Decizia nr. 9302/19 İsmail TOPÇU împotriva Turciei (a se vedea tabelul anexat) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 22 aprilie 2021 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Pauliine Koskelo, judecători și Viktoriya Maradudina, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 16 ianuarie 2019, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Detaliile reclamantului sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamantul a fost reprezentat de dl A. Tarhan, avocat practicant la Istanbul. Puncturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție privind deciziile contradictorii ale Curții de Casație în cazuri identice, încălcarea principiului securității juridice și a eșecului Curții Constituționale în furnizarea unui remediu eficace în acest sens au fost comunicate guvernului turc („Guvernul”). Alegate încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor prezentate de aceste plângeri și au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenția. Guvernul a recunoscut încălcarea articolului 6 § 1 în ceea ce privește procedurile interne încurcate, care s-au oferit să plătească reclamantului suma detaliată în tabelul adăugat și a invitat Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 §§ §§ §§ §§ ) din Convenție. Suma ar fi convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății și ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni menționat mai sus, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Reclamantul a fost trimis termenii declarației unilaterale ale Guvernului la 27 august 2020. La 19 ianuarie 2021, Curtea a primit un răspuns din partea reclamantului care a refuzat termenii declarației. Curtea remarcă că art. 37 §§ §§ c) îi permite să scoată un caz din lista sa dacă: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia) Hotărârea (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75 77, CEDO 2003-VI). Curtea a stabilit o jurisprudență clară și extinsă privind plângerile referitoare la încălcarea certității juridice din cauza deciziilor contradictorii ale instanțelor interne (a se vedea, de exemplu, Stoilkovska c. ex-Republica iugoslavă a Macedoniei , nr. 29784/07, §§ 49, 18 iulie 2013 și Hayati Çelebi și alții c. Turcia , nr. 582/05 , § 52, 9 februarie 2016 . Remarcarea admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în partea acoperită de declarația unilaterală (art. 37 alineatul (c)). Curtea ar dori, de asemenea, să atragă atenția asupra faptului că, la 25 iulie 2018, Parlamentul turc a adoptat Legea nr. 7145. Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevede dreptul de a solicita reluarea procedurilor de judecată internă în urma hotărârii Curții de a elimina un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. În special, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, deschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare. În acest sens, având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocolele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în favoarea autorităților naționale pentru a remedia orice încălcare a Convenției. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea cererii în partea acoperită de declarația unilaterală (art. 37 § în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la plângerea prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Alegat încălcarea articolului 13 din Convenție Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție că Curtea Constituțională nu a reușit să aducă o soluție la plângerile Convenției sale. Prin urmare, Curtea nu consideră necesară o hotărâre separată cu privire la afirmația de încălcare a articolului 13 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Centrul de Resurse Juridiale în numele Valentin Câmpeanu c. România) [GC], nr. 47848/08, § 156, CEDH 2014, cu alte trimiteri; Sochaczewski c. Polonia (dec.), nr. 46091/13, 12 februarie 2019; și Özbaș c. Turcia (dec.), nr. 47370/08, 28 ianuarie 2020). Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din convenție; deține că nu este necesar să se examineze admisibilitatea și meritul plângerii reclamantului în temeiul articolului 13 din convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 20 mai 2021. {signature_p_2} Viktoriya Maradudina Branko Lubarda Președintele adjunct al Registrului interimar Apendice APPENDIX Cerere de depunere a plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 13 din Convenție (respectivă a principiului securității juridice din cauza deciziilor contradictorii și a lipsei unui remediu eficace în dreptul intern) Cerere nr. Data introducerii Numele reclamantului Anul nașterii Numele și locația Reprezentantului Data primirii declarației guvernamentale Data primirii observațiilor reclamantului Suport acordat pentru prejudiciu material și moral și costuri și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 9302/19 16/01/2019 İsmail TOPÇU 1980 Tarhan Ayhan Istanbul 25/08/20 19/0121 1.350 [1] Plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului
Application no. 9302/19
İsmail TOPÇU
against Turkey
(see appended table)
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22
April 2021 as a Committee composed of:
Branko Lubarda,
President,
Carlo Ranzoni,
Pauliine Koskelo,
judges,
and Viktoriya Maradudina,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 16
January 2019,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant’s details are set out in the appended table.
