Decizie nr. 70 din 26.05.2022

La originea cauzei se află sesizările privind controlul constituționalității: - a textului „cu condiția că, la momentul nașterii, cel puțin unul dintre părinți deține drept de ședere sau beneficiază de protecție internațională acordate de autoritățile competente ale Republicii Moldova ori este recunoscut apatrid de autoritățile competente ale Republicii Moldova” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000; - a textului „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (1 1 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și - a textului „alineatul (2) se abrogă” din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000, depuse de către dl Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și de dna Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului.

Sesizările au fost depuse la Curtea Constituțională la 12 și 24 mai 2021, pe baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, 25 literele g) și i 1 ) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) literele g) și i 1 ) din Codul jurisdicției constituționale.

Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicției constituționale, fiindu-i atribuit numărul 103a/2021. A. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.” Articolul 4 Drepturile și libertățile omului „(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.” Articolul 8 Respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale „(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este parte, să-și bazeze relațiile cu alte state pe principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional. (2) Intrarea în vigoare a unui tratat internațional conținând dispoziții contrare Constituției va trebui precedată de o revizuire a acesteia.” Articolul 16 Egalitatea „(1) Respectarea și ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.” Articolul 17 Cetățenia Republicii Moldova „(1) Cetățenia Republicii Moldova se dobândește, se păstrează ori se pierde în condițiile prevăzute de legea organică. (2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetățenia sa și nici de dreptul de a-și schimba cetățenia.” Articolul 50 Ocrotirea mamei, copiilor și a tinerilor „[…] (2) Copiii și tinerii se bucură de un regim special de asistență în realizarea drepturilor lor. […]”.

Prevederile relevante ale Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 sunt următoarele: Articolul 11 Dobândirea cetățeniei prin naștere „(1) Este considerat cetățean al Republicii Moldova copilul: [...]; c) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinți care au cetățenia unui alt stat sau unul dintre care este apatrid sau beneficiar de protecție internațională, iar celălalt este cetățean străin, cu condiția că, la momentul nașterii, cel puțin unul dintre părinți deține drept de ședere sau beneficiază de protecție internațională acordate de autoritățile competente ale Republicii Moldova ori este recunoscut apatrid de autoritățile competente ale Republicii Moldova . [...]”. Articolul 12 Dobândirea cetățeniei prin recunoaștere „[...] (1 1 ) Persoanele cu vârsta de peste 18 ani , născute pe teritoriul Republicii Moldova, care nu sunt luate în evidență de autoritatea competentă ca cetățeni ai Republicii Moldova și care nu dețin dovada cetățeniei sunt recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova, iar data dobândirii cetățeniei se consideră data exprimării consimțământului în scris în acest sens. În cazul în care persoana nu este de acord cu data dobândirii cetățeniei, la solicitarea acesteia, autoritatea competentă determină data dobândirii cetățeniei în temeiul documentelor care confirmă că persoana respectivă întrunea sau întrunește condițiile prevăzute de legislația în vigoare sau de cea anterioară în materie de cetățenie, prin care a fost declarată cetățean al Republicii Moldova. [...]”. Articolul 20 Temeiurile refuzului de a acorda cetățenie (1) Cetățenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei care: a) a săvârșit crime internaționale, militare sau crime împotriva umanității; b) a fost implicată în activitate teroristă; c) a fost condamnată la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate și are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală; d) desfășoară activitate care periclitează securitatea statului, ordinea publică, sănătatea și moralitatea populației; e) nu întrunește integral condițiile pentru dobândirea cetățeniei Republicii Moldova, stabilite de prezenta lege. (2) Prevederile alin. (1) litera c) nu se aplică față de persoanele specificate la art. 12 alin. (2) în cazul când acestea nu sunt cetățeni ai unui alt stat . [ În redactarea anterioară Legii nr. 132 din 21 decembrie 2017, în vigoare din 19 aprilie 2018 ]

Prevederile relevante ale Legii nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000 sunt următoarele: „Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Articolul I . – Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediție specială din 9 decembrie 2005), cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

