- Dosarul nr.
- 2rci-43/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 septembrie 2026
- Părțile
- SRL Red Apple vs GT Tocarciuc Vasili
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rci-43/16 — Anularea transferurilor si încasarea sumei
DECIZIE
cu privire la admiterea recursului în cauza de insolvabilitate, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Red Apple”, în procedura simplificată a falimentului, Alexandru Verdeș împotriva Gospodăriei Țărănești „Tocarciuc Vasili Nicolae” (anularea transferurilor și încasarea sumei) împotriva încheierii din 1 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, (Dosarul nr. 2rci-43/26 NR. PIGD 2-24056733-01-2rci-07072026) Restituirea neîntemeiată a cererii de apel. Încheierea de a nu da curs cererii de apel nu a fost comunicată apelantului, fiind înmânată unei alte persoane. Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud. A. Clevada) Curtea de Apel Centru (jud. V. Sîrbu, A. Cașcaval, L. Bagrin) 30 septembrie 2026 Textul corespunde originalului Examinând, în lipsa părților, recursul declarat de Vasili Tocarciuc, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Diana Stănilă, Președinte, Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat, judecători constată următoarele: ÎN FAPT
La 19 februarie 2025, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Red Apple”, în procedura simplificată a falimentului, Verdeș Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva Gospodăriei Țărănești „Tocarciuc Vasili Nicolae” cu privire la anularea transferului efectuat în baza ordinului de plată nr. 406 din 11 iunie 2024 și încasarea sumei.
Prin hotărârea din 24 noiembrie 2025 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central a fost admisă integral cererea de chemare în judecată depusă de lichidatorul societății „RED APPLE”, în procedura simplificată a falimentului, Alexandru Verdeș.
Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, la 4 decembrie 2025, prin intermediul oficiului poștal și la 5 decembrie 2025, prin intermediul poștei electronice, Vasili Tocarciuc a declarat apel împotriva acesteia, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii instanței de fond, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Totodată, a solicitat eșalonarea plății taxei de stat până la finalizarea examinării apelului.
Prin încheierea din 23 februarie 2026 a Curții de Apel Centru a fost respinsă cererea depusă de Vasili Tocarciuc privind eșalonarea plății taxei de stat. Nu s-a dat curs cererii de apel declarată de Vasili Tocarciuc împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2025 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central și s-a acordat apelantului, un termen de 10 zile calendaristice din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru depunerea unei cereri suplimentare de apel, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, prezentarea copiilor de pe cererea de apel suplimentară într-un număr egal cu numărul participanților la proces, precum și prezentarea originalului dovezii de achitare a taxei de stat în mărime de 1 317,47 de lei. S-a explicat apelantului că rechizitele bancare pentru achitarea taxei de stat sunt disponibile pe site-ul Curții de Apel Centru https: //cac.instante.justice.md/ro/content/taxa-de-stat. S-a explicat apelantului că cererea de înlăturare a neajunsurilor menționate urmează să fie prezentată și înregistrată 1 nemijlocit Secția monitorizare și relații publice din cadrul Curții de Apel Centru în termenul stabilit, iar în caz de neîndeplinire a indicațiilor din prezenta încheiere, cererea de apel va fi restituită. S-a explicat apelantului că asupra restituirii cererii de apel va decide un complet din 3 judecători, la expirarea termenului acordat, fără citarea participanților la proces.
Prin încheierea din 1 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru a fost restituită cererea de apel depusă de Vasili Tocarciuc împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2025 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central.
La 15 iunie 2026, prin intermediul oficiului poștal, Vasili Tocarciuc a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 1 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii contestate, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel pentru rejudecare și acordare unui termen efectiv pentru achitare taxei de stat stabilite.
În esență, în argumentarea recursului a indicat că încheierea contestată a instanței de apel este ilegală și neîntemeiată, fiind adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural și interpretarea greșită a stării de fapt, ceea ce a dus la încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului de acces la o instanță de apel.
