SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 47432/14 P.B. și altele împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 iunie 2021 într-un comitet compus din Péter Paczolay, președinte, Gilberto Felici, Raffaele Sabato, judecători, și Liv Tigerstedt, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 29 mai 2014, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Lista părților solicitante figurează în anexă. Președinta secțiunii a accesat cererea de nedivulgare a identității de către solicitanți [art. 47 alineatul (4) din Regulamentul de procedură]. a fost reprezentat de fostul său agent, Ersiliagrazia Spatafora și de agentul său, dl Lorenzo D Reclamanții sunt moștenitorii (în special, femela și cei trei copii) ai domnului A.B., care au decedat ca urmare a unei infecții cu virusul hepatitei C în urma transfuziilor de sânge. Prima reclamantă a depus o cerere în fața Ministerului Sănătății pentru a beneficia de o indemnizație administrativă în urma decesului soțului său, în sensul Legii nr. 210/92 ( G.N. și altele, precum Italia, nr. 43134/05, § 36, 1 decembrie 2009). La 20 august 1997, aceasta a acordat o alocație de 150 000 000 de lire italiene (aproximativ 77 468,53 EUR). La 20 decembrie 1999, reclamanții au introdus o procedură civilă împotriva Ministerului Sănătății în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit de cujus lor. Printr-o hotărâre depusă la 10 noiembrie 2003, Tribunalul a respins această cerere considerând că dreptul reclamanților era prescris. În urma unei acțiuni în recurs, instanța de apel din Roma, printr-o hotărâre depusă la 12 februarie 2007, a admis cererea reclamanților recunoscând legătura cauzală dintre transfuziile de sânge ale cujus și infecția acestuia. În ceea ce privește repararea prejudiciului, Comisia a acordat prima reclamantă 20 000 EUR și fiecare dintre ceilalți solicitanți 10 000 EUR, în special că, pentru a cuantifica în mod echitabil suma care trebuia plătită acestora în vederea reparării prejudiciului care le-a fost recunoscut, trebuia să se ia în considerare lacul pe care l-au obținut în sensul Legii nr. 210/92, precum și de la: consecințele neuropsihologice pe care le-au avut din cauza morții rudelor lor. Ministerul Sănătății se ocupă de casare. Reclamanții au introdus un recurs incident care s-a plâns în special de aplicarea principiului concurenței lucricum damno în calculul sumelor care le-au fost acordate. Prin hotărârea pronunțată la 29 noiembrie 2013, Curtea de Casație a decăzut părțile și s-a referit în special la hotărârea sa nr. 6573/2013 în care a concluzionat că, deși dreptul de a fi despăgubit de prejudiciul suferit ca urmare a unei contaminări care rezultă dintr-o transfuzie de sânge: o natură diferită de cea a despăgubirii prevăzute de legea nr. 210/92, o sumă eventual acordată cu titlu administrativ persoanei care a suferit prejudiciul putea fi dedusă în întregime din sumele datorate ca despăgubiri. În caz contrar, victima ar beneficia de o îmbogățire nejustificată în sarcina aceluiași organism administrativ, Ministerul Sănătății, care constă în două atribuții patrimoniale cu privire la aceleași fapte. 210/92 a fost dedus din cea la care se considera că au dreptul în cadrul procedurii în despăgubire, în conformitate cu principiul concurenței lucricumcum damno ÎN DREPT Reclamanții își reiterează acțiunile și consideră că aplicarea principiului concurenței lucricum damno în cazul lor a dus la încălcarea articolului 2 din Convenție în partea sa procedurală. În ceea ce privește această teză, Tribunalul consideră că este posibil ca reclamanții să facă uz de acțiunea prevăzută la art. 27-a din Decretul-lege nr. 90 din 24 iunie 2014, pentru a obține o sumă mai mare decât cea recunoscută pe calea contencioasă și că ar fi trebuit să facă această acțiune. Curtea arată că reclamanții se plâng în esență de suma, redusă în ochii lor, care le-a fost acordată ca despăgubiri și pe care o contestă astfel în principal rezultatul procedurii interne, în special în ceea ce privește cuantificarea sumei plătite pentru repararea prejudiciului suferit de aceștia. Comisia consideră că decizia Tribunalului de Primă Instanță din Roma, confirmată de Curtea de Casație, a fost motivată în mod corespunzător și nu este nici arbitrară, nici nerațională, subliniind în același timp natura diferită a celor două acțiuni în cauză (acesta din legea nr. 210/92 și acțiunea în despăgubire) și în sine pe baza unui precedent jurprudențial, instanțele naționale au considerat că, în ceea ce privește același debitor, și anume Ministerul Sănătății, suma alocată cu titlu administrativ trebuia să fie dedusă din suma datorată cu titlu de despăgubire a prejudiciului suferit de solicitanți. Curtea nu vede niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării acest criteriu și, în special, cuantificarea finală a sumei plătite reclamanților în despăgubirea prejudiciului suferit de aceștia, decisă de instanțele naționale în echitate. Prin urmare, această cerere este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 22 iulie 2021. {semnture_p_2} Liv Tigerstedt Peter Paczolay Grefier adjunct Președintele Anexă Prenume Nume Anul nașterii Cetățenia Locul de reședință P.B. 1973 Italian Nocera Inferiore F.B. 1967 Italian Nocera Inferiore R.B. 1965 Italiană Fiumicino A.O. 1945 Italiană Nocera Inferiore
Requête n
o
47432/14
P.B. et autres
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 29 juin 2021 en un comité composé de
:
Péter Paczolay,
président,
Gilberto Felici,
Raffaele Sabato,
juges,
et de Liv Tigerstedt,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 mai 2014,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La liste des parties requérantes figure en annexe. La présidente de la section a accédé à la demande de non
‑
divulgation d’identité formulée par les requérants (article 47 § 4 du règlement).
