- Dosarul nr.
- 2ra-896/25
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 octombrie 2026
- Părțile
- Larisa Cassir vs Gimnaziul Corolenco Vladimir
- Pe scurt
- Stabilirea sporului pentru performanta. Delimitarea dintre sporul pentru performanta si sanctiunea disciplinara.
2ra-896/25 — Anularea ordinelor de acordare a sporului pentru performanta individuală, anularea proceselor-verbale și repararea prejudiciului moral.
DECIZIE
cu privire la admiterea recursului în cauza civilă Larisa Cassir împotriva Gimnaziului „Corolenco Vladimir” din s. Moscovei (anularea ordinelor de acordare a sporului pentru performanță individuală, anularea proceselor-verbale și repararea prejudiciului moral) împotriva deciziei din 7 octombrie 2025 a Curții de Apel Cahul, Dosarul nr. 2ra-896/25 PIGD Nr. 2-23069688-01-2ra-09012026 Stabilirea sporului pentru performanță. Delimitarea dintre sporul pentru performanță și sancțiunea disciplinară. Judecătoria Cahul, sediul Central (jud. A. Bologan) Curtea de Apel Cahul (jud. V. Movilă, S. Pilipenco, E. Bancov) 2 octombrie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul declarat de avocata Natalia Saitarlî, în interesele, Gimnaziului „Corolenco Vladimir” din s. Moscovei, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Diana Stănilă, Președinte, Ana Cucerescu, Gheorghe Stratulat, judecători constată următoarele: ÎN FAPT
La 13 mai 2023, avocatul Maxim Todorov, în interesele Larisei Cassir, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Gimnaziului „Corolenco Vladimir” din satul Moscovei, raionul Cahul, solicitând: i. anularea ordinului nr. 78 din 14 martie 2023, prin care acesteia i-a fost stabilit sporul la salariu pentru realizări și stimulare în mărime de 5% pentru perioada aprilie-iunie; ii. anularea ordinului nr. 5 din 27 ianuarie 2023, prin care i-a fost stabilit sporul în mărime de 5% pentru perioada ianuarie-martie; iii. încasarea sumei a cîte 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral pentru ambele ordine și, iv. compensarea cheltuielilor de judecată.
La 27 noiembrie 2023, reprezentantul reclamantei a depus cerere concretizată, solicitând suplimentar: i. anularea procesului-verbal al Consiliului de administrare al Gimnaziului „Corolenco Vladimir” nr. 6 din 27 ianuarie 2023 și a procesului-verbal nr. 7 din 9 martie 2023.
Reclamanta a susținut că ordinele contestate constituie, în realitate, măsuri aplicate pentru pretinse încălcări ale obligațiilor de muncă și că angajatorul nu a respectat procedura de aplicare a sancțiunilor disciplinare prevăzută de Codul muncii.
Referitor la ordinul nr. 5 din 27 ianuarie 2023, Larisa Cassir a invocat că angajatorul nu a ținut cont de actele medicale prezentate și de motivele pentru care sarcinile stabilite prin ordinul nr. 52 din 19 decembrie 2022 au fost prezentate cu întârziere.
Referitor la ordinul nr. 78 din 14 martie 2023, reclamanta a susținut că angajatorul nu a demonstrat vinovăția sa în producerea incidentului în care un elev a suferit o leziune în timpul lecției de educație fizică și că nu a fost efectuată o anchetă de serviciu. Reclamanta a mai invocat că prin ordinele contestate i-a fost cauzat prejudiciu moral. 1
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea Judecătoriei Cahul, sediul Central din 30 noiembrie 2023, acțiunea a fost admisă parțial. Instanța a anulat ordinul nr. 78 din 14 martie 2023 și ordinul nr. 5 din 27 ianuarie 2023, a încasat din contul Gimnaziului „Corolenco Vladimir” în beneficiul Larisei Cassir suma de 3 500 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și suma de 200 de lei cu titlu de taxă de stat în beneficiul statului. Pretenția privind repararea prejudiciului moral și cheltuielile de asistență juridică în partea ce depășește suma adjudecată au fost respinse.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
6. La 4 decembrie 2023, avocatul Maxim Todorov, în interesele Larisei Cassir, a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.
