3ra-158/24 — Obligarea emiterii actulului administrativ

La 1 septembrie 2021, Mariana Savciuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale solicitând: - obligarea pârâtului Casa Națională de Asigurări Sociale de a emite o decizie individual favorabilă în favoarea lui Mariana Savciuc, prin care să i se stabilească, calculeze şi achite indemnizația de maternitate lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vîrstei de 3 ani, în beneficiul lui Mariana Savciuc în legătură cu nașterea copilului Doina Savciuc a.n. 1 august 2018; - încasarea prejudiciului moral în mărime de 10000 lei; - încasarea din contul piratului a cheltuielilor de judecată;

În motivarea acțiunii a indicat că, este căsătorită din 8 august 2008 cu Savciuc Nicolae. La data de 21 mai 2018 i-a fost eliberat certificatul medical, fiind însărcinată cu cel de-al doilea copil.

A depus în adresa Casei Naționale de Asigurări Sociale, Oficiul teritorial Râșcani, toate actele necesare pentru stabilirea indemnizației de maternitate, dar prin decizia nr.2018/92/1/20778 din 12 iunie 2018 i-a fost refuzat în stabilirea indemnizației de maternitate, conținutul deciziei indicând ca motiv, stagiul de cotizare al soțului Savciuc Nicolae, mai mic decât limita.

Pe marginea litigiului dat s-a adresat în instanța de judecată, iar după aproape 3 ani de judecată, instanța supremă a emis decizia din 28 octombrie 2020 prin care a fost recunoscut dreptul reclamantei la indemnizația solicitată.

Astfel, prin decizia din 2 decembrie 2020 Casa Națională de Asigurări Sociale, i-a stabilit şi achitat suma de 12021, 07 lei cu titlu de indemnizație de maternitate.

Notează că, deși a depus şi cerere pentru achitarea indemnizației lunare, aceasta i-a fost refuzată de către pârât, astfel că la data de 16 iulie 2021 a depus o cerere în adresa pârâtului prin care a solicitat să nu i se încalce din nou dreptul şi să nu fie lipsită iarăși în mod subiectiv de dreptul la indemnizației cuvenită care îi ajută de altfel să crească copilul. 1

La data de 3 august 2021 Casa Națională de Asigurări Sociale a răspuns la cerere, şi i-a refuzat în admiterea acesteia, motivul fiind din nou interpretarea legii în defavoarea Marianei Savciuc.

Reclamanta mai indică că, nu este angajată, fiind la întreținerea soțului Nicolae Savciuc. Au 2 copii minori, soțul fiind unicul întreținător al familiei. De când s-a născut al doilea copil este dificil financiar.

Consideră că are dreptul la indemnizația cuvenită care nu este una colosală, dar acest drept este al copilului și pârâtul în mod eronat şi neîntemeiat interpretează legea şi astfel este lipsită de suportul bănesc care i se cuvine în mod legal.

Relevă că, după ce a remis cererea în adresa pârâtului şi a primit refuz în dreptul solicitat, pârâtul a făcut la data de 18 august 2021 transfer parțial cu titlu de indemnizație lunară în sumă de 16193 lei. Astfel, consideră faptul achitării de către pârât a sumei date, ca fiind recunoașterea faptului că acest drept i se cuvine în mod legal.

Prin hotărârea din 17 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată în contenciosul administrativ depusă de Mariana Savciuc. S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să emită actul administrativ individual favorabil prin care să stabilească, calculeze și să achite în beneficiul Marianei Savciuc indemnizația de maternitate lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, în legătură cu nașterea copilului Doina Savciuc a.n. 1 august 2018. S-a încasat din contul Casei Naționale de Asigurări Sociale în beneficiul Marianei Savciuc suma de 2000 (două mii) lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. În rest pretențiile reclamantului din cererea de chemare în judecată, s-au respins ca neîntemeiate.

În motivarea soluției Curtea de Apel Chișinău a reținut prevederile art. 2 alin. (1), art. 5 alin.(1), lit.d), f), alin.(3) și (4), art. 6 alin. (7) și (81), art. 7, art. 18 alin. (1) și alin. (2), art. 27 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale nr.289 din 22.07.2004 (în vigoare la data depunerii cererii) și pct.7 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.1478 din 15.11.2002 (în vigoare la data inițierii procedurii) și a constatat că, apelantul și-a exercitat dreptul discreționar în conformitate cu scopul acordat prin lege, or, intimata Mariana Savciuc nu s-a adresat cu cererea respectivă în termen de 2 ani, de la data nașterii copilului Savciuc Doina, născută la 1 august 2018, iar faptul că intimata se afla în litigiu cu Casa Națională de Asigurări Sociale privind stabilirea indemnizației de maternitate, nu este temei de repunere în termen.

