A.I.I. AND OTHERS v. SPAIN

A.I.I. AND OTHERS v. SPAIN (CtEDO, 2021)

Decizia nr. 9295/17 A.I.I. și alții împotriva Spaniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 9 februarie 2021 în calitate de comitet compus din: Georgios A. Serghides, președinte, María Elósegui, Peeter Roosma, judecători și Olga Chernishov, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 ianuarie 2017, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul spaniol (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl A. Brezmes Martínez de Villarreal, Procuror de Stat. Reclamanții sunt văduva și două fiice ale J.M.I.O., care a fost grav rănit la 28 martie 1980 în Rentería (Spania) ca urmare a exploziei unei bombe atașate la partea subterană a mașinii sale. Atacul a fost justificat de Batallón Vasco Españ. Identitatea și naționalitatea infractorilor au fost necunoscute. J.M.I.O. a murit în 1992. Deoarece reclamanții au fost rude de o victimă a unei infracțiuni violente perpetrate de un grup terorist, au avut dreptul, în temeiul legii spaniole, să obțină o plată de compensare pentru rănile rude. În conformitate cu Legea nr. 32/1999 din 8 octombrie 1999 privind solidaritatea cu victimele terorismului, în 2001 a fost acordată reclamanților o sumă forfetară de 96.161.93 EUR, având în vedere gradul de invaliditate J.M.I.O. a fost diagnosticat cu, ca urmare a rănilor suferite în atacul terorist. Guvernul a susținut că J.M.I.O. nu a fost urmărit și condamnat pentru a fi aparținut organizației teroriste ETA. Cu toate acestea, rezultă din documentele prezentate de Guvern (raporturi politice incluse în procedurile administrative și judiciare) că J.M.I.O. a fost supusă detenției în Spania pentru colaborare cu ETA (a se vedea punctele 8 și 12 de mai jos). Procedura internă În 2012 reclamanții au solicitat o compensație suplimentară de la stat pentru rănile relației lor în temeiul Legii nr. 29/2011 din 22 Septembrie 2011 privind recunoașterea și protecția cuprinzătoare a victimelor de terorism. Sumele solicitate au fost suma plătită în caz de diagnosticare a incapacității totale pentru muncă (180.000 EUR), mai puțin suma primită deja de J.M.I.O. în temeiul legislației anterioare (a se vedea (alin. (4)). Susținările pentru această compensație suplimentară au fost depuse la Hotărârea Generală de Asistență a Victorilor Terorismului în urma intrării în vigoare a Legii nr. 29/2011. În 2013 Hotărârea Generală a refuzat să acorde reclamanților compensația suplimentară solicitată, pe baza art. 3 bis 2 din Legea nr. 29/2011 și Convenția Europeană din 24 noiembrie 1983 privind compensarea victimelor crimelor violente, care a intrat în vigoare în Spania la 1 februarie 2002 după ratificarea (a se vedea „Legea și practicile interne relevante”). Se bazează pe rapoartele elaborate în 2013 de Hotărârea Generală a Poliției și de Hotărârea Generală a Gărzii Civile (Guardia Civile) care indică faptul că rudele reclamanților au avut legături cu Gestoras Pro Amnistia și a fost membru al Herri Batasuna, care a condus la arestarea sa în 1978 pentru presupusa colaborare cu ETA. Prin urmare, a concluzionat că reclamanții nu a îndeplinit cerințele legislației actuale, în special cele prevăzute la art. 8 din Convenția europeană privind compensarea victimelor crimelor violente (ECVVC), care era direct aplicabilă în sistemul juridic spaniol de la ratificarea și publicarea acesteia. Dispoziția prevede că compensarea victimelor de infracțiuni violente ar putea fi „reducetă sau refuzată din cauza implicarii victimei sau a reclamantului într-o infracțiune organizată sau în aderarea sa la o organizație care se ocupă de infracțiuni de violență”. Potrivit rapoartelor elaborate de Hotărârea Generală a Poliției și de Hotărârea Generală a Garda Civilă inclus în dosarele administrative, rudă întârzieră a reclamanților a fost arestat în 1978 pentru presupusa colaborare cu ETA, atunci când el a fost în posesia de publicații și documente de responsabilitate legate de ETA-Va Asamblea . El a avut legături cu Gestoras Pro-Amnística și a fost membru al Herri Batasuna atunci când a suferit atacul terorist (1980). După aceea, a fost candidat pentru Herri Batasuna în alegerile pentru Juntas Generales din țara Bască (1983 și 1987) și pentru Parlamentul Basc (1984). În 1989, el a participat cu un grup de alți oameni la amenințarea guvernatorului Guipúzkoa, o acțiune pentru care au fost inițiate proceduri penale, deși nu a fost condamnat în timp ce a murit înainte de a fi pronunțat hotărârea în 1995. Celelalte persoane implicate în aceleași fapte au fost condamnate pentru acuzații de agresiune și leziuni. Reclamanții au instituit proceduri administrative judiciare (recurso contenuto-administrativo ) împotriva deciziilor Ministerului Internului. Audiencia Nacional (Camera Administrativă) a respins recursul și a susținut decizia luată de Ministerul Internului. Partea relevantă a hotărârii pronunțate la 24 iunie 2015 se citește după cum urmează: „THIRD – ...[I]t trebuie subliniat că art. 8 din Instrumentul de Ratificare al CVVC adoptat la Strasbourg la 24 noiembrie 1983 (...) afirmă că: „1. Compensarea poate fi redusă sau refuzată din cauza comportamentului victimei sau al reclamantului înainte, în timpul sau după infracțiune, sau în legătură cu prejudiciul sau moartea. (2) De asemenea, compensarea poate fi redusă sau refuzată din cauza implicarii victimei sau a reclamantului într-o crimă organizată sau a unei organizații care se ocupă de crime de violență. (3) Compensarea poate fi, de asemenea, redusă sau refuzată dacă un premiu sau un premiu complet ar fi contrar unui sentiment de justiție sau de politică publică. (...) CUARTĂ – După cum am menționat anterior, decizia atacată se aplică, în ceea ce privește art. 3 alineatul (2) din Legea nr. 29/2011 din 22 septembrie 2011, se bazează pe următoarele motive: ... decedatul a avut legături cu Gestoras Pro-Amnistía și a fost membru al Herri Batasuna, care a condus la arestarea sa în 1978 pentru presupusa colaborare cu ETA (în conformitate cu raportul Unității Centrale de Inteligență)” ... [aplicanții] conteste valoarea evidentă a acestor rapoarte, pe baza faptului că circumstanțele „participării” sau „membrei” într-o organizație care este implicată într-o acțiune criminală violentă nu pot fi determinate decât într-o hotărâre penală și că faptele reflectate în unele rapoarte [politice] lipsesc valoarea evidentă deoarece acestea nu au fost prezentate în proceduri judiciare cu garanțiile procedurale și constituționale pe care orice acuzare incriminatoare le cere. ...Dreapta la presupunerea de inocence, recunoscută la art. 24 din Constituția spaniolă, înseamnă că orice persoană acuzată de o infracțiune sau de o infracțiune trebuie să fie considerată nevinovățită până la dovedirea vinovăției, în conformitate cu art. 11 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu art. 6 § 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și cu art. 14 2 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. Aceasta, la rândul său, implică faptul că dovezile acuzațiilor au fost prezentate în conformitate cu dispozițiile și garanțiile constituționale și juridice; constituind, prin urmare, o activitate procedurală validă, a căror conținut incriminatoriu, evaluat rațional în conformitate cu normele logice, lecțiile de experiență și de cunoștințe științifice, poate dezvălui elemente suficiente pentru a depăși presunția inițială, permițând instanței să ajungă la o certitudine obiectivă cu privire la fapte și, se bazează pe acestea din urmă, să le declare dovedit. Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că, în acest caz, trebuie să luăm în considerare o regulă specifică care necesită acordarea anumitor cerințe. Concordanța acestor cerințe trebuie să fie dovedită în procedurile administrative, care fac obiectul unei examinări judiciare. În acest sens, în același fel încât există cerințele de recunoaștere a dreptului unei victime la compensațiile prevăzute în regulamentele, condițiile pentru declararea unei „victime a terorismului” sunt reglementate în art. 3 bis (...) din Legea nr. 29/2011, care prevede: „1. Cei pentru care sunt de acord oricare dintre următoarele două cerințe vor fi beneficiarii ajutorului și serviciilor reglementate în prezenta lege: Când, în temeiul unei hotărâri finale, dreptul de a fi compensat a fost recunoscut drept responsabilitate civilă pentru faptele și daunele incluse în această lege. În cazul în care nu există o astfel de hotărâre, au fost desfășurate proceduri judiciare corespunzătoare sau au fost inițiate proceduri penale pentru urmărirea penală a infracțiunilor. În aceste cazuri, condiția victimei sau a succesorului lor, amploarea daunelor, natura faptelor sau a faptelor cauzale, și restul condițiilor legal stabilite pot fi dovedite înaintea organismului competent al Administrației Generale a statului, prin orice modalitate de probă admisibilă din punct de vedere juridic.” Acestea sunt condițiile pentru a fi „titularizate” ajutoarele și serviciile stabilite în prezenta Lege ... După cum se poate vedea mai sus, în absența unei „hotărâri finale”, art. 1 litera (b) permite posibilitatea ca „condiția victimei (...) să fie dovedită (...) prin orice modalitate de dovezi legal admisibile”. ... Prin urmare, în cadrul procedurii administrative, în care se decide valabilitatea cererii de compensare, circumstanțele de „membre” sau de „participare” menționate în dispozițiile [citate mai sus] și aplicate pentru a nega compensația solicitată, au o dimensiune diferită de cea de determinare penală, având în vedere principiile și contextul care reglementează această chestiune. În acest sens, art. 3 menționat anterior din Legea nr. 29/2011 stabilește: „2. acordarea de ajutoare și servicii recunoscute în legea actuală este supusă principiilor care, pentru a primi compensare, sunt stabilite în Convenția Europeană privind compensarea victimelor infracțiunilor violente”. Termenul articolelor aplicate nu impune ca aceste circumstanțe să fie exprimate într-o „hotărâre finală”. FIFTH - După cum s-a afirmat anterior, decizia atacată susține negarea cererii pe baza faptului că acordul circumstanțelor juridice care rezultă în „suprimarea” sau „reducerea” a compensației au fost stabilite, deoarece „decedatul a fost legat de Gestoras Pro-Amnística și a fost membru al Herri Batasuna, care a condus la arestarea sa în 1978 pentru presupusa colaborare cu ETA (în conformitate cu raportul Unității Centrale de Inteligență). Raportul Direcției Generale a Gărzii Civile din februarie 2013 se referă la arestarea la 3 ianuarie 1978 a [J.M.I.O.] și indică faptul că publicațiile și documentele de răspundere referitoare la ETA-Va Asamblea au fost găsite în posesia sa. Pe de altă parte, procurorul de stat furnizează un raport extins, datat 21 Februarie 2014, a Direcției Generale a Gărzii Civile, care descrie activitățile și relațiile [J.M.I.O.] cu ETA și identifică sursa datelor colectate; precum și în raportul din 3 martie 2014, de la Hotărârea Generală a Poliției. Această Cameră, care evaluează rapoartele prezentate de administrație, precum și diferitele rezoluții judiciare prezentate, atât în mod administrativ, cât și în mod judiciar, a ajuns la concluzia că [J.M. I. O.] a „participat” în grupul terorist ETA, îndeplinind sarcini sau funcții, astfel încât el a fost chiar considerat membru al unui astfel de grup terorist de către grupul însuși.” În timpul procedurii judiciare în fața Audiencia Nacional , Procurorul de Stat a prezentat rapoarte suplimentare elaborate de Hotărârea Generală a Poliției și de Hotărârea Generală a Gardianiei Civile care se referă la dovezi suplimentare care dovedesc legăturile relativului întârziat al reclamanților cu ETA. Rapoartele au făcut referire la următoarele surse: dosare de poliție, declarații făcute de J.M.I.O. însuși atunci când a fost arestat de către poliție, un raport al cauzei de casă a J.M.I.O. în 1978, documentația oficială privind candidații care stau la alegeri în țara bască și mai multe articole de presă. Se află din aceste rapoarte că rudă târziu a reclamanților a fost arestat în ianuarie 1978 când el a fost în posesia documentației ETA – Va Asamblea . O căutare în casa sa a fost autorizată de judecătorul investigator nr. 2 din San Sebastián, în timpul cărora au fost confiscate mai multe publicații legate de ETA (ZUTIK, HASI GARA, ASKATASUN IPUINA, precum și un rezumat al organizației KAS ), precum și bani aparținând Gestora Pro-Amnística de Rentería. În declarația sa la poliție, J.M.I.O. a admis participarea la acțiunile realizate de Gestora Pro-Amnística de Rentería și a explicat că a participat activ la campania de eliberare a membrului ETA “APALA”, care a fost arestat de autoritățile franceze. El a explicat, de asemenea, că el a primit publicații din ZUTIK, că tractele și stickerele găsite în casa sa provin din tineri pe care îi cunoștea în Rentería, că stickerele ETA-V Asamblea și banii găsite în casa sa i-au fost dați la sfârșitul unei raliuri politice deținute de Gestora Pro-Amnística în Rentería, și că el a fost de a da banii Trezorului Gestora. Rudea reclamanților a fost eliberată în termen de 24 de ore după arestarea sa. Nu apare din documentele depuse la această Curte dacă au fost instituite acuzații penale împotriva lui pentru aceste fapte, sau dacă procedurile au fost introduse împotriva altor persoane. După atacul terorist pe care J.M.I.O. și soția sa a suferit în martie 1980, Herri Batasuna a emis o declarație în care cuplul a fost menționat ca membri ai partidului politic, subliniind contactele lor frecvente cu Gestora Pro-Amnística. De asemenea, în 1980, și potrivit unui alt articol de presă, J.M.I.O. a primit un loc de muncă ca conciere în Primăria Rentería, un post care i-a fost oferit după o întâlnire a consiliului oraș care a fost asistat numai de membrii