Hotărâre nr. 12 din 14.05.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, ridicată de către dl avocat Igor Chiriac, în dosarul nr. 1-77/18, pendinte la Judecătoria Strășeni, sediul central.

Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituțională la 20 februarie 2018, de către dl judecător Sergiu Osoianu de la Judecătoria Strășeni, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Autorul excepției a invocat că dispoziția de la articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal - „săvârşite referitor la un document de importanță deosebită" - este contrară articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 martie 2018, sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale și Departamentului de Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova.

La şedinţă plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susținută de către dl avocat Igor Chiriac, autor al sesizării. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, şef al Serviciului reprezentare la Curtea Constituţională şi la organele de drept din cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției.

Potrivit rechizitoriului, dl Ion Ciobanu este învinuit că ar fi prezentat la angajare în calitate de pădurar o diplomă de licență falsă, conform căreia ar fi obținut titlul de licențiat în științe agricole, specialitatea „silvicultură și grădini publice". Acțiunile acestuia au fost încadrate de către procuror sub dispozițiile articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal - „deţinerea și folosirea unui document oficial fals de importanță deosebită".

Pe 25 ianuarie 2018, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Igor Chiriac a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal.

Prin încheierea din 15 februarie 2018 Judecătoria Strășeni, sediul central, a dispus suspendarea procesului, ridicarea excepției de neconstituționalitate și trimiterea sesizării Curții Constituţionale în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Codului penal sunt următoarele: Articolul 3 Principiul legalităţii „(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală. (2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise ." Articolul 361 Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false „(1) Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. (2) Aceleaşi acţiuni: [...] c) săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită ; [...] se pedepsesc cu amendă în mărime de la 550 la 950 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani."

Prevederile relevante ale Legea nr. 982 din 11 mai 2000 privind accesul la informație sunt următoarele: Articolul 6 Informaţiile oficiale „(1) În sensul prezentei legi, informaţii oficiale sunt considerate toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subiecţi de drept. (2) În sensul prezentei legi, drept documente purtătoare de informaţii sunt considerate: 1) oricare din următoarele (sau o parte din acestea): a) orice hârtie sau alt material pe care există un înscris; b) o hartă, un plan, un desen, o fotografie; c) orice hârtie sau alt material pe care sunt marcaje, figuri, simboluri sau perforări care au un sens pentru persoanele calificate să le interpreteze; d) orice obiect sau material din care pot fi reproduse sunete, imagini sau înscrisuri cu sau fără ajutorul unui alt articol sau mecanism; e) orice alt înregistrator de informaţie apărut ca rezultat al progresului tehnic; 2) orice copie sau reproducere a purtătorilor de informaţii menţionaţi la punctul 1) al prezentului alineat; 3) orice parte a unei copii sau reproduceri menţionate la punctul 2) al prezentului alineat. (3) Informaţiile oficiale nedocumentate, care se află în posesia furnizorilor (persoanelor responsabile ale acestora), vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor în ordine generală."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele: Articolul 7 Nicio pedeapsă fără lege „1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracţiunii. [...]" ÎN DREPT

Curtea a reținut că obiectul excepției de neconstituționalitate este articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, norma legală în baza căreia este judecată cauza penală pendinte la Judecătoria Strășeni. Verificarea constituționalității acestui tip de acte normative ține de competența sa ratione materiae , potrivit articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituție.

De asemenea, excepția a fost ridicată de către reprezentantul uneia dintre părțile la proces.

Curtea a mai reținut că prevederile aplicabile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească și incidența drepturilor garantate de Constituție, invocate de către autorul acesteia.

În acest sens, Curtea a apreciat că problema care se pune în prezenta cauză constă în verificarea conformității articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal cu principiul legalităţii, în special, verificarea caracterului cert al acestei norme.

Prin urmare, Curtea a considerat că această excepție urmează a fi examinată prin prisma prevederilor articolelor 1 alin. (3) și 22, care garantează principiul legalităţii incriminării şi al legalității pedepsei penale, în coroborare cu articolul 23 alin. (2) din Constituţie, care instituie criteriile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că textul articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal - „săvârşite referitor la un document de importanță deosebită" - nu întruneşte condiţiile de calitate a legii, mai exact, condiţiile clarităţii și previzibilității. Aceste lipsuri s-ar datora faptului că legea nu stabilește ce semnifică noțiunea de „document de importanță deosebită". Semnificația acesteia ar fi stabilită, în practică, printr-o interpretare extensivă.

Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituţie. B. Argumentele autorităţilor

În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a menţionat că noțiunea de „document de importanță deosebită" nu beneficiază de o definiție, fapt care face incertă stabilirea documentelor care pot fi considerate de „importanță deosebită". Unul dintre principiile dreptului penal este cel al interpretării stricte, care este irealizabil în prezenta cauză. Așadar, o normă cu caracter vag exclude posibilitatea calificării corecte a faptei penale și, prin urmare, generează decizii arbitrare.

