Decizie nr. 166 din 01.12.2022

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „refuză acceptarea cererii conform art. 169 alin. (1) lit. a) sau încetează procesul conform art. 265 lit. a)” din articolul 459 alineatul (4) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, ridicată de dl Eugeniu Turuta, reclamant în dosarul nr. 2- 5119/2020, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Centru.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Livia Mitrofan de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

La 12 martie 2020, dl Eugeniu Turuta a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva companiei Google LLC cu privire la apărarea drepturilor de autor și repararea prejudiciului material și moral cauzat.

În cadrul procesului, dl Eugeniu Turuta a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 459 alineatul (4) din Codul de procedură civilă.

Printr-o încheiere din 24 iunie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 4 Drepturile și libertățile omului „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile şi libertățile omului se interpretează şi se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. 2

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 225 din 30 mai 2003, sunt următoarele: Articolul 169 Refuzul de a primi cererea de chemare în judecată „(1) Judecătorul refuză să primească cererea de chemare în judecată dacă: a) cererea nu urmează a fi judecată în instanţa judecătorească în procedură civilă; […].” Articolul 265 Temeiurile de încetare a procesului „Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care: a) cauza nu urmează a fi judecată în procedură civilă; […].” Articolul 459 Aplicarea regulilor de competenţă jurisdicţională „(1) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sunt competente, în condiţiile prezentului capitol, să soluţioneze litigiile civile dintre o parte a Republicii Moldova şi o parte străină sau numai dintre persoane străine. (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova în judecarea cauzelor civile cu element de extraneitate se determină conform dispoziţiilor cap. IV, dacă prezentul capitol nu prevede altfel. (3) Instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova sunt competente să soluţioneze cauze cu element de extraneitate dacă pârâtul organizaţie străină are sediu sau pârâtul cetăţean străin are domiciliu în Republica Moldova. 3

Autorul excepției susține că prevederile contestate îi acordă instanţei de judecată prerogativa de a constata, printr-o încheiere, competenţa jurisdicțională la examinarea litigiilor cu elemente de extraneitate. În cazul în care instanța reține că nu este competentă nicio instanţă din Republica Moldova, atunci ea refuză acceptarea cererii conform articolului 169 alin. (1) lit. a) sau încetează procesul conform articolului 265 lit. a) din Codul de procedură civilă. Așadar, prin încheierea de declinare a competenţei jurisdicționale, instanța îi conferă litigiului statutul „de a nu fi judecat în procedură civilă”, indiferent de faptul dacă acesta ar trebui judecat în procedură civilă. Mai mult, în cazul în care încheierea în discuție devine definitivă, statutul litigiului (neexaminarea în procedură civilă) devine definitiv, neexistând nicio procedură legală de remediere sau de modificare a acestuia. Încheierea de declinare a competenței nu poate fi revizuită.

Autorul excepției menționează că instanța de judecată a altui stat, la care ar urma să se adreseze reclamantul, va refuza primirea cererii de chemare în judecată sau va înceta procesul pornit. Instanța va invoca existenţa unei hotărâri definitive în litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri, pronunţată de o instanţă judecătorească din Republica Moldova.

Așadar, autorul excepției susține că prevederile contestate contravin articolelor 4 alin. (1), 8 alin. (1), 16 și 20 alin. (2) din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea observă următoarele.

Excepția de neconstituționalitate, ridicată de reclamant într-un proces pendinte în fața unei instanțe de drept comun, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură civilă, ține de competența Curții Constituționale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă textul „refuză acceptarea cererii conform art. 169 alin. (1) lit. a) sau încetează procesul conform art. 265 lit. a)” din articolul 459 alineatul (4) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că, printr-o încheiere din 24 iunie 2022, instanța de drept comun a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolului 459 alineatul (4) din Codul de procedură civilă în întregime. Totuși, în 4

Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză civilă care are ca obiect examinarea unei cereri de chemare în judecată privind apărarea drepturilor de autor și repararea prejudiciului material și moral cauzat (a se vedea §§ 3-5 supra). Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să fie examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea a analizat, prin prisma argumentelor autorului excepției, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 63 din 22 aprilie 2022, § 18; DCC nr. 83 din 17 iunie 2022, § 20).

Autorul excepției a susținut că textul contestat contravine articolelor 4 [drepturile şi libertățile omului], 8 [respectarea dreptului internațional şi a tratatelor internaționale], 16 [egalitatea] și 20 [accesul liber la justiție] din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 4 şi 8 din Constituție, Curtea a subliniat că, în acest caz, ele comportă un caracter general şi nu pot constitui repere individuale şi separate (a se vedea DCC nr. 63 din 22 aprilie 2022, § 20; DCC nr. 70 din 26 mai 2022, § 16).