Herri Batasuna, și că restul consilierilor au refuzat să participe ca semn de protest. În 1983 și 1984 J.M.I.O. a fost ales ca candidat pentru Herri Batasuna în alegerile pentru Juntas Generales (1983 și 1987) și pentru Parlamentul Basc (1984) și a fost, de fapt, ales ca consilier municipal din Bidasoa-Oiartzun (Guipúzcoa sau Gipuzkoa) în 1983. În octombrie 1984 J.M.I.O. și una dintre fiicele sale a fost arestată în Rentería pentru participarea la activitățile de susținere a ETA (nu este indicat în documentele prezentate Curții dacă a fost introdusă o procedură penală împotriva J.M.I.O. pentru aceste fapte). În septembrie 1989 J.M.I.O. a fost arestat, împreună cu alți șase persoane, în timp ce striga sprijinul său la ETA („Gora ETA”), pentru amenințarea și insulta guvernatorul civil de Gipuzkoa și escortele sale de poliție, în timp ce cele din urmă au participat la înmormântarea unui poștă care a murit după explozia unei bombe de parcele. Potrivit unui articol de presă, rudele reclamanților au fost inculpate pentru aceste fapte (deși nici o altă trimitere nu a fost depusă Curții în legătură cu acest acuzare). J.M.I.O. nu a fost condamnat pentru că a murit înainte de a fi pronunțat hotărârea în 1995. Celelalte șase acuzate în acest caz au fost condamnate pentru acuzații de agresiune și leziuni. După moartea lui J.M.I.O. în 1992, Gestoras Pro-Amnística și Herri Batasuna au publicat în onoarea sa în ziarul Egin. Raportul poliției a inclus o trimitere la un raport editat în 2004 de Societatea de Studii Basce, în care J.M.I.O. a fost menționat ca membru al lui Herri Batasuna, care a deținut sediul în Juntas Generales of Gipuzkoa între mai 1983 și aprilie 1987. Raportul poliției a inclus, de asemenea, o copie a unui document numit „Inițiativa Glencree”, din 2012, în care rudele reclamanților au fost menționate ca membru activ al Herri Batasuna și Gestoras Cu toate acestea, în contravenție cu ceea ce prevede Audiencia Nacional în hotărârea sa (punctul 10 de mai sus), nu s-a constatat nici o declarație a grupului terorist în sine cu privire la aderarea lui J.M.I.O. la ETA. 13. Reclamanții au depus un recurs amparo la Curtea Constituțională, care s-a bazat pe art. 6 § 2 din Convenție și pe jurisprudența Curții în ceea ce privește această dispoziție (în special Puig Panella c. Spania, nr. 1483/02, 25 aprilie 2006). 14. Curtea Constituțională a declarat recursul inadmisibil din cauza neexistării unei încălcări a drepturilor fundamentale invocate. În decizia sa din 18 iulie 2016, Curtea Constituțională a remarcat că Audiencia Nacional au evaluat corect documentele administrative și în conformitate cu legea și că reclamanții nu au prezentat dovezi care contestau conținutul rapoartelor prezentate de autoritățile administrative. Decizia a fost notificată reclamanților la 27 iulie 2016. Legea și practica internă relevantă 15. În ceea ce privește dispozițiile relevante ale dreptului și practicii spaniole, Curtea se referă la cazurile Larrañaga Arando și alții c. Spania (dec.), nr. 73911/16, § 24 - 33, CEDH 2019, Martínez Aguirre și alții c. Spania (dec.), nr. 75529/16 și 79503/16, § 21 - 30, CEDH 2019. COMPLAINT 16. Reclamanții se plângea că motivele furnizate de autoritățile interne pentru respingerea cererilor lor de compensare în temeiul legislației pentru victimele terorismului au încălcat dreptul rudei lor de a fi presupus nevinovat. Acestea au subliniat faptul că argumentul utilizat de autoritățile interne conținea o concluzie că rudele lor întârziete au fost membre ale unei organizații precum ETA, care constituie o infracțiune penală în temeiul legislației spaniole. Reclamanții se plângea că motivele furnizate de autoritățile interne pentru respingerea cererii lor de compensare în temeiul legislației pentru victimele terorismului au încălcat dreptul rudei lor de a fi presupus nevinovat, care se bazează pe art. 6 § 2 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana acuzată de o infracțiune penală este presupusă nevinovăți până când nu se dovedește vinovat în conformitate cu lege.” Concluziile părților 18. Guvernul a observat că responsabilitatea penală a rudei tardive a reclamanților nu a fost determinată de orice hotărâre penală finală, deoarece posibila sa responsabilitate penală a fost extinsă de moartea sa. Participarea sau implicarea sa la grupul terorist ETA a fost determinată de instanța administrativă, luând în considerare rapoartele poliției și legăturile sale cu partidul politic Herri Batasuna și Gestoras Pro-Amnisticia. Potrivit Guvernului, Audiencia Nacional nu a respins cererea reclamanților de compensare pe singura bază a relației rudei lor întârziate cu un partid politic care, în acest moment, a fost legal, ci mai degrabă pe rapoartele de poliție. Aceste rapoarte au furnizat dovezi abundente de aderare la J.M.I.O. fără îndoială ETA. În opinia Guvernului, ceea ce a fost în joc în cadrul procedurii de compensare a fost dacă au fost îndeplinite cerințele juridice de obținere a unei compensații suplimentare pentru decesul rudei reclamanților, care au inclus verificarea dacă decedatul a fost membru al ETA și a căzut în excepția prevăzută la art. 8 din CEPVC. În plus, au susținut că ar fi fost contrar sensului justiției și sentimentelor victimelor ETA pentru acordarea compensației suplimentare solicitate de solicitanți. Guvernul a subliniat similaritățile cu cazul Larrañaga Arando și alții (citat mai sus) și a invitat Curtea să concluzioneze că prezenta cerere a fost evident nefondată deoarece a căzut în afara domeniului de aplicare subjectiv și obiectiv al articolului 6 § 2 din Convenție, sau, în mod alternativ, pentru a constata că nu a existat încălcarea articolului 6 § 2. Reclamanții au susținut că J.M.I.O. a fost supusă unei proceduri penale înaintea cererii administrative formulate de rudele sale și că niciuna dintre procedurile penale nu a ajuns la o condamnare penală. Reclamanții au subliniat existența, din punctul lor de vedere, a unei legături între aceste proceduri penale în care rudele lor întârziate nu au fost acuzate oficial, iar procedurile administrative respingând cererile suplimentare de compensare formulate de acestea. Presupunerea de nevinovăție ar fi putut fi respinsă numai în contextul acesteia din urmă pe baza deciziilor anterioare ale instanțelor penale după examinarea tuturor dovezilor disponibile și nu numai pe suspectele conținute în rapoartele poliției. Aceste suspiciuni nu au dovedit nici o implicare a rudei lor întârziete într-un grup terorist. Reclamanții au susținut că aderarea rudei lor la Herri Batasuna și Gestoras erau legale la momentul respectiv și nu puteau fi luate în considerare de către Audiencia Nacional pentru a refuza compensarea. Ei au susținut că Audiencia Nacional a împărtășit această viziune într-un caz similar (cazul 287/2013 din aceeași instanță). Evaluarea Curții Reclamanților în poziția 20. În ceea ce privește chestiunea reclamanților