2ra-86/26 — Repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale.

La 6 decembrie 2023, avocatul Petru Răileanu, în interesele Iuliei Timcenco, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției, solicitând constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale și încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, a sumei de 500 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Reclamanta a indicat că, la 14 noiembrie 2016, a sesizat organul de urmărire penală în privința soțului său, Ghennadi Iacovlev, referitor la acțiuni de violență în familie.

La 16 noiembrie 2016, în baza plângerii depuse, a fost pornită cauza penală nr. *****, în temeiul art. 2011 alin. (1) din Codul penal. Reclamanta a fost recunoscută în calitate de parte vătămată, iar la 14 decembrie 2016 a fost recunoscută în calitate de parte civilă, înaintând acțiune civilă privind încasarea sumei de 100 000 lei.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 21 martie 2017, a fost admisă parțial cererea avocatului Iuliei Timcenco privind accelerarea urmăririi penale în cauza penală nr. *****, fiind obligat organul de urmărire penală să finalizeze, în termen rezonabil, acțiunile de urmărire penală, cu adoptarea soluțiilor prevăzute de lege.

Reclamanta a susținut că, deși cauza nu prezenta o complexitate sporită, aceasta a fost deferită justiției abia la 27 septembrie 2019.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 29 noiembrie 2021, Ghennadi Iacovlev a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (1) lit. a), b) din Codul penal, fiind dispusă eliberarea acestuia de răspundere penală în legătură cu expirarea termenului de atragere la răspundere penală. Acțiunea civilă înaintată de Iulia Timcenco a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța de judecată în ordinea procedurii civile.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2022, sentința primei instanțe a fost casată parțial, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Ghennadi 1 Iacovlev a fost liberat de pedeapsa penală din motivul intervenirii termenului de prescripție de tragere la răspundere penală. Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă și s-a dispus încasarea de la Ghennadi Iacovlev în beneficiul Iuliei Timcenco a sumei de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 7 iunie 2023, a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Ghennadi Iacovlev împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2022.

Reclamanta a susținut că, de la depunerea plângerii penale, la 14 noiembrie 2016, și până la adoptarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 7 iunie 2023, au trecut aproximativ șapte ani, perioadă în care organul de urmărire penală și instanțele de judecată ar fi tergiversat neîntemeiat examinarea cauzei penale privind violența în familie.

Ulterior, la 22 martie 2024, avocatul Petru Răileanu, în interesele Iuliei Timcenco, a declarat apel împotriva aceleiași hotărâri, solicitând casarea parțială a hotărârii primei instanțe în partea cuantumului prejudiciului moral acordat și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Instanța de apel a reținut că Iulia Timcenco a avut în procesul penal calitatea de parte vătămată și parte civilă, iar nu calitatea de persoană acuzată într-un proces penal.

Curtea de Apel Centru a menționat că, în materia pretinselor încălcări ale duratei procedurilor penale, victimele, persoanele care au înaintat sesizări, martorii și alte persoane participante în proces, cu excepția acuzatului, nu pot pretinde, în principiu, încălcarea dreptului la durata nerezonabilă a procedurilor penale sub aspectul laturii penale a art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de apel a reținut că victima unei infracțiuni poate invoca durata nerezonabilă a procedurilor penale doar în măsura în care durata procedurii a afectat examinarea acțiunii civile formulate în cadrul procesului penal.

În acest context, Curtea de Apel Centru a concluzionat că Iulia Timcenco nu putea pretinde încălcarea dreptului la termen rezonabil în ansamblul procedurii penale, ci, eventual, doar în limitele examinării laturii civile, aspect pe care prima instanță nu l-ar fi delimitat corespunzător.

Instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod eronat perioada relevantă ca fiind 14 decembrie 2016 – 7 iunie 2023, incluzând faza urmăririi penale anterioară deferirii cauzei în instanță și perioade care, în opinia instanței de apel, exced examinării acțiunii civile.

Curtea de Apel Centru a mai reținut că din materialele cauzei nu rezultă perioade de inactivitate imputabile autorităților, ci desfășurarea procedurilor cu respectarea exigențelor procesuale și a dreptului la apărare.

