § 1 of the Convention?

2.

(a)

Did the applicant’s detention conform to the substantive and procedural rules of national law (

Creangă v. Romania

[GC], no.

29226/03, §§ 84, 101, 23 February 2012)? In particular, considering that, in cases in which Article 5 § 1 of the Convention is at stake the Court must exercise a certain power to review whether national law has been observed (

Creangă v.

Romania

[GC], no. 29226/03, § 101, 23 February 2012), did the detention last for a period no longer than strictly required to perform the identity check (Article 349 § 4 CCP)? Did authorities follow the procedure prescribed by Article 349 § 5 CCP, notably by immediately informing the prosecutor of the applicant’s arrest and detention (see

Voskuil v.

the

Netherlands

, no. 64752/01, § 83, 22 November 2007)?

2.

(b)

Was the applicant’s detention authorised under sub-paragraph

(b) of Article 5 § 1 of the Convention (

Vasileva v. Denmark

, no.

52792/99, §§

36-43, 25 September 2003;

S., V. and A. v. Denmark

[GC], nos.

35553/12 and 2 others, §§ 80-82, 22 October 2018)?

2.

(c)

Was the applicant’s detention arbitrary (

S., V. and A. v.

Denmark

[GC], nos. 35553/12 and 2 others, § 76, 22 October 2018)? In particular, was the restriction necessary or justified, that is, based on relevant and sufficient reasons and proportionate to the pursuit of the aims or grounds for which it is authorised (

Merabishvili v. Georgia

[GC], no. 72508/13, §

302, 28 November 2017;

James, Wells and Lee v. the United Kingdom

, nos.

25119/09 and 2 others, §§ 193, 195, 18 September 2012)?

2.

(d)

The Government are invited to provide a detailed hour-by-hour report on what happened in the police station in question and to account for the time spent there by the applicant (see

Creangă v. Romania

[GC], no.

29226/03, § 90, 23 February 2012).

3.

Did the applicant have at her disposal an effective procedure by which she could challenge the lawfulness of her detention before a “court” (

Ali

Osman Özmen v. Turkey

, no. 42969/04, § 87, 5 July 2016), as required by Article 5 § 4 of the Convention?

4.

Did the applicant have an effective and enforceable right to compensation for her detention in alleged contravention of Article 5

§§

1 and 4, as required by Article 5 § 5 of the Convention?