2rac-108/24 — Încasarea penalităților și a cheltuielilor de judecată, anularea clauzei contractuale ca fiind abuzive

La 25 ianuarie 2022, Societatea cu Răspundere Limitată „Kovi-Trans” (în continuare S.R.L. „Kovi-Trans”), reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Privat-Trans„ (în continuare S.R.L. „Privat-Trans”) privind încasarea penalităților și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a relatat că, la 17 noiembrie 2021, în calitate de expeditor, a încheiat cu S.R.L. „Privat- Trans”, în calitate de transportator, contractul-comandă de expediție nr. BN-127, prin care transportatorul s-a obligat să transporte, la solicitarea sa, marfă constând din echipamente/tehnică din Franța în Republica Moldova, camionul urmând să ajungă la locul de încărcare în perioada 22-23 noiembrie 2021, la ora locală 08:00, iar, expeditorul s-a obligat să achite transportatorului suma de 1700 de euro pentru serviciile de transport.

Deși S.R.L. „Privat-Trans” s-a obligat să prezinte mijlocul de transport pentru încărcarea și transportarea mărfii la data de 23 noiembrie 2021, ora locală 13:00, acesta nu a ajuns la locul de încărcare nici la data stabilită, nici ulterior, fapt ce denotă încălcarea condițiilor contractului-comandă de expediție nr. BN-127 și cauzarea de prejudicii.

Astfel, potrivit pct. 29 din contractul nr. BN-127, pentru neprezentarea autovehiculului în ziua stabilită, transportatorul datorează o penalitate de 20% din valoarea contractului, adică din suma de 1700 de euro, ceea ce constituie suma de 340 de euro, calculată conform cursului oficial al BNM de la data executării obligației.

Iar, potrivit pct. 32 din contract, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale se aplică o penalitate în mărime de 15% din valoarea contractului de transport, ceea ce constituie suma de 255 de euro.

De altfel, reclamanta a precizat că în vederea soluționării amiabile a litigiului și menținerii relațiilor de parteneriat, la 23 noiembrie 2021, a expediat către S.R.L. „Privat-Trans” o pretenție prin care a solicitat achitarea penalităților contractuale în termen de 5 zile calendaristice de la recepționare. Întrucât pretenția a rămas fără executare, s-a adresat în instanța de judecată. 1

Așadar, S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei, a solicitat încasarea de la S.R.L. „Privat-Trans” a penalității în sumă de 340 de euro, conform pct. 29 din contractul-comandă de expediție nr. BN-127, a penalității în sumă de 255 de euro, conform pct. 32 din același contract, conform cursului oficial al BNM de la data executării obligației, precum și a taxei de stat în sumă de 364,98 de lei și a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 4000 de lei.

La 17 mai 2022, S.R.L. „Privat-Trans”, reprezentată de avocatul Sergiu Cotruță, a depus acțiune reconvențională împotriva S.R.L. „Kovi-Trans”, solicitând constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei penale prevăzute la pct. 32 din contractul nr. BN-127 din 17 noiembrie 2021, precum și încasarea taxei de stat în sumă de 100 lei (f.d.52-56, Vol.I).

În motivarea acțiunii reconvenționale, S.R.L. „Privat-Trans”, reprezentată de avocatul Sergiu Cotruță, a indicat că în contract au fost prevăzute numeroase penalități în sarcina S.R.L. „Privat-Trans”, fără a fi stabilite penalități și pentru S.R.L. „Kovi-Trans”, care este autorul contractului.

Astfel, pentru aceeași încălcare, și anume neprezentarea la timp la locul de încărcare, contractul prevede două penalități distincte, una în sumă de 340 de euro și alta în sumă de 255 de euro, fapt care, în opinia reclamantei reconvenționale, contravine principiului bunei-credințe.

Totodată, s-a indicat că contractul este unul tipizat, nenegociat individual, redactat într-un limbaj neclar și dificil de citit, conținând o multitudine de clauze standard.

În acest context, S.R.L. „Privat-Trans”, reprezentată de avocatul Sergiu Cotruță a susținut că S.R.L. „Kovi-Trans” a inclus clauzele contractuale într-o manieră haotică și neinteligibilă, pentru a ascunde caracterul excesiv al clauzei penale.

