Hotărâre nr. 30 din 01.10.2013

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 28 mai 2013 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit.b) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit. g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de către deputatul în Parlament dl Serghei Sîrbu, pentru interpretarea articolului 85 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova.

Autorul sesizării a solicitat Curţii Constituţionale interpretarea prevederilor constituționale sub următoarele aspecte: - „ Temeiul de dizolvare a Parlamentului prevăzut la art. 85 alin. (2) din Constituţie reprezintă o continuare a temeiurilor reglementate de alin. (1) sau poate fi aplicat şi de sine stătător? - Constituie drept temei de dizolvare a Parlamentului imposibilitatea formării Guvernului timp de 3 luni indiferent de motivele care au generat această imposibilitate şi, eventual, de când începe să curgă termenul de 3 luni? - În cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului şi dacă nu mai există altă posibilitate de a depăşi conflictul politic între autorităţi, cum urmează a fi înţeleasă sintagma „ poate să dizolve Parlamentul ": c a un drept discreţionar al şefului statului - care ar putea eventual să refuze dizolvarea - sau aceasta totuşi implică obligaţia şefului statului de a dizolva Parlamentul? - Constatarea de către Curtea Constituţională a circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului poate fi efectuată doar la solicitarea Preşedintelui Republicii Moldova sau, în vederea eliminării oricăror abuzuri, acest proces poate fi iniţiat şi de alţi subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale?"

Prin decizia Curţii Constituţionale din 25 iunie 2013 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Institutului de Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În şedinţa plenară publică a Curţii sesizarea a fost susţinută de dl Serghei Sîrbu, deputat în Parlament. Parlamentul a fost reprezentat de dl Ion Creangă, șef al Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. ÎN FAPT

Articolul 85 alineatul (1) din Constituţie reglementează situațiile în care Preşedintele Republicii Moldova poate dizolva Parlamentul, și anume în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

Potrivit alineatului (2), Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

În același timp, alineatele (3) și (4) stabilesc situațiile în care Parlamentul nu poate fi dizolvat, și anume în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la articolul 78 alineatul (5), şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război. La fel, în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă termenul în care Președintele Republicii Moldova urmează să dizolve Parlamentul în cazul imposibilității formării Guvernului, momentul de la care începe a curge acest termen, precum și obligația Președintelui de a dizolva Parlamentul la survenirea situațiilor expuse în articolul 85 din Constituție.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe precum statul de drept, separația și colaborarea puterilor, democraţia şi limitele de exercitare a puterii.

Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea constată că obiectul sesizării, supus interpretării de către Curtea Constituţională, cuprinde alineatele (1) şi (2) din articolul 85 din Constituţie, care conțin temeiurile de dizolvare a Parlamentului.

Concomitent, Curtea reţine că interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice.

În mai multe hotărâri ale sale, Curtea a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic.

În acest context, pentru a elucida conţinutul autentic al prevederilor articolului 85 alin.(1) şi alin. (2) din Constituţie, Curtea va opera și cu alte dispoziții constituționale, precum și cu raţionamentele expuse în jurisprudența sa anterioară, utilizând toate metodele de interpretare pentru a determina voința legiuitorului constituant.

Autorul sesizării a reținut că, potrivit articolului 85 alin. (1) din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.

Autorul sesizării menționează că, analizând textul constituţional, nu este clar dacă termenul de 3 luni, prevăzut în cazul blocării adoptării legilor, se aplică şi pentru situaţia imposibilităţii formării Guvernului.

Cu referire la sintagma „poate să dizolve Parlamentul", stabilită la articolul 85 alin. (1), autorul sesizării consideră că, în situaţiile când au apărut toate circumstanţele de dizolvare a Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova nu numai că poate, ci şi este obligat să procedeze la dizolvarea Parlamentului.

Suplimentar, autorul sesizării consideră că organul de jurisdicţie constituţională urmează să se pronunţe asupra circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului şi la adresarea altor subiecţi sau chiar din oficiu, și nu doar la adresarea Preşedintelui Republicii Moldova. 2. Argumentele autorităţilor

În opinia scrisă a Președintelui Republicii Moldova se menționează că analiza gramaticală a sintagmei „ timp de 3 luni " din articolul 85 alin. (1) din Constituție demonstrează că aceasta se referă doar la blocarea procedurii de adoptare a legilor și nu se referă la „ imposibilitatea formării Guvernului ". Astfel, termenul de 3 luni nu poate fi atribuit situației de dizolvare a Parlamentului prevăzute la articolul 85 alin. (2).