Parlamentul nu și-a prezentat opinia scrisă. Totuși, în ședința publică a Curții, reprezentantul Parlamentului a susținut că excepția de neconstituţionalitate privește o problemă de interpretare și de aplicare corectă a legii, nu o problemă de drept constituțional. Din acest motiv, reprezentantul Parlamentului a pledat pentru respingerea sesizării.

În opinia prezentată de Guvern se menționează că prin „document de importanță deosebită" se are în vedere un act eliberat de către o autoritate publică. Apartenența autorității de categoria autorităţilor publice trebuie stabilită de către organul de urmărire penală, precum și de instanța de judecată, la calificarea infracțiunii. Astfel, Guvernul susține că norma contestată este clară și previzibilă și, prin urmare, îi permite persoanei să înțeleagă conținutul acesteia și să conștientizeze consecințele acțiunilor sale.

În opinia sa, Procuratura Generală a notat că rămâne la discreția instanței să aprecieze dacă un document este sau nu de importanță deosebită în contextul infracțiunii prevăzute la articolul 361 din Codul penal, având în vedere pericolul social și consecințele survenite. Astfel, Procuratura Generală consideră că excepția de neconstituţionalitate privește o problemă de interpretare și de aplicare corectă a legii, nu o problemă de drept constituțional.

Potrivit opiniei Departamentului Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, nu este nici clar și nici previzibil ce are în vedere legislatorul prin „document de importanță deosebită". Justițiabilul este privat de capacitatea de a prevedea, în mod rezonabil, în care condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (1) din Codul penal atunci când ar confecționa, deţine, vinde sau folosi un document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, și, respectiv, în care condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, în ipoteza în care aceleași acțiuni sunt săvârșite în privința unui document de importanță deosebită. Chiar apelând la consultanța de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea determina, fără echivoc, care dintre aceste două norme îi este aplicabilă. Astfel, este imposibilă stabilirea unei limite exacte care desparte importanța deosebită a unui document și importanța „mai redusă" a unui document.

În concluzie, Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova consideră că dispoziția contestată nu corespunde standardului de claritate și previzibilitate cerut de Constituție. C. Aprecierea Curţii 1. Principii generale

Curtea reține că, în general, exigențele statului de drept presupun, inter alia , asigurarea legalității și a certitudinii juridice (Raportul privind preeminența dreptului, adoptat de Comisia de la Veneția la cea de-a 86 sesiune plenară, 2011, § 41).

În special în materie penală, dispozițiile articolului 22 din Constituție, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează principiul legalităţii incriminării şi al pedepsei penale ( nullum crimen, nulla poena sine lege ).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a stabilit că articolul 7 din Convenție trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, a condamnării şi a sancţionării arbitrare a persoanei ( Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 77; Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, § 153; Koprivnikar v. Slovenia , 24 ianuarie 2017, § 45). Această afirmație este valabilă și în contextul articolului 22 din Constituție.

În acest sens, Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale presupune, prin definiție, că nicio faptă nu poate fi considerată ca infracțiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru ( nullum crimen sine lege ) și că nu poate fi aplicată nicio pedeapsă dacă nu este prevăzută de lege ( nulla poena sine lege ).

Legalitatea incriminării și a pedepsei reprezintă principala garanție a securității juridice a persoanei în materie penală.

Principiul în discuție are consecințe atât în activitatea de elaborare a normelor penale, cât și în procesul aplicării acestora. Altfel spus, el se adresează deopotrivă legislatorului și judecătorului.

În activitatea legislativă, principiul legalității incriminării şi a pedepsei intervine atât sub aspect material, cât și sub aspect formal. Sub aspect material, acest principiu îi impune legislatorului două obligații fundamentale: 1) să prevadă într-un text de lege faptele considerate infracțiuni și pedepsele aferente; și 2) să redacteze textul legal cu suficientă claritate, pentru ca orice persoană să poată realiza care sunt acțiunile sau inacțiunile care intră sub incidența lui. Aspectul formal se referă la obligația adoptării normelor penale ca legi organice, potrivit articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituție.

Pe de altă parte, principiul analizat le impune subiectelor dotate cu competenţa aplicării legii penale două obligații esențiale: interpretarea strictă a legii penale și interzicerea analogiei, adică să nu aplice legea dincolo de conţinutul acesteia, și, respectiv, interzicerea aplicării retroactive a legii penale, cu excepția legii penale mai favorabile.