care sunt „victime”, Curtea se referă la hotărârile sale în cazurile Larrañaga Arando și altele , § 39, și Martinez Agirre și alții , § 37 (ambele menționate mai sus) și concluzionează că acestea pot pretinde că sunt „victime” ale presupusei încălcări a articolului 6 § 2 din Convenție. Aplicabilitatea articolului 6 § 2 21. În ceea ce privește principiile generale aplicabile acestui caz, se face trimitere la deciziile din cazurile Larrañaga Arando și alții , §§ 40-43 și Martínez Agirre și alții , §§ 38-42, ambele menționate mai sus. 22. În cazul în cauză, Curtea constată că plângerea reclamanților se referă la concedierea de către autoritățile interne a cererilor lor suplimentare de compensare pentru rănile severe ale rudei lor din cauza faptului că a fost membru al ETA, pe care acestea le consideră incompatibile cu presupunerea de inocence. Încă o dată, Curtea consideră că ceea ce intră în joc în acest caz este al doilea aspect al articolului 6 § 2 din Convenție, al cărui rol este de a împiedica principiul presunției de probe să fie subminate după încheierea procedurii penale relevante cu un rezultat altele decât o condamnare (cum ar fi achitarea, întreruperea procedurii penale în calitate de lege, moartea acuzatului, etc.). Prin urmare, Curtea trebuie să examineze dacă există o legătură între orice procedură penală anterioară împotriva rudei întârziate ale reclamanților și procedura de compensare administrativă introdusă de reclamanții în scopul plângerii în temeiul articolului 6 § (2) Curtea nu are rolul de a determina aceste chestiuni în temeiul articolului 6 § 2 să ia o poziție cu privire la dreptul reclamanților la compensare 23. Curtea remarcă că, într-adevăr, rudele întârziere ale reclamanților au fost implicate în două proceduri penale diferite. Primul, în 1978, a inclus arestarea sa și o căutare în casa rudei post-atârziere a reclamanților, dar nu s-a făcut nici o acuzație oficială (a se vedea punctul 12 de mai sus). În al doilea, în 1989, J.M.I.O. a fost arestat cu alți șase persoane, care au dus la proceduri penale care s-au încheiat în condamnarea acesteia, excluzând rudele întârziere ale reclamanților care au murit cu trei ani înainte de hotărâre. Deși nu a fost prezentată nicio documentație în acest sens, Curtea este dispusă să accepte faptul că rudele întârziate ale reclamanților au fost „acuzate cu o infracțiune penală” în Spania în sensul autonom al acestui termen și în ceea ce privește acuzația penală pentru care reclamanții au solicitat protecția presunției de inocence. 24. Curtea observă, de asemenea, că, deși părțile nu au prezentat nicio informație cu privire la întreruperea oficială a anchetei sau a procedurii respective, rudele reclamantelor au murit în 1992, iar eventuala sa răspundere penală a fost extinsă de moartea sa, astfel cum a fost admisă de guvern. Prin urmare, Curtea presupune că procedurile penale împotriva rudei reclamanților au fost întrerupte ca urmare a decesului său. 25. În această etapă a analizei, Curtea trebuie să examineze dacă există o legătură între procedurile penale întrerupte împotriva rudei reclamantelor și procedurile de compensare introduse de reclamant pentru uciderea sa, având în vedere considerațiile generale menționate mai sus (a se vedea Larrañaga Arando și alții, § 43, și Martínez Agirre și alții, § 41, amândoi citați anterior. Curtea observă că procedurile de compensare erau de natură administrativă și vroiau să determine dacă reclamanții avea dreptul de a obține compensații suplimentare pentru leziunile severe ale rudei lor întârziete ca urmare a exploziei unei bombe atașate la partea subterană a mașinii sale (punctul 3 mai sus). 26. Curtea constată că, în acest caz, Ministerul Internului și Audiencia Nacional se bazează nu numai pe unele trimiteri la anchetele penale anterioare privind presupusa implicare sau participare a reclamanților în activitățile ETA menționate mai sus (a se vedea punctele 8 și 10 mai sus) incluse în rapoartele de poliție, ci și pe alte elemente, cum ar fi declarațiile făcute de J.M.I.O. însuși atunci când a fost arestat, raportul de căutare a casei sale desfășurate în 1978, documentația oficială privind candidații care stau la alegeri în țara bască și diverse articole de presă (punctele 11 și 12). Audiencia Nacional nu a participat la o revizuire sau evaluare a dovezilor concrete incluse în dosarul penal împotriva J.M.I.O. Nici nu a analizat sau reevalua participarea rudei reclamanților la evenimentele care au dus la acuzațiile penale în cauză. Faptul că J.M.I.O. a fost membru al unui partid politic și relația sa cu Gestoras Pro-Amnistiía nu sunt, de departe, singurele elemente luate în considerare în acest caz; altfel, ar fi putut duce la o judecată de atribuire a compensației solicitate, astfel cum au declarat reclamanții (punctul 19 mai sus). Prin urmare, nu se pare că conținutul sau rezultatul acestor anchete penale anterioare împotriva rudei întârziate a reclamanților au fost decisive pentru procedurile impugnate. 27. În cele din urmă, Curtea constată că scopul procedurii de compensare în fața Audiencia Nacional a fost de a stabili dacă reclamanții au dreptul la o creștere a compensației deja acordate, în conformitate cu reglementările aplicabile referitoare la victimele terorismului, care prevede o excepție în cazul în care presupusele victime au fost implicate sau au fost membre ale unei organizații dedicate perpetrării crimelor violente. Numai cu scopul de a determina această excepție, instanța internă a trebuit să analizeze dovezile prezentate în ceea ce privește implicarea rudei reclamanților cu AET, lăsând în afara hotărârii lor o problemă de răspundere penală, deoarece nu este o chestiune de examinare în contextul procedurii de compensare. Curtea acceptă faptul că normele de probă și sarcina de probă în fața instanțelor administrative pot fi diferite de cele aplicabile în cadrul procedurii penale. Diferitele fapte și elemente incluse în rapoartele de poliție (a se vedea punctele 11 și 12, de mai sus), au fost considerate suficiente de către Ministerul Internului și de către instanța administrativă, pentru a se concluziona la excepția dreptului de compensare. 28. Pe baza celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanții nu au demonstrat existența legăturii necesare dintre procedura penală împotriva rudei lor și procedura de compensare introdusă de acestea (a se vedea Martínez Agirre și alții, § 52, citată mai sus). În consecință, cererea este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției, în sensul art. 35 § § a) și trebuie declarată inadmisibilă în aplicarea art. 35 § 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 martie 2021. Olga Chernishova Georgios A. Serghides Președintele Adjunct Registrului Apendicele nr. Anul nașterii Reclamantului Naștere Locul de rezidență A.I.I. 1972 Spaniol Oiartzun M.N.I.I. 1964 Spaniol Oiartzun M.C.I.C. 1942 Spaniol Oiartzun