Articolul 20: [...] alineatul (2) se abrogă .” ÎN DREPT A. Argumentele autorilor sesizărilor 7. Cu privire la condiția stabilită de articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, autorii sesizărilor susțin că acordarea cetățeniei copilului în funcție de deținerea dreptului de ședere al părinților pe teritoriul Republicii Moldova la momentul nașterii copilului generează situații de apatridie. Autorii sesizărilor notează că un sistem de acordare automată a cetățeniei unui copil la naștere, care altfel ar fi apatrid, este calea cea mai eficientă pentru asigurarea faptului că apatridia printre copii și consecințele ei negative vor fi evitate în totalitate. Autorii sesizărilor menționează că condiția în discuție a fost introdusă prin Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017, fără a avea la bază vreo justificare rezonabilă. De asemenea, ei au notat că condiționarea acordării cetățeniei copilului în funcție de forma juridică de aflare a părinților pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă un tratament diferențiat nejustificat. 8. Autorii sesizărilor fac trimitere, inter alia , la dreptul copilului de a dobândi o cetățenie la naștere stabilit de articolul 7 alin. (1) din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 și de articolul 24 § 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16 decembrie 1966. Totodată autorii sesizărilor menționează obligația statelor de a evita apatridia stabilită de articolul 6 § 4 lit. e) [ obligația statelor de a facilita dobândirea cetățeniei de către persoanele născute pe teritoriul său și care domiciliază acolo în mod legal și obișnuit ] din Convenția Europeană cu privire la cetățenie din 6 noiembrie 1997 și de articolul 1 § 1 [ obligația statelor de a acorda cetățenie la nașterea unei persoane pe teritoriul său, care altfel ar deveni apatridă ] din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie din 30 august 1961. În concluzie, autorii sesizărilor notează că condiția stabilită de textul contestat contravine articolelor 1, 8, 16, 17 alin. (1) și 50 alin. (2) din Constituție. 9. Cu privire la textul „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (1 1 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000, autorul sesizării nr. 103a/2021 susține că acesta generează situații de apatridie a copiilor născuți pe teritoriul Republicii Moldova, care nu sunt documentați ca cetățeni ai Republicii Moldova și care nu dețin dovada cetățeniei. În astfel de situații se află cel mai des copiii ai căror părinți, iar în unele cazuri bunici, sunt nedocumentați sau dețin acte expirate/nevalabile ale fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste. În opinia autorului sesizării, aceste persoane sunt nevoite să fie apatrizi până la vârsta de 18 ani și doar după atingerea majoratului pot solicita dobândirea cetățeniei prin recunoaștere. În acest sens, autorul sesizării nr. 103a/2021 notează că textul contestat contravine articolelor 1 și 8 din Constituție, 7 [ egalitatea ] și 15 [ dreptul la o cetățenie ] din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, 2 § 1 [ egalitatea ] și 24 § 3 [ dreptul la o cetățenie ] din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, 6 § 4 lit. e) din Convenția Europeană cu privire la Cetățenie și 1 § 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie. 10. Cu privire la abrogarea alineatului (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea observă că acesta prevedea că acordarea cetățeniei nu poate fi refuzată persoanei care a fost condamnată la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate și are antecedente penale sau la momentul examinării cererii se află sub urmărire penală, dacă persoana în discuție nu deținea cetățenia altui stat. Autorul sesizării nr. 103a/2021 notează că abrogarea alineatului (2) din articolul 20 generează situații de apatridie în rândul persoanelor născute în afara teritoriului Republicii Moldova, care nu dețin cetățenia altor state și care și-au exprimat dorința de a deveni cetățeni ai Republicii Moldova, și anume: a) persoanele născute în străinătate care au cel puțin unul dintre părinți, bunici sau străbunici născut pe teritoriul Republicii Moldova; b) persoanele care până la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în ținutul Herța și în R.A.S.S.M., urmașii lor; c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începând cu 28 iunie 1940, precum și urmașii lor; d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova și care continuă să locuiască în prezent. Autorul sesizării consideră că abrogarea alineatului (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova contravine articolelor 1 și 8 din Constituție, 7 și 15 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, 2 § 1 și 24 § 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, 6 § 4 lit. e) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie și 1 § din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizărilor, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr. 1024 din 2 iunie 2000 și din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017, ține de competența Curții Constituționale.

Potrivit articolelor 25 lit. g) și i 1 ) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. g) și i 1 ) din Codul jurisdicției constituționale, deputații în Parlament și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului posedă prerogativa sesizării Curții Constituționale

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile menționate la § 1 din această decizie. În partea referitoare la articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea observă că deși autorii sesizărilor au contestat mai multe condiții de dobândire a cetățeniei stabilite de acest articol, în motivarea lor s-au referit doar la condiția deținerii la momentul nașterii copilului a dreptului de ședere de către cel puțin un părinte al copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, Curtea va examina doar textul „deține drept de ședere” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova. Curtea reține că prevederile contestate nu au mai constituit anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Autorii sesizărilor consideră că dispozițiile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [ preeminența dreptului ], 4 [ drepturile și libertățile omului ], 8 [ respectarea dreptului internațional și a tratatelor internaționale ], 16 [ egalitatea ], 17 [ cetățenia Republicii Moldova ] și 50 [ ocrotirea mamei, copiilor și a tinerilor ] din Constituție.