La 18 decembrie 2023, Gimnaziul „Corolenco Vladimir” a declarat apel, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri prin care ordinele nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nr. 78 din 14 martie 2023 să fie menținute.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
8. Prin decizia Curții de Apel Cahul din 7 octombrie 2025, apelurile declarate de Larisa Cassir și de Gimnaziul „Corolenco Vladimir” au fost respinse, iar hotărârea Judecătoriei Cahul, sediul Central din 30 noiembrie 2023 a fost menținută.
Instanța de apel a reținut că ordinele contestate nu corespund modelului prevăzut de Regulamentul-cadru cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului din unitățile bugetare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018.
Curtea de apel a constatat că la materialele cauzei lipsește evaluarea performanțelor Larisei Cassir, în baza căreia să fi fost stabilit calificativul final și mărimea sporului pentru performanță.
Instanța de apel a considerat că procesele-verbale ale Consiliului de administrare nu reprezintă acte de evaluare a performanțelor individuale și că acest organ nu avea atribuții de stabilire a nivelului sporului.
Totodată, instanța de apel a apreciat că modul în care au fost motivate ordinele contestate denotă un caracter punitiv al acestora, deoarece stabilirea sporului de 5% a fost legată de anumite fapte concrete imputate reclamantei. 2
Pornind de la această calificare, instanța de apel a aplicat dispozițiile Codului muncii privind răspunderea disciplinară și a concluzionat că angajatorul nu a respectat procedura prevăzută pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
14. La 5 decembrie 2025, avocata Natalia Saitarlî, în interesele Gimnaziului „Corolenco Vladimir”, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Cahul din 7 octombrie 2025, solicitând admiterea recursului și casarea deciziei instanței de apel.
Recurentul a susținut că instanțele au calificat greșit ordinele nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nr. 78 din 14 martie 2023 drept acte de sancționare.
A invocat că prin ordinele contestate Larisei Cassir nu i-a fost aplicată nici o sancțiune disciplinară prevăzută de Codul muncii, ci i-a fost stabilit sporul pentru performanță în mărime de 5%, cu păstrarea integrală a salariului de bază.
Recurentul a susținut că sporul pentru performanță are caracter stimulator și se stabilește în funcție de calitatea muncii, aportul angajatului, responsabilitatea acestuia, volumul, calitatea și eficiența sarcinilor executate.
Cu privire la ordinul nr. 5 din 27 ianuarie 2023, recurentul a invocat că Larisa Cassir nu a executat în volum deplin sarcinile stabilite prin ordinul nr. 52 din 19 decembrie 2022.
Cu privire la ordinul nr. 78 din 14 martie 2023, recurentul a invocat că incidentul produs în timpul lecției de educație fizică a fost confirmat inclusiv prin explicațiile Larisei Cassir și că obligația cadrului didactic de a asigura securitatea vieții și sănătății elevilor rezultă din actele normative și actele interne ale instituției.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
20. Articolul 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători.”
Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.
Articolul 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie.”
Articolul 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă: 3 „(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.”
Articolul 442 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (2) În recurs nu pot fi administrate noi probe, cu excepția celor care dovedesc cheltuielile de judecată și despăgubirile menționate la art. 372 alin. (3). Aprecierea probelor dată de prima instanță și de instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) sau în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului, prevederile art. 372 se aplică în mod corespunzător. (3) Instanța de recurs este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor esențiale invocate în recurs.”
Articolul 130 alin. (1) și (2) din Codul muncii: „(1) Salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. (2) Retribuirea muncii salariatului depinde de cererea și oferta forței de muncă pe piața muncii, de cantitatea, calitatea și complexitatea muncii, de condițiile de muncă, de calitățile profesionale ale salariatului, efortul și responsabilitățile salariatului, natura și rezultatele muncii lui și/sau de rezultatele activității economice a unității.”
