ALLOUCHE c. FRANCE

Publicat la 8 noiembrie 2021 A CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 81249/17 Myriam ALOUCHE împotriva Franței, introdusă la 28 noiembrie 2017, comunicată la 13 octombrie 2021 EXPOSAT DE FAPTE: recurenta, Miriam Alouche, este o resortisantă franceză născută în 1978 și rezidentă la Paris. Ea este reprezentată în fața Curții de către J.A. Buchinger, avocat care exercită la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 31 mai 2014, recurenta a depus o plângere în urma unor e-mailuri trimise de dl B., care conțin amenințări cu moartea și insulte cu caracter antisemit și-a completat plângerea la 2 iunie 2014, în vederea denunțării unor noi mesaje de amenințări cu moartea cu caracter antisemit din partea aceluiași autor. La 6 iunie 2014, M. a fost trimis în fața procurorului republicii în apropierea Tribunalului de Mare Instanță din Paris în cadrul unei proceduri de înfățișare imediată, în ceea ce privește recurenta, pentru a fi amenințată cu moartea în mod repetat pe reclamantă în perioada 30 mai-2 iunie 2014. a fost, de asemenea, continuat în cadrul aceleiași proceduri pentru acte de violență voluntară împotriva altor persoane și pentru degradarea bunurilor. În concluziile sale, recurenta a solicitat Tribunalului Corecțional din Paris, sesizat cu cauza, o recalificare a șefilor de prevenire, adăugând că amenințările cu moartea comise fuseseră pronunțate pe motiv de apartenență la religie și la comunitatea evreiască, ceea ce constituia o situație agravantă prin aplicarea articolului 222-18-1 din Codul penal. Ea a susținut în special că faptele comise au avut consecințe grave asupra vieții sale personale și profesionale, aducându-i profund atingere demnității sale de femeie și de membru al comunității evreiești. Astfel, din cauza temerilor legate de făptașul amenințărilor, ea s-a mutat, și-a schimbat locul de muncă și a pus capăt multor proiecte și inițiative profesionale și asociative, în special legate de apartenența sa la comunitatea evreiască. Ea a precizat că ea a dezvoltat, de asemenea, un sindrom depresiv reacțional. La 7 august 2014, tribunalul corecțional din Paris l-a declarat pe domnul B. vinovat, în ceea ce privește recurenta, pentru amenințarea cu moartea repetată săvârșită în perioada 30 mai 2014-2 iunie 2014 la Paris, care a fost reprimat prin art. 222-17 din Codul penal și nu a menționat cererea de recalificare solicitată de recurentă. Dl B. a fost condamnat de tribunalul corecțional la 18 luni de închisoare, dintre care 12 au fost cu suspendare, și a fost pus la închisoare pe o perioadă de trei ani, pentru a contracara prejudiciile grave comise împotriva persoanelor și pentru a-i permite să pună în aplicare îngrijiri psihiatrice adaptate și necesare stării sale de sănătate. : să se supună unor măsuri de examinare, de control, de tratament sau de îngrijire medicală chiar și sub regimul de spitalizare și, în ceea ce privește recurenta, interdicției de a se prezenta la domiciliul ei și să se abțină de la a intra în legătură cu aceasta în orice mod. În plus, reclamanta a fost primită în constituirea sa de parte civilă, iar domnul B. a fost condamnat de tribunalul corecțional să plătească suma de 3 000 EUR (EUR) ca despăgubiri pentru prejudiciul său moral, 2 000 EUR pentru prejudiciul său material și 1 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în temeiul articolului 475-1 din Codul de procedură penală (CPP). Dl B. a făcut apel la judecată, procurorul public și părțile civile, inclusiv reclamanta, și-a reînnoit concluziile în cererea de recalificare a faptelor urmărite și a menționat din nou consecințele amenințărilor la adresa vieții sale private și profesionale, precum și asupra sănătății sale mintale. B., acesta din urmă a transmis instanței de apel din Paris o scrisoare în care solicita o nouă trimitere, pe de o parte din cauza unor probleme de sănătate nejustificate și pe de altă parte din cauza voinței sale de a-l recuza pe avocatul care i-a fost desemnat în cadrul unei comisii din oficiu. Caracterul întârziat al acestei cereri de trimitere, care a fost susținută de nicio piesă, a determinat instanța de apel s-o respingă și să rețină cauza. Lacul a avut loc la data de 6 mai 2016. n 000 EUR pentru repararea prejudiciului său moral, 2 000 EUR pentru repararea prejudiciului său material și 3 000 EUR în temeiul articolului 475-1 din CPP. Prin hotărârea din 24 iunie 2016, procurorul public a constatat în mod deschis că diferitele