Hotărâre nr. 29 din 24.11.2015

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 6 noiembrie 2015, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie, 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputații în Parlament, dnii Igor Dodon, Corneliu Furculiță și Adrian Lebedinschi, pentru interpretarea articolului 85 alin. (1) și alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova.

Autorii sesizării au solicitat Curţii Constituţionale ca prin interpretarea prevederilor constituționale ale articolului 85 alin. (1) și alin. (4) să se explice: „1. Care sunt consecințele expirării termenului constituțional de 3 luni în care, din diferite considerente, nu este învestit un nou Guvern de către Parlament, dar care se înscrie în perioada ultimelor 6 luni de mandat al Președintelui Republicii Moldova? 2. În particular, care ar fi procedura și termenul de dizolvare a Parlamentului în asemenea caz?"

Prin decizia Curţii Constituţionale din 17 noiembrie 2015 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului și a Preşedintelui Republicii Moldova. ÎN FAPT

Articolul 85 alineatul (1) din Constituţie reglementează situațiile în care Preşedintele Republicii Moldova dizolvă Parlamentul, și anume în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

Potrivit alineatului (2), Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

În același timp, alineatul (4) stabilește că Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), și nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război.

Prevederile relevante ale Legii nr. 64 din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (M.O., 2002, nr. 131-133, art. 101) sunt următoarele: Articolul 7 1 Atribuţiile Guvernului în exerciţiu (demisionar) „ În cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, în cazul demisiei Primului-ministru sau în cazul alegerii unui nou Parlament, Guvernul în exerciţiu (demisionar) îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Principalele atribuţii ale Guvernului în exerciţiu (demisionar): 1) asigură transpunerea în viaţă a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea; 2) exercită funcţia de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate; 3) realizează programele de dezvoltare economică şi socială a ţării; 4) asigură securitatea statului şi a cetăţenilor lui, îndeplinind funcţii de administrare a treburilor publice; 5) întreprinde orice activitate de conducere şi gospodărire în chestiuni ce privesc întreaga societate. În vederea realizării atribuţiilor stabilite de prezentul articol, Guvernul: 1) aprobă hotărâri şi dispoziţii în vederea executării legilor; [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 1234 din 22 septembrie 2000 cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova (M.O., 2000, nr. 139-140, art. 996) sunt următoarele: Articolul 2 Organizarea alegerilor pentru funcţia De Preşedinte al Republicii Moldova „(1) Organizarea alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova presupune: stabilirea datei alegerilor, crearea unei comisii speciale de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, desfăşurarea turului întâi al alegerilor ordinare în şedinţă publică specială a Parlamentului. (2) Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se organizează cu cel mult 45 de zile înainte de ziua expirării mandatului Preşedintelui în exerciţiu . (3) În cazul în care vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova a intervenit în urma demisiei, demiterii, imposibilităţii definitive de exercitare a atribuţiilor sau decesului, alegerile pentru un nou Preşedinte al Republicii Moldova se vor organiza în termen de 2 luni de la data când a intervenit vacanţa funcţiei. (4) Data alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului. [...] (6) În cazul în care comisia specială nu a înregistrat în termenele stabilite nici un candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, se consideră că alegerile nu pot avea loc, iar hotărârea Parlamentului cu privire la data alegerilor respective se abrogă. La propunerea fracţiunilor parlamentare, Parlamentul va stabili, în cel mult 30 de zile, o nouă dată a alegerilor ordinare a Preşedintelui Republicii Moldova." Articolul 6 Alegerile ordinare pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova „[...] (4) Dacă la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova au participat mai puţin de trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi, se consideră că alegerile nu au avut loc, iar Parlamentul va stabili, în cel mult 30 de zile, o nouă dată a alegerilor. [...]" Articolul 10 Alegerile repetate „(1) Alegerile repetate au loc în cel mult 30 de zile de la ultimele alegeri ordinare în care nu a fost ales Preşedintele Republicii Moldova, în condiţiile prezentei legi. (2) Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu este ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data pentru desfăşurarea alegerilor în noul Parlament. (3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Următoarea dizolvare a Parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esenţă, posibilitatea dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova, în cazul în care nu a fost învestit Guvernul.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum statul de drept şi limitele de exercitare a puterii în stat.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputații în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constată că obiectul sesizării, supus interpretării de către Curtea Constituţională, cuprinde alineatele (1) și (4) ale articolului 85 din Constituţie, care stabilesc condițiile de dizolvare a Parlamentului.