Instanța de apel a considerat întemeiat argumentul Ministerului Justiției privind dublarea nejustificată a prejudiciului moral, reținând că Iulia Timcenco a obținut deja constatarea vinovăției faptice a agresorului și încasarea sumei de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral în procesul penal.

În motivarea recursului, recurenta a invocat incidența art. 432 alin. (1) lit. a), b) și e) din Codul de procedură civilă, susținând că instanța de apel ar fi 3 interpretat legea contrar jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, ar fi creat necesitatea consolidării jurisprudenței și ar fi pronunțat o decizie arbitrară, bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat eronat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Legea nr. 87/2011, atunci când a statuat că victima constituită ca parte civilă nu poate invoca încălcarea termenului rezonabil în procesul penal. Această concluzie contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv cauzei Perez împotriva Franței, care recunoaște aplicabilitatea laturii civile a art. 6 din Convenție din momentul constituirii persoanei în calitate de parte civilă.

Recurenta a mai invocat necesitatea intervenției Curții Supreme de Justiție pentru clarificarea practicii privind raportul dintre despăgubirile acordate victimei de la agresor și despăgubirile solicitate de la stat pentru încălcarea dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil. Aceasta a susținut că instanța de apel a confundat răspunderea delictuală a agresorului cu răspunderea statului pentru disfuncționalitățile procedurii judiciare.

Recurenta menționează că suma de 20 000 lei acordată în procesul penal de la Ghennadi Iacovlev nu poate acoperi prejudiciul cauzat prin durata excesivă a procedurii, deoarece cele două raporturi juridice sunt distincte: pe de o parte, raportul dintre agresor și victimă, iar pe de altă parte, raportul dintre stat și persoana afectată de durata excesivă a procedurii.

Recurenta a mai susținut că decizia instanței de apel este arbitrară, deoarece Curtea de Apel Centru a reținut că nu s-au constatat perioade de inactivitate, ignorând încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 21 martie 2017, prin care organul de urmărire penală a fost obligat să accelereze procedura în cauza penală nr. *****.

Recurenta a invocat că, prin încheierea menționată, fusese deja constatat caracterul tergiversat al urmăririi penale, iar ignorarea acestui act judecătoresc ar face ca decizia instanței de apel să fie arbitrară în sensul art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, recurenta a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de obligațiile pozitive ale statului în cauzele de violență domestică, în care autoritățile trebuie să acționeze cu diligență sporită și celeritate. În acest sens, recurenta a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele privind violența domestică, inclusiv Mudric împotriva Moldovei și Eremia împotriva Moldovei. 4

Recurenta a menționat că pasivitatea autorităților, care a condus la intervenirea prescripției răspunderii penale și la eliberarea agresorului de pedeapsă, reprezintă o afectare gravă a demnității victimei și a încrederii acesteia în protecția oferită de stat.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 432 alin. (1) lit. a) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.”

Articolul 5 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.”

Articolul 20 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova: „(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.”

Articolul 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011: „(1) Scopul prezentei legi este crearea în Republica Moldova a unui remediu intern eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. (2) Aplicarea şi interpretarea termenilor din prezenta lege se fac prin prisma legislaţiei naţionale, a prevederilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.”

Articolul 2 alin. (1)-(4), (6) și (7) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011: „(1) Orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă. 5 (2) Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului (denumită în continuare reclamant). (3) Prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se repară indiferent de vinovăția instanței de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărârilor judecătoreşti sau a instituției de stat debitoare. (4) Prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o autoritate căreia statul i-a delegat atribuții de autoritate publică prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se repară de către stat. Reparația prejudiciului se face de la bugetul de stat. (6) Mărimea reparației prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se stabilește de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcție de circumstanțele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretențiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanței de judecată şi a autorităților relevante, de durata încălcării şi de importanța procesului pentru reclamant. (7) Organul care reprezintă statul în instanţă de judecată pe această categorie de cauze este Ministerul Justiţiei.”