recalificări ale dreptului de proprietate nu erau admisibile în lipsa pârâtului. Prin hotărârea din 24 iunie 2016, Curtea de Apel din Paris a recunoscut că cuvintele dlui. au fost într-adevăr conforme cu calificarea revendicată de recurentă, și anume amenințări cu moartea pe motive de origine sau de neapartenență, adevărată sau presupusă, de la victimă la o etnie, o națiune, o rasă sau o religie determinată. Cu toate acestea, Comisia a arătat că, în afară de faptul că absența inculpatului nu a permis o dezbatere contradictorie în instanță a acestei recalificări, aceaceasta a fost în plus o circumstanță agravantă care a modificat cuantumul pedepsei. EUR în temeiul articolului 475-1 din CPP. Recurenta s-a ocupat de casare. În memoriul său amplificativ, aceasta a invocat în special art. 6 din Convenție, întrucât refuzul de a recalifica faptele i-a afectat dreptul la un proces echitabil. La 13 iunie 2017, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil în temeiul articolului 567 din CPP, considerând că partea civilă era lipsită de calitate pentru a critica calificarea reținută de judecătorul penal în susținerea condamnării pe care o pronunță, întrucât aceasta nu se putea achita decât împotriva dispozițiilor deciziei care aduc atingere intereselor sale civile. Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Codului penal, în vigoare la momentul faptelor, se citeau după cum urmează art. 222-17 Amenințarea de a comite o infracțiune sau o infracțiune împotriva persoanelor a căror tentativă este sancționată este pedepsită cu șase luni de închisoare și 7 luni de închisoare. 500 de euro în cazul în care este, fie repetat, fie materializat printr-un scris, o imagine sau orice alt obiect. Pedeapsa este extinsă la trei ani de închisoare și la 45 000 de euro în cazul în care este vorba despre o amenințare la moarte. art. 222-18-1 În cazul în care sunt comise pe motive de origine sau de neapropiere, adevărată sau presupusă, de la victimă la etnie, națiune, rasă sau religie determinată, amenințările prevăzute la primul paragraf al articolului 222-17 sunt pedepsite cu doi ani de închisoare și 30 de ani de închisoare. 000 de euro pe zi, cele prevăzute la al doilea paragraf al acestui articol și la primul paragraf al articolului 222-18 sunt pedepsite cu cinci ani de închisoare și cu 75 000 de euro pe zi, iar cele prevăzute la al doilea paragraf al articolului 222-18 sunt pedepsite cu șapte ani de închisoare și cu 100 de ani de închisoare. Același lucru este valabil și în cazul în care aceste amenințări sunt formulate pe baza orientării sau a identității sexuale reale sau presupuse a victimei. Dispoziția relevantă a Codului de procedură penală se citește după cum urmează: Hotărârile camerei de recurs și hotărârile și hotărârile pronunțate în ultimă instanță în materie penală, corecțională și de poliție pot fi anulate în cazul încălcării legii privind recursul în recurs, formulată de către procurorul public sau de către partea căreia i se aduce atingere, în conformitate cu distincțiile care urmează să fie stabilite. Acuzația se depune în fața camerei infracționale a Curții de Casație. GRIEF Invochant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plânge că caracterul antisemit al amenințărilor cu moartea pronunțate împotriva sa nu a fost reținut de instanțele franceze în timp ce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Refuzul de a accepta cererea recurentei, partea civilă, de a recalifica faptele pentru care pârâtul a fost condamnat la amenințări cu moartea repetate comise pe motive de la: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . apartenența, adevărată sau presupusă, a victimei la o etnie, o națiune, o rasă sau o religie determinată, în cazul în care, pe baza apartenenței sale la religie și la comunitatea iudaică, a adus atingere dreptului la o instanță judecătorească care este consacrat la art. 6 alin. 3 și 8, invocată în esență de reclamantă în fața Curții, a fost invocat în esență în fața instanțelor interne în . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42722/02, § 117 - 119, 4 martie 2008), recurenta a fost victimă, în exercitarea drepturilor garantate prin Convenție, a unei discriminări contrare articolului 14 din Convenție, coroborat cu articolele 3 și 8? În special, autoritățile și-au respectat obligațiile procedurale în ceea ce privește art. 3 și art. 8 din Convenție, coroborate cu art. 14 ( Škorjanec c. Croația, n 25536/14, § 52-57, 28 martie 2017 (extract)