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 9295/17

A.I.I. and Others

against Spain

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 9

February 2021 as a Committee composed of:

Georgios A. Serghides,

President,

María Elósegui,

Peeter Roosma,

judges,

and Olga Chernishova,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 19 January 2017,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

A list of the applicants is set out in the appendix.

2.

The Spanish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr A. Brezmes Martínez de Villarreal, State Attorney.

Background of the case

3

.

The applicants are the widow and two daughters of J.M.I.O., who was severely injured on 28 March 1980 in Rentería (Spain) as a result of the explosion of a bomb attached to the underside of his car. The attack was vindicated by

Batallón Vasco Españ.

The identity and nationality of the perpetrators were unknown. J.M.I.O. died in 1992.

4

.

Since the applicants were relatives of a victim of a violent offence perpetrated by a terrorist group, they were entitled under Spanish law to obtain a compensation payment for their relative’s injuries. Pursuant to Law no. 32/1999 of 8 October 1999 on Solidarity with Victims of Terrorism, in 2001 a lump sum of EUR 96,161.93 was awarded to the applicants, given the degree of disability J.M.I.O. was diagnosed with, as a result of the injuries suffered in the terrorist attack.

5.

The Government submitted that the J.M.I.O. had not been prosecuted and convicted for belonging to the terrorist organisation ETA. It appears however from the documents submitted by the Government (police reports included in the administrative and judicial proceedings) that J.M.I.O. had been subject to detention in Spain for collaboration with ETA (see paragraphs 8 and 12 below).

Domestic proceedings

6.

In 2012 the applicants applied for an additional compensation from the State for the injuries of their relative under Law no. 29/2011 of 22

September 2011 on the Recognition and Comprehensive Protection of Victims of Terrorism. The amount claimed was the amount payable in case of being diagnosed with total disability for work (EUR 180,000), less the amount already received by J.M.I.O. under the previous legislation (see

paragraph 4 above). The claims for this additional compensation were filed with the Ministry of Interior’s General Directorate for Support to Victims of Terrorism following the entry into force of Law no. 29/2011.

7.

In 2013 the General Directorate refused to award the applicants the additional compensation claimed, on the basis of Article 3

bis

§

2 of Law no. 29/2011 and the European Convention of 24 November 1983 on the Compensation of Victims of Violent Crimes, which came into effect in Spain on 1 February 2002 after ratification (see “Relevant domestic law and practice”). It relied on reports produced in 2013 by the General Directorate of the Police and the General Directorate of the Civil Guard (

Guardia Civil

),

indicating that the applicants’ relative had links with Gestoras Pro

‑

Amnistía and was a member of Herri Batasuna, which lead to his arrest in 1978 for alleged collaboration with ETA. It therefore concluded that the applicants did not meet the requirements of the current legislation, in particular those set out in Article

8 of the European Convention on the Compensation of Victims of Violent Crimes (ECVVC), which had been directly applicable in the Spanish legal system since its ratification and publication. The provision provided that compensation of victims of violent crimes could be “reduced or refused on account of the victim’s or the applicant’s involvement in organised crime or his membership of an organisation which engages in crimes of violence”.