De asemenea, potrivit opiniei sale, formula constituţională „Preşedintele Republicii Moldova [...] poate să dizolve Parlamentul" reprezintă, concomitent, un drept, dar şi o obligaţie a Șefului statului. Legiuitorul constituant nu obligă imperativ Preşedintele să dizolve Parlamentul imediat după expirarea termenului de 45 de zile. În acelaşi timp, reieşind din principiile generale ale dreptului constituţional, care prevăd, printre altele, respectarea şi executarea cu bună credinţă a Constituţiei, se poate constata că această împuternicire constituie şi o obligaţiune a Preşedintelui de a dizolva Parlamentul la momentul considerat de către el oportun, după expirarea termenului de 45 de zile.

Cu referire la subiectul cu drept de sesizare a Curții Constituționale pentru constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, Președintele Republicii Moldova invocă art. 38 alin. (2) lit. b) din Codul jurisdicţiei constituţionale, potrivit căruia această prerogativă aparține exclusiv Șefului Statului.

Guvernul, în opinia sa, la fel a susținut că termenul de 3 luni vizează doar situaţia de blocare a procedurii de adoptare a legilor la etapa finală a procesului legislativ.

De asemenea, Guvernul consideră că Preşedintele poate înainta în Parlament mai mult de două solicitări de învestitură. Norma constituţională nu limitează Preşedintele în ceea ce priveşte numărul solicitărilor de învestitură a Guvernului, singura condiţie fiind de a se încadra în termenul de 45 de zile.

În cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului, sintagma „ poate să dizolve Parlamentul " presupune un drept discreţionar al Șefului statului de a dizolva Parlamentul, iar solicitarea de constatare a circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului constituie prerogativa acestuia.

Reprezentantul Parlamentului în cadrul ședinței publice a Curții a menționat că prevederea articolului 85 alin. (1) din Constituție reglementează două situații distincte de dizolvare a Parlamentului, și anume în cazul imposibilității formării Guvernului și blocării procedurii de adoptare a legilor, iar termenul de 3 luni urmează a se aplica doar în raport cu a doua situație. Totalitatea condițiilor și termenul de dizolvare a Parlamentului pentru imposibilitatea formării Guvernului sunt detaliate în alineatul (2) al articolului menționat.

Suplimentar, reprezentantul Parlamentului a susținut că „dreptul" Președintelui de a dizolva Parlamentul poartă un caracter dublu, acesta fiind atât un drept discreționar, cât și o obligație, care se va aplica în mod corespunzător în funcţie de temeiul constituțional de dizolvare a Parlamentului.

De asemenea, în opinia sa, potrivit prevederilor constituționale și legale, sesizarea privind constatarea de către Curtea Constituțională a circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului urmează a fi făcută doar de către Președintele Republicii Moldova. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Curtea reține că, potrivit articolului 2 din Constituţie, suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite. Astfel, conform articolului 60 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova.

Fiind expresia suveranității naționale, a voinței poporului - unicul titular al puterii politice, Parlamentului îi revine un rol deosebit în sistemul statal. De aceea şi competenţele sale trebuie să răspundă imperativului de a crea condiţiile necesare exprimării voinţei poporului care l-a ales şi pe care îl reprezintă direct şi nemijlocit.

Curtea relevă că, în scopul realizării colaborării şi controlului reciproc în procesul exercitării suveranităţii naţionale, Constituţia Republicii Moldova stabileşte anumite raporturi între Parlament (puterea legislativă), Şeful statului şi Guvern (puterea executivă), raporturi ce se manifestă prin interacțiune reciprocă, competenţe strict stabilite şi limitate de reglementări constituţionale (articolele 72, 78, 79, 80, 81, 84, 85, 86, 87, 89, 93, 95, 98, 104, 105, 106 din Constituție).