Articolul 4 alin. (1)-(3) și (5) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011: „(1) Sarcina probațiunii lipsei de încălcare a dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi a lipsei suportării unui prejudiciu moral îi revine Ministerului Justiției, iar sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material cauzat prin această încălcare şi suportarea costurilor şi cheltuielilor de judecată îi revine reclamantului. (2) Instanţa de judecată care examinează în fond cauza, organul de urmărire penală, autoritatea implicată în proces sau, după caz, executorul judecătoresc ori autoritatea responsabilă de executarea hotărârii judecătoreşti prezintă Ministerului Justiției un raport motivat privind modul de respectare a termenului rezonabil şi, după caz, dosarul sau o copie de pe dosar. (3) Raportul privind modul de respectare a termenului rezonabil se prezintă în scris şi va conține: numele şi prenumele judecătorului, ale reprezentantului autorității implicate în proces, ale executorului judecătoresc sau ale reprezentantului autorității responsabile de executarea hotărârii judecătoreşti; date despre acțiunile procesuale întreprinse, termenele de realizare şi motivarea acestora; date despre acțiunile procesuale întreprinse în vederea accelerării procedurii de judecare, după caz; alte date relevante privind respectarea termenului rezonabil. (5) Categoriile de litigii menționate se examinează în instanţă de judecată în conformitate cu normele legislației procesuale civile, ţinându-se cont de particularitățile prevăzute de prezenta lege.”

Articolul 5 alin. (1)-(2) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011: „(1) În urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată. 6 (2) La constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de judecată poate decide că simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral.”

Articolul 2036 alin. (1)-(4) din Codul civil: „(1) În cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin plata de despăgubiri. (2) Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. (3) Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege. (4) Dacă legea nu prevede altfel, simpla constatare a încălcării unui drept sau interes recunoscut de lege fără plata de despăgubiri oferă satisfacție echitabilă persoanei vătămate doar când aceasta corespunde cu natura dreptului sau interesului recunoscut de lege încălcat și persoana vătămată astfel va putea obține o valoare nepatrimonială superioară prejudiciului moral suferit.”

Articolul 2037 alin. (1)-(3) din Codul civil: „(1) Mărimea despăgubirii pentru prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul și gravitatea prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate, de gradul de vinovăție a autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și de măsura în care această despăgubire poate aduce satisfacție echitabilă persoanei vătămate. (2) Caracterul și gravitatea prejudiciului moral le apreciază instanța de judecată, luând în considerare circumstanțele în care a fost cauzat prejudiciul, restrângerea posibilităților de viață familială și socială, precum și statutul social al persoanei vătămate. (3) La determinarea despăgubirii, instanța de judecată va tinde să acorde o despăgubire care, pe de o parte, are o mărime comparabilă cu cea acordată în mod obișnuit în împrejurări similare și, pe de altă parte, ia în cont particularitățile cazului.”

Articolul 219 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Acţiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanţei de judecată, de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia.”

Articolul 221 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Acţiunea civilă în procesul penal se intentează în baza cererii scrise a părţii civile sau a reprezentantului ei în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la terminarea cercetării judecătoreşti.”

Articolul 6 § 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează dreptul oricărei persoane la examinarea cauzei sale într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. 7

Prin prisma art. 444 din Codul de procedură civilă examinarea cauzei civile în ordine de recurs s-a realizat în lipsa participanţilor la proces, întrucât Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie a considerat inoportună invitarea acestora, din motiv că argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate.

Potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție verifică, în limitele criticilor formulate în recurs, legalitatea deciziei instanței de apel prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

În cererea de recurs, recurenta a invocat temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) lit. a), b) și e) din Codul de procedură civilă, susținând că instanța de apel a interpretat legea contrar jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție, că este necesară consolidarea jurisprudenței și că decizia contestată este arbitrară, fiind bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Completul de judecată menționează că, după cum a fost expus, deja, în jurisprudența Curții Supreme de Justiție (încheierea nr. 2ra-883/24, §61), temeiurile stabilite la art. 432 alin. (1) lit. a) și art. 432 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă nu pot fi invocate simultan, deoarece ele se exclud reciproc. În aceeași încheiere (2ra-883/24, §62- 70), Curtea Supremă de Justiție a explicat aplicabilitatea temeiului de recurs prevăzut la art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă).