Din aceste considerente, reclamanta reconvențională a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 32 din contractul- comandă de transport și respingerea integrală a penalității solicitate în temeiul acestei clauze.

Prin hotărârea din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de S.R.L. ,,Kovi-Trans”. S-a încasat de la S.R.L. „Privat-Trans” în beneficiul S.R.L. ,,Kovi-Trans”, în temeiul contractului nr. BN-127 din 17 noiembrie 2021 suma de 340 de euro cu titlu de penalitate, taxa de stat în sumă de 105 lei, suma de 2000 de lei cu titlu de asistență juridică și 400 de lei cu titlu de cheltuieli pentru traducere. În rest pretențiile înaintate de S.R.L. ,,Kovi-Trans” către S.R.L. „Privat-Trans” s-au respins ca fiind neîntemeiate. S-a admis acțiunea reconvențională depusă de S.R.L. „Privat-Trans”. 2 S-a considerat abuzivă și s-a declarat nulă clauza contractuală stipulată la pct. 32 din contractul de transport nr. BN-127 din 17 noiembrie 2021 încheiat între S.R.L. „Privat-Trans” și S.R.L. ,,Kovi-Trans” conform căruia este prevăzută amendă de 15 % din tariful de transport pentru nerespectarea contractului.

Prin hotărârea suplimentară din 10 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a admis parțial cerința de încasare a cheltuielilor de judecată pentru acțiunea reconvențională depusă de S.R.L. „Privat-Trans”. S-a încasat de la S.R.L. ,,Kovi-Trans” în beneficiul S.R.L. „Privat-Trans” cheltuielile de asistență juridică în sumă de 2000 de lei și taxa de stat în sumă de 100 de lei.

La 21 decembrie 2022, S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei, a declarat apel, iar la 26 mai 2023 a prezentat cererea de apel motivată împotriva hotărârii din 15 decembrie 2022 și a hotărârii suplimentare din 10 februarie 2023 ale Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând casarea acestora, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă acțiunea reconvențională înaintată de S.R.L. „Privat-Trans” și admisă integral cererea sa de chemare în judecată.

Prin decizia din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul declarat de S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei. S-a modificat hotărârea din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin majorarea cuantumului taxei de stat în sumă de la 105 lei la 270 de lei. În rest, hotărârea din 15 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și hotărârea suplimentară din 10 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-au menținut fără modificări.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Chișinău, a concluzionat că hotărârea primei instanțe este parțial neîntemeiată doar în partea privind cuantumul taxei de stat compensate reclamantei, motiv pentru care apelul declarat de S.R.L. „Kovi-Trans” a fost admis parțial, cu modificarea hotărârii în această parte. Totodată, Curtea de Apel Chișinău a menținut concluziile primei instanțe referitoare la caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 32 din contractul nr. BN-127 și la respingerea penalității de 255 de euro solicitate în temeiul acesteia.

La adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în baza probelor administrate, că între părți a fost încheiat contractul-comandă de expediție nr. BN-127 din 17 noiembrie 2021, prin care S.R.L. „Privat-Trans” și-a asumat obligația de a efectua transportul mărfii din Franța în Republica Moldova, însă mijlocul de transport nu s-a prezentat la locul și timpul convenit pentru încărcare. Totodată, s-a constatat că reclamanta a expediat o pretenție prealabilă, rămasă fără executare.

În drept, instanța de apel a aplicat prevederile art. 94 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile art. 9, art. 10, art. 774, art. 775, art. 776, 3 art. 858, art. 947 alin. (1)-(3), art. 1069 alin. (1)-(3) și (6), art. 1076 alin. (1), art. 1081 alin. (4) și art. 1411 din Codul civil, referitoare la principiile bunei- credințe și executării obligațiilor contractuale, clauza penală, contractele de adeziune și caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Instanța de apel a reținut că clauza prevăzută la pct. 32 din contract reprezintă o clauză standard, nenegociată individual, în sensul art. 1069 alin. (1)-(3) și (6) Cod civil, contractul având caracter de adeziune. Curtea de Apel Chișinău a constatat că apelanta nu a prezentat probe care să confirme negocierea individuală a acestei clauze.