Cu referire la principiul constituțional al separării și colaborării puterilor în stat, Curtea în Hotărârea nr.23 din 9 noiembrie 2011 privind interpretarea articolului 116 alin. (4) din Constituție, a menționat: „19. Principiul echilibrului instituţional, cunoscut astăzi sub denumirea "checks and balances" (în traducere aproximativă din limba engleză însemnând "sistemul de frâne şi contrabalanţe"), stă la baza democraţiei şi presupune echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, astfel încât puterile statale să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv. 20. Acest sistem de frâne şi contrabalanţe reprezintă condiţia sine qua non a democraţiei moderne, împiedicând omnipotenţa legislativului, pe cea a executivului sau a judiciarului."

În contextul celor menționate și apreciind principiul separației puterilor ca un mecanism de verificare reciprocă între puteri și de asigurare a unui echilibru funcțional între ele, Curtea reține că raționamentul care stă la baza acestui echilibru este împiedicarea hegemoniei unei puteri constituționale în detrimentul altora și evitarea încălcării ordinii constituționale stabilite prin voința neviciată a poporului . 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reiterează că Parlamentul este prin esența sa o instituție reprezentativă, compusă din 101 deputați, care, în exercițiul mandatului de 4 ani, se află în serviciul poporului.

Totodată, Curtea menționează că, în pofida stabilității mandatului Parlamentului (4 ani), Legea Supremă stipulează mai multe circumstanţe care pot declanşa dizolvarea Parlamentului înainte de termen.

Astfel, articolul 85 din Constituție prevede în mod expres și exhaustiv cazurile și temeiurile pentru care Parlamentul poate fi dizolvat înainte de expirarea mandatului său, și anume imposibilitatea formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni. În circumstanțele enunțate Parlamentul este dizolvat de către Președintele Republicii Moldova după consultarea fracțiunilor parlamentare.

Curtea menționează că respectiva normă constituțională este una specială, dar nu singura care reglementează cazurile și circumstanțele în care Parlamentului i se aplică sancțiunea constituțională a dizolvării .

În articolul 78 alin. (5) din Constituție legiuitorul constituant, la fel, a stabilit o circumstanță de dizolvare a Parlamentului pentru nealegerea repetată a Președintelui Republicii Moldova. La survenirea situaţiei respective Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament.

Curtea reține că sancțiunea constituțională aplicabilă Parlamentului - dizolvarea - se admite, conform procedurilor prevăzute de Constituție, în situațiile când organul legislativ și reprezentativ suprem nu-și mai poate exercita funcțiile și, astfel, nu mai poate exprima voința alegătorilor. Din aceste considerente, în legătură cu disfuncția survenită, prin dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor anticipate, alegătorilor li se oferă posibilitatea de a soluţiona pe cale constituţională conflictul dintre autorităţi.

Totodată, prerogativa Șefului statului de a dizolva Parlamentul constituie o garanție constituțională, care permite soluţionarea și deblocarea unei crize instituționale.

Curtea enunță că soluțiile constituționale constituie o expresie a principiului statuat în articolul 6 din Constituție privind separația și colaborarea puterilor în stat, adică a contrabalanței, prin care se soluționează un diferend între puteri privind prerogativele constituționale.

În context, având în vedere faptul că anterior, prin Hotărârea nr. 40 din 24 decembrie 1998, Curtea s-a pronunţat asupra temeiului de dizolvare a Parlamentului în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor, în continuare va examina termenul și natura prerogativei Președintelui de a dizolva Parlamentul în cazul imposibilității formării Guvernulu i, care constituie obiectul sesizării. a) Termenul în care Parlamentul urmează a fi dizolvat

Curtea reiterează că unul dintre temeiurile de dizolvare a Parlamentului, statuate la articolul 85 din Constituție, este imposibilitatea formării Guvernului .

Curtea observă că articolul 85 cuprinde mai multe dispoziții privind imposibilitatea formării Guvernului de către Parlament, reflectate atât la alin. (1), cât și la alin. (2), care urmează a fi analizate și interpretate cumulativ, pornind de la voința legiuitorului constituant și în coroborare cu alte prevederi constituționale relevante în materie.

Curtea reține că prin imposibilitatea formării Guvernului urmează a se înţelege situaţia în care Parlamentul nu acordă sau nu poate acorda votul de încredere pentru învestirea Guvernului.

Prin prisma articolelor 101, 103, 106, 106 1 din Constituţie, necesitatea formării unui nou Guvern intervine în cazul: 1) expirării legale a mandatului Guvernului; 2) exprimării votului de neîncredere de către Parlament; 3) imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile; 4) decesului sau al demisiei Prim-ministrului.