Chiar dacă în cererea sa de recurs, recurenta a invocat în calitate de temei art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă - hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, instanța de recurs este în drept să recalifice temeiul de recurs dacă din argumentele recursului este justificat un alt temei (decizia nr. 2ra-188/25, §57).

La caz, problema privind dreptul victimei/părții civile de a invoca durata excesivă a procedurii penale sub aspect civil a fost examinată anterior în jurisprudența Curții Supreme de Justiție (decizia nr. 2ra-797/25, §62). În consecință, argumentele recurentei urmează a fi examinate prin prisma temeiului prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă. 8

Examinând materialele dosarului în raport cu normele juridice aplicabile, Completul de judecată consideră recursul întemeiat, urmând a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri, reieșind din următoarele considerente.

În prezenta cauză, instanța de recurs urmează să stabilească dacă victima unei infracțiuni, care a înaintat o acțiune civilă în cadrul procesului penal, poate invoca încălcarea dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil, care este perioada relevantă pentru aprecierea duratei procedurii și dacă despăgubirea acordată victimei ca urmare a admiterii acțiunii civile exclude acordarea unei satisfacții echitabile din bugetul de stat, în temeiul Legii nr. 87/2011.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 87/2011, aplicarea și interpretarea acestei legi se efectuează prin prisma legislației naționale, a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeași lege, orice persoană care consideră că i-a fost încălcat dreptul la examinarea cauzei într-un termen rezonabil poate solicita constatarea încălcării și repararea prejudiciului cauzat.

Articolul 6 § 1 din Convenție garantează dreptul la examinarea cauzei într- un termen rezonabil atât în privința drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, cât și în privința temeiniciei unei acuzații în materie penală îndreptate împotriva unei persoane. Aceste două componente ale garanției convenționale trebuie delimitate în funcție de poziția procesuală și de dreptul concret valorificat de persoana interesată.

Completul de judecată menționează că victima unei infracțiuni nu poate invoca durata nerezonabilă a procedurii penale sub aspectul acuzației penale, această garanție fiind recunoscută persoanei acuzate. Totuși, victima poate invoca durata procedurii sub aspect civil, dacă a formulat pretenții civile, iar soluționarea acestora depinde de desfășurarea și finalizarea procesului penal.

Această concluzie rezultă și din art. 219 alin. (1) și art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală, care permit persoanei prejudiciate prin infracțiune să înainteze, în cadrul procesului penal, o acțiune civilă pentru repararea prejudiciului material sau moral. Din momentul înaintării acțiunii civile, în cadrul procesului penal este pus în discuție un drept cu caracter civil al victimei, protejat de art. 6 § 1 din Convenție.

La caz, din materialele dosarului rezultă că Iulia Timcenco a fost recunoscută în calitate de parte vătămată, iar la 14 decembrie 2016 a fost recunoscută în calitate de parte civilă și a înaintat o acțiune civilă privind repararea prejudiciului moral. 9

Acțiunea civilă înaintată de Iulia Timcenco a fost examinată în cadrul procesului penal, iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2022 s-a dispus încasarea de la Ghennadi Iacovlev în beneficiul acesteia a sumei de 20 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin urmare, Iulia Timcenco nu a invocat încălcarea dreptului la examinarea într-un termen rezonabil sub aspectul acuzației penale înaintate împotriva lui Ghennadi Iacovlev, dar în legătură cu durata examinării propriei sale acțiuni civile.

În aceste condiții, calitatea Iuliei Timcenco de victimă și parte civilă nu exclude dreptul acesteia de a solicita constatarea încălcării termenului rezonabil în temeiul Legii nr. 87/2011.

Instanța de apel a reținut corect că victima unei infracțiuni poate invoca durata procedurii penale în măsura în care aceasta a afectat examinarea acțiunii civile. Totuși, aplicând această regulă la circumstanțele cauzei, instanța de apel a exclus neîntemeiat din perioada relevantă faza urmăririi penale desfășurată după recunoașterea Iuliei Timcenco în calitate de parte civilă.