Cu privire la incidența articolelor 1 alin. (3), 4 și 8 din Constituție, Curtea a subliniat că, în acest caz, acestea comportă un caracter general și nu pot constitui repere individuale și separate (a se vedea DCC nr. 162 din 29 decembrie 2020, § 24; DCC nr. 37 din 30 martie 2021, § 30; DCC nr. 71 din 27 mai 2021, § 21).

Cu privire la incidența articolului 16 din Constituție, Curtea a notat că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorii sesizărilor trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție (HCC nr. 29 din 26 noiembrie 2020, § 19; HCC nr. 6 din 10 martie 2022, § 15).

Cu privire la incidența articolului 50 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că obligația statului de a stabili un regim special de asistență în realizarea drepturilor copiilor și tinerilor, prevăzută de această normă, nu echivalează cu un drept fundamental al celor din urmă. Această prevedere stabilește mai curând un obiectiv al autorităților care poate fi avut în vedere la examinarea constituționalității unei legi care îi vizează pe copii și pe tineri dacă se constată incidența unui drept fundamental.

Cu privire la incidența articolului 17 din Constituție, autorii sesizărilor susțin că condiția deținerii dreptului de ședere de către cel puțin un părinte al copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova, stabilită de articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, generează situații de apatridie.

În jurisprudența sa, Curtea a notat că statul este suveran în a stabili cadrul juridic al raporturilor legate de cetățenia Republicii Moldova, inclusiv competența de a reglementa prin legislația sa temeiurile de acordare și de retragere a cetățeniei. Prin urmare, fiecare stat își poate stabili propriile condiții pentru acordarea sau retragerea cetățeniei, precum și procedurile care necesită a fi urmate în fiecare caz. Acest privilegiu al statului este recunoscut și de articolul 3 alin. (1) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie din 6 noiembrie 1997 (în vigoare pentru Republica Moldova din 1 martie 2000), care stabilește că fiecare stat este în drept să determine prin legislația sa care îi sunt cetățenii (a se vedea HCC nr. 24 din 6 octombrie 2015, §§ 38-39; DCC nr. 23 din 29 martie 2018, §§ 19-20; DCC nr. 129 din 10 august 2021, § 27).

Curtea reține că, deși textul articolului 17 din Constituție nu stabilește în mod expres un obiectiv al statului de a reduce cazurile de apatridie, acest obiectiv poate fi dedus dacă norma constituțională este interpretată prin prisma tezei I a articolului 1 § 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie din 30 august 1961, în vigoare pentru Republica Moldova din 19 aprilie 2012, care prevede că orice stat contractant va acorda cetățenia sa unei persoane născute pe teritoriul său, care, altfel, ar fi apatridă. O normă similară este prevăzută în articolul 6 § 2 din Convenția Europeană cu privire la cetățenie. De asemenea, potrivit articolului 4 lit. b) din Convenție, normele interne referitoare la cetățenie ale fiecărui stat parte trebuie să fie conforme cu principiul evitării apatridiei.

Examinând incidența articolului 17 din Constituție în partea referitoare la articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea va avea în vedere teza a II-a, literele a) și b) din articolul 1 § 1 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie și articolul 6 § 2 din Convenția Europeană cu privire la cetățenie , care stabilesc că fiecare stat parte trebuie să prevadă în dreptul său intern dobândirea cetățeniei sale de către copiii născuți pe teritoriul sau, care nu dobândesc la naștere o alta cetățenie. Aceasta cetățenie va fi acordată: a) de plin drept, la naștere; sau b) ulterior, copiilor care au rămas apatrizi, prin cerere adresată, conform modalităților prevăzute de dreptul intern al statului parte, autorității competente de către copilul respectiv sau în numele sau. Astfel, prevederile tratatelor internaționale menționate le permit statelor să opteze pentru acordarea cetățeniei la naștere ex lege și/sau pentru acordarea cetățeniei ulterior pe baza unei cereri formulate în modalitățile și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația internă, către autoritatea competentă, de cel interesat sau în numele său.