În Hotărârea nr. 7 din 18 mai 2013 Curtea a reținut: "106. În temeiul controlului reciproc al puterilor în stat, bazat pe sistemul „frânelor şi contrabalanţelor", puterea executivă nu poate fi instituită fără o voinţă expres exprimată de puterea legislativă , prin intermediul Parlamentului, exercitată în procesul învestirii Guvernului. Conform procedurilor constituţionale, Guvernul, ca exponent al puterii executive, este opera comună a legislatorului , ca autoritate reprezentativă supremă, căreia poporul i-a delegat cea mai înaltă valoare - suveranitatea şi puterea de stat (art.2 din Constituţie) şi a şefului de stat , ca garant al suveranităţii (art.77 din Constituţie). 107. Astfel, numai având mandatul acordat de Parlament, Guvernul poate exercita atribuţiile de putere executivă, care, în ultimă instanţă, se reduc la procesul de executare a legilor adoptate de acelaşi Parlament. 108. Curtea atestă că acest mandat este unul vital pentru existenţa şi funcţionarea Guvernului. Or legiuitorul constituţional a instituit regula numirii Guvernului de către Preşedintele Republicii Moldova numai în baza votului de încredere acordat de Parlament şi în strictă conformitate cu prevederile art.98 din Constituţie."

Curtea reține că prin conținutul, trăsăturile și atributele sale Guvernul reprezinta una dintre cele mai importante instituții ale statului. Rolul Guvernului este de a asigura realizarea politicii interne şi externe, prin asigurarea transpunerii în viaţă a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea; exercitarea funcţiei de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate; realizarea programelor de dezvoltare economică şi socială a ţării; asigurarea securității statului şi a cetăţenilor lui, îndeplinind funcţii de administrare a treburilor publice.

Curtea constată că activitatea puterii legislative depinde direct de activitatea puterii executive cu competențe depline, or, în caz contrar ar lipsi organizarea executării legilor, iar cadrul legal adoptat nu și-ar produce efectele juridice depline. De asemenea, cei responsabili de actul guvernării ar fi lipsiți de un Program de guvernare.

Concomitent, Curtea menționează că mecanismul constituțional reglementat de articolul 85, destinat să nu permită declanșarea unei crize parlamentare și a unui conflict între puterea legislativă şi puterea executivă, ar fi lipsit de efect în lipsa unui termen cert, la expirarea căruia Parlamentul urmează a fi dizolvat.

Reieșind din rațiunea menționată mai sus, Curtea reține că termenul de 3 luni , prevăzut de alin.(1) al articolului 85, este un termen limită de dizolvare a Parlamentului , comun pentru ambele cazuri în care intervine o situaţie de criză sau conflict, și anume: imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor.

Astfel, cu referire la formarea Guvernului, Curtea, prin prisma normelor constituționale, reține că acest termen începe a curge de la data apariţiei circumstanţelor (a se vedea § 48) ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern.

Curtea reține că stipularea termenului-limită de 3 luni de dizolvare a Parlamentului pentru blocajul procedurii de adoptare a legilor cu atât mai mult justifică aplicarea sa în cazul imposibilității formării Guvernului. Or, un Guvern fără mandat , potrivit articolului 103 alin. (2) din Constituție, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice.

