CtEDO 08.02.2021 Auto

CAMPEGGI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
08.02.2021
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CAMPEGGI v. ITALY (CtEDO, 2021)
HUDOC · oficial

Comunicat la 8 februarie 2021 Publicat la 1 martie 2021 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 12592/20 Monica Ilaria CAMPEGGI împotriva Italiei depusă la 27 februarie 2020 OBIECTUL CAUZEI Solicitarea se referă la arestarea reclamantului și la custodia de poliție efectuată în cadrul unui control de identitate. După ce a criticat o operațiune de poliție în curs de desfășurare, un ofițer de poliție a ordonat reclamantului să se identifice în scopul de a depune o cerere de urmărire împotriva ei pentru infracțiune de insultare a unui ofițer (oltraggio a publicado ufficiale Deoarece reclamantul nu a furnizat acte de identitate, ea a fost dusă la secția de poliție în conformitate cu art. 349 din Codul de Procedință Penală (CCP) pentru a verifica identitatea ei, inclusiv prin fotografiare și prin amprente digitale, chiar dacă ea a declarat deja detaliile de identificare personală, iar legislația italiană nu prevede obligația generală de a transporta și/sau de a furniza documente de identitate. Reclamantul a fost reținut în arest pentru mai mult de șase ore, cinci dintre care după completarea unui dosar de identificare, și aproximativ două și jumătate dintre care după colectarea pozelor și a amprentelor. Procurorul nu a fost niciodată informat de arestarea ei, în ciuda unei obligații legale de a face acest lucru imediat. După câteva luni de la depunerea cererii de urmărire penală împotriva reclamantului, autoritățile judiciare competente au respins procedurile pentru infracțiunea insultării unui ofițer, constatand că elementul obiectiv al infracțiunii nu a fost făcut. În paralel, procedurile de abuz de competență au fost instituite împotriva ofițerilor de poliție care au arestat reclamantul. Tribunalul de la Milano a condamnat un ofițer, constatând că: (i) arestarea nu a fost justificată și a avut un scop punitiv, având în vedere că nu au existat motive suficiente pentru a crede că reclamantul a declarat detalii personale false și că nu au fost furnizate motive adecvate pentru arestarea; și (ii) ofițerul a încălcat datoria sa de a informa imediat procurorul asupra arestării. Curtea de Apel din Milano, care a anulat hotărârea de primă instanță, a achitat ofițerul, constatând că: (i) ofițerul acționează în conformitate cu sarcinile sale, având în vedere că el a urmat practica stabilită că atunci când suspecții nu furnizează documente de identitate, acestea trebuie să fie luate la secția de poliție pentru verificarea identitatii; și (ii) omiterea ofițerului de a informa procurorul de arestare, dacă este contrar cu practica stabilită, ar fi putut fi fost datorită unei supravegheri, nu a conduitei deliberate. Curtea de Casație a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept, în conformitate cu concluzia Curții de Apel. Curtea de Casație a validat concluziile Curții de Apel care: (i) motivele suficiente pentru a crede că reclamantul a declarat detalii false cu caracter personal care rezistă „în comportamentul reclamantului”; și (ii) omisiunea ofițerului de a informa procurorul nu a stabilit univocal intenția de a provoca prejudicii reclamantului. Reclamantul a respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție, având în vedere cerințele repetate ale avocatului reclamant la Registrul Curții de Casație de a obține informații despre data în care decizia a fost finalizată? A fost reclamantul privat de libertate în încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție? (a) În special, având în vedere că, în cazurile în care este în joc art. 5 § 1 din Convenția, Curtea trebuie să exercite o anumită competență de a examina dacă este respectată legislația națională (Creangă v. România, în cazul în care este în joc art. 5 § 1 din Convenția) [GC], nr. 29226/03, § 101, 23 februarie 2012), a durat detenția pentru o perioadă nu mai mare decât strict necesară pentru efectuarea controlului de identitate (art. 349 § 4 CCP)? Autoritățile au urmat procedura prevăzută de art. 349 § 5 CCP, în special prin informarea imediată a procurorului de arestare și detenție a reclamantului (a se vedea Voskuil c. Țările de Jos , nr. 64752/01, § 83, 22 noiembrie 2007)? (b) Detenția reclamantului a fost autorizată în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Convenția (Vasiliva v. Danemarca , nr. 52792/99, §§ 36-43, 25 septembrie 2003; S., V. și A. v. Danemarca [GC], nr. 35553/12 și altele 2, §§§ 80-82, 22 octombrie 2018)? (c) Detenția reclamantului a fost arbitrară (S., V. și A. v. Danemarca) [GC], nr. 35553/12 și altele 2, § 76, 22 octombrie 2018)? În special, restricția a fost necesară sau justificată, adică pe motive relevante și suficiente și proporționale cu urmărirea obiectivelor sau motivelor pentru care este autorizată ( Merabishvili c. Georgia [GC], nr. 72508/13, § 302, 28 noiembrie 2017; James, Wells și Lee c. Regatul Unit , nr. 25119/09 și altele 2, §§ 193, 195, 18 septembrie 2012)? (d) Guvernul este invitat să furnizeze un raport detaliat pe oră la oră privind ceea ce s-a întâmplat în secția de poliție în cauză și pentru a răspunde pentru timpul petrecut acolo de către reclamant (a se vedea Creangă v. România [GC], nr. 29226/03, § 90, 23 februarie 2012). Reclamantul a avut la dispoziție o procedură eficace prin care ar putea contesta legalitatea detenției sale în fața unui „cort” (Ali Osman Özmen c. Turcia , nr. 42969/04, § 87, 5 iulie 2016), conform art. 5 § 4 din Convenție? Reclamantul a avut dreptul efectiv și executor de a compensa pentru detenția ei în presupusul contravenție la art. 5 1 și 4, conform art. 5 § 5 din Convenție?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă