2ra-70/26 — Repararea prejudiciului material și moral

La 11 august 2023, Dinu Zelinschi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției, solicitând repararea prejudiciului material și moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere contravențională, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, prin procesul-verbal cu privire la contravenție seria/nr. xxxx din 14 ianuarie 2022, întocmit de agentul constatator din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, a fost sancționat în temeiul art. 238 alin. (2) din Codul contravențional cu amendă în mărime de 18 unități convenționale, echivalentul a 900 de lei, și cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

La 20 ianuarie 2022, Dinu Zelinschi, prin intermediul avocatului Roman Doroftei, a contestat procesul-verbal cu privire la contravenție și decizia de sancționare, solicitând anularea deciziei de sancționare din 14 ianuarie 2022, constatarea nulității absolute a procesului-verbal cu privire la contravenție seria/nr. xxxx din aceeași dată și încetarea procesului contravențional.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 15 martie 2022, contestația depusă de Dinu Zelinschi a fost admisă, procesul-verbal cu privire la contravenție seria/nr. xxxx din 14 ianuarie 2022 și decizia de sancționare emisă în baza acestuia au fost anulate, iar procesul contravențional a fost încetat din motivul inexistenței faptei contravenționale.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, agentul constatator Sergiu Gogoș din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică al Inspectoratului General al Poliției a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și remiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 martie 2023, recursul declarat de agentul constatator Sergiu Gogoș a fost respins ca nefondat, iar hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 15 martie 2022 a fost menținută fără modificări. Decizia instanței de recurs este irevocabilă.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 14 martie 2024, acțiunea depusă de Dinu Zelinschi a fost admisă parțial. S-a încasat de la Inspectoratul General al Poliției, în beneficiul lui Dinu Zelinschi, suma de 5 000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suportate în procesul contravențional. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 18 martie 2024, Dinu Zelinschi, reprezentat de avocatul Roman Doroftei, a declarat apel, solicitând scutirea de la plata taxei de stat, casarea parțială a hotărârii Judecătoriei Chișinău din 14 martie 2024 și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere contravențională.

Instanța de apel a reținut că, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 15 martie 2022, a fost admisă contestația depusă de Dinu Zelinschi, fiind anulate procesul-verbal cu privire la contravenție seria/nr. xxxx din 14 ianuarie 2022 și decizia de sancționare emisă în baza acestuia, cu încetarea procesului contravențional din motivul inexistenței faptei contravenționale. Hotărârea a fost menținută prin decizia irevocabilă a Curții de Apel Chișinău din 23 martie 2023.

Instanța de apel a apreciat că anularea procesului-verbal și a deciziei de sancționare, cu încetarea procesului contravențional pentru inexistența faptei contravenționale, confirmă caracterul neîntemeiat al tragerii lui Dinu Zelinschi la răspundere contravențională și constituie temei pentru repararea prejudiciului cauzat. Or, potrivit art. 383 din Codul contravențional, persoana în privința căreia procesul contravențional a fost încetat printr-o hotărâre definitivă are dreptul la repararea cheltuielilor suportate în cadrul acestuia. A considerat justificată compensarea cheltuielilor de asistență juridică suportate de Dinu Zelinschi în procesul contravențional. 2

Totodată, instanța de apel a reținut că Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 reglementează răspunderea patrimonială pentru prejudiciul material și moral cauzat prin acțiuni ilicite în cadrul procedurilor penale și contravenționale și că, în circumstanțele cauzei, anularea sancțiunii contravenționale pentru inexistența faptei atestă caracterul neîntemeiat al tragerii lui Dinu Zelinschi la răspundere.

Cu privire la prejudiciul moral, instanța de apel a considerat că întocmirea procesului-verbal și aplicarea sancțiunii contravenționale, ulterior anulate, i-au cauzat lui Dinu Zelinschi suferințe psihice, stres și frustrare, astfel încât simpla încetare a procesului contravențional nu constituia, în circumstanțele cauzei, o satisfacție suficientă.

La stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța de apel a avut în vedere durata procesului contravențional, cuprinsă între 14 ianuarie 2022 și 23 martie 2023, natura drepturilor lezate, caracterul și gradul suferințelor psihice, precum și principiile echității și proporționalității. În consecință, a apreciat că suma de 50 000 de lei solicitată era excesivă, iar suma de 2 000 de lei reprezenta o satisfacție echitabilă și rezonabilă pentru prejudiciul moral cauzat.

Prin urmare, instanța de apel a respins argumentele Inspectoratului General al Poliției privind lipsa temeiurilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale și a admis apelul lui Dinu Zelinschi în partea privind prejudiciul moral, dispunând încasarea în beneficiul acestuia a sumei de 2 000 de lei.