Așadar, infracțiunea și pedeapsa trebuie să fie prevăzute de lege. Expresia „prevăzută de lege" presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calității, i.e. aceasta trebuie să fie - așa cum afirmă constant Curtea Europeană - accesibilă şi previzibilă ( Kononov v. Letonia [MC], 17 mai 2010, § 185; Maktouf şi Damjanović v. Bosnia şi Herţegovina [MC], 18 iulie 2013, § 66; Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 91; Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, § 154; Koprivnikar v. Slovenia , 24 ianuarie 2017, § 48). De altfel, Curtea notează că și articolul 23 alin. (2) din Constituție implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile și previzibile.

Condiția accesibilității presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret ( Khlyustov v. Rusia , 11 iulie 2013, § 68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial.

La rândul ei, condiția previzibilității este îndeplinită atunci când justițiabilul poate cunoaște, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe sau cu ajutorul unor juriști profesioniști, care sunt acțiunile și omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală și care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme.

Persoanele vizate de norma de drept penal trebuie să fie apte să stabilească caracteristicile esențiale ale actului interzis doar în baza prevederilor care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică.

În același timp, pentru ca legea să îndeplinească cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a-i oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului ( Sissanis v. România , 25 ianuarie 2007, § 66).

O putere discreționară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilității. Aceeași concluzie este valabilă și pentru puterea discreționară nelimitată a instanțelor judecătorești (HCC nr. 28 din 23 noiembrie 2015, § 61). 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea observă că articolul 361 alin. (1) din Codul penal stabilește răspunderea pentru confecționarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, confecționarea sau vânzarea imprimatelor, ștampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizații, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

Răspunderea penală este agravată, potrivit articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, dacă aceleaşi acţiuni sunt comise în privința unui document de importanță deosebită.

Curtea notează că în articolul 361 alin. (1) din Codul penal este specificată noțiunea de documente oficiale false, care acordă drepturi sau eliberează de obligații. Totodată, la alin. (2) lit. c) din același articol este prevăzută noțiunea de document de importanță deosebită fals. Din punct de vedere juridico-penal, ambele noțiuni desemnează obiectul material/imaterial sau produsul infracțiunilor prevăzute la articolul 361 din Codul penal.

Între noțiunile „document de importanță deosebită fals" și „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii" există o relație de tip „parte - întreg". Textul „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii", utilizat în articolul 361 alin. (1) din Codul penal, are un caracter constitutiv pentru noţiunea „document de importanţă deosebită fals" din prevederea de la articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal. Această din urmă noţiune are un caracter circumstanțial.

În ipoteza în care obiectul material/imaterial sau produsul infracțiunii este reprezentat de un document de importanţă deosebită fals, gradul prejudiciabil al infracțiunii este mai mare decât în cazul în care obiectul material/imaterial sau produsul infracțiunii este reprezentat de oricare alt document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii. Această concluzie decurge din compararea sancțiunii de la articolul 361 alin. (1) din Codul penal cu cea de la alin. (2) al aceluiași articol. Cu alte cuvinte, diferențierea noțiunilor „document de importanţă deosebită fals" și „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii" are implicații în privința agravării sau a neagravării răspunderii penale a făptuitorului.

După această clarificare, Curtea va efectua testul calității legii în privința articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal. Curtea observă că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că dispozițiile contestate îndeplinesc condiția accesibilității. Codul penal este publicat în Monitorul Oficial, iar publicul larg are acces la acesta. Aici operează prezumția cunoașterii legii, care decurge din principiul general de drept Nemo censetur ignorare legem . Așadar, sarcina Curții constă în a stabili dacă articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal este suficient de previzibil.

Cu titlu preliminar, Curtea reține că nivelul de precizie al legislaţiei depinde într-o măsură considerabilă de conţinutul instrumentului normativ în discuție, de domeniul pe care-l reglementează și de numărul și statutul celor cărora li se adresează. În prezenta cauză, gradul de previzibilitate al legii trebuie apreciat în lumina standardului „experienței juridice obișnuite", pentru că norma contestată are o aplicabilitate generală.

În acest sens, autorul excepției de neconstituționalitate a invocat caracterul imprevizibil al textului „document de importanță deosebită" din articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal.

Din contra, Guvernul a susținut că documente de importanță deosebită pot fi considerate doar actele emise de către o autoritate publică.

Curtea a remarcat că nu există niciun text normativ care ar defini noțiunea de „documente de importanță deosebită", utilizată în articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal.

Totuși, având în vedere dispozițiile articolului 6 din Legea nr. 182 din 11 mai 2000 privind accesul la informație, prin „document oficial" este avut în vedere documentul care: 1) conţine informaţii care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alte subiecte de drept; 2) atestă faptul care are relevanță juridică; 3) circulă în cadrul unui sistem de înregistrare de evidență strictă şi de control al circulației. Mai mult, pe lângă aceste caracteristici, în contextul articolului 361 alin. (1) din Codul penal, documentul oficial fals trebuie să confere drepturi sau să scutească de obligații. Un asemenea sens a fost reţinut și în decizia Plenului Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2014 (dosarul nr. 4-1ril-2/2014), pronunțată ca urmare a judecării recursului în interesul legii formulat de către Procurorul General cu privire la stabilirea modului unitar de interpretare şi de aplicare a prevederilor articolului 361 alin. (1) din Codul penal.