Curtea observă că Republica Moldova a prevăzut în legislația sa, în condițiile articolelor 1 § 1 lit. b) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie și 6 § 2 lit. b) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie , un remediu referitor la dobândirea cetățeniei sale de către copiii născuți pe teritoriul său care nu dobândesc la naștere nici cetățenia Republicii Moldova, nici o altă cetățenie. Astfel, în acest caz, copiilor care au rămas apatrizi cetățenia le este acordată ulterior, prin recunoaștere, în baza cererii, conform prevederilor articolului 12 alin. (1 1 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.

Curtea reține că în cazul prevăzut de articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, legislatorul a optat pentru acordarea cetățeniei în anumite condiții pe baza unei cereri depuse de părinții copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova. De altfel, potrivit articolului 11 alin. (3) din Legea citată, părinții hotărăsc de comun acord asupra cetățeniei copilului. În cazul în care părinții nu cad de acord asupra apartenenței copilului la statul Republica Moldova, decide instanța de judecată, ținând cont de interesele acestuia. În cazul copilului care a atins vârsta de 14 ani se cere consimțământul lui, autentificat de notar.

Având în vedere opțiunea legislatorului, Curtea constată că Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie le permite statelor să stabilească condiții în cazul acordării cetățeniei în baza cererii. Astfel, articolul 2 lit. b) din Convenția citată le permite statelor să stabilească că persoana interesată are reședința obișnuită pe teritoriul statului contractant, fără ca durata de reședință fixată de statul contractant să depășească cinci ani imediat înainte de depunerea cererii sau 10 ani în total. O prevedere similară există la articolul 6 § 2 litera b) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie.

Curtea constată că prin condiția deținerii dreptului de ședere de către cel puțin unul dintre părinți, stabilită de textul contestat, legislatorul nu a fixat vreo durată a domiciliului legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova . Dimpotrivă, legislatorul a permis acordarea cetățeniei în condițiile normei contestate chiar dacă cel puțin un părinte deține dreptul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de faptul când a obținut acest drept. Așadar, Curtea constată că la stabilirea condiției deținerii de către unul din părinții copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova a dreptului de ședere, legislatorul a stipulat o condiție conformă cu dispozițiile articolului 2 lit. b) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie și ale articolului 6 § 2 lit. b) din Convenția Europeană cu privire la cetățenie.

De asemenea, Curtea constată că articolul 31 alin. (2) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova stabilește condițiile de acordare a dreptului de ședere provizorie. Potrivit acestui articol, dreptul de ședere provizorie poate fi acordat: a) pentru imigrare la muncă; b) pentru studii; c) pentru reîntregirea familiei; d) pentru activități umanitare, de voluntariat sau religioase; e) pentru tratament medical de lungă durată, balneosanatorial și de recuperare; e 1 ) pentru protecția victimelor traficului de ființe umane; e 2 ) pentru protecția victimei violenței în familie; f) pentru alte scopuri, în care activitatea străinului nu contravine legislației Republicii Moldova sau prezența lui pe teritoriul Republicii Moldova este necesară în interes public sau de securitate națională; f 1 ) pentru activități în domeniul tehnologiei informației; g) investitorilor străini; h) persoanelor cu funcții de conducere; i) specialiștilor; j) stagiarilor absolvenți de studii superioare. Analizând condițiile de acordare a dreptului de ședere provizorie, Curtea nu consideră că acestea instituie o sarcină excesivă pentru părinții copilului născut pe teritoriul Republicii Moldova în contextul în care aceștia ar dori ca copilul lor să obțină cetățenia în temeiul prevederilor articolului 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova. Prin urmare, în partea ce ține de textul „deține drept de ședere” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, articolul 17 din Constituție nu este incident.

Cu privire la textul „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (1 1 ) din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea notează că articolul 1 § 2 litera a) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie permite statelor să stabilească formularea cererii de acordare a cetățeniei într-o perioadă determinată de statul contractant, cel târziu de la vârsta de 18 ani.