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son ancien agent, M
me
Ersiliagrazia Spatafora et par son agent, M. Lorenzo D’Ascia.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants sont les héritiers (notamment, l’épouse et les trois enfants) de M. A.B., décédé à la suite d’une infection au virus de l’hépatite C contractée dans le cadre de transfusions sanguines.
La première requérante introduisit une demande devant le ministère de la Santé pour bénéficier d’une indemnité administrative à la suite du décès de son mari, au sens de la loi n
o
210/92 (
G.N. et autres c. Italie
, n
o
43134/05, §
36, 1
er
décembre 2009). Le 20 août 1997, elle obtint une allocation
una tantum
de 150
000
000 de lires italiennes (soit environ 77
468,53
euros (EUR)).
Le 20 décembre 1999, les requérants introduisirent une procédure civile à l’encontre du ministère de la Santé devant le tribunal de Rome pour obtenir réparation du préjudice subi par leur
de cujus
.
Par un jugement déposé le 10 novembre 2003, le tribunal rejeta cette demande estimant que le droit des requérants était prescrit.
À la suite d’un recours en appel, la cour d’appel de Rome, par un arrêt déposé le 12 février 2007, fit droit à la demande des requérants en reconnaissant le lien de causalité entre la transfusion sanguine du
de cujus
et son infection.
Quant à la réparation du préjudice, elle accorda 20
000 EUR à la première requérante et 10
000 EUR à chacun des autres requérants. Elle releva en particulier que, pour quantifier en équité la somme qui devait leur être versée en réparation du dommage qui leur était reconnu, il y avait lieu de tenir compte de l’indemnité qu’ils avaient obtenue au sens de la loi n
o
210/92 ainsi que des «
conséquences neuropsychologiques
» qu’ils avaient subies en raison du décès de leur proche.
Le ministère de la Santé se pourvu en cassation. Les requérants introduisirent un pourvoi incident se plaignant notamment de l’application du principe de la
compensatio lucri cum damno
dans le calcul des sommes qui leur avaient été octroyées.
Par un arrêt déposé le 29 novembre 2013, la Cour de cassation débouta les parties. Elle se référa en particulier à son arrêt n
o
6573/2013 dans lequel
elle avait conclu que
, quoiqu’un droit à être dédommagé du préjudice subi à la suite d’une contamination résultant d’une transfusion sanguine eût une nature différente de celle de l’indemnité prévue par la loi n
o
210/92, une somme éventuellement accordée à titre d’indemnité administrative à la personne ayant subi le dommage pouvait être entièrement déduite de celles exigibles à titre de dédommagement. Dans le cas contraire, la victime bénéficierait d’un enrichissement injustifié à la charge du même organe administratif, le ministère de la Santé, qui consisterait en deux attributions patrimoniales concernant les mêmes faits.
Invoquant l’article 2 de la Convention, sous son volet procédural, les requérants se plaignent de ce que la somme qui leur a été octroyée au sens de la loi n
o
210/92 ait été déduite de celle à laquelle ils estimaient avoir droit dans la cadre de la procédure en dédommagement, en application du principe de la
compensatio lucri cum damno
.
Les requérants réitèrent leur grief et estiment que l’application du principe de la
compensatio lucri cum damno
dans leur cas a emporté violation de l’article 2 de la Convention en son volet procédural.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il considère qu’il était loisible aux requérants de faire usage du recours prévu par l’article 27-
bis
du décret-loi n
o
90 du 24 juin 2014, pour obtenir une somme plus importante que celle reconnue par la voie contentieuse, et qu’ils auraient dû exercer ce recours.
La Cour relève que les requérants se plaignent en substance du montant, faible à leurs yeux, qui leur a été octroyé à titre de dédommagement et qu’ils contestent ainsi essentiellement le résultat de la procédure interne, notamment en ce qui concerne la quantification de la somme versée en réparation du dommage subi par eux.
Elle estime que la décision de la cour d’appel de Rome, confirmée par la Cour de cassation, a été dûment motivée et qu’elle n’est ni arbitraire ni déraisonnable. Tout en soulignant la différente nature des deux recours en cause (celui de la loi n
o
210/92 et l’action en dédommagement) et en s’appuyant sur un précédent jurisprudentiel, les juridictions nationales ont estimé que, s’agissant du même débiteur, à savoir le ministère de la Santé, la somme allouée à titre d’indemnité administrative devait être déduite de celle due à titre d’indemnisation du dommage subi par les requérants.
La Cour ne voit aucune raison de remettre en cause ce critère et en particulier la quantification finale de la somme versée aux requérants en réparation du dommage souffert par eux, décidée par les juridictions nationales en équité.
Partant, cette requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 22 juillet 2021.
{signature_p_2}
Liv Tigerstedt
Péter Paczolay
Greffière adjointe
Président
N
o
Prénom NOM
Année de naissance
Nationalité
Lieu de résidence
1.
P.B.
1973
italien
Nocera Inferiore
2.
F.B.
1967
italienne
Nocera Inferiore
3.
R.B.
1965
italienne
Fiumicino
4.
A.O.
1945
italienne
Nocera Inferiore