Recurentul a susținut că instanțele inferioare au aplicat eronat normele de drept material și au apreciat arbitrar probele, iar interpretarea legii din decizia contestată ar fi contrară jurisprudenței Curții Supreme de Justiție.

Inspectoratul General al Poliției a invocat că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 3 și 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, susținând că situația lui Dinu Zelinschi nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege pentru repararea prejudiciului.

Recurentul a susținut că simpla anulare a procesului-verbal cu privire la contravenție și a deciziei de sancționare, cu încetarea procesului contravențional pentru inexistența faptei contravenționale, nu demonstrează prin ea însăși caracterul ilicit al acțiunilor agentului constatator și nu este suficientă pentru angajarea răspunderii patrimoniale. 3

De asemenea, a invocat că agentul constatator a acționat în limitele competențelor sale legale, iar întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție și aplicarea sancțiunii constituiau acte efectuate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nefiind constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă ilegalitatea acțiunilor acestuia.

Totodată, recurentul a criticat acordarea prejudiciului moral, susținând că reclamantul nu a prezentat probe care să confirme existența unor suferințe reale, certe și actuale și că instanța de apel a prezumat existența prejudiciului fără o bază probatorie suficientă.

Recurentul a susținut că nu erau întrunite condițiile legale pentru compensarea cheltuielilor de asistență juridică, iar reclamantul urma să își valorifice pretențiile privind repararea prejudiciului în cadrul procesului contravențional, în condițiile art. 383 și 384 din Codul contravențional.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; [...] e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: [...] f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Sub aspectul respectării termenului de declarare a recursului, Completul de judecată reține că decizia integrală a Curții de Apel Centru din 30 septembrie 2025 a fost comunicată Inspectoratului General al Poliției, prin intermediul poștei electronice, la 15 decembrie 2025 (f.d. 167), iar recursul a fost declarat la 27 ianuarie 2026. Prin urmare, recursul a fost declarat în termenul prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii contestate în limitele invocate în recurs, prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432 (încheierile nr. 2ra-301/24, § 28 2ra-278/25, § 22, 2ra-813/25, § 25).

Din conținutul recursului rezultă că Inspectoratul General al Poliției invocă, în esență, temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă, susținând că interpretarea dată Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 ar fi contrară jurisprudenței Curții Supreme de Justiție și că decizia instanței de apel s-ar baza pe o apreciere arbitrară a probelor.

Cu privire la temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată constată că recurentul se limitează la afirmația că decizia contestată ar fi contrară jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, fără a indica o hotărâre concretă care ar conține o interpretare diferită a problemei de drept deduse judecății.

Criticile privind art. 3 și 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 exprimă, în realitate, dezacordul recurentului cu modul în care instanța de apel a aplicat normele de drept circumstanțelor cauzei. Instanța de apel a examinat aceste argumente și a reținut că anularea sancțiunii contravenționale, cu încetarea procesului din motivul inexistenței faptei contravenționale, justifică repararea prejudiciului, iar potrivit art. 13 alin. (1) din aceeași lege, prejudiciul cauzat prin aplicarea ilicită a amenzii contravenționale se repară de organul care a aplicat sancțiunea.

Această abordare corespunde practicii recente a Curții Supreme de Justiție, inclusiv în cauzele nr. 2ra-467/25, nr. 2ra-751/25 și nr. 2ra-762/25, în care au fost declarate inadmisibile recursuri întemeiate pe critici similare privind aplicarea Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 în cazul anulării sancțiunilor contravenționale.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată constată că recurentul nu demonstrează că decizia instanței de apel este arbitrară sau că se bazează în mod determinant pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

Instanța de apel și-a motivat soluția prin raportare la hotărârea definitivă pronunțată în cauza contravențională, la efectele anulării sancțiunii, precum și la circumstanțele relevante pentru stabilirea prejudiciului moral și a cuantumului 5 acestuia. Faptul că recurentul apreciază diferit aceste circumstanțe nu justifică intervenția instanței de recurs.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Potrivit art. 442 alin. (2) CPC, instanța de recurs este ținută de modul în care au fost apreciate probele de instanțele inferioare, cu excepția situației în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) – hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor (încheierile nr. 2ra-283/24, §31, 2ra-578/24, §45).

Prin urmare, argumentele recursului nu relevă o problemă de legalitate care să se încadreze în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ci exprimă dezacordul Inspectoratului General al Poliției cu soluția pronunțată de instanța de apel.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a acesteia.

În aceste circumstanțe, Completul de judecată constată că recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției este vădit neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 6