Publié le 8 novembre 2021

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

81249/17

Myriam ALLOUCHE

contre la France

introduite le 28 novembre 2017

communiquée le 13 octobre 2021

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Myriam Allouche, est une ressortissante française née en 1978 et résidant à Paris. Elle est représentée devant la Cour par M

e

J.A. Buchinger, avocat exerçant à Paris.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 31 mai 2014, la requérante déposa plainte à la suite de courriels qui lui avaient été envoyés par M. B., contenant des menaces de mort et des insultes à caractère antisémite. Elle compléta sa plainte le 2 juin 2014, afin de dénoncer de nouveaux messages de menaces de mort à caractère antisémite de la part du même auteur.

Le 6 juin 2014, M. B. fut déféré devant le procureur de la République près le tribunal de grande instance de Paris dans le cadre d’une procédure de comparution immédiate, concernant la requérante, pour avoir, du 30 mai au 2 juin 2014, menacé de mort la requérante de façon réitérée. M. B. était également poursuivi dans le cadre de la même procédure pour des violences volontaires à l’égard d’autres personnes et pour dégradation de biens.

Dans ses conclusions, la requérante demanda au tribunal correctionnel de Paris, saisi de l’affaire, une requalification des chefs de la prévention, ajoutant que les menaces de mort subies avaient été proférées à raison de son appartenance à la religion et à la communauté juive, ce qui constituait une circonstance aggravante par application de l’article 222-18-1 du code pénal.

Elle fit notamment valoir que les faits commis avaient eu «

de lourdes conséquences sur sa vie personnelle et professionnelle en portant profondément atteinte à sa dignité de femme et de membre de la communauté juive

». Ainsi, en raison des craintes liées à l’auteur des menaces, elle déménagea, changea de lieu de travail et mit un terme à de nombreux projets et initiatives professionnels et associatifs, notamment liés à son appartenance à la communauté juive. Elle précisa qu’elle avait également développé un syndrome dépressif réactionnel.

Le 7 août 2014, le tribunal correctionnel de Paris déclara M. B. coupable, concernant la requérante, pour menace de mort réitérée commise du 30

mai 2014 au 2 juin 2014 à Paris, faits réprimés par l’article 222-17 du code pénal. Il ne mentionna pas la demande de requalification sollicitée par la requérante.

M. B. fut condamné par le tribunal correctionnel à une peine de dix-huit mois d’emprisonnement dont douze avec sursis, et mise à l’épreuve sur une durée de trois ans, afin de réprimer les atteintes graves commises à l’encontre des personnes et de lui permettre de mettre en œuvre des soins psychiatriques adaptés et nécessaires à son état de santé. Le sursis fut assorti des obligations suivantes

: se soumettre à des mesures d’examen, de contrôle, de traitement ou de soins médicaux même sous le régime de l’hospitalisation et, s’agissant de la requérante, l’interdiction de paraître à son domicile et s’abstenir d’entrer en relation avec elle de quelque manière que ce soit.

Par ailleurs, la requérante fut reçue en sa constitution de partie civile et M. B. fut condamné par le tribunal correctionnel à lui verser les sommes de 3

000 euros (EUR) à titre de dommages et intérêts en réparation de son préjudice moral, 2

000 EUR en réparation de son préjudice matériel et 1

000

EUR pour les frais et dépens sur le fondement de l’article 475-1 du code de procédure pénale (CPP).

M. B. interjeta appel du jugement. Le ministère public et les parties civiles, dont la requérante, également.

La requérante renouvela ses conclusions en demande de requalification des faits poursuivis. Elle mentionna à nouveau les conséquences des menaces proférées sur sa vie privée et professionnelle, ainsi que sur sa santé mentale.

Après plusieurs renvois d’audience à la demande de M. B., ce dernier fit parvenir à la cour d’appel de Paris un courrier aux termes duquel il sollicitait un nouveau renvoi, d’une part en raison de problèmes de santé non justifiés et d’autre part en raison de sa volonté de récuser l’avocat qui lui avait été désigné au titre d’une commission d’office. Le caractère tardif de cette demande de renvoi, qui n’était appuyée par aucune pièce, amena la cour d’appel à la rejeter et à retenir l’affaire. L’audience eut lieu le 6 mai 2016. M. B. n’y fut ni présent, ni représenté. À cette occasion, la requérante renouvela sa demande de requalification et sollicita la condamnation de M.

B. à lui payer les sommes de 10

000 EUR au titre de la réparation de son préjudice moral, 2

000 EUR en réparation de son préjudice matériel et 3

000

EUR au titre de l’article 475-1 du CPP.

Le ministère public constata à l’audience que les différentes requalifications de l’infraction sollicitées n’étaient pas recevables en l’absence du prévenu.