Curtea reţine că articolul 85 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie a fost interpretat anterior prin Hotărârea nr. 30 din 1 octombrie 2013, în care s-a stabilit termenul maxim, după expirarea căruia Președintele este obligat să dizolve Parlamentul în cazul în care nu a fost acordat vot de încredere Guvernului.

Totodată, Curtea observă că posibilitatea dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui, în condițiile în care nu este învestit Guvernul în termenul constituțional de 3 luni, nu a constituit anterior obiect al interpretării de către Curtea Constituțională.

Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

În jurisprudența sa, Curtea a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi percepția corectă a conţinutului şi sensului lor autentic, precum și de a soluţiona divergenţele juridice şi politice apărute în legătură cu perceperea şi aprecierea normelor Legii Supreme.

Prin urmare, Curtea va examina în continuare fondul sesizării, ținând cont de jurisprudența anterioară și principiile constituționale care asigură funcționarea în deplin echilibru a instituțiilor democratice.

Autorii sesizării au invocat norma constituțională de la articolul 85 alin. (1) din Constituție, potrivit căreia în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Însă, potrivit alineatului (4) al aceleiași prevederi constituționale, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni de mandat al Președintelui, cu excepția cazului stipulat la articolul 78 alin. (5) din Constituție, care prevede dizolvarea Parlamentului de către Președintele în exercițiu dacă în urma alegerilor repetate Președintele nu a fost ales.

În opinia autorilor sesizării, interdicția constituțională de dizolvare a Parlamentului în ultimele 6 luni de mandat al Președintelui ar contribui la menținerea pentru o perioadă îndelungată a crizei guvernamentale apărute în cazul în care Parlamentul nu învestește un Guvern în termenele prestabilite de Constituție.

În context, întru evitarea unei eventuale situații menționate supra , autorii sesizării consideră necesară interpretarea normelor constituționale invocate, prin prisma raporturilor dintre puterea executivă și cea legislativă, precum și a obligației Președintelui de a asigura legalitatea acestora. 2. Argumentele autorităţilor

Conform opiniei scrise a Președintelui Republicii Moldova, prevederea constituțională de la articolul 85 alin. (4), referitoare la dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui, nu urmează a fi interpretată din moment ce Curtea a interpretat anterior alineatele (1) și (2) din același articol prin Hotărârea nr. 30 din 1 octombrie 2013.

Parlamentul nu a prezentat punctul său de vedere asupra obiectului sesizării. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Curtea reține că, potrivit articolului 2 din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite.

În Hotărârea nr. 16 din 29 martie 2001, Curtea a menționat următoarele: „[S]uveranitatea naţională înseamnă, potrivit Constituţiei, puterea absolută şi perpetuă a poporului, pe care acesta o exercită prin organele reprezentative ale puterii de stat, al cărei titular suveran este. În acest sens, suveranitatea naţională este inalienabilă, întrucât ceea ce se transmite organelor reprezentative este doar exerciţiul acesteia. [...]"

Curtea relevă că, în scopul realizării colaborării şi controlului reciproc în procesul exercitării suveranităţii naţionale, Constituţia Republicii Moldova stabileşte anumite raporturi între Parlament (puterea legislativă), Şeful statului şi Guvern (puterea executivă), raporturi ce se manifestă prin interacțiune reciprocă, competenţe strict stabilite şi limitate de reglementări constituţionale (articolele 72, 78, 79, 80, 81, 84, 85, 86, 87, 89, 93, 95, 98, 104, 105, 106 din Constituție).

Aceste soluții constituționale constituie o expresie a principiului statuat în articolul 6 din Constituție privind separația și colaborarea puterilor în stat, adică a contrabalanței prin care se soluționează un diferend între puteri privind prerogativele constituționale.

Cu referire la principiul constituţional al separării şi colaborării puterilor în stat, în Hotărârea nr.23 din 9 noiembrie 2011 privind interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituţie, Curtea a menţionat: „19. Principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea "checks and balances" (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând "sistemul de frâne şi contrabalanţe"), stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv. 20. Acest sistem de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului."

În vederea respectării stricte a principiilor şi sistemului de valori din legea fundamentală, Curtea relevă importanța interpretării funcționale și coroborate a normelor constituționale, ce presupune perceperea Constituţiei prin prisma asigurării funcţionalității depline a instituţiilor statului. 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză 3.2.1. Menținerea echilibrului instituțional prin asigurarea continuității exercitării depline a puterii executive în stat

Curtea menționează că Parlamentul este instituția reprezentativă supremă, care, în exercițiul mandatului său, se află în serviciul poporului.