Totodată, instanța ierarhic inferioară a apreciat că formularea clauzelor contractuale era neclară și dificil de citit, iar apelanta nu a întreprins măsuri rezonabile pentru a atrage atenția celeilalte părți asupra acestora. De asemenea, instanța de apel a reținut că instituirea a două penalități pentru aceeași încălcare contractuală exclusiv în sarcina unei singure părți reprezintă o clauză abuzivă, lovită de nulitate absolută potrivit art. 1076 alin. (1) și art. 1081 alin. (4) Cod civil.

În consecință, Curtea de Apel Chișinău a menținut soluția primei instanțe privind anularea clauzei penale prevăzute la pct. 32 din contract și respingerea pretenției privind încasarea penalității de 255 de euro, apreciind că reclamanta nu este îndreptățită să invoce dispozițiile art. 947 Cod civil în temeiul unei clauze declarate abuzive.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că prima instanță a stabilit eronat cuantumul taxei de stat compensate reclamantei, motiv pentru care, în aplicarea art. 94 din Codul de procedură civilă și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea taxei de stat nr. 1216/1992, a modificat hotărârea prin majorarea taxei de stat de la 105 lei la 270 de lei.

La 10 iunie 2024, S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei a declarat recurs împotriva deciziei din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii instanței de fond, în partea ce ține de admiterea acțiunii reconvenționale formulate de S.R.L. „Privat-Trans” privind declararea nulității clauzei contractuale prevăzute la pct. 32 din contractul de transport nr. BN-127 din 17 noiembrie 2021 și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă integral acțiunea sa formulată împotriva S.R.L. „Privat-Trans”.

În susținerea cererii de recurs S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei, a susținut că decizia din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău este ilegală, arbitrară și contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție, fiind incidente temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă. Recurenta a invocat că instanța de apel a examinat superficial cauza, nu a dat apreciere efectivă argumentelor invocate și a încălcat principiile contradictorialității, egalității armelor și dreptului la un proces echitabil garantate de art. 6 §1 CEDO. 4

Recurenta a susținut că instanța de apel a calificat în mod eronat clauza prevăzută la pct. 32 din contractul nr. BN-127 drept clauză abuzivă și nenegociată individual, deși ambele părți ale raportului juridic sunt profesioniști în sensul art. 3 alin. (2) Cod civil, activând în domeniul transporturilor și având cunoștințele necesare pentru a înțelege conținutul și consecințele clauzelor contractuale asumate. Potrivit recurentei, simplul fapt că un contract este tipizat nu exclude negocierea individuală a clauzelor, iar aplicarea semnăturii pe contract confirmă acordul conștient și expres al părților asupra tuturor condițiilor contractuale, inclusiv asupra clauzei penale prevăzute la pct. 32.

Totodată, recurenta a invocat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile referitoare la clauzele abuzive, deoarece nu a indicat în ce mod clauza prevăzută la pct. 32 s-ar încadra în cazurile expres prevăzute de art. 1077 Cod civil, condiție obligatorie pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale între profesioniști. În opinia recurentei, clauza respectivă nu deviază considerabil, contrar bunei-credințe, de la bunele practici comerciale, având în vedere că penalitatea de 15% reprezintă o clauză uzuală în domeniul transporturilor și urmărește garantarea executării obligațiilor contractuale.

S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei a mai susținut că instanța de apel a apreciat eronat existența a două penalități contractuale pentru aceeași încălcare, fără a face distincția dintre penalitatea pentru repararea prejudiciului și penalitatea pentru garantarea executării contractului, reglementate de art. 947 Cod civil. Recurenta a arătat că penalitatea prevăzută la pct. 29 din contract are rolul de reparare a prejudiciului cauzat prin neexecutare, în timp ce penalitatea prevăzută la pct. 32 are caracter preventiv și disuasiv, fiind destinată garantării executării obligațiilor contractuale. În acest sens, recurenta a invocat că cele două clauze penale au natură juridică, scop și efecte diferite și pot coexista în mod legal în același contract.