Referitor la articolul 16 din Constituție, Curtea a notat că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (HCC nr. 6 din 10 martie 2022, § 15; DCC nr. 70 din 26 mai 2022, § 17).

Cu privire la incidența articolului 20 din Constituție, autorul excepției susține că potrivit textului criticat (i) instanța de judecată are competența de a stabili că litigiul nu urmează a fi examinat în procedură civilă, (ii) instanțele de judecată străine vor refuza cererea de chemare în judecată pentru că există o încheiere definitivă pentru aceleași părți, asupra aceluiași obiect şi având aceleași temeiuri, pronunțată de o instanță judecătorească din Republica Moldova, și (iii) încheierea de declinare a competenței nu poate fi revizuită.

Referitor la faptul că litigiul nu urmează a fi examinat în procedură civilă, Curtea subliniază că, potrivit articolului 459 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța sesizată verifică din oficiu competența sa de a soluționa cauza cu element de extraneitate şi, în cazul în care constată că nu este competentă nici ea şi nici o altă instanţă din Republica Moldova, refuză acceptarea cererii pentru că cererea/cauza nu urmează a fi judecată în procedură civilă.

Curtea observă că legislatorul a echivalat lipsa competenței instanței de judecată naționale de a examina o cerere de chemare în judecată cu elemente de extraneitate cu faptul că cererea de chemare în judecată nu urmează a fi judecată în instanțele judecătorești din Republica Moldova în proceduri civile. Prin urmare, cererea nu poate fi examinată de instanțele 5

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că reglementările privind limitarea exercițiului dreptului de acces la instanțele naționale de judecată pot varia în timp și în spațiu, în funcție de nevoi, de resursele comunității și cele individuale. În elaborarea unor astfel de reglementări, statul se bucură de o anumită marjă de apreciere. Curtea Europeană a stabilit că restrângerea dreptului de acces la o instanță națională din cauza lipsei de competență nu a fost disproporționată față de scopul urmărit, i.e. buna administrare a justiției și eficacitatea hotărârilor judecătorești interne (a se vedea Ali Riza v. Elveția, 13 iulie 2021, §§ 86, 97).

De asemenea, Curtea reține că legislatorul a stabilit ca garanție a dreptului de acces la justiție faptul că dacă o instanță judecătorească străină își declină competența de a soluționa cererea formulată de un cetățean al Republicii Moldova, acesta o poate depune la o instanță judecătorească competentă din Republica Moldova (articolul 460 alin. (2) din Codul de procedură civilă). De asemenea, niciunei persoane nu i se va refuza apărarea judiciară din cauza inexistenței legislației, din motive de imperfecțiune, de coliziune sau de obscuritate a legislației în vigoare (articolul 5 alin. (2) din Cod).

Referitor la caracterul definitiv al încheierii instanței de judecată și la efectele acesteia, Curtea reține că încheierea instanței de judecată pronunțată în cazul în care nu are competența de a examina o cerere de chemare în judecată cu elemente de extraneitate nu reprezintă un impediment pentru persoană de a-și redirecționa cererea la instanța de judecată străină competentă. În acest caz, încheierea instanței naționale de declinare a competenței în favoarea unei instanțe străine nu va soluționa fondul litigiului dintre aceleași părți, asupra aceluiași obiect şi având aceleași temeiuri, ci s-ar pronunța asupra unui impediment de ordin procedural (lipsa competenței instanței naționale de a examina litigiul).

Referitor la argumentul că imposibilitatea revizuirii încheierii de declinare a competenței ar încălca articolul 20 din Constituție, Curtea reține că o decizie/încheiere privind lipsa de competență a unei instanțe de judecată naționale nu încalcă dreptul de acces la o instanță, dacă argumentele persoanei în cauză în favoarea competenței instanței au făcut obiectul unei examinări veritabile și efective și dacă instanța a motivat în mod adecvat motivele pe care se bazează decizia sa (a se vedea Konkurrenten.no AS v, Norvegia (dec.), 5 noiembrie 2019, §§ 46-47; Ali Riza v. Elveția, 13 iulie 2021, § 88). În acest context, Curtea notează că criticile autorului privind imposibilitatea revizuirii încheierii de declinare a competenței nu ridică o problemă de constituționalitate din perspectiva articolului 20 din Constituție.

Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. 6