8

.

According to the reports produced by the General Directorate of the Police and the General Directorate of the

Guardia Civil

included in the administrative files, the applicants’ late relative was arrested in 1978 for alleged collaboration with ETA, when he was in possession of publications and accountability documents related to

ETA-Vª Asamblea

. He had links with Gestoras Pro-Amnistía and was a member of Herri Batasuna when he suffered the terrorist attack (1980). Afterwards, he was a candidate for Herri Batasuna in the elections to the

Juntas Generales

of the Basque Country (1983 and 1987) and to the Basque Parliament (1984). In 1989 he participated with a group of other people in threatening the Governor of Guipúzkoa, an action for which criminal proceedings were initiated, although he was not convicted as he passed away before the judgment was delivered in 1995. The other persons involved in the same facts were convicted on charges of assault and injuries.

9.

The applicants instituted judicial administrative proceedings (

recurso contencioso-administrativo

) against the decisions of the Ministry of the Interior.

10

.

The

Audiencia Nacional

(Administrative Chamber) dismissed the appeal and upheld the decision taken by the Ministry of the Interior. The relevant part of the judgment delivered on 24 June 2015 reads as follows:

“THIRD – ...[I]t must be pointed out that Article 8 of the Ratification Instrument of the CVVC adopted in Strasbourg on 24 November 1983 (...) states that:

“1. Compensation may be reduced or refused on account of the victim’s or the applicant’s conduct before, during or after the crime, or in relation to the injury or death.

(...)

FOURTH – As we have previously mentioned, the contested decision applies the aforementioned ECVVC, in relation to Article 3

§

2 of Law no. 29/2011, of 22

September 2011, relying on the following reasons:

...“the

deceased had links with Gestoras Pro-Amnistía and was a member of Herri Batasuna, which led to his arrest in 1978 for alleged collaboration with ETA (according to the report of the Central Intelligence Unit)”

...

The [applicants] contest the evidential value of the said reports, on the basis that the circumstances of “participation” or “membership” in an organisation that is engaged in violent criminal actions can only be determined in a criminal judgment, and that the facts reflected in some [police] reports lack evidential value because they have not been presented in judicial proceedings with the procedural and constitutional safeguards that any incriminating charge demands.

...The right to the presumption of innocence, recognised in Article 24 of the Spanish Constitution, means that any person accused of a crime or misdemeanor must be considered innocent until proven guilty, according to Article 11 of the Universal Declaration of Human Rights, Article 6 § 2 of the European Convention on Human Rights and Fundamental Freedoms, and Article 14

§

2 of the International Covenant on Civil and Political Rights. This, in turn, implies that evidence of the charges has been presented according to the constitutional and legal provisions and safeguards; constituting therefore a valid procedural activity, the incriminatory contents of which, rationally evaluated according to the rules of logic, the lessons of experience and scientific knowledge, may reveal sufficient elements to outweigh the initial presumption, allowing the court to reach an objective certainty on the facts and, relying on the latter, to declare them as proven.

However, we must note that, in the present case, we are to consider a specific rule which requires the concurrence of certain requirements. The concurrence of these requirements must be proven in administrative proceedings, which are subject to judicial review.

In this sense, in the same way that there are requirements for the recognition of a victim’s entitlement to the compensations stipulated in the regulations, the conditions for being declared a “victim of terrorism” are regulated in Article 3

bis

(...) of Law no.

29/2011, which states:

“1. Those for which any of the following two requirements concur will be beneficiaries of the aid and services regulated in the present law:

When, by virtue of a final judgment, a right to be compensated has been recognised as civil responsibility for the facts and damages included in this law.

When, there being no such judgment, due judicial proceedings have been carried out, or criminal proceedings have been initiated, for the prosecution of the crimes. In these cases, the condition of victim or of their successors, the extent of the damages, the nature of the facts or the causal acts, and the rest of the legally established conditions, may be proven before the competent body of the State’s General Administration, by any means of legally admissible evidence.”

These are the conditions in order to be “entitled to” the aid and services established in this Law ...

As can be seen above, in the absence of a “final judgment”, Article 1(b) allows for the possibility that the “condition of victim (...) may be proven (...) by any means of legally admissible evidence”.

...

Therefore, in the administrative proceedings, in which the validity of the claim to compensation is decided, the circumstances of “membership” or “participation” referred to in the provisions [cited above] and applied to deny the requested compensation, have a different dimension than that of criminal determination, given the principles and the context that govern this matter. In this sense, the aforementioned Article 3 of Law no.

29/2011 establishes:

“2. The granting of aids and services recognized in the present law shall be subject to the principles that, to receive compensation, are set forth in the European Convention on the Compensation of Victims of Violent Crimes”.

The wording of the applied Articles does not require that such circumstances are stated in a “final judgment”.

FIFTH - As previously stated, the contested decision sustains the denial of the request on the basis that the concurrence of the legal circumstances resulting in the “suppression” or “reduction” of the compensation had been established, because "the deceased was linked to Gestoras Pro-Amnistía and was a member of Herri Batasuna, which led to his arrest in 1978 for alleged collaboration with the ETA (according to the report of the Central Intelligence Unit).

The Report of the General Directorate of the Civil Guard of February 2013 refers to the arrest on 3 January 1978 of [J.M.I.O.], and indicates that publications and accountability documents related to ETA-Vª Asamblea were found in his possession.

On the other hand, the State Attorney provides an extended report, dated 21

February 2014, of the Directorate General of the Civil Guard, outlining [J.M.I.O.]’s activities and relations with the ETA and identifying the source of the collected data; as well as in the report dated 3 March 2014, from the Directorate General of the Police.

This Chamber, evaluating the reports submitted by the Administration, as well as the various judicial resolutions submitted, both administratively and judicially, comes to the conclusion that [J.M. I. O.] “participated” in the terrorist group ETA by carrying out tasks or functions, so that he was even considered as a member of such a terrorist group by the group itself.”.

11

.

During the judicial proceedings before the

Audiencia Nacional

, the State Attorney submitted additional reports produced by the General Directorate of the Police and the General Directorate of the

Guardia Civil

referring to supplementary evidence proving the links of the applicants’ late relative with ETA. The reports referred to the following sources: police records, statements made by J.M.I.O. himself when he was arrested by the police, a report of the J.M.I.O.’s house search in 1978, official documentation concerning the candidates who stood for elections in the Basque Country and several press articles.