Recurentul a menționat că instanța de apel a motivat restituirea cererii prin neînlăturarea în termen a neajunsurilor stabilite prin încheierea din 23 februarie 2026, reținând că aceasta ar fi fost recepționată de el la 12 martie 2026, potrivit avizului de recepție nr. DS8025026438AS.
Recurentul a susținut însă că nu a recepționat plicul recomandat care conținea încheierea din 23 februarie 2026, invocând o eroare a operatorului poștal, independentă de voința sa. Potrivit acestuia, plicul nu conținea patronimicul său și a fost înmânat din greșeală unei alte persoane cu numele Vasili Tocarciuc din satul xxxxx, care a semnat recepționarea la 12 martie 2026, dar nu a returnat corespondența înmânată greșit. În susținerea acestor afirmații, recurentul face referire la nota informativă nr. 177 din 15 iunie 2026, emisă de Centrul de Poștă Edineț.
Recurentul a explicat că despre restituirea apelului a aflat abia la 3 iunie 2026, când a primit de la Judecătoria Criuleni o notificare privind achitarea taxei de stat în sumă de 1 549,96 lei, stabilită prin hotărârea instanței de fond. După primirea notificării, acesta a verificat portalul instanțelor de judecată și a constatat existența încheierii de restituire din 1 aprilie 2026, iar la 11 iunie 2026 a adresat un demers 2 către Poșta Moldovei pentru clarificarea situației, primind răspunsul la 15 iunie 2026.
În continuare, recurentul a afirmat că instanța de apel și-a întemeiat încheierea de restituire pe prezumția că actul procedural din 23 februarie 2026 i-a fost comunicat legal și recepționat personal la 12 martie 2026, deși, în opinia sa, procedura de comunicare a fost viciată din culpa operatorului poștal. Acesta a notat că livrarea plicului unei alte persoane a făcut imposibilă executarea cerințelor instanței, iar lipsa patronimicului pe plic și eroarea poștei au determinat privarea sa de posibilitatea de a contesta hotărârea primei instanțe.
A precizat că a dat dovadă de diligență, însă a fost pus în imposibilitatea de a acționa.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
13. Art. 424 alin. (2) din Codul de procedură civilă: ,,Curtea Supremă de Justiție examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curțile de apel.”
Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”
Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.”
Art. 427 lit. b) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind spre rejudecare problema soluţionată prin încheierea casată.”
Art. 365 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă: „În cererea de apel se indică: d) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul.”
Art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat şi/sau a taxei de timbru, instanţa de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înştiinţarea participanţilor la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor”.
Art. 369 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: a) apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). (2) Încheierea judecătorească de restituire a cererii de apel poate fi atacată cu recurs”.
Art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă: 3 „Cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.
MOTIVAREA INSTANȚEI
21. Completul de judecată atestă că încheierea contestată a fost emisă la 1 aprilie 2026 și comunicată recurentului, la 4 iunie 2026, prin intermediul oficiului poștal, fapt contrasemnat de către ultimul (f.d.94). Prin urmare, recursul declarat la 15 iunie 2026, se consideră depus cu respectarea termenului de declarare a recursului.
Completul de judecată notează că obiectul prezentului recurs îl constituie încheierea din 1 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de Vasili Tocarciuc împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2025 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, deoarece nu a înlăturat în termenul acordat de instanță, neajunsurile indicate în încheierea din 23 februarie 2026 a Curții de Apel Centru.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că încheierea din 23 februarie 2026, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a fost expediată apelantului, prin intermediul poștei terestre, la adresa indicată în cererea de apel, și că, la 12 martie 2026, Vasili Tocarciuc a recepționat încheierea respectivă, fapt pe care l-a considerat demonstrat prin avizul de recepție nr. DS8025026438AS, anexat la materialele cauzei. Cu toate acestea, apelantul nu a înlăturat în termen neajunsurile indicate și nici nu a solicitat prelungirea termenului pentru lichidarea acestora.