Prin Hotărârea nr. 7 din 18 mai 2013, Curtea a interpretat modul de aplicare a articolului 103 alin. (2) din Constituție: „113. [...] administrarea treburilor publice de către un Guvern demisionar vizează trei categorii: (1) treburile banale, uzuale, care permit statului să funcţioneze; (2) treburile în curs, care au fost începute atunci când Guvernul era plenipotenţiar şi care trebuie finalizate; (3) treburile urgente, care trebuie în mod imperativ să fie soluţionate pentru a evita pericole foarte grave pentru stat şi cetăţeni, pentru viaţa economică şi socială. 114. Guvernul care administrează treburile publice nu poate să-şi asume iniţiative politice importante a fortiori în privinţa unor chestiuni care au provocat dificultăţi înainte de demisia sa sau au determinat în final această demisie. Sunt excluse, în special, deciziile care ar putea ulterior angaja durabil linia politică a viitorului Guvern. În această ordine de idei şi în corespundere cu practica altor state în situaţii similare, spre exemplu, un Guvern demisionar poate pregăti proiectul bugetului anual, însă acesta nu ar trebui prezentat Parlamentului pentru adoptare decât de către un Guvern plenipotenţiar, care va avea responsabilitatea de a-l executa. Acesta este unul din pilonii dreptului constituţional. Problema majoră constă în faptul că o prerogativă fundamentală a unui Guvern plenipotenţiar este anume elaborarea bugetului. 115. Unul din raţionamentele limitării acţiunii Guvernului demisionar constă în faptul că un Guvern demisionar nu mai este susceptibil de a fi sancţionat de către Parlament. Este evident că un Guvern demisionar nu mai poate fi răsturnat. Prin urmare, a acorda unui Guvern demisionar astfel de atribuţii importante ar reprezenta un pericol pentru parlamentarism. 116. În context, este preferabil, din punctul de vedere al echilibrului constituţional, ca astfel de atribuţii importante, precum prezentarea în Parlament a bugetului, a noilor programe de activitate, să fie asumate de un Guvern plenipotenţiar, care este supus controlului parlamentar."

Suplimentar, Curtea observă că la alin. (1) articolul 85 utilizează sintagma „formarea Guvernului", ceea ce include demararea și parcurgerea mai multor proceduri constituționale.

În context, Curtea reține că în cazul intervenirii interimatului Guvernului, potrivit articolului 98 alin. (1) din Constituție, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru. Consultarea fracțiunilor parlamentare este condiționată atât de necesitatea susținerii politice de către Forul Legislativ a candidaturii desemnate de către Președinte, cât și de posibila cooperare constructivă a minorității aflate în opoziție. Or, anume programul de activitate al Guvernului, prezentat de către candidatul la funcția de Prim-ministru, urmează să transpună programele electorale ale majorității parlamentare, care în urma alegerilor au primit votul de încredere al cetățenilor.

De asemenea, potrivit alin. (2) şi alin.(3) al articolului 98, candidatul pentru funcția de Prim-ministru va cere , în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a Guvernului. Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului, care acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Curtea reține că acordarea votului de încredere atrage după sine următoarele consecinţe: 1) programul de activitate se transformă în program politic oficial de guvernare; 2) lista de propuneri privind viitoarea echipă guvernamentală, nominalizată în hotărârea Parlamentului de acordare a votului de învestitură, devine obligatorie pentru Preşedinte, căruia îi revine sarcina ca, printr-un decret, să numească Guvernul.

În același timp, Curtea reține că în lipsa votului de încredere al Parlamentului pentru candidatul la funcția de Prim-ministru intervine mecanismul constituțional cuprins la articolul 85 alin. (2) din Constituție, care statuează că: „Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură".

Curtea menționează că, potrivit acestei norme, Președintele Republicii Moldova poate dizolva Parlamentul dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului doar dacă sunt întrunite cumulativ două condiții, și anume: 1) în termen de 45 de zile de la prima solicitare și 2) doar după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.

Curtea reține că termenul de 45 de zile, statuat la articolul 85 alin. (2), nu este unul distinct de termenul de 3 luni, cuprins la alin. (1) al aceluiași articol, primul fiind absorbit de cel din urmă.

Astfel, termenul de 3 luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare și a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern.

Totodată, termenul de 45 de zile este termenul în care Președintele poate dizolva Parlamentul dacă în cadrul acestuia a fost respinsă cel puțin o candidatură, suplimentar primei candidaturi desemnate.

Curtea reține că sintagma constituţională „ cel puţin două solicitări de învestitură" permite Şefului statului să desemneze mai mult decât doi candidaţi pentru funcţia de Prim-ministru, însă termenele desemnării candidaţilor, precum şi solicitările acordării votului de încredere, indiferent de numărul lor, nu pot depăşi termenul-limită de 3 luni, prevăzut la alin. (1) al articolului 85 din Constituție.

În același timp, Curtea menționează că întrucât prevederile constituționale nu indică în mod expres termenul în care Președintele urmează să facă prima desemnare a candidatului la funcția de Prim-ministru, în cadrul termenului general de 3 luni, Președintele urmează să țină cont și de termenul constituțional pus la dispoziția candidatului desemnat la funcția de Prim-ministru pentru a cere votul de încredere al Parlamentului (15 zile - articolul 98 alin. (2) din Constituție). 3.3 Obligaţia Şefului statului de a dizolva Parlamentul în condiţiile prevăzute de articolul 85 din Constituție

Conform articolului 85 alin. (1) din Constituție, în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul .

Pentru a stabili sensul exact al reglementărilor cuprinse în articolul 85, Curtea va determina voința legiuitorului constituant în raport cu amendamentele operate la articolul 78 din Constituție.

În acest context, Curtea reiterează raţionamentele sale cu privire la distincţia constatată anterior în privinţa statutului juridic al mandatului Preşedintelui Republicii Moldova înainte şi după reforma constituţională operată prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000, expuse în Hotărârea nr.17 din 12 iulie 2010, potrivit căreia: „Potrivit art.1 alin.(2) din Constituţie, forma de guvernământ a statului este republica. Conform doctrinei de drept, modalitatea de alegere a şefului statului determină forma de guvernământ: republică parlamentară sau republică prezidenţială, şi situează, din punct de vedere legal, şeful statului pe o anumită poziţie faţă de Parlament şi, în special, faţă de popor. În republica prezidenţială şeful statului este ales de către cetăţeni şi, din punct de vedere legal, se situează pe aceeaşi poziţie cu Parlamentul, dispunând de prerogative mai largi, ca urmare a faptului că mandatul său vine de la întreaga naţiune, de la popor. Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea şefului statului de către Parlament şi datorită acestui fapt poziţia legală a şefului statului este inferioară şi subordonată Parlamentului. În baza acestei constatări, Curtea consideră că dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova, forma de guvernământ, care determină modul concret de constituire a organelor puterii de stat, caracteristicile şi principiile lor de activitate, raporturile dintre ele şi celelalte organe ale statului, precum şi celelalte forme instituţionalizate ale sistemului politic, în special statutul Preşedintelui Republicii Moldova, evidenţiază 2 perioade distincte. Prima perioadă de dezvoltare constituţională, în care Republica Moldova, conform doctrinei de drept, poate fi considerată ca republică prezidenţială (în opinia unor autori, semiprezidenţială), se caracterizează prin alegerea Preşedintelui ţării de către întreg poporul şi, drept consecinţă, conferirea unor prerogative largi, întrucât prin mandatul oferit şefului statului poporul i-a delegat o parte din suveranitatea ce-i aparţine. În contextul celor enunţate Curtea menţionează că până la data de 05.07.2000, potrivit art.78 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova era ales de către cetăţeni şi din punctul de vedere al reprezentativităţii deţinea aceeaşi poziţie cu autoritatea legiuitoare, având prerogative largi. Preşedintele avea dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei (art.141 alin.(1) lit.c)), de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru fără consultarea fracţiunilor parlamentare (art.98 alin.(1)), de a lua parte la şedinţele Guvernului, de a prezida şedinţele Guvernului la care participa, de a consulta Guvernul în probleme urgente şi de importanţă deosebită (art.83 din Constituţie) etc. A doua perioadă de dezvoltare constituţională, conform doctrinei de drept, întruneşte caracteristicile unei republici parlamentare, în care prerogativele Preşedintelui ţării sunt mai restrânse. Modificarea formei de guvernământ impune alt statut juridic decretelor prezidenţiale şi, respectiv, alte obiecte (domenii) de reglementare. Prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000 legiuitorul a modificat art.78 din Constituţie, atribuind Parlamentului prerogativa de a alege Preşedintele ţării. În consecinţă, poziţia legală a şefului statului a devenit inferioară poziţiei Parlamentului, concomitent Preşedintele a fost lipsit de un şir de prerogative enunţate anterior. [...] Curtea Constituţională consideră că în cadrul republicii parlamentare, în care statutul şefului statului este inferior statutului Parlamentului, Preşedintele îşi exercită funcţia de garant al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării conducându-se de normele constituţionale care statuează atribuţiile Preşedintelui şi de actele organului reprezentativ suprem în domeniile respective."

Curtea observă că în urma amendamentelor constituționale (Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000), potrivit prevederilor articolului 78 alin. (5), Președintele în exercițiu este obligat să dizolve Parlamentul dacă după alegerile repetate Președintele Republicii Moldova nu a fost ales.