The applicant was represented by Mr A. Tarhan, a lawyer practising in Istanbul.
The applicant’s complaints under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention concerning contradictory decisions of the Court of Cassation in identical cases, breaching the principle of legal certainty and the failure of the Constitutional Court in providing an effective remedy in this respect were communicated to the Turkish Government (“the Government”).
Alleged violation of Article 6 § 1 of the Convention
The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by these complaints. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
The Government acknowledged the violation of Article 6 § 1 in respect of the impugned domestic proceedings. They offered to pay the applicant the amount detailed in the appended table and invited the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention. The amount would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision. In the event of failure to pay this amount within the above-mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
The payment will constitute the final resolution of the case.
The applicant was sent the terms of the Government’s unilateral declaration on 27 August 2020. On 19 January 2021 the Court received a response from the applicant refusing the terms of the declaration.
The Court observes that Article
37 §
1
(c) enables it to strike a case out of its list if:
“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
Thus, it may strike out applications under Article
37 §
1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the
Tahsin Acar v. Turkey
judgment (preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§ 75
‑
The Court has established clear and extensive case-law concerning complaints relating to the breach of legal certainty on account of contradictory decisions of domestic courts (see, for example
Stoilkovska v.
the former Yugoslav Republic of Macedonia
, no. 29784/07, §§
47
‑
49, 18
July 2013 and
Hayati Çelebi and Others v. Turkey
, no. 582/05, §
52, 9
February 2016).
Noting the admissions contained in the Government’s declaration as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application in the part covered by the unilateral declaration (Article
37 §
1
(c)).
The Court would also like to draw attention to the fact that on 25
July 2018 the Turkish Parliament adopted Law No. 7145. Articles 4, 17, 18 and
19 of this new law provide for a right to request the re-opening of domestic court proceedings following the Court’s decision to strike out a case on the basis of a friendly settlement or unilateral declaration. In particular, according to the Court’s case
‑
law and practice, the re
‑
opening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach. In this connection, bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its Protocols, it is recalled that it falls in the first place to the national authorities to redress any violation of the Convention.
In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application in the part covered by the unilateral declaration (Article
37 §
1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application may be restored to the list in accordance with Article
37 §
2 of the Convention (
Josipović v.
Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it concerns the complaint under Article 6 § 1 of the Convention.
Alleged violation of Article 13 of the Convention
The applicant complained under Article 13 of the Convention that the Constitutional Court had failed to give a remedy to his Convention complaints.
The Court notes that the facts which the applicant complained of under Article
13 are practically the same as those which underlay the complaint it decided on above. The Court therefore does not consider it necessary to give a separate ruling on the allegation of a breach of Article 13 of the Convention (see,
mutatis mutandis
,
Centre for Legal Resources on behalf of Valentin Câmpeanu v. Romania
[GC], no. 47848/08, § 156, ECHR 2014, with further references;
Sochaczewski v. Poland
(dec.), no.
46091/13, 12
February 2019; and
Özbaș v. Turkey
(dec.), no. 47370/08, 28
January 2020).
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention, in so far as it concerns the complaint under Article 6 § 1 of the Convention;
Holds
that it is not necessary to examine the admissibility and merits of the applicant’s complaint under Article 13 of the Convention.
Done in English and notified in writing on 20 May 2021.
{signature_p_2}
Viktoriya Maradudina
Branko Lubarda
Acting Deputy Registrar
President
Application raising complaints under Article 6 § 1 and Article 13 of the Convention
(breach of the principle of legal certainty on account of contradictory decisions
and lack of any effective remedy in domestic law)
Application no.
Date of introduction
Applicant’s name
Year of birth
Representative’s name and location
Date of receipt of Government’s declaration
Date of receipt of applicant’s comments
Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses
per applicant
(in euros)
[1]
9302/19
16/01/2019
İsmail TOPÇU
1980
Tarhan Ayhan
Istanbul
25/08/2020
19/01/2021
1,350
[1]
Plus any tax that may be chargeable to the applicant