12

.

It appears from these reports that the applicants’ late relative was arrested in January 1978 when he was in possession of documentation of

ETA – Vª Asamblea

. A house search at his home was authorized by the Investigating Judge no. 2 of San Sebastián, during which several publications related to ETA were seized

(ZUTIK, HASI GARA, ASKATASUN IPUINA

, and a summary of the organization

KAS

), as well as money belonging to the Gestora Pro-Amnistía of Rentería. In his statement to the police, J.M.I.O. admitted to having taken part in the actions carried out by the Gestora Pro-Amnistía of Rentería and explained that he had actively participated in the campaign to free the ETA member “APALA”, who had been arrested by the French authorities. He also explained that he had received publications from ZUTIK, that leaflets and stickers found at his house came from young people he knew in Rentería, that ETA-V

a

Asamblea’ stickers and the money found at his home were given to him at the end of a political rally held by Gestora Pro-Amnistía in Rentería, and that he was to give the money to the Treasurer of the Gestora. The applicants’ relative was released within 24 hours after his arrest. It does not appear from the documents submitted to this Court whether criminal charges were instituted against him for these facts, or whether proceedings were brought against other persons. After the terrorist attack that J.M.I.O. and his wife suffered in March 1980, Herri Batasuna issued a statement in which the couple was referred to as members of the political party, highlighting their frequent contacts with Gestora Pro-Amnistía. Also in 1980, and according to another press article, J.M.I.O. was given a job as a concierge in the City Hall of Rentería, a post that was offered to him after a meeting of the town council that was attended only by the members of Herri Batasuna, and that the rest of the councillors refused to attend as a sign of protest. In 1983 and 1984 J.M.I.O. stood for election as the candidate for Herri Batasuna in the elections to the Juntas Generales (1983 and 1987) and to the Basque Parliament (1984) and was in fact elected as town councilman in Bidasoa-Oiartzun (Guipúzcoa or Gipuzkoa) in 1983. In October 1984 J.M.I.O. and one of his daughters were arrested in Rentería for participating in activities in support of ETA (it is not stated in the documents submitted to the Court whether criminal proceedings were brought against J.M.I.O. for these facts). In September 1989 J.M.I.O. was arrested, together with six other people, while shouting his support to ETA (“Gora ETA”), for threatening and insulting the Civil Governor of Gipuzkoa and his police escorts, while the latter attended the funeral of a postman who died after the explosion of a parcel bomb. According to a press article, the applicants’ relative was indicted for these facts (although no other reference has been submitted to the Court concerning this indictment). J.M.I.O. was not convicted because he had passed away before the judgment was delivered in 1995. The other six defendants in the case were convicted on charges of assault and injuries. After J.M.I.O.’s death in 1992, Gestoras Pro-Amnistía and Herri Batasuna published obituaries in his honour in the newspaper Egin. The police report included a reference to a report edited in 2004 by the Society of Basque Studies, in which J.M.I.O. was referred to as a member of Herri Batasuna who held office in the Juntas Generales of Gipuzkoa between May 1983 and April 1987. The police report also included a copy of a document called “Glencree Initiative”, dated 2012, in which the applicants’ relative was mentioned as an active member of Herri Batasuna

and Gestoras

.

However, contrary to what the

Audiencia Nacional

states in its judgment (paragraph 10 above), no statement from the terrorist group itself has been found regarding J.M.I.O.’s membership in ETA.

13.

The applicants lodged an

amparo

appeal with the Constitutional Court. They relied on Article 6 § 2 of the Convention and the Court’s case-law in respect of that provision (in particular,

Puig Panella v. Spain

, no.

1483/02, 25

April 2006).

14.

The Constitutional Court declared the appeal inadmissible owing to the non-existence of a violation of the fundamental rights invoked. In its decision of 18 July 2016, the Constitutional Court noted that the

Audiencia Nacional

had assessed the administrative documents correctly and according to the law, and that the applicants had failed to present evidence which challenged the contents of the reports submitted by the administrative authorities. The decision was served on the applicants on 27 July 2016.

Relevant domestic law and practice

15.

Concerning the relevant provisions of the Spanish law and practice, the Court refers to cases

Larrañaga Arando and Others v. Spain

(dec.), no.

73911/16, § 24 - 33, ECHR 2019, and

Martínez Aguirre and Others v.

Spain

(dec.), nos. 75529/16 and 79503/16, § 21 - 30, ECHR 2019.

COMPLAINT

16.

The applicants complained that the reasons given by the domestic authorities for dismissing their compensation claims under the legislation for victims of terrorism had breached their late relative’s right to be presumed innocent. They stressed that the reasoning used by the domestic authorities had contained a finding that their late relative had been a member of an organisation such as ETA, which constituted a criminal offence under Spanish law. They relied on Article 6 § 2 of the Convention.

THE LAW

17.

The applicants complained that the reasons given by the domestic authorities for dismissing their compensation claim under the legislation for victims of terrorism had breached their late relative’s right to be presumed innocent. They relied on Article 6 § 2 of the Convention, which reads as follows:

“Everyone charged with a criminal offence shall be presumed innocent until proved guilty according to law.”

The parties’ submissions

18.

The Government observed that the applicants’ late relative’s criminal responsibility had not been determined by any final criminal judgment as his possible criminal responsibility was extinguished by his death. His participation or involvement in the terrorist group ETA was determined by the administrative court, taking into account the police reports and his links with the political party Herri Batasuna

and Gestoras Pro-Amnistía. According to the Government, the

Audiencia Nacional

did not dismiss the applicants’ claim for compensation on the sole basis of their late relative’s relationship with a political party which, at the moment was legal, but rather on the police reports. These reports gave abundant evidence of J.M.I.O. unquestionable ETA membership. In the Government’s view, what had been at stake in the compensation proceedings had been whether the legal requirements to obtain additional compensation for the death of the applicants’ relative had been met, which included verifying whether the deceased had been a member of ETA and fell under the exception provided by Article 8 of the ECVVC. They further argued that it would have been contrary to the sense of justice and to the feelings of ETA’s victims to award the additional compensation claimed by the applicants. The Government highlighted the similarities with the case of

Larrañaga Arando and Others

(cited above)

and invited the Court to conclude that the present application was manifestly ill-founded because it fell outside the subjective and objective scope of application of Article 6 § 2 of the Convention, or alternatively, to find that there had been no breach of Article

6 § 2.