Cât privește argumentul autorului sesizării nr. 103a/2021 că această prevedere generează situații de apatridie a copiilor nedocumentați, născuți pe teritoriul Republicii Moldova, ai căror părinți nu dețin dovada cetățeniei, Curtea reține, în primul rând, că în cazul părinților care dețin pașaportul de tip sovietic (modelul anului 1974) cu mențiunea respectivă, Legea prevede posibilitatea dobândirii cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere, în baza articolului 12 alin. (2) lit. d) din Legea cetățeniei Republicii Moldova. În acest caz, copiii părinților care dobândesc cetățenia prin recunoaștere dobândesc cetățenia Republicii Moldova la aceeași dată cu părinții, sau în cazul copilului care nu a dobândit cetățenia Republicii Moldova împreună cu unul dintre părinți, acesta este în drept să o dobândească ulterior, până la atingerea vârstei de 18 ani, în temeiul în care cetățenia a fost dobândită de către părinte (a se vedea articolul 19 din Legea citată). În al doilea rând, legea obligă părinții să declare nașterea copilului în termen de trei luni sau cel mult în termen de un an de la naștere (a se vedea articolele 22 alineatele (1) și (5) și 26 alin. (1) din Legea nr. 100 din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă). În al treilea rând, legislatorul a prevăzut posibilitatea tragerii la răspundere contravențională a părinților pentru tăinuirea sau declararea tardivă a nașterii (a se vedea articolul 339 alin. (1) din Codul contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008). În acest context, Curtea consideră că legislatorul a stabilit suficiente garanții pentru a preveni apariția cazurilor de apatridie în situațiile invocate de autorul sesizării nr. 103a/2021. Faptul că autorul sesizării semnalează despre existența unor eventuale cazuri în care copiii ar rămâne nedocumentați prin neglijența părinților reprezintă, mai curând, o problemă de aplicare a legii, care trebuie remediată de către autoritățile statului prin intermediul informării și asistării părinților la documentarea lor și a copiilor acestora, prin obligarea lor de a ține cont de interesul superior al copilului etc. Așadar, reieșind din argumentele prezentate, Curtea reține că autorul sesizării nr. 103a/2021 nu a demonstrat incidența articolului 17 din Constituție în cazul textului „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (11) din Legea cetățeniei Republicii Moldova.

Cu privire la abrogarea alineatului (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, Curtea observă că anterior abrogării acestui articol, pentru persoanele care nu dețineau cetățenia altui stat, legislatorul prevedea posibilitatea acordării cetățeniei prin recunoaștere chiar dacă solicitanții cădeau sub incidența articolului 20 alin. (1) lit. c) din Lege, i.e . au fost condamnați la privațiune de libertate pentru infracțiuni premeditate și aveau antecedente penale sau la momentul examinării cererii se aflau sub urmărire penală. La acel moment, legislatorul a considerat că în contextul recunoașterii cetățeniei eventuala reducere a unor cazuri de apatridie are o pondere mai mare decât trecutul penal al solicitantului de cetățenie. Totuși, prin Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017, legislatorul a abrogat alineatul (2) din articolul 20 din Legea cetățeniei Republicii Moldova, considerând, de această dată, că trecutul penal al solicitantului de cetățenie nu poate fi ignorat la acordarea cetățeniei, chiar dacă prin refuzul acordării cetățeniei prin recunoaștere persoana rămâne în continuare apatrid.

Examinând acest aspect al sesizării, Curtea constată că soluția legislativă contestată se încadrează în marja discreționară a Parlamentului stabilită de articolul 17 din Constituție (a se vedea § 20 supra ), având în vedere și faptul că articolul 1 § 2 litera c) din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind reducerea cazurilor de apatridie permite statelor să refuze acordarea cetățeniei în cazul în care persoana interesată a fost condamnată pentru o infracțiune împotriva securității naționale sau a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea pentru o durată de cel puțin 5 ani pentru o infracțiune. Așadar, Curtea reține că articolul 17 din Constituție nu este incident nici în partea ce ține de textul „alineatul (2) se abrogă” din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017.

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. a), 140 alin. (2) din Constituție, 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională DECIDE: 1. Se declară inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității: - a textului „cu condiția că, la momentul nașterii, cel puțin unul dintre părinți deține drept de ședere sau beneficiază de protecție internațională acordate de autoritățile competente ale Republicii Moldova ori este recunoscut apatrid de autoritățile competente ale Republicii Moldova” din articolul 11 alin. (1) lit. c) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000; - a textului „cu vârsta de peste 18 ani” de la articolul 12 alin. (11) din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 și - a textului „alineatul (2) se abrogă” din articolul I, punctul 10 din Legea nr. 132 din 21 decembrie 2017 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000, depuse de către dl Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și de dna Maia Bănărescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 26 mai 2022 DCC nr. 70 Dosarul nr. 103a/2021