Articolul 16 alin. (1)-(5) din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar: „(1) Sporul pentru performanță are drept scop stimularea individuală a personalului unităților bugetare de a obține rezultate optime în activitate. (2) Mijloacele necesare pentru acordarea sporului pentru performanță se alocă anual în limita a 10% din suma anuală a salariilor de bază pentru personalul cu drept de a beneficia de spor de performanță. (3) Sporul pentru performanță se acordă lunar și se achită concomitent cu salariul, conform performanței individuale obținute, personalului unităților bugetare, cu excepția personalului de deservire tehnică, auxiliar și muncitoresc, pentru care sporul pentru performanță se acordă fără evaluarea performanței individuale. (4) Sporul pentru performanță nu se acordă persoanelor care au fost sancționate disciplinar, pentru perioada valabilității sancțiuni. În cazul anulării de către instanța de judecată a actului administrativ de sancționare a angajatului, sporul se acordă pentru perioada care începe la data anulării sancțiunii. (5) Modul de stabilire a sporului pentru performanță se aprobă de Guvern.”
Punctele 2, 4-7, 10, 19-22 din Regulamentul-cadru cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului din unitățile bugetare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018: „2) Sporul la salariu pentru performanțe profesionale individuale în muncă poartă caracter stimulator şi se bazează pe calitatea muncii, aportul şi profesionalismul angajatului, obiectivitate şi imparțialitate, fiind stabilit şi achitat în funcție de aportul angajatului la obținerea rezultatelor. 4) Aprecierea aportului angajatului la obținerea rezultatelor şi evaluarea performanțelor individuale ale acestuia se realizează de către evaluator. 4 5) Evaluatorul este persoana din cadrul unității bugetare care are atribuții de conducere a subdiviziunilor/instituției în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea angajatul sau, după caz, care coordonează activitatea respectivului angajat. Evaluarea conducătorului unității bugetare se efectuează de către organul ierarhic superior. 6) Evaluarea performanțelor se efectuează, de regulă, trimestrial, pentru trimestrul precedent. În instituțiile de învățământ, în legătură cu specificul organizării activității, evaluarea performanțelor poate fi efectuată semestrial, conform reglementărilor interne. 61) Evaluarea performanțelor profesionale ale funcționarilor publici se efectuează semestrial pentru semestrul precedent, în modul stabilit de Guvern. 62) Prin derogare de la prevederile pct. 6 și 61, evaluarea performanțelor angajaților cu care au fost încetate raporturile de serviciu/de muncă se va efectua până la ultima zi lucrătoare din trimestrul/semestrul în care nu au fost evaluați. 7) Sporul pentru performanță se acordă lunar, conform performanței individuale obținute, concomitent cu salariul şi se aplică pe parcursul trimestrului/semestrului curent, pentru rezultatele activității desfăşurate în trimestrul/semestrul precedent. 10) Aprecierea aportului salariatului la obținerea rezultatelor se realizează în baza următoarelor criterii generale de evaluare: 1) cunoştințe şi experiență; 2) complexitate, creativitate şi diversitatea activităților; 3) conceptualizare şi responsabilitate, inclusiv decizională; 4) conducere, coordonare şi supervizare (suplimentar pentru funcțiile de conducere); 5) comunicare; 6) volumul, calitatea şi eficiența sarcinilor executate. 19) Sporul pentru performanță se acordă diferențiat la nivel de angajat în funcție de rezultatele evaluării performanțelor, iar limitele se stabilesc prin actul normativ cu caracter intern. 20) Conducătorul unității bugetare emite un act administrativ privind sporul de performanță acordat lunar fiecărui angajat, după modelul din anexa nr.3 la prezentul Regulament-cadru. 21) Salariaților care au fost sancționați disciplinar nu li se acordă sporul pentru performanță pentru perioada validității sancțiunii. În cazul suspendării de către instanța de judecată a actului administrativ de sancționare a angajatului, sporul se va acorda în modul stabilit. 22) Personalul care nu a fost sancționat disciplinar, dar care la evaluarea performanțelor trimestriale/semestriale a obținut calificativele „nesatisfăcător” sau „satisfăcător” nu beneficiază de spor pentru performanță pentru perioada respectivă.”