Par un arrêt du 24 juin 2016, la cour d’appel de Paris reconnut que les propos de M. B. étaient effectivement conformes à la qualification revendiquée par la requérante, à savoir menaces de mort à raison de l’appartenance ou de la non-appartenance, vraie ou supposée, de la victime à une ethnie, une nation, une race ou une religion déterminée. Elle releva néanmoins que, outre le fait que l’absence du prévenu n’avait pas permis de débattre contradictoirement à l’audience de cette requalification, celle-ci était de surcroît une circonstance aggravante modifiant le

quantum

de la peine encourue.

La cour d’appel confirma en toutes ses dispositions le jugement du 7 août 2014 et ajouta au profit de la requérante notamment la somme de 1

000

EUR au titre de l’article 475-1 du CPP.

La requérante se pourvut en cassation. Dans son mémoire ampliatif, elle invoqua notamment l’article 6 de la Convention, considérant que le refus de requalifier les faits avait porté atteinte à son droit à un procès équitable.

Le 13 juin 2017, la Cour de cassation déclara le pourvoi irrecevable en application de l’article 567 du CPP, considérant que la partie civile était sans qualité pour critiquer la qualification retenue par le juge pénal à l’appui de la condamnation qu’il prononce, car elle ne pouvait se pourvoir qu’à l’encontre des dispositions de la décision qui font grief à ses intérêts civils.

Le droit interne pertinent

Les dispositions pertinentes du code pénal, tel qu’en vigueur au moment des faits, se lisaient comme suit

:

Article 222-17

«

La menace de commettre un crime ou un délit contre les personnes dont la tentative est punissable est punie de six mois d’emprisonnement et de 7

500 euros d’amende lorsqu’elle est, soit réitérée, soit matérialisée par un écrit, une image ou tout autre objet.

La peine est portée à trois ans d’emprisonnement et à 45

000 euros d’amende s’il s’agit d’une menace de mort.

»

Article 222-18-1

«

Lorsqu’elles sont commises à raison de l’appartenance ou de la non-appartenance, vraie ou supposée, de la victime à une ethnie, une nation, une race ou une religion déterminée, les menaces prévues au premier alinéa de l’article 222-17 sont punies de deux ans d’emprisonnement et de 30

000 euros d’amende, celles prévues au second alinéa de cet article et au premier alinéa de l’article 222-18 sont punies de cinq ans d’emprisonnement et de 75

000 euros d’amende, et celles prévues au second alinéa de l’article 222-18 sont punies de sept ans d’emprisonnement et de 100

000 euros d’amende. Les mêmes peines sont encourues lorsque ces menaces sont proférées à raison de l’orientation ou identité sexuelle vraie ou supposée de la victime.

»

La disposition pertinente du code de procédure pénale se lit comme suit

:

Article 567

«

Les arrêts de la chambre de l’instruction et les arrêts et jugements rendus en dernier ressort en matière criminelle, correctionnelle et de police peuvent être annulés en cas de violation de la loi sur pourvoi en cassation formé par le ministère public ou par la partie à laquelle il est fait grief, suivant les distinctions qui vont être établies.

Le recours est porté devant la chambre criminelle de la Cour de cassation.

»

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint du fait que le caractère antisémite des menaces de mort proférées à son encontre n’a pas été retenu par les juridictions françaises alors qu’il s’agissait d’une circonstance aggravante, ce qui aurait porté atteinte à son droit à un procès équitable.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

Le refus de faire droit à la demande de la requérante, partie civile, de requalifier les faits pour lesquels l’accusé a été condamné en menaces de mort réitérées commises à raison de l’appartenance ou de la non

‑

appartenance, vraie ou supposée, de la victime à une ethnie, une nation, une race ou une religion déterminée, en l’occurrence à raison de son appartenance à la religion et à la communauté juive, a-t-il porté atteinte au «

droit à un tribunal

» que consacre l’article 6 § 1 de la Convention

?

2.

Le grief tiré de l’article 14 de la Convention, combiné avec les articles

3 et 8, soulevé en substance par la requérante devant la Cour, a-t-il été soulevé en substance devant les juridictions internes

?

Dans l’affirmative, à la lumière de la jurisprudence de la Cour (voir notamment

Stoica c. Roumanie

, n

o

42722/02, §§ 117 à 119, 4 mars 2008), la requérante a-telle été victime, dans l’exercice de ses droits garantis par la Convention, d’une discrimination contraire à l’article 14 de la Convention, combiné avec les articles 3 et 8 ?

En particulier, les autorités ont-elles respecté leurs obligations procédurales sous l’angle de l’article 3 et 8 de la Convention combinés avec l’article 14 (

Škorjanec c. Croatie

, n

o

25536/14, §§ 52 à 57, 28 mars 2017 (extraits)

?