Decizie nr. 83 din 07.06.2019

Pe 22 mai 2019, dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, i-a adresat Curții Constituționale o sesizare privind interpretarea articolului 85 alin. (1) coroborat cu articolele 63 alineatele (2) și (3), 69 alin. (2) și 103 din Constituția Republicii Moldova, ridicând următoarea problemă:

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Autorul sesizării a menționat că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, termenul de trei luni prevăzut de articolul 85 alin. (1) din Constituție este aplicabil ambelor motive care justifică dizolvarea legislativului,

În motivarea sesizării, Președintele Republicii Moldova a susținut că, în eventualitatea imposibilității formării Guvernului, termenul menționat curge de la data apariției circumstanțelor care determină formarea unui nou Guvern. Una dintre aceste circumstanțe este expirarea mandatului Guvernului, care, potrivit articolului 103 alin. (1) din Constituție, are loc la data validării alegerilor pentru un nou Parlament. Totuși, potrivit articolului 63 alin. (3) din Constituție, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe, iar potrivit articolului 69 alin. (2), calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales.

Prin urmare, având în vedere aceste dispoziții constituționale, în eventualitatea în care un Parlament nou ales se află în imposibilitatea formării Guvernului, nu este clar dacă termenul de trei luni a cărui expirare îi conferă Președintelui competența dizolvării acestui Parlament se calculează de la data validării alegerilor sau de la data întrunirii Parlamentului în prima ședință. De asemenea, în opinia autorului sesizării, este incertă și modalitatea de calculare a termenului în discuție în situația în care Parlamentul nou ales se află în imposibilitatea adoptării legilor.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, interpretarea Constituției ține de competența Curții Constituționale.

Curtea menționează că articolul 25 lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională îi conferă Președintelui Republicii Moldova competența de a sesiza Curtea Constituțională.

Curtea constată că autorul sesizării solicită interpretarea articolului 85 alin. (1) coroborat cu articolele 63 alineatele (2) și (3), 69 alin. (2) și 103 din Constituția Republicii Moldova, prin prisma întrebării menționate la § 1 din prezenta decizie.

Analizând circumstanțele prezentate de către Președintele Republicii Moldova, Curtea consideră că răspunsul la întrebarea ridicată de acesta în sesizare rezultă din interpretarea anterioară oferită de către Curte articolelor invocate și chiar din textul Constituției.

Curtea a menționat că dizolvarea Parlamentului este permisă, conform procedurilor prevăzute de Constituție, în situațiile în care organul legislativ și reprezentativ suprem nu-și mai poate exercita funcțiile și, astfel, nu mai poate exprima voința alegătorilor. Din aceste motive, prin dizolvarea Parlamentului și prin desfășurarea alegerilor anticipate, alegătorilor li se oferă posibilitatea de a soluționa pe cale constituțională conflictul dintre autorități. În același timp, competența Președintelui Republicii Moldova de a dizolva Parlamentul constituie o garanție constituțională, care permite soluționarea și deblocarea unei crize instituționale (HCC nr. 30 din 1 octombrie 2013, §§ 41-42).

Totodată, Curtea a menționat că mecanismul constituțional reglementat de articolul 85, conceput să nu permită declanșarea unei crize parlamentare și a unui conflict între puterea legislativă și puterea executivă, ar fi lipsit de efect în lipsa unui termen cert, la expirarea căruia Parlamentul ar urma să fie dizolvat. Astfel, Curtea a reținut că termenul de trei luni, prevăzut de articolul 85 alin. (1), reprezintă un termen limită de dizolvare a Parlamentului, comun pentru ambele cazuri în care intervine o situație de criză sau de conflict,

Cu privire la imposibilitatea formării Guvernului, Curtea a reținut că termenul de trei luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariției circumstanțelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanșarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituție, include perioadele de consultare a fracțiunilor parlamentare și a altor proceduri legale și constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern (HCC nr. 30 din 1 octombrie 2013, § 64).

Potrivit articolelor 101, 103, 106, 106

În continuare, articolul 103 din Constituție stabilește că Guvernul își exercită mandatul

Astfel, data validării alegerilor reprezintă data expirării mandatului Guvernului, circumstanță care determină necesitatea formării unui nou Guvern. Prin urmare, din textul clar al articolului 103 alin. (1) din Constituție rezultă că termenul de trei luni (90 de zile) în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul curge de la data validării alegerilor. Curtea observă, în acest caz, aplicabilitatea regulii

Cu privire la dizolvarea Parlamentului în cazul blocării procedurii legislative, Curtea consideră relevant să-și reitereze jurisprudența anterioară în care a menționat că niciun segment de timp cuprins între perioada de după expirarea mandatului Parlamentului precedent și întrunirea Parlamentului nou ales nu echivalează cu prelungirea mandatului parlamentar, prevăzut la articolul 63 alin. (1) din Constituție. Textul articolului 63 alin. (3) din Constituție stabilește pentru această perioadă interdicții speciale pentru atribuția constituțională de bază a Parlamentului, care este activitatea legislativă, limitându-l în dreptul de a modifica Constituția sau de a reglementa raporturile juridice prin adoptarea, modificarea sau abrogarea legilor organice (HCC nr. 31 din 10 noiembrie 1997). Altfel spus, după alegerile parlamentare, Parlamentului nou ales îi revine sarcina să înceapă cât mai curând procedura de examinare și de adoptare a legilor.

În Hotărârea sa nr. 40 din 24 decembrie 1998, Curtea a reținut că noțiunea de „adoptare a legilor", prevăzută de articolul 85 alin. (1) din Constituție, se referă la etapa finală a procesului legislativ și constă în votarea proiectului de lege în vederea adoptării lui ca lege de către Parlament. În aceeași Hotărâre, Curtea a menționat că prin „blocarea procedurii de adoptare a legilor timp de trei luni", în sensul articolului 85 alin. (1) din Constituție, se subînțeleg acțiunile unor deputați sau ale unor grupuri de deputați îndreptate spre tergiversarea procedurii de votare a proiectelor de legi, fapt care conduce la incapacitatea Parlamentului de a adopta timp de trei luni legi de o importanță majoră în viața statului, legi care reglementează relații sociale de o importanță deosebită sau care instituie principii și norme fundamentale.

Prin urmare, Curtea menționează că răspunsul la întrebarea ridicată decurge din textul Constituției și din interpretarea oferită anterior prevederilor constituționale în discuție. De asemenea, având în vedere că, potrivit articolului 135 alin. (1) lit. f) din Constituție, circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului trebuie constatate mai întâi de către Curtea Constituțională, fapt care constituie o garanție aptă să asigure respectarea Constituției, Curtea conchide că sesizarea este nefondată.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.