Completul de judecată reține că, în cazul victimei care a înaintat pretenții civile în cadrul procesului penal, perioada relevantă pentru aprecierea respectării termenului rezonabil începe din momentul valorificării dreptului său cu caracter civil. La caz, acest moment îl constituie data de 14 decembrie 2016, când Iulia Timcenco a înaintat acțiunea civilă și a fost recunoscută în calitate de parte civilă. Un raționament similar a fost expus de Curtea Supremă de Justiție în decizia nr. 2ra-797/25, § 62.

Această concluzie este confirmată și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În cauza Perez c. Franței, [MC], nr. 47287/99, din 12 februarie 2004, § 70-71, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art. 6 § 1 din Convenție este aplicabil, sub aspect civil, procedurilor penale în cadrul cărora victima a formulat o acțiune civilă. Totodată, în cauza Nicolae Virgiliu Tănase c. României [MC], nr. 41720/13, din 25 iunie 2019, § 207, Curtea Europeană a precizat că această garanție operează din momentul dobândirii calității de parte civilă, inclusiv în etapa urmăririi penale, dacă rezultatul procedurii penale este determinant pentru soluționarea pretenției civile.

În speță, perioada relevantă s-a încheiat la 7 iunie 2023, data la care soluția pronunțată asupra acțiunii civile a devenit irevocabilă, ca urmare a declarării inadmisibilității recursului exercitat împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 18 iunie 2022. Prin urmare, perioada supusă examinării este cuprinsă între 14 decembrie 2016 și 7 iunie 2023 și constituie 6 ani, 5 luni și 24 de zile. 10

Contrar concluziei instanței de apel, din această perioadă nu putea fi exclusă faza urmăririi penale desfășurată după 14 decembrie 2016, deoarece acțiunea civilă înaintată de Iulia Timcenco a rămas dependentă de desfășurarea cauzei penale.

La fel, din perioada relevantă nu puteau fi excluse căile de atac exercitate în cauza penală, deoarece pretenția civilă a reclamantei nu a fost soluționată irevocabil până la adoptarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 7 iunie 2023.

Completul de judecată menționează că respectarea termenului rezonabil se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, comportamentul persoanei interesate, conduita autorităților și importanța procesului pentru reclamant.

Referitor la complexitatea cauzei, Ministerul Justiției nu a demonstrat existența unor circumstanțe de fapt sau de drept deosebite, care să justifice durata de aproximativ șase ani și șase luni a procedurii în partea ce ține de acțiunea civilă a reclamantei.

Invocarea generală a volumului mare de lucru al instanțelor, a necesității respectării drepturilor participanților la proces și a existenței altor cauze prioritare nu poate justifica, prin sine, durata procedurii.

În ceea ce privește comportamentul reclamantei, materialele cauzei nu confirmă că aceasta ar fi contribuit la tergiversarea procesului.

Dimpotrivă, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 21 martie 2017, a fost admisă parțial cererea privind accelerarea urmăririi penale, iar organul de urmărire penală a fost obligat să finalizeze acțiunile de urmărire penală într-un termen rezonabil.

Cu toate acestea, cauza penală a fost deferită justiției abia la 27 septembrie 2019, după aproximativ doi ani și șase luni de la pronunțarea încheierii privind accelerarea procedurii.

Încheierea din 21 martie 2017 constituia un element important pentru aprecierea conduitei organului de urmărire penală. Instanța de apel nu a explicat în ce mod existența unei obligații de accelerare a procedurii se conciliază cu concluzia că nu au existat perioade de inactivitate imputabile autorităților.

Curtea de Apel Centru s-a limitat la concluzia generală că procedura s-a desfășurat cu respectarea dreptului la apărare și a normelor procesuale, fără a analiza concret durata urmăririi penale și intervalul scurs după pronunțarea încheierii de accelerare. Simpla desfășurare a unor acțiuni procesuale nu demonstrează automat respectarea termenului rezonabil, dacă autoritățile nu justifică durata totală a procedurii și intervalele importante dintre acțiunile efectuate. 11

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 87/2011, sarcina de a demonstra lipsa încălcării dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil și lipsa prejudiciului moral revine Ministerului Justiției.

La caz, Ministerul Justiției nu a prezentat argumente suficiente pentru a demonstra că durata procedurii a fost justificată prin complexitatea cauzei sau prin comportamentul reclamantei.

Referitor la importanța procesului pentru reclamantă, Completul de judecată reține că acțiunea civilă a fost înaintată în cadrul unei cauze privind violența în familie. Natura faptelor examinate, atingerea adusă integrității fizice și psihice a victimei și necesitatea obținerii unei soluții într-un termen rezonabil atribuiau procesului o importanță deosebită pentru Iulia Timcenco.

Totodată, procesul penal s-a încheiat după intervenirea termenului de prescripție a răspunderii penale. Această circumstanță urmează a fi luată în considerare la aprecierea efectelor duratei procedurii asupra reclamantei.

În aceste condiții, Completul de judecată constată că durata examinării acțiunii civile înaintate de Iulia Timcenco în cadrul procesului penal a depășit limitele unui termen rezonabil. Prin urmare, prima instanță a constatat corect încălcarea dreptului reclamantei la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.

Completul de judecată consideră eronată și concluzia instanței de apel potrivit căreia acordarea unei satisfacții echitabile din bugetul de stat ar constitui o dublare a prejudiciului moral, deoarece reclamanta a încasat deja suma de 20 000 lei de la Ghennadi Iacovlev.

Suma de 20 000 lei încasată de la Ghennadi Iacovlev a fost acordată pentru prejudiciul moral cauzat prin fapta de violență săvârșită împotriva Iuliei Timcenco. În schimb, prejudiciul solicitat de la stat prin intermediul Ministerului Justiției în temeiul Legii nr. 87/2011 este cauzat prin durata excesivă a procedurii și prin imposibilitatea reclamantei de a obține examinarea acțiunii sale civile într-un termen rezonabil.

Astfel, cele două despăgubiri au temeiuri diferite, sunt datorate de persoane diferite și urmăresc repararea unor prejudicii diferite. Încasarea prejudiciului moral de la autorul infracțiunii nu înlătură răspunderea statului pentru încălcarea dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil. În consecință, acordarea unei satisfacții echitabile în temeiul Legii nr. 87/2011 nu constituie o dublare a despăgubirii.

În ceea ce privește cuantumul satisfacției echitabile, Completul de judecată reține că acesta se stabilește în fiecare caz în parte, în funcție de durata încălcării, complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei, conduita autorităților și importanța procesului pentru persoana interesată. 12

La caz, simpla constatare a încălcării nu constituie o satisfacție suficientă, având în vedere durata procedurii, lipsa unui comportament de tergiversare din partea reclamantei, existența încheierii prin care s-a dispus accelerarea urmăririi penale și importanța deosebită a procesului pentru victima violenței în familie.

Prima instanță a dispus încasarea în beneficiul Iuliei Timcenco a sumei de 37 853,70 lei cu titlu de prejudiciu moral. Completul de judecată observă că prima instanță a indicat durata procedurii ca fiind de 6 ani, 6 luni și 3 zile, deși perioada cuprinsă între 14 decembrie 2016 și 7 iunie 2023 constituie 6 ani, 5 luni și 24 de zile.

Stabilirea prejudiciului moral nu reprezintă rezultatul unui calcul strict aritmetic, ci presupune aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei, în vederea acordării unei satisfacții echitabile și proporționale. În acest sens, urmează a fi luate în considerare atât durata procedurii, cât și complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei, conduita autorităților și importanța procesului pentru aceasta.

În prezenta cauză, Completul de judecată acordă o importanță deosebită faptului că procedura relevantă a durat 6 ani, 5 luni și 24 de zile, cauza nu a prezentat o complexitate sporită, reclamanta nu a contribuit la prelungirea procedurii, iar încă la 21 martie 2017 instanța de judecată a dispus accelerarea urmăririi penale. Cu toate acestea, cauza a fost deferită justiției abia la 27 septembrie 2019, după aproximativ doi ani și șase luni de la pronunțarea încheierii privind accelerarea procedurii.