Curtea reține că, ţinând cont de poziția Preşedintelui Republicii Moldova de garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării (articolul 77 din Constituție), rațiunea obligativității dizolvării Parlamentului, instituită la articolul 78 alin. (5), urmează a fi aplicată mutandis mutandis și situațiilor prevăzute la articolul 85 din Constituție.

Curtea menționează că, în ansamblul său, articolul 85 are calitatea de mecanism de echilibrare a puterilor, mecanism care se aplică în scopul evitării sau depăşirii unei crize instituționale sau a unui conflict între puterea legislativă şi puterea executivă.

Curtea constată că dreptul discreţionar al Şefului statului de a dizolva sau a nu dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni .

În cazul în care Parlamentul nu a reuşit să învestească Guvernul în termen de 3 luni de zile, Şeful statului este obligat să dizolve Parlamentul , astfel dreptul lui discreţionar de a dizolva Parlamentul se transformă în obligaţie impusă de voința legiuitorului constituant. Or, din conţinutul colaborării şi controlului reciproc între puterea legislativă şi puterea executivă, sarcina Şefului statului este de a contribui la depăşirea crizei politice și a conflictului declanşat între puteri, și nu de a păstra situaţia de criză pentru un termen indefinit, fapt ce nu corespunde intereselor generale ale cetăţenilor, titulari ai suveranităţii naţionale.

Curtea reiterează că, indiferent de circumstanțele care au determinat lipsa votului de încredere, eșuarea formării noului Guvern în termen de 3 luni duce inevitabil la dizolvarea Parlamentului. Un Guvern demisionar cu un Prim-ministru interimar nu poate fi perpetuu în timp, reieșind din raționamentele expuse supra (§ 56), potrivit cărora acesta îndeplinește doar funcții de administrare a treburilor publice.

Curtea reține că, prin dispoziţiile cuprinse în articolul 85 alin. (1) și (2) din Constituţie, se urmăreşte asigurarea funcţionalităţii organelor constituţionale ale statului, iar prin atribuirea dreptului Președintelui de a dizolva Parlamentul se evită obstrucționarea activității unei puteri în stat.

Totodată, având în vedere principiul unităţii materiei constituţionale, obligaţia Preşedintelui de a dizolva Parlamentul este necesar a fi realizată cu respectarea prevederilor articolului 85 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia în cursul unui an Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. De asemenea, potrivit alin. (4), Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui Republicii Moldova, cu excepția cazului prevăzut de art. 78 alin. (5), și nici în timpul stării de urgență, de asediu sau de război. 3.3. Subiecţii cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională privind circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului

Conform articolului 135 din Constituţie, constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului constituie prerogativa Curţii Constituţionale.

Totodată, în contextul articolelor 78 și 85 din Constituție, doar Președintele Republicii Moldova dispune de dreptul și, în același timp, de obligația de a dizolva Parlamentul, în cazul survenirii circumstanțelor.

Curtea reţine că Preşedintele Republicii Moldova, în baza avizului Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, adoptat la sesizare, în conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, are obligaţia de a emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor anticipate în termenele prevăzute de art.76 alin.(3) din Codul electoral.

Astfel, deoarece, conform prevederilor constituționale, Președintele Republicii Moldova este unicul subiect învestit de către legiuitorul constituant cu dreptul de a dizolva Parlamentul, sesizarea Curţii Constituţionale privind aprecierea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului este un drept exclusiv al acestuia . În temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 60, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂȘTE : 1. În sensul alineatului (1) al articolului 85 din Constituţie: - termenul de 3 luni pentru dizolvarea Parlamentului se referă la blocarea procedurii de adoptare a legilor şi la imposibilitatea formării Guvernului; - termenul de 3 luni începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare și de efectuare a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern. 2. Termenul de 45 de zile cuprins la articolul 85 alin. (2) din Constituţie se include în termenul de 3 luni cuprins la articolul 85 alin. (1) din Constituţie. 3. În sensul alineatelor (1) şi (2) ale articolului 85 din Constituţie: - dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni; - după expirarea termenului de 3 luni Preşedintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul dacă a eşuat formarea Guvernului, inclusiv dacă nu s-a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului. 4. În sensul articolului 85 din Constituţie, dreptul de a sesiza Curtea Constituţională privind aprecierea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului este un drept exclusiv al Preşedintelui Republicii Moldova. 5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 1 octombrie 2013 HCC nr. 30 Dosarul nr. 22b/2013