Articolul 206 alin. (1)-(5) din Codul muncii: „(1) Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea (în temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit. g)-r). (2) Legislaţia în vigoare poate prevedea pentru unele categorii de salariaţi şi alte sancţiuni disciplinare. (3) Se interzice aplicarea amenzilor şi altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă. (4) Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancţiune. (5) La aplicarea sancţiunii disciplinare, angajatorul trebuie să ţină cont de gravitatea abaterii disciplinare comise şi de alte circumstanţe obiective.” 5
MOTIVAREA INSTANȚEI
29. Sub aspectul termenului de declarare a recursului, Completul de judecată reține că decizia motivată a Curții de Apel Cahul din 7 octombrie 2025 a fost recepționată de recurent la 29 octombrie 2025, iar recursul a fost declarat la 5 decembrie 2025. Prin urmare, recursul a fost depus în termenul prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată notează că, potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii contestate în limitele invocate în recurs, prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.
Examinând criticile formulate în recurs, Completul de judecată constată că acestea ridică problema delimitării dintre stabilirea sporului pentru performanță și aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
În cauza nr. 3ra-736/24, Curtea Supremă de Justiție a examinat un litigiu în care neacordarea sporului pentru performanță era legată de calificativul „satisfăcător” obținut în urma evaluării performanțelor, fiind aplicate prevederile pct. 22 din Regulamentul-cadru.
De asemenea, cauza nr. 3ra-451/23 a vizat atât aspecte ce țineau de sancționarea disciplinară a salariatului, cât și pretenții privind sporul pentru performanță, aceste chestiuni având temeiuri juridice distincte.
Din această practică, Completul de judecată reține că răspunderea disciplinară și stabilirea sporului pentru performanță sunt reglementate distinct. O consecință asupra sporului pentru performanță nu constituie o sancțiune disciplinară.
În prezenta cauză, instanțele ierarhic inferioare au considerat că stabilirea sporului Larisei Cassir în mărime de 5%, în legătură cu anumite neajunsuri constatate în activitatea sa, are caracter de sancțiune disciplinară cu efect pecuniar. Completul de judecată nu poate accepta această concluzie.
Codul muncii reglementează în mod expres sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate unui salariat. Nici ordinul nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nici ordinul nr. 78 din 14 martie 2023 nu prevăd aplicarea Larisei Cassir a unui avertisment, a unei mustrări, a unei mustrări aspre sau a concedierii.
Ordinele contestate nu prevăd nici aplicarea unei amenzi sau reținerea unei sume din salariul de bază. Acestea se referă la mărimea sporului pentru performanță, care reprezintă o plată suplimentară cu caracter stimulator.
Faptul că angajatorul a luat în considerare modul în care salariatul și-a îndeplinit obligațiile profesionale nu transformă, stabilirea sporului într-o sancțiune disciplinară. Potrivit pct. 10 din Regulamentul-cadru, responsabilitatea 6 salariatului, precum și volumul, calitatea și eficiența sarcinilor executate constituie criterii care țin de aprecierea activității profesionale.
În aceste condiții, simpla menționare în ordine a unor neajunsuri în activitatea salariatului nu este suficientă pentru calificarea actelor respective drept ordine de sancționare disciplinară.
Nici utilizarea în cuprinsul ordinelor a formulării privind „diminuarea” sporului nu schimbă natura juridică a măsurii, atât timp cât actele nu reduc salariul de bază și nu aplică una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de lege.
Prin urmare, instanța de apel a aplicat greșit art. 208 și 210 din Codul muncii în calitate de temei pentru anularea ordinelor contestate. Aceste norme reglementează procedura aplicării sancțiunilor disciplinare, iar ordinele nr. 5 și nr. 78 nu sunt ordine de sancționare disciplinară.
Completul de judecată reține, în același timp, constatarea instanței de apel potrivit căreia la materialele cauzei nu a fost prezentată o fișă de evaluare a performanțelor Larisei Cassir întocmită potrivit Regulamentului-cadru.
