2ra-567/24 — Încasarea în mod solidar a datoriei de plata conform contractului de locațiune și a penalității

La 18 februarie 2022, SRL „Auto-Mar” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Car-Renovations” și Gîrbu Ion, solicitând încasarea în mod solidar a datoriei rezultate din contractul de locațiune, a penalității și a cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a indicat că la 7 februarie 2021 între SRL „Auto-Mar”, în calitate de locator, și SRL „Car-Renovations”, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de locațiune nr. *****, având ca obiect transmiterea în folosință temporară a stației de întreținere și reparare a autovehiculelor situată în mun. Chișinău, str. Calea Orheiului nr. 28. Totodată, în aceeași zi, Gîrbu Ion a semnat acordul de fidejusiune, asumându-și răspunderea solidară pentru executarea obligațiilor contractuale ale locatarului.

Reclamanta a susținut că, urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, SRL „Car-Renovations” a acumulat datorii în sumă de 45 278,44 lei, iar în temeiul pct. 6 al contractului de locațiune, a solicitat și încasarea penalității contractuale calculate pentru perioada 08 martie 2021 – 15 februarie 2022, în cuantum redus la suma de 45 278,44 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 4 aprilie 2022, acțiunea a fost admisă integral, fiind dispusă încasarea în mod solidar de la SRL „Car-Renovations” și Gîrbu Ion în beneficiul SRL „Auto-Mar” a datoriei în sumă de 45 278,44 lei, a penalității în aceeași sumă și a taxei de stat în cuantum de 2 716,71 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2022, a fost admis apelul declarat de Gîrbu Ion, fiind casată integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 4 aprilie 2022, cu remiterea cauzei spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Instanța de apel a reținut că între SRL „Auto-Mar” și SRL „Car- Renovations” a fost încheiat contractul de locațiune nr. ***** din 07 februarie 2021, iar Gîrbu Ion a semnat acordul de fidejusiune prin care și-a asumat răspunderea solidară pentru executarea obligațiilor contractuale. Curtea de Apel a constatat că datoria în sumă de 45 278,44 lei este confirmată prin facturile fiscale, actele de confirmare a executării serviciilor și actul de verificare a decontărilor reciproce.

Totodată, instanța de apel a apreciat ca nefondate argumentele referitoare la examinarea cauzei în lipsa pârâtului și a avocatului acestuia, reținând că după remiterea cauzei spre rejudecare, partea pârâtă a beneficiat de un termen suficient pentru prezentarea probelor și formularea unei eventuale acțiuni reconvenționale. Curtea de Apel a mai reținut că apelantul nu a făcut uz cu bună-credință de drepturile sale procedurale și că pretențiile privind compensarea investițiilor și recalcularea datoriei nu puteau fi examinate în lipsa unei acțiuni reconvenționale.

În motivarea recursului, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat eronat normele de drept material și procedural și a apreciat arbitrar probele administrate în cauză.

Recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, motivând că pricina a fost rejudecată în lipsa sa și a reprezentantului său, fără posibilitatea efectivă de a prezenta obiecții, probe și o cerere reconvențională.

Totodată, recurentul a reiterat argumentele referitoare la existența investițiilor efectuate în spațiul închiriat, la neînțelegerile privind energia electrică și TVA-ul, precum și la necesitatea compensării reciproce a pretențiilor dintre părți.

De asemenea, recurentul a susținut că penalitatea contractuală în cuantum de 45 278,44 lei este excesivă și disproporționată în raport cu prejudiciul pretins, solicitând reducerea acesteia în temeiul art. 953 alin. (1) din Codul civil și al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din 24 decembrie 2010.

Recurentul a mai invocat că decizia instanței de apel nu este suficient motivată, susținând că instanța nu a examinat efectiv argumentele și probele prezentate și nu a răspuns în mod explicit la criticile formulate în apel, ceea ce, în opinia sa, contravine art. 6 §1 CEDO și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind obligația instanțelor de a motiva hotărârile judecătorești.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; 2 d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 433 alin. (1), lit. f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii contestate în limitele invocate în recurs, prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432.

În speță, recurentul a invocat pretinsa încălcare a dreptului la apărare, aprecierea arbitrară a probelor, nemotivarea deciziei instanței de apel, precum și caracterul excesiv al penalității contractuale. Deși recurentul nu a indicat expres un temei dintre cele prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, din conținutul cererii de recurs rezultă că acesta invocă temeiul prevăzut la art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia recursul este admisibil în cazul în care hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Completul de judecată constată că, deși recurentul a invocat formal temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, argumentele prezentate nu demonstrează caracterul arbitrar al deciziei contestate și nici faptul 3 că aceasta s-ar baza în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

Potrivit art. 442 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs este ținută de modul în care au fost apreciate probele de instanțele inferioare, cu excepția situației în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) – hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Completul de judecată constată că argumentele invocate în recurs exprimă, în esență, dezacordul recurentului cu concluziile instanței de apel privind existența datoriei, răspunderea solidară a fidejusorului și temeinicia penalității contractuale.

Instanța de apel a examinat raporturile juridice dintre părți, a analizat contractul de locațiune nr. ***** din 7 februarie 2021, acordul de fidejusiune, facturile fiscale, actele de confirmare a serviciilor și actul de verificare a decontărilor reciproce, reținând că datoria în sumă de 45 278,44 lei este confirmată prin probele administrate.

Totodată, Curtea de Apel Chișinău a examinat argumentele apelantului privind pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a reținut că, după remiterea cauzei spre rejudecare, partea pârâtă a beneficiat de un termen suficient pentru prezentarea probelor și formularea unei eventuale acțiuni reconvenționale. Criticile recurentului referitoare la investițiile efectuate în spațiul închiriat, neînțelegerile privind energia electrică, și compensarea reciprocă a pretențiilor nu relevă existența unui temei de casare prevăzut de art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dar urmăresc reexaminarea circumstanțelor de fapt și reaprecierea probelor.

Nici argumentul privind caracterul excesiv al penalității nu demonstrează caracterul arbitrar al deciziei contestate. Instanțele inferioare au reținut existența unei clauze penale convenite expres de părți, iar penalitatea solicitată de reclamant a fost redusă la suma datoriei principale.

Referitor la pretinsa nemotivare a deciziei instanței de apel, completul de judecată constată că actul judecătoresc contestat conține motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția de respingere a apelului. Faptul că instanța de apel nu a dat eficiență argumentelor apelantului nu echivalează cu lipsa motivării.

În consecință, recursul nu evidențiază existența unei decizii arbitrare și nici o apreciere vădit nerezonabilă a probelor, dar exprimă dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel, cu modul de calificare a raportului juridic și cu concluziile rezultate din probatoriul administrat. 4

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel nu constituie temei de casare. Recursul exercitat potrivit Secțiunii a II-a din Capitolul XXXVIII al Codului de procedură civilă are ca obiect verificarea legalității deciziei instanței de apel, iar nu rejudecarea fondului cauzei sau reevaluarea probelor.

În aceste circumstanțe, completul de judecată constată că cererea de recurs nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, fiind vădit neîntemeiată.

Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) şi (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Anatolie Jereghi, în interesele lui Gîrbu Ion. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5