În acest sens a notat instanța de apel că, potrivit prevederilor legale menționate supra indemnizația de maternitate și indemnizația pentru îngrijirea copilului sunt două prestații de asigurări sociale distincte, cu o bază de calcul diferită, termeni de solicitare și acordare diferiți, cât și actele normative privind acordarea acestora sunt diferite.

A reținut că, Mariana Savciuc nu a avut careva impedimente de a se adresa cu cerere privind stabilirea indemnizației pentru îngrijirea copilului în termenii prevăzuți de lege.

Mai mult, a subliniat că, de indemnizația pentru îngrijirea copilului a beneficiat tatăl copilului Nicolae Savciuc din data de 26 martie 2020 până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului minor Doina Savciuc, fapt ce se confirmă prin decizia Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sect. Râșcani, mun. Chișinău din 31 martie 2023 și ordinului de eliberare nr.QSG7103- 25872/0981104023349 din 18 august 2021, care confirmă achitarea lui Nicolae Savciuc a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în sumă de 16193 lei.

La 6 februarie 2024, avocata Ana Nichitoi în interesele Marianei Savciuc a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 6 decembrie 2023 a Curții de apel Chișinău, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea integrală a deciziei instanței de apel cu emiterea unei noi decizii privind menținerea hotărârii din 16 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.

Menționează că la materialele dosarului în original este anexat declarația scrisă personal de soțul recurentei Nicolae Savciuc, prin care acesta declară că indemnizația solicitată nu este dublă pentru el și soție ci este unică în beneficiul copilului minor, deși această declarație a fost cercetată inclusiv în cadrul ședinței instanței de apel, instanța a omis să dea o apreciere acestei probe.

Reiterează că, prin certificatul de căsătorie nr. CS-V 1292259 din 22 iunie 2016, se confirmă înregistrarea căsătoriei între Nicolae Savciuc şi Mariana Savciuc. Iar, potrivit certificatului de naștere nr.959 din 8 august 2018, la data de 1 august 2018, s-a născut Doina Savciuc.

Notează că, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 27 noiembrie 2019, s-a admis acțiunea şi s-a anulat decizia de refuz în stabilirea indemnizației de maternitate din 12 iunie 2018 emisă de Casa Teritorială de Asigurări Sociale sec. Râșcani, mun. Chișinău, precum şi răspunsul Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. S-1486/18 din 10 august 2018. A fost obligată Casa Națională de Asigurări Sociale să stabilească, să calculeze şi să achite în beneficiul lui Mariana Savciuc indemnizația de maternitate în legătură cu nașterea copilului Doina Savciuc. Hotărârea a fost menținută prin decizia Curții de Apel din 15 iulie 2020 şi decizia CSJ din 28 octombrie 2020.

Indică că, în temeiul cererii din 16 iulie 2021, Mariana Savciuc s-a adresat cu o cerere în adresa CNAS prin care a solicitat să i se stabilească și să i se achite indemnizația de maternitate pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani.

Prin răspunsul nr. S-1379/21 din 30 iulie 2021, CNAS i-a comunicat Marianei Savciuc precum că, indemnizația lunară pentru creșterea copilului a fost solicitată mai târziu de termenul de 12 luni de la nașterea copilului, respectiv, indemnizația a fost stabilită pentru perioada 26 martie 2020-1 august 2021 (retroactiv, dar nu mai mult decât pentru 12 luni premergătoare datei adresării). 4

Totodată, potrivit ordinului de eliberare nr. QSG7103- 25872/0981104023349 din 18 august 2021, se confirmă achitarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului în sumă de 16193 lei. Astfel, acțiunea reclamantei se referă la achitarea indemnizației lunare a copilului până al vârsta de 3 ani, având în calcul cele 16193 lei (pentru 17 luni din 36 luni) din cele achitate de intimat/pârât.

Dat fiind faptul că s-a achitat suma de 16193 lei pentru 17 luni, urmând a fi achitată suma indemnizației și pentru restul 19 luni.

Mai indică faptul că, la depunerea cererii, Nicolae Savciuc s-a adresat la ghișeu, întrucât soția, recurenta, se afla acasă cu copilul bolnav. Indemnizația a fost solicitată pentru soție, însă, din eroarea personalului CNAS, cererea a fost înregistrată pe numele lui Nicolae Savciuc.

Notează că, atât în instanța de fond, cât și în apel, a solicitat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani pentru cele 19 luni neachitate, menționând că, ulterior depunerii cererii prealabile, o parte din sumă i-a fost achitată.