Această constatare de fapt nu poate fi reconsiderată de instanța de recurs, ținând cont de limitele prevăzute la art. 442 alin. (2) din Codul de procedură civilă și de faptul că prezentul recurs este examinat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. a) din același cod.
Totuși, lipsa fișei de evaluare nu permite concluzia că ordinele contestate devin, din acest motiv, sancțiuni disciplinare. Sunt două chestiuni diferite: respectarea procedurii de evaluare a performanțelor și natura juridică a măsurii dispuse de angajator.
Instanța de apel a unit aceste două chestiuni și a dedus din lipsa evaluării formale că stabilirea sporului de 5% reprezintă o sancțiune pecuniară. O asemenea concluzie nu rezultă din Codul muncii, din Legea nr. 270/2018 sau din Regulamentul-cadru.
Completul de judecată mai reține că lipsa unei evaluări întocmite în forma prevăzută de Regulamentul-cadru nu dovedește existența unui drept al Larisei Cassir la un spor de 10%.
Procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 270/2018 și de Regulamentul-cadru privește mijloacele planificate pentru sporul de performanță la nivelul unității bugetare și nu constituie, prin el însuși, un spor individual garantat fiecărui angajat. Sporul individual se stabilește diferențiat, potrivit rezultatelor evaluării și limitelor stabilite prin actul intern al unității.
Prin urmare, în lipsa unei evaluări care să confirme un alt rezultat, nu poate fi prezumat că Larisa Cassir avea dreptul la un spor de 10%, iar stabilirea sporului 7 de 5% ar reprezenta o lipsire de o parte din salariul care i se cuvenea în mod necondiționat.
Totodată, anularea ordinelor contestate nu ar avea ca efect acordarea reclamantei a unui spor de 10%. Dimpotrivă, prin anularea acestora ar fi înlăturate actele prin care a fost stabilit sporul de 5%.
Larisa Cassir nu a formulat în prezenta cauză o pretenție privind obligarea angajatorului la efectuarea unei noi evaluări a performanțelor și nici o pretenție privind încasarea diferenței dintre sporul de 5% și un alt cuantum al sporului.
În aceste condiții, neajunsurile constatate în privința formei evaluării nu justifică, prin ele însele, soluția de anulare a ordinelor pe motiv că acestea ar constitui sancțiuni disciplinare.
Referitor la ordinul nr. 5 din 27 ianuarie 2023, Completul de judecată observă că motivele indicate de angajator se referă la volumul sarcinilor executate de salariat. Volumul, calitatea și eficiența sarcinilor constituie, potrivit pct. 10 din Regulamentul-cadru, criterii care țin de aprecierea performanței profesionale.
Această constatare nu reprezintă o nouă apreciere a probelor de către instanța de recurs, ci privește numai calificarea juridică a motivelor indicate în actul contestat.
În ceea ce privește ordinul nr. 78 din 14 martie 2023, motivele indicate de angajator se referă la modul în care cadrul didactic și-a îndeplinit obligația de a asigura securitatea vieții și sănătății elevilor în timpul lecției.
Și aceste împrejurări țin, prin natura lor, de responsabilitatea cadrului didactic și de modul de executare a sarcinilor profesionale.
Deoarece ordinul nr. 78 din 14 martie 2023 nu este un ordin de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, lipsa unei anchete de serviciu sau a unui raport medico- legal nu poate constitui, prin ea însăși, temei pentru calificarea ordinului drept sancțiune disciplinară.
În aceste împrejurări, Completul de judecată concluzionează că instanța de apel și prima instanță au dat o calificare juridică greșită ordinelor nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nr. 78 din 14 martie 2023, aplicând normele privind răspunderea disciplinară unui raport juridic care privește stabilirea unei plăți cu caracter stimulator.