Potrivit art. 63 din Constituție, Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani. În același timp, prevederile constituționale admit dizolvarea Parlamentului înainte de expirarea termenului menționat, și anume în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni (art. 85 din Constituție) și în cazul eșuării procedurilor de alegere a Președintelui (art. 78 din Constituție).

Curtea menționează că sancţiunea constituţională aplicabilă Parlamentului - dizolvarea - se admite, conform procedurilor prevăzute de Constituţie, în situaţiile când organul legislativ şi reprezentativ suprem nu-şi mai poate exercita atribuţiile şi, astfel, nu mai poate exprima voinţa alegătorilor. Din aceste considerente, în legătură cu disfuncţia survenită, prin dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor anticipate, alegătorilor li se oferă posibilitatea de a soluţiona pe cale constituţională conflictul dintre autorităţi.

Totodată, prerogativa Şefului statului de a dizolva Parlamentul constituie o garanţie constituţională, care permite soluţionarea şi deblocarea unei crize instituţionale.

În Hotărârea nr. 30 din 1 octombrie 2013, Curtea a subliniat: „72. [Ț]inând cont de poziția Preşedintelui Republicii Moldova de garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (articolul 77 din Constituție), rațiunea obligativității dizolvării Parlamentului, instituită la articolul 78 alin. (5), urmează a fi aplicată mutandis mutandis și situațiilor prevăzute la articolul 85 din Constituție. 73. Curtea menționează că, în ansamblul său, articolul 85 are calitatea de mecanism de echilibrare a puterilor, mecanism care se aplică în scopul evitării sau depăşirii unei crize instituționale sau a unui conflict între puterea legislativă şi puterea executivă ."

În contextul jurisprudenței sale anterioare, Curtea reamintește că după expirarea termenului de trei luni Preşedintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul dacă a eşuat formarea Guvernului.

Dreptul discreţionar al Președintelui de a dizolva sau a nu dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine în circumstanțele alin. (2) al art. 85 din Constituție, și anume după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni .

Astfel, dreptul discreţionar al Președintelui - de a dizolva sau nu Parlamentul prevăzut la art. 85 alin. (2) - se transformă într-o obligaţie impusă prin voința legiuitorului constituant la art. 85 alin. (1).

Curtea menționează că normele constituționale urmăresc să asigure perpetuarea exercitării puterii de către instituţiile statului, iar situaţiile provizorii, precum interimatul, menite să evite crearea vidului de putere, trebuie să fie înlăturate cât mai curând.

Prin urmare, Curtea reține că prin dispoziţiile cuprinse în articolul 85 alin. (1) și alin.(2) din Constituţie se urmărește restrângerea perioadei de criză politică și instituțională și asigurarea funcţionalităţii organelor constituţionale ale statului, iar prin atribuirea dreptului Președintelui de a dizolva Parlamentul se evită obstrucționarea activității unei puteri în stat .

Ținând cont de cele menționate mai sus, Curtea reține că interdicția de dizolvare a Parlamentului în ultimele 6 luni de mandat al Președintelui Republicii Moldova, de la alin. (4) al art. 85 din Constituție, trebuie să funcționeze, alături de celelalte prevederi constituționale de la același articol, în calitate de mecanism de echilibrare a puterilor, și nu în scopul de a genera sau perpetua o criză instituțională sau conflict între puteri .

Curtea observă că o eventuală amânare a dizolvării Parlamentului până la expirarea mandatului Preşedintelui Republicii, în condiţiile în care dizolvarea acestuia devine deja certă după expirarea termenului de trei luni, nu are nici o raţiune şi nu este de natură să contribuie la soluţionarea şi deblocarea crizei instituţionale. Dimpotrivă, deoarece poate conduce la menţinerea pentru o perioadă de peste şase luni a unui Guvern interimar, ce are capacitate extrem de limitată de acţiune, amânarea dizolvării Parlamentului, în condiţiile în care acesta nu mai are dreptul să formeze un Guvern plenipotenţiar, conduce la prelungirea iraţională şi la agravarea crizei instituţionale . Din aceste considerente, un Guvern demisionar cu un Prim-ministru interimar nu poate persista în timp, mai mult decât termenul prevăzut de Constituție.