Completul de judecată ține cont și de importanța deosebită a cauzei pentru reclamantă. Acțiunea civilă a fost examinată în cadrul unui proces penal privind violența în familie, iar durata procedurii a menținut o perioadă îndelungată starea de incertitudine privind repararea prejudiciului pretins de victimă. Totodată, procesul penal s-a încheiat după intervenirea termenului de prescripție a răspunderii penale, circumstanță care amplifică efectele duratei procedurii asupra reclamantei.

Raportând aceste circumstanțe la criteriile prevăzute de art. 2 alin. (6) din Legea nr. 87/2011, precum și la principiile caracterului rezonabil și echitabil al despăgubirii, Completul de judecată consideră că suma de 40 000 de lei reprezintă o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat Iuliei Timcenco prin încălcarea dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.

La stabilirea acestui cuantum, Completul de judecată ține cont și de practica Curții Supreme de Justiție pentru cauze similare, în temeiul Legii nr. 87/2011 (deciziile nr. 2ra-1788/22 din 10 noiembrie 2023, 2ra-1420/23 din 10 iulie 2025) 13 reflectând atât echitatea, cât și jurisprudența internă și europeană privind protecția drepturilor persoanelor afectate de proceduri îndelungate.

Solicitarea reclamantei privind încasarea sumei de 500 000 lei nu poate fi admisă, deoarece acest cuantum este disproporționat în raport cu circumstanțele cauzei și depășește scopul compensatoriu al reparației prevăzute de Legea nr. 87/2011.

În aceste condiții, Completul de judecată constată că argumentele invocate în recurs sunt întemeiate în partea în care vizează concluzia instanței de apel privind lipsa încălcării dreptului reclamantei la examinarea cauzei într-un termen rezonabil și pretinsa dublare a prejudiciului moral.

Instanța de apel a interpretat și aplicat eronat normele de drept material incidente atât în partea ce ține de dreptul reclamantei, în calitate de parte civilă, de a invoca încălcarea termenului rezonabil, cât și în ceea ce privește determinarea perioadei relevante, aprecierea conduitei autorităților și concluzia referitoare la pretinsa dublare a prejudiciului moral. Aceste erori au influențat soluția pronunțată și întrunesc temeiul de recurs prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

Totodată, deși prima instanță a constatat corect încălcarea dreptului Iuliei Timcenco la examinarea cauzei într-un termen rezonabil și a stabilit corect perioada relevantă, Completul de judecată consideră necesară o nouă individualizare a cuantumului satisfacției echitabile, prin raportare la ansamblul circumstanțelor expuse supra.

În aceste condiții, menținerea hotărârii primei instanțe nu este posibilă, iar eroarea poate fi corectată direct de instanța de recurs, fără trimiterea cauzei la rejudecare.

Prin urmare, Completul de judecată consideră necesară admiterea recursului declarat de avocatul Petru Răileanu, în interesele Iuliei Timcenco, casarea deciziei din 3 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru și a hotărârii din 22 februarie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie admisă parțial, să fie constatată încălcarea dreptului Iuliei Timcenco la examinarea cauzei într-un termen rezonabil și să fie încasată din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, suma de 40 000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, 14 COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite recursul declarat de avocatul Petru Răileanu, în interesele Iuliei Timcenco. Casează decizia din 3 decembrie 2025 a Curții de Apel Centru și hotărârea din 22 februarie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, pronunțate în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Iulia Timcenco împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale, și pronunță o nouă hotărâre, prin care: Admite parțial acțiunea depusă de Iulia Timcenco împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova. Constată încălcarea dreptului Iuliei Timcenco la examinarea într-un termen rezonabil a cauzei penale nr. 2016022412, pentru perioada cuprinsă între 14 decembrie 2016 și 7 iunie 2023, inclusiv. Încasează din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, în beneficiul Iuliei Timcenco suma de 40 000 (patruzeci mii) lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea dreptului la examinarea cauzei într-un termen rezonabil. În rest, acțiunea se respinge ca neîntemeiată. Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 15