19

.

The applicants argued that J.M.I.O. was subject to criminal proceedings prior to the administrative claim made by his relatives and that none of the criminal proceedings ended up with a criminal conviction. The applicants underlined the existence, from their point of view, of a link between those criminal proceedings in which their late relative had not been formally accused, and the administrative proceedings rejecting the additional compensation claims brought by them. The presumption of innocence could only have been rebutted in the context of the latter on the basis of previous criminal courts decisions following the examination of all evidence available and not only on mere suspicions contained in police reports. These suspicions did not prove any involvement of their late relative in a terrorist group. The applicants argued that their late relative’s membership to Herri Batasuna

and

Gestoras was legal at the time and could not be taken into account by the

Audiencia Nacional

to refuse compensation. They claimed that the

Audiencia Nacional

shared such view in a similar case (case 287/2013 from the same court).

The Court’s assessment

The applicants’ standing

20.

Concerning the question of the applicants standing as “victims”, the Court refers to its decisions in cases

Larrañaga Arando and Others

, §

39, and

Martinez Agirre and Others

, § 37 (both cited above) and concludes that they may claim to be “victims” of the alleged violation of Article 6 § 2 of the Convention.

Applicability of Article 6 § 2

21.

Concerning the general principles applicable to the present case, reference is made to the decisions in cases

Larrañaga Arando and Others

, §§ 40-43, and

Martínez Agirre

and Others

, §§ 38-42, both cited above.

22.

In the present case, the Court notes that the applicants’ complaint concerns the dismissal by the domestic authorities of their additional compensation claims for the severe injuries of their relative on the grounds that he had been a member of ETA, which they consider incompatible with the presumption of innocence. Once again, the Court considers that what comes into play in the present case is the second aspect of Article 6 § 2 of the Convention, the role of which is to prevent the principle of the presumption of evidence from being undermined after the relevant criminal proceedings have ended with an outcome other than a conviction (such as an acquittal, discontinuation of the criminal proceedings as statute-barred, the death of the accused, and so on). Therefore, the Court must examine whether there was a link between any prior criminal proceedings against the applicants’ late relative and the administrative compensation proceedings brought by the applicants for the purposes of their complaint under Article 6 §

23.

The Court notes that the applicants’ late relative was indeed involved in two different criminal proceedings. The first one, in 1978, included his arrest and a search in the applicants’ late relative’s house, but no formal indictment was actually made (see paragraph 12 above). During the second one, in 1989, J.M.I.O. was arrested with six other people, leading to criminal proceedings which ended in the conviction of the latter, excluding the applicants’ late relative who had died three years prior to the judgment. Even though no documentation has been submitted in this regard, the Court is ready to accept that the applicants’ late relative had been “charged with a criminal offence” in Spain within the autonomous meaning of this term and in respect of the criminal charge for which the applicants claimed the protection of the presumption of innocence.

24.

The Court further observes that although the parties have not submitted any information on the formal discontinuation of that investigation or proceedings, the applicants’ relative died in 1992 and his possible criminal liability was extinguished by his death, as admitted by the Government. The Court therefore assumes that the criminal proceedings against the applicants’ relative were discontinued as a result of his death.

25.

The Court’s task at this stage of its analysis is to examine whether there was a link between the discontinued criminal proceedings against the applicants’ relative and the compensation proceedings brought by the applicant for his killing, having regard to the general considerations set out above (see

Larrañaga Arando and Others,

Martínez Agirre

and Others,

26.

The Court notes that in the present case the Ministry of the Interior and the

Audiencia Nacional

relied not only on some references to the previous criminal investigations concerning the applicants’ late relative’s alleged involvement or participation in ETA activities mentioned above (see paragraphs 8 and 10 above) included in the police reports, but also on other elements such as the statements made by J.M.I.O. himself when he was arrested, the report of the search of his house conducted in 1978, the official documentation concerning the candidates who stood for elections in the Basque Country and various press articles (paragraphs 11 and 12). The

Audiencia Nacional

did not engage in a review or evaluation of the concrete evidence included in the criminal file against J.M.I.O. nor did it analyse or reassess the applicants’ relative’s participation in the events leading to the criminal charges at issue. The fact that J.M.I.O. was a member of a political party and his relationship with Gestoras Pro-Amnistía are by far not the only elements taken into consideration in the present case; otherwise it could have led to a judgement awarding the compensation claimed, as stated by the applicants (paragraph 19 above). Therefore, it does not appear that the contents or the outcome of those previous criminal investigations against the applicants’ late relative were decisive for the impugned proceedings.

27.

Lastly, the Court notes that the purpose of the compensation proceedings before the

Audiencia Nacional

had been to determine whether the applicants had a right to an increase of the compensation already awarded, in accordance with the applicable regulations concerning victims of terrorism, which provided an exception where the alleged victims were involved or had been members of an organisation devoted to perpetrating violent crimes. It is only with the purpose of determining this exception, that the domestic court had to analyse the evidence presented regarding the applicants’ relative’s involvement with ETA, leaving out of their ruling any question of criminal liability, as it is not a matter for examination in the context of the compensation proceedings. The Court accepts that the rules of evidence and the burden of proof before administrative courts may be different from those applicable in the context of criminal proceedings. The different facts and elements included in the police reports (see paragraphs 11 and 12, above), were considered enough by the Ministry of Interior and by the administrative court, to conclude to the exception to the right of compensation.

28.

On the basis of the foregoing, the Court concludes that the applicants have not demonstrated the existence of the necessary link between the criminal proceedings against their relative and the compensation proceedings brought by them (see,

Martínez Agirre

and Others,

2 was not applicable to the latter proceedings. Accordingly, the application is incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention, within the meaning of Article 35 §

3

(a) and must be declared inadmissible in application of Article 35 § 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 11 March 2021.

Olga Chernishova

Georgios A. Serghides

Deputy Registrar

President

Appendix

No.

Applicant’s Name

Birth year

Nationality

Place of residence

1

A.I.I.

1972

Spanish

Oiartzun

2

M.N.I.I.

1964

Spanish

Oiartzun

3

M.C.I.C.

1942

Spanish

Oiartzun