În ceea ce privește pretențiile privind anularea proceselor-verbale ale Consiliului de administrare nr. 6 din 27 ianuarie 2023 și nr. 7 din 9 martie 2023, Completul de judecată reține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestora în dispozitivul hotărârii din 30 noiembrie 2023. 8
Instanța de apel a constatat această omisiune și a indicat că ea poate fi înlăturată în condițiile art. 250 din Codul de procedură civilă, adică prin cererea de completare a hotărârii adresată primei instanțe, iar nu prin substituirea de către instanța ierarhic superioară a unei soluții pe care prima instanță nu a pronunțat-o
Recurentul nu a formulat critici și nu a înaintat cerințe cu privire la aceste pretenții, astfel încât ele nu fac obiectul controlului de legalitate exercitat pe calea prezentului recurs.
Ținând cont de limitele judecării recursului stabilite de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție nu poate pronunța pentru prima dată o soluție de fond asupra pretențiilor privind anularea proceselor-verbale nr. 6 din 27 ianuarie 2023 și nr. 7 din 9 martie 2023. Prezenta decizie nu aduce nicio atingere acestor pretenții și nu le respinge pe fond.
Cu privire la prejudiciul moral, Completul de judecată reține că această pretenție a fost respinsă de prima instanță, soluția fiind menținută în apel.
Ca urmare a respingerii pretențiilor privind anularea ordinelor nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nr. 78 din 14 martie 2023, nu poate fi menținută nici soluția privind încasarea din contul Gimnaziului „Corolenco Vladimir” a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 3 500 de lei și a taxei de stat în sumă de 200 de lei.
Completul de judecată reține că pentru soluționarea criticilor formulate în recurs nu este necesară o nouă apreciere a probelor. Eroarea care justifică intervenția instanței de recurs privește calificarea juridică dată ordinelor contestate și aplicarea normelor privind răspunderea disciplinară.
Din aceste motive, interpretarea legii dată de instanța de apel este contrară jurisprudenței Curții Supreme de Justiție privind delimitarea dintre răspunderea disciplinară și efectele juridice ale stabilirii sporului pentru performanță, astfel cum aceasta este reflectată în cauzele nr. 3ra-736/24 și nr. 3ra-451/23.
Recursul declarat de avocata Natalia Saitarlî, în interesele Gimnaziului „Corolenco Vladimir”, urmează a fi admis în temeiul art. 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, Completul de judecată consideră necesară admiterea recursului, cu casarea deciziei Curții de Apel Cahul din 7 octombrie 2025 și a hotărârii Judecătoriei Cahul, sediul Central din 30 noiembrie 2023, exclusiv în partea privind anularea ordinelor nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nr. 78 din 14 martie 2023 și încasarea cheltuielilor de judecată aferente acestor pretenții, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri de respingere. Soluțiile privind prejudiciul moral rămân neschimbate, ca fiind irevocabile, iar pretențiile privind anularea proceselor-verbale nr. 6 și nr. 7 rămân nesoluționate, urmând calea prevăzută de art. 250 din Codul de procedură civilă. 9
În conformitate cu art. 432 alin. (1) lit. a), art. 442, art. 444 și art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite recursul declarat de avocata Natalia Saitarlî, în interesele Gimnaziului „Corolenco Vladimir” din satul Moscovei. Casează decizia din 7 octombrie 2025 a Curții de Apel Cahul și hotărârea din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, în partea privind anularea ordinelor nr. 5 din 27 ianuarie 2023 și nr. 78 din 14 martie 2023, precum și în partea privind încasarea cheltuielilor de asistență juridică și a taxei de stat, și pronunță în această parte o nouă hotărâre, prin care: Respinge, ca neîntemeiate, acțiunea depusă de Larisa Cassir împotriva Gimnaziului „Corolenco Vladimir” din satul Moscovei privind anularea ordinului nr. 5 din 27 ianuarie 2023, anularea ordinului nr. 78 din 14 martie 2023 și compensarea cheltuielilor de judecată aferente acestor pretenții. Menține decizia Curții de Apel Cahul din 7 octombrie 2025 și hotărârea Judecătoriei Cahul, sediul Central din 30 noiembrie 2023 în partea respingerii pretenției privind repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Diana Stănilă Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 10