Efectuând controlul judiciar, Completul de judecată reține că soluția instanței de apel nu poate fi menținută, din considerentele ce succed.
Din conținutul recursului rezultă că, Vasili Tocarciuc contestă anume faptul recepționării încheierii din 23 februarie 2026, susținând că trimiterea poștală nr. DS8025026438AS nu i-a fost înmânată, ci a fost recepționată de o altă persoană cu același nume și prenume din satul xxxxx. Despre restituirea apelului a aflat ulterior, iar după verificarea portalului instanțelor de judecată a solicitat operatorului poștal clarificarea circumstanțelor de livrare a trimiterii.
Completul de judecată reține că argumentul respectiv este confirmat prin nota informativă nr. 177 din 15 iunie 2026, eliberată de Centrul de Poștă Edineț. Potrivit acestei note, scrisoarea recomandată nr. DS8025026438AS, expediată destinatarului Tocarciuc Vasili din satul xxxxx, a fost livrată la 12 martie 2026 unei 4 alte persoane. Operatorul poștal a precizat că în satul xxxxx locuiesc mai multe persoane cu numele și prenumele Tocarciuc Vasili, iar plicul nu conținea patronimicul, motiv pentru care scrisoarea a fost livrată greșit unei alte persoane, care nu a declarat că trimiterea nu îi aparține și nu a returnat-o oficiului poștal.
Conform art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, actele de procedură se comunică participanților la proces contra semnătură, prin modalitățile prevăzute de lege, care urmează să asigure transmiterea actului și confirmarea primirii acestuia. În circumstanțele constatate, înmânarea trimiterii poștale unei alte persoane decât destinatarul nu confirmă comunicarea încheierii din 23 februarie 2026 apelantului Vasili Tocarciuc.
Așadar, înscrisul prezentat de recurent infirmă circumstanța reținută de instanța de apel precum că Vasili Tocarciuc ar fi recepționat la 12 martie 2026 încheierea Curții de Apel Centru din 23 februarie 2026. Or, avizul de recepție pe care instanța de apel și-a întemeiat concluzia privind comunicarea actului judecătoresc nu demonstrează, în circumstanțele constatate ulterior de operatorul poștal, că trimiterea a fost efectiv înmânată apelantului.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că termenul de 10 zile acordat prin încheierea din 23 februarie 2026 pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel urma să curgă din momentul primirii copiei încheierii de către apelant. Prin urmare, în condițiile în care trimiterea poștală a fost înmânată unei alte persoane, apelantului nu îi poate fi imputată neîndeplinirea, în termenul calculat de instanța de apel, de la 12 martie 2026, a indicațiilor stabilite prin încheierea de a nu da curs cererii de apel.
În această ordine de idei, Completul de judecată consideră prematură concluzia instanței de apel potrivit căreia apelantul nu a înlăturat în termen neajunsurile cererii de apel. Restituirea apelului în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă a fost întemeiată pe premisa comunicării încheierii din 23 februarie 2026 apelantului la 12 martie 2026, premisă care este infirmată de înscrisul eliberat de operatorul poștal.
Din considerentele menționate, întru acordarea posibilității părților de a-şi valorifica pe deplin drepturile procesuale şi întru asigurarea unui proces echitabil, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea din 1 aprilie 2026 a Curţii de Apel Centru şi de a restitui cauza în instanța de apel, la stadiul primirii cererii de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. b), art. 428 din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
5 Admite recursul declarat de Vasili Tocarciuc. Casează încheierea din 1 aprilie 2026 a Curții de Apel Centru, emisă în cauza de insolvabilitate, lichidatorul Societății cu Răspundere Limitată „Red Apple”, în procedura simplificată a falimentului, Alexandru Verdeș împotriva Gospodăriei Țărănești „Tocarciuc Vasili Nicolae” cu privire la anularea transferurilor și încasarea sumei. Restituie cauza la Curtea de Apel Centru, în același complet de judecată, la stadiul primirii cererii de apel. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Diana Stănilă Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 6