Astfel, Curtea relevă că imperativul obligaţiei dizolvării Parlamentului după 3 luni derivă din faptul că, spre deosebire de exercitarea interimatului funcţiei de Preşedinte al ţării, unde preşedintele interimar exercită aceleaşi atribuţii ca şi preşedintele titular, mandatul Guvernului interimar este restrâns la funcţii ce ţin de „ administrarea treburilor publice " .

În acest context, Curtea reține prevederile articolului 103 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia un Guvern demisionar îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice , până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern .

Cu referire la competența Guvernului demisionar de a administra doar treburile publice, în Hotărârea nr. 7 din 18 mai 2013, Curtea a menționat: „112. Administrarea treburilor publice se referă la deciziile zilnice, curente ale Guvernului, care sunt necesare funcţionării neîntrerupte a serviciului public. Această activitate se reduce la faptul că, în aşteptarea finalizării negocierilor pentru formarea unei noi echipe guvernamentale, să se evite o lipsă totală a puterii executive, care este una operativă şi vitală pentru necesităţile societăţii. [...] 114. Guvernul care administrează treburile publice nu poate să-şi asume iniţiative politice importante a fortiori în privinţa unor chestiuni care au provocat dificultăţi înainte de demisia sa sau au determinat în final această demisie. Sunt excluse, în special, deciziile care ar putea ulterior angaja durabil linia politică a viitorului Guvern. [...] 115. Unul din raţionamentele limitării acţiunii Guvernului demisionar constă în faptul că un Guvern demisionar nu mai este susceptibil de a fi sancţionat de către Parlament. Este evident că un Guvern demisionar nu mai poate fi răsturnat. Prin urmare, a acorda unui Guvern demisionar astfel de atribuţii importante ar reprezenta un pericol pentru parlamentarism. [...] 118. Acordarea unor atribuţii excesive unui Guvern demisionar constituie un pericol evident pentru exerciţiul democraţiei. 119. Reducerea funcţiilor Guvernului demisionar la administrarea treburilor publice, de care acesta să poată face uz în mod liber în scopul asigurării continuităţii serviciilor publice, este, în acelaşi timp, o limită care i se impune - capitis diminutio , încălcarea căreia poate conduce la o sancţiune jurisdicţională. Această limitare a puterilor Guvernului demisionar este un principiu general al dreptului."

Curtea menționează că activitatea puterii legislative poate fi exercitată corespunzător doar în condițiile existenței unei puterii executive cu competențe depline, inclusiv cu drept de inițiativă legislativă.

Curtea subliniază că permanentizarea unei guvernări interimare, prin definiţie, este contrară spiritului Constituţiei şi reprezintă un pericol pentru democraţia parlamentară.

Astfel, Curtea reține că, pentru a asigura echilibrul între două exigențe prevăzute la alin. (1) și (4) de la art. 85 din Constituție, soluția poate fi identificată numai prin punerea în balanță a importanței intereselor urmărite de aceste cerințe, care sunt de cele mai multe ori contradictorii.

În acest context, Curtea statuează că principiul continuității și funcționalității depline al instituțiilor fundamentale ale statului trebuie să prevaleze și să determine aplicarea prioritară a acelor prevederi constituționale care exclud situațiile de criză politică sau instituțională.

Punând în balanţă prevederea constituțională care dispune dizolvarea Parlamentului în cazul eşuării formării Guvernului în termen de 3 luni (alin. (1) art. 85 din Constituție) şi cea care interzice dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui (alin. (4) art. 85 din Constituție), precum și pornind de la interpretarea funcţională a normelor constituționale, Curtea statuează că are prioritate dispoziţia ce permite restabilirea funcţionalităţii depline a Guvernului .

Prin urmare, după expirarea termenului de trei luni în care nu s-a format un Guvern, dizolvarea Parlamentului este iminentă, iar Parlamentul nu mai are dreptul la alte tentative de formare a unui executiv. 3.2.2. Rațiunea normei constituționale privind restricția dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova

Pentru a stabili sensul exact al reglementărilor cuprinse în articolul 85 alin. (4), Curtea va determina voinţa legiuitorului constituant în raport cu amendamentele operate la articolul 78 din Constituţie.