În consecință, Curtea observă că, spre deosebire de noțiunea de „document de importanță deosebită", utilizată în articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, noțiunea de „document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii", utilizată în articolul 361 alin. (1) din Codul penal, are un conținut previzibil.

În legătură cu întinderea și conținutul noțiunii de „document de importanță deosebită", Curtea observă că există o stare de incertitudine sub următoarele aspecte: 1) care este unitatea de măsură ce caracterizează importanța unui document? 2) cine este în drept să stabilească importanța unui document? 3) este avută în vedere importanța documentului pentru stat sau pentru făptuitor? 4) care sunt dimensiunile temporale și spațiale ale importanței unui document?

Pentru că legea nu oferă răspunsuri la niciuna dintre aceste întrebări, Curtea consideră că nu există criterii obiective care ar delimita importanța deosebită a unui document și importanța redusă a unui document. Există riscul ca această limită să fie stabilită în baza unor criterii arbitrare și discreționare de către cei dotați cu competența aplicării legii penale. Acest exercițiu poate avea ca efect reducerea sferei de aplicare a articolului 361 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a extinderii sferei de aplicare a articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal.

Curtea acceptă opinia potrivit căreia posibilul justițiabil este privat de posibilitatea de a prevedea, în mod rezonabil, în ce condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (1) din Codul penal atunci când ar confecționa, deţine, vinde sau folosi un document oficial fals, care acordă drepturi sau eliberează de obligații, și, respectiv, în ce condiții ar urma să răspundă în baza articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, în ipoteza în care aceleași acțiuni sunt săvârșite în privința unui document de importanță deosebită. A fortiori , așa cum s-a subliniat în opinia scrisă a Departamentului Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, prezentată Curții, chiar făcându-se apel la consultanța de specialitate, o asemenea persoană nu ar putea stabili, fără echivoc, care normă din cele două îi este aplicabilă.

Din cauza neclarității prevederii de la articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal, alegerea dintre această dispoziție și cea de la articolul 361 alin. (1) din Codul penal nu poate fi făcută de către cei competenți să aplice legea penală decât cu aproximație, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate.

Norma contestată acordă instanței de judecată o marjă largă de discreție, fapt care generează existența hotărârilor judecătorești cu interpretări diametral opuse (e.g., vezi: decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 29 ianuarie 2014, în dosarul nr. 1ra-191/2014; decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 18 mai 2016, în dosarul nr. 1ra-898/2016; decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 12 aprilie 2017, în dosarul nr. 1ra-390/2017; decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24 octombrie 2017, în dosarul nr. 1ra-1273/2017).

Astfel, Curtea observă că jurisprudența în materie nu a dezvoltat pentru noțiunea criticată un înțeles care să constituie un reper obiectiv în funcție de care să poată fi apreciat conținutul acesteia. Judecătorul însuși se află în dificultate, fiind pus în situația de a alege între mai multe variante posibile, în lipsa redării clare a normei și, implicit, a regimului sancționator aplicabil.

Prin urmare, articolul 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal este susceptibil de interpretare extensivă defavorabilă făptuitorului. Totuși, așa cum a reiterat recent Curtea Europeană în cauza Prigală v. Republica Moldova , 13 februarie 2018, §§ 38-40, interpretarea extensivă defavorabilă constituie o încălcare a articolului 7 din Convenția Europeană.

Așadar, în lipsa unor repere obiective, inclusiv normative, atribuirea unui document a importanței deosebite se face la discreția celor care aplică legea penală, justițiabilul găsindu-se într-o stare de insecuritate juridică.

Rezumând cele enunțate supra , Curtea conchide că prevederile articolului 361 alin. (2) lit. c) din Codul penal sunt formulate de o manieră imprecisă și neclară și le conferă autorităților care le aplică o marjă largă de discreție. Prin urmare, ele nu îndeplinesc standardul calității legii penale, fiind contrare articolelor 1 alin. (3) și 22, coroborate cu articolul 23 alin. (2) din Constituţie. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 literele a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1 . Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de către avocatul Igor Chiriac, în dosarul nr. 1-77/18, pendinte la Judecătoria Strășeni, sediul central. 2. Se declară neconstituțională litera c) din alineatul (2) al articolului 361 din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova . Preşedinte Mihai POALELUNGI Chişinău, 14 mai 2018 HCC nr. 12 Dosarul nr. 25g/2018