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenței jurisdicționale. 5 Temeiurile menționate la alin.(1) lit.c) şi d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. Aprecierea probelor dată de prima instanţă şi instanţa de apel este obligatorie pentru instanţa de recurs, cu excepţia cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiţie examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanţa de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ prevede că: „Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiție şi se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, ”recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Cererea de recurs a fost depusă la data de 6 februarie 2024. Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul este depus cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.

În cauza CtEDO Covalenco v. Moldova nr. 72164/14, hotărârea definitivă din 16 septembrie 2020, Curtea a statuat că este necesar organizarea unei audieri: a) în cazul în care există necesitatea de a evalua dacă circumstanțele au fost stabilite corect de către autorități (a se vedea Malhous v. Republica Cehă [MC], nr. 33071/96, § 60, 12 iulie 2001); b) atunci când circumstanțele cer ca instanța să-şi formeze propria impresie referitoare la justițiabili, prin acordarea dreptului de a explica propria lor situație personală, în mod direct sau prin intermediul unui reprezentant (a se vedea Goş, pre-citată, § 51; Miller, recitată, § 34 in fine; şi Andersson v. Suedia, nr. 17202/04, § 57, 7 decembrie 2010); c) în cazul în care instanţa are nevoie de a obţine o clarificare cu privire la anumite detalii, inter alia prin intermediul unei audieri (a se vedea Fredin v. Suedia (nr. 2), 23 februarie 1994, § 22, Seria A nr. 283-A, şi Lundevall v. Suedia, nr. 38629/97, § 39, 12 noiembrie 2002).

În prezenta cauză, pentru a clarifica aspectele invocate în cererea de recurs, precum și anumite circumstanțe invocate în cererea de chemare în judecată, Completul de judecată, în temeiul art. 247 din Codul administrativ, 6 a considerat necesară citarea participanților la proces în ședință publică la Curtea Supremă de Justiție.

Ședința de judecată publică a fost fixată pentru data de 18 iunie 2026.

Reprezentantul intimatului Casa Națională de Asigurări Sociale în ședința de examinare a recursului a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. Relevă că, există o confuzie între două prestații distincte: indemnizația de maternitate, acordată exclusiv femeii, pentru perioada nașterii, și indemnizația pentru creșterea copilului, acordată unui părinte, asigurat sau nu, ulterior expirării perioadei de maternitate. A doua nu derivă din prima. Litigiul anterior a vizat doar indemnizația de maternitate cea pentru creșterea copilului nici nu putea exista atunci, copilul nefiind născut. Recurenta, ca persoană neasigurată, avea dreptul să solicite indemnizația pentru creșterea copilului, dar nu a făcut-o. Soțul ei, persoană asigurată, a solicitat-o în 2021 și a primit-o, inclusiv retroactiv pe 12 luni. Recurentei i s-a refuzat tocmai pentru statutul de neasigurată. Culpa CNAS nu este dovedită, CNAS nu poate fi considerată culpabilă pentru faptul că beneficiarul nu și-a manifestat voința de a solicita prestația socială în termenul prevăzut de lege.

Din analiza prevederilor art.2451-246, rezultă că admisibilitatea /inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ 7 exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente si serioase.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural şi material capabile să răstoarne decizia instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare şi întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului şi filtrului de admisibilitate.

Prin urmare dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.

Reprezentantul recurentei Mariana Savciuc avocata Ana Nichitoi a indicat ca temei de admisibilitate a recursului prevederile art. 2451 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ şi anume faptul că decizia contestată este arbitrară şi se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

În vederea clarificării poziției recurentei expuse în recurs cu privire la admisibilitatea acestuia și la aspectele de fond, instanța de recurs a convocat părțile în ședință de publică, recurenta însă și-a susținut recursul exclusiv pe argumentele deja expuse în cuprinsul acestuia, fără a aduce elemente noi sau clarificări suplimentare atunci când a fost invitată să se pronunțe asupra admisibilității recursului și asupra fondului cauzei. Astfel, deși instanța de recurs i-a oferit posibilitatea de a-și preciza poziția, recurenta nu a explicat și nu a argumentat în mod concret în ce constă pretinsul caracter arbitrar al deciziei contestate. 8

Noțiunea de „hotărâre arbitrară” este definită prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului şi la explicațiile din nota informativă a Legii nr. 246/2023. O hotărâre este considerată arbitrară atunci când nu are nicio bază juridică în dreptul intern, nu stabilește legătura între faptele cauzei, legea aplicabilă şi soluția adoptată sau este rezultatul unei erori de fapt ori de drept pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o. De asemenea, intră în această categorie hotărârile pronunțate cu bună știință contrar legii, în special în cazul normelor imperative care nu oferă judecătorului marjă de apreciere. Arbitrarietatea presupune o încălcare evidentă şi gravă a legalității, iar nu o simplă eroare de judecată. În astfel de cazuri, hotărârea reprezintă o denegare a justiției şi afectează fundamental echitatea procedurii.

Pe de altă parte, sintagma „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor” presupune că hotărârea se sprijină pe o evaluare eronată şi evident nejustificată a probatoriului, iar această evaluare a fost decisivă pentru soluția adoptată. Nu orice greșeală în aprecierea probelor atrage admiterea recursului, ci doar acea eroare care este evidentă pentru un profesionist şi nu poate fi explicată rațional. Pentru ca recursul să fie admis în temeiul art. 2451 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, este necesar ca partea care atacă hotărârea să demonstreze în mod clar existența unei asemenea erori şi caracterul ei determinant asupra soluției.

Argumentele recurentei că îndemnizația pentru îngrijirea copilului este subsidiară indemnizației de maternitate, precum și faptul că îndemnizația pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani nu a fost achitată din culpa Casei Naționale de Asigurări Sociale, motiv pentru care s- ar cuveni achitarea indemnizației pentru întreaga perioadă solicitată, nu trece filtrul admisibilității odată ce aspectele date au fost examinate și reflectate de instanțe în conținutul actului contestate.

Curtea de Apel a menționat în decizia sa că, indemnizația de maternitate și indemnizația pentru creșterea copilului reprezintă prestații sociale distincte, reglementate separat, cu condiții proprii de acordare, titulari diferiți și momente diferite de naștere a dreptului. La rândul său, dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este condiționat de existența unei hotărâri judecătorești privind indemnizația de maternitate și nici nu derivă din aceasta.

Recurenta avea posibilitatea să depună o cerere pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului imediat după nașterea dreptului la această prestație, independent de existența sau de rezultatul litigiului privind indemnizația de maternitate.

Deci, litigiul soluționat prin hotărârea din 27 noiembrie 2019, după cum s-a constatat în cadrul ședinței de recurs, se distinge că acesta a avut ca obiect exclusiv stabilirea dreptului la îndemnizația de maternitate, nefiind 9 constatat obiect de examinare și a obligației la achitarea indemnizației pentru creșterea copilului, respectiv, atât hotărârea cât și decizia nu produc efecte juridice asupra dreptului de a solicita indemnizația pentru creșterea copilului.

Prin urmare, nu există o legătură juridică de dependență între cele două indemnizații care să justifice concluzia că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului ar fi putut fi valorificat numai după finalizarea litigiului privind indemnizația de maternitate, sau odată cu aceasta.

În lipsa unor argumente din care să rezulte că hotărârea contestată ar fi arbitrară sau că soluția se bazează în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor, recursul nu poate fi declarat admisibil.

Deci din decizie se distinge că, odată ce recurenta s-a adresat peste termenul prevăzut de art. 27 din Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale nr.289 din 22.07.2004 (în vigoare la data depunerii cererii) și pct.7 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1478 din 15.11.2002 (în vigoare la data inițierii procedurii), s-a achitat pentru 12 luni (26 martie 2020-1 august 2021) suma de 16193 lei ca indemnizație pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani, achitării realizate în favoarea lui Nicolae Savciuc, conform deciziei privind stabilirea indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la vârsta de 3 ani.

Așadar, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, recursul depus de avocata Ana Nichitoi în interesele lui Mariana Savciuc, conține obiecții de fapt şi de drept, care au fost analizate minuțios de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în instanța de apel, în modul în care este garantat de art. 6 §1 al Convenției.

Curtea reiterează că admisibilitatea recursului trebuie analizată prin prisma rolului constituțional şi funcției legale a instanței judecătorești supreme, care este aceea de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materia contenciosului administrativ. Astfel, motivarea cererii de recurs trebuie să reflecte nu doar nemulțumirea față de soluția instanței de apel, ci şi necesitatea clară de intervenție a instanței supreme în vederea corectării unei erori de drept semnificative ori a consolidării practicii judiciare. Filtrul de admisibilitate instituit de art. 2451 şi 246 din Codul administrativ nu este formal, ci unul de fond, esențial, menit să respingă acele recursuri care nu ridică veritabile probleme de legalitate.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 10 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franţei, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național şi de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul declarat de avocata Ana Nichitoi în interesele Marianei Savciuc.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de avocata Ana Nichitoi în interesele Marianei Savciuc. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 11