În susținerea argumentelor sale, recurenta a făcut trimitere la jurisprudența Curții Supreme de Justiție, inclusiv la deciziile pronunțate în dosarele nr. 2ra-1323/19 și nr. 2ra-1040/22, apreciind că practica instanței supreme confirmă posibilitatea existenței mai multor tipuri de penalități contractuale distincte și recunoaște validitatea clauzelor negociate între profesioniști.

În concluzie, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material privind clauza penală și clauzele abuzive, a apreciat nerezonabil probele administrate și a ajuns în mod arbitrar la concluzia nulității clauzei prevăzute la pct. 32 din contractul nr. BN-127, motiv pentru care a solicitat casarea integrală a deciziei Curții de Apel Chișinău și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii formulate de S.R.L. „Kovi-Trans”.

Prin referința depusă la 20 noiembrie 2024, S.R.L. „Privat-Trans”, reprezentată de avocatul Sergiu Cotruță a solicitat declararea inadmisibilă sau 5 respingerea ca fiind neîntemeiat a recursului declarat de S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei.

Art. 432 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 433 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit.a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct.34).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Din analiza recursului declarat rezultă că S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei a invocat drept temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct. 26).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că motivele de casare, invocate în recursul depus de S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă, întrucât interpretarea legii realizată prin hotărârea contestată nu contravine jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție și nici nu s-a constatat că decizia contestată ar fi arbitrară.

La acest capitol, sub aspectul temeiului prevăzut la art. 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că recursul este admis numai în situația în care, se constată că interpretarea legii realizată de instanța inferioară contravine jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție, respectiv atunci când instanța de apel a aplicat dispozițiile legale într-un mod diferit de cel statuat în mod constant prin hotărâri irevocabile ale instanței supreme, iar această abatere a avut o influență determinantă asupra soluției pronunțate în cauză.

Recurenta nu a demonstrat existența unei contradicții între soluția instanței de apel și jurisprudența uniformă a Curții Supreme de Justiție. Iar, în lipsa unor hotărâri anterioare ale Curții Supreme de Justiție care să statueze în 7 mod diferit asupra normelor aplicabile cauzei și să fie puse în contradicție cu decizia atacată, motivul de recurs invocat nu poate fi reținut.

Astfel, admisibilitatea recursului pe baza art. 432 alin. (1) lit. a) nu este justificată, iar continuarea procedurii de recurs ar conduce la o utilizare excesivă și nejustificată a căii de atac, afectând principiul stabilității și predictibilității actului de justiție.

De altfel, verificând legalitatea și temeinicia deciziei contestate prin prisma argumentelor recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu a stabilit că soluția instanței de apel este contrară legii sau că ar fi întemeiată pe o apreciere nerezonabilă a probelor. Dimpotrivă, decizia contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, fiind rezultatul unei cercetări multiaspectuale, complete, nepărtinitoare și nemijlocite a tuturor probelor administrate, examinate în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.

Totodată, sub aspectul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că soluția instanței de apel corespunde principiului securității raporturilor juridice și exigenței previzibilității jurisprudenței, consacrate în cauzele Brumărescu contra României și Beian contra României, în care Curtea a statuat că doar existența unor contradicții profunde și persistente la nivel național poate încălca dreptul la un proces echitabil. Or, în prezenta cauză nu s-au identificat asemenea divergențe, iar hotărârea atacată se înscrie în linia unei practici judiciare coerente și unitare.

Aici, instanța de recurs notează că constatările indicate în actele judecătorești al Curții Supreme de Justiție, emise în cauzele nr. 2ra-1323/19 și nr. 2ra-1040/22, invocate de S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei cu titlu de practică judiciară, sunt distincte de prezentul litigiu, în partea circumstanțelor, temeiurilor de fapt și de drept aplicabile, respectiv nu pot fi reținute drept cauze similare în scopul emiterii unei soluții identice.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că eventualitatea unor divergenţe de jurisprudenţă este inerentă în mod normal oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă teritorială. Astfel de divergenţe pot apărea şi în cadrul aceleiaşi instanţe, iar acest lucru nu se poate considera în sine contrar Convenţiei (Santos Pinto v. Portugalia, din 20 mai 2008, pct. 41; şi Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România (MC), pct. 116 (b)).