Astfel, în urma amendamentelor constituționale operate prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000, Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret (art. 78 alin. (1) din Constituție). De asemenea, prin Legea nr.1115-XIV din 5 iulie 2000 au fost modificate prevederile alin.(5) al articolului 78 din Constituție, stabilind obligația Președintelui în exercițiu de a dizolva Parlamentul dacă după alegerile repetate Președintele Republicii Moldova nu a fost ales.

În raport cu modificările operate, la art. 85 alin. (4) din Constituție a fost inclusă prevederea care admite dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului prezidențial în condițiile alin. (5) al articolului 78 din Constituție. Alte excepții care ar permite dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui nu au fost prevăzute de norma constituțională de la articolul 85 (Dizolvarea Parlamentului).

În acest context, Curtea observă că interdicţia privind dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni de mandat al Președintelui este o reminiscenţă din perioada în care Preşedintele Republicii Moldova era ales de cetățeni. O astfel de interdicție era justificată de necesitatea evitării situației în care Președintele ar dizolva Parlamentul în preajma alegerilor prezidențiale și s-ar afla ulterior în campanie electorală pentru un nou mandat, în tot acest timp fără un Guvern și Parlament funcționale şi cu competențe depline.

Suplimentar, Curtea reține că, la acel moment, posibilitatea Președintelui de a dizolva Parlamentul în ajunul alegerilor prezidențiale ar fi condus la situația în care majoritatea parlamentară apropiată Președintelui să își dorească organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale în același timp pentru a putea implica Președintele în campania partidului pe care l-ar fi susținut și să realizeze astfel și o continuare a guvernării de către majoritatea parlamentară respectivă, în special în cazurile în care Președintele se bucura de încrederea electoratului.

Astfel, raţiunea acestei restricţii derivă din necesitatea păstrării unei continuităţi a structurilor statului în perioade de campanie electorală, precum şi din necesitatea evitării suprapunerii campaniilor electorale pentru alegerea Parlamentului cu cea pentru alegerea Preşedintelui, în cazul în care ambele exerciţii electorale au loc prin aceeaşi modalitate de vot, și anume prin sufragiu universal, direct şi liber exprimat.

Curtea subliniază că în cadrul republicii parlamentare, în condiţiile în care atât Preşedintele ţării, cât şi Guvernul sunt autorităţi ce constituie emanaţia Parlamentului, expirarea mandatului Preşedintelui nu poate bloca soluţionarea crizei instituționale prin dizolvarea Parlamentului, în situația în care organul legislativ şi reprezentativ suprem oricum nu-şi poate exercita atribuţiile.

Prin urmare, Curtea reţine că interdicţia dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui, în cazul eșuării formării Guvernului, este caracteristică regimurilor în care Preşedintele ţării este ales prin vot universal şi este improprie regimurilor parlamentare în care Preşedintele este ales de către Parlament. Această interdicţie nu are nici o justificare funcţională în situaţia în care Preşedintele ţării este ales de către Parlament, deoarece aceste sufragii în mod evident nu se pot suprapune.

Mai mult, Curtea reamintește că în oricare din cazuri - dizolvarea Parlamentului după eșuarea formării Guvernului timp de 3 luni sau după expirarea mandatului prezidențial - Președintele își va exercita în continuare mandatul său până la alegerea de către noul Parlament a următorului șef de stat.

Astfel, Curtea constată că în oricare dintre cazurile menționate urmează să fie respectată aceeași consecutivitate a procedurilor, iar dizolvarea Parlamentului după expirarea ultimelor 6 luni de exercitare a mandatului de către Președinte, nu reprezintă decât o amânare a unui fapt care se va produce cu certitudine și favorizează doar întârzierea procesului de formare ulterioară a unui nou Guvern și restabilirea competențelor depline ale executivului. Concluzii

În lumina celor menționate mai sus, Curtea reține că limitarea temporală de dizolvare a Parlamentului de la alin.(4) al articolului 85 nu este aplicabilă în situaţia în care Parlamentul nu a învestit un Guvern în termen de 3 luni.

Din aceste considerente, Parlamentul urmează a fi dizolvat în cazul eşuării formării Guvernului în termen de 3 luni, chiar dacă această perioadă se circumscrie în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova ales de către Parlament. În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. În sensul articolului 85 alin. (1) și alin. (4) și al articolului 103 alin. (2) din Constituție, imposibilitatea formării Guvernului în termen de 3 luni conduce la dizolvarea Parlamentului chiar dacă această perioadă se circumscrie în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova. 2. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 24 noiembrie 2015 HCC nr. 29 Dosarul nr. 44b/2015