În ceea ce privește susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea instanței de apel ar fi arbitrară, în sensul art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs reține că nu orice dezacord cu soluția instanței ierarhic inferioare echivalează cu o încălcare a principiilor de drept sau cu o hotărâre arbitrară. 8

Din punct de vedere jurisprudențial, noțiunea de „hotărâre arbitrară” trebuie înțeleasă în lumina interpretărilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, § 62, Curtea a reținut că o decizie judecătorească este arbitrară dacă nu are nicio bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură logică între faptele litigiului, norma juridică aplicabilă și soluția adoptată. În plus, în cauza Balliktaş Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, s-a subliniat că o hotărâre este afectată de o „eroare vădită” atunci când conține o eroare de drept sau de fapt atât de gravă încât niciun judecător rezonabil nu ar fi putut să o comită și care are potențialul de a compromite echitatea procesului.

Aplicând aceste repere la cauza dedusă judecății, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul probelor legal administrate și al unei interpretări conforme a normelor legale incidente. Hotărârea contestată nu este lipsită de fundament juridic, iar raționamentele instanței de apel sunt clare și coerente, reflectând o legătură directă între situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile.

Referitor la susținerea privind pretinsa apreciere vădit nerezonabilă a probelor, instanța de recurs constată că nu a fost demonstrată existența unei erori evidente de evaluare a materialului probator, care să fi fost determinantă pentru soluția adoptată. O simplă divergență în interpretarea probelor nu este suficientă pentru a atrage incidența art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, nu se poate reține caracterul arbitrar al hotărârii, întrucât nu s-a dovedit o abatere evidentă de la dreptul intern, nici o nefundamentare juridică, astfel cum impune art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, coroborat cu jurisprudența CtEDO.

Respectiv, întrucât, potrivit art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, o eroare în aprecierea probelor poate atrage admiterea recursului doar dacă este vădită, inexplicabilă rațional pentru un profesionist și determinantă pentru soluția pronunțată, iar în speță recurenta nu a demonstrat aceste elemente și nu a prezentat argumente sau probe concludente privind caracterul arbitrar al deciziei Curții de Apel Chișinău, care a fost întemeiată pe probele administrate și interpretarea corectă a normelor legale, rezultă că cererea de recurs este nefondată.

În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele invocate în cererea de recurs sunt similare celor invocate în cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat corespunzător cu respectarea prevederilor legale. 9

Decizia din 01 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău nu poate fi considerată arbitrară, întrucât instanța de apel a motivat suficient soluția adoptată, a apreciat în mod cumulativ probele administrate și a aplicat corect dispozițiile art. 947, art. 1069, art. 1076, art. 1077 și art. 1081 din Codul civil referitoare la clauza penală, contractele de adeziune și clauzele abuzive, precum și prevederile art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, care definește temeiurile reale pentru admiterea unui recurs.

Argumentele invocate de S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei, privind pretinsa negociere individuală a clauzei prevăzute la pct. 32 din contract și legalitatea aplicării cumulative a două penalități pentru aceeași încălcare contractuală, au fost corect apreciate ca neîntemeiate, or recurenta nu a prezentat probe pertinente care să confirme negocierea efectivă a clauzei respective sau caracterul echitabil al acesteia.

Instanța de apel a reținut justificat că instituirea a două penalități pentru aceeași încălcare contractuală exclusiv în sarcina transportatorului creează un dezechilibru contractual semnificativ, contrar principiului bunei-credințe și bunelor practici comerciale, motiv pentru care clauza prevăzută la pct. 32 din contract a fost apreciată legal ca fiind abuzivă și lovită de nulitate absolută. Simplul dezacord al recurentei cu soluția adoptată de instanța de apel nu poate demonstra caracterul arbitrar al deciziei contestate și nici existența unor vicii reale de legalitate care să justifice casarea acesteia.

Prin urmare, dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

În contextul prevederilor art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în cazul invocării inclusiv în recurs de către recurent a temeiurilor conținute la art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs verifică sub aspectul dat temeiurile recursului.

La acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, statuează că, dreptul de acces la instanţă nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p. 38, cauza Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p.85). 10 Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franţei, p. 45). Procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991).

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de S.R.L. „Kovi-Trans”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă și drept urmare prin prisma art. 433 alin. (1) lit. f), urmează a fi considerat inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.

Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) şi (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă,