Hotărâre nr. 17 din 29.05.2014

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 22 aprilie 2014 de Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. g) din Constituţie, 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou și Hotărârii Guvernului nr.1138 din 15 decembrie 2010 cu privire la modificarea punctului 2 din Hotărârea menționată.

Potrivit punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010, cu modificarea ulterioară, comercializarea mărfurilor indigene şi de import care au fost marcate cu "Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" şi "Timbru de acciz" puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005 se va efectua până la 1 aprilie 2011.

Autorul sesizării a pretins că prevederile punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 contravin articolelor 8, 9, 46, 54, 126 şi 127 din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 mai 2014 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Guvernului.

La şedinţa plenară publică a Curţii, a fost prezent avocatul reclamantului care a ridicat excepția de neconstituționalitate, dna Alina Balan. Guvernul a fost reprezentat de dl Ilie Nevmerjiţchi, șef al Direcției asistență juridică, şi dl Igor Lazăr, șef - adjunct al Direcției generale de metodologie a impozitelor și taxelor din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Prin Hotărârea nr. 1138 din 15 decembrie 2010, termenul limită de 1 ianuarie 2011 a fost substituit cu termenul de 1 aprilie 2011 .

În perioada 2005-2006, SRL „CEBACOT" a importat din Koreea de Sud și Armenia țigarete, iar în luna aprilie 2011 la depozitul întreprinderii au rămas stocate 1312495 pachete de țigări marcate cu timbre scoase din circulație.

În repetate rânduri, SRL „CEBACOT" a comunicat Ministerului Finanțelor imposibilitatea comercializării în termenele stabilite a volumului existent de țigări și a solicitat de a se găsi o modalitate pentru deblocarea situației. La respectivele demersuri nu a fost întreprinsă nici o măsură.

În urma unui control, societății i-au fost aplicate amenzi pentru încălcarea legislației fiscale, și anume comercializarea mărfurilor pe care sunt aplicate timbre de acciz nevalabile, totodată fiind sechestrate un șir de mărfuri.

La 28 august 2013 SRL „CEBACOT" s-a adresat Judecătoriei sect. Râșcani cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat (mun. Chișinău) privind anularea actului administrativ de control, a Deciziei prin care s-a aplicat amenda pentru încălcarea legislației fiscale și a Deciziei prin care s-a respins contestația depusă de întreprindere.

În şedinţa de judecată din 2 aprilie 2014 avocatul reclamantului SRL „CEBACOT" a solicitat suspendarea examinării cauzei civile şi depunerea unui demers către Curtea Supremă de Justiţie în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu privire la neconstituționalitatea punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou și Hotărârii Guvernului nr.1138 din 15 decembrie 2010 cu privire la modificarea punctului 2 din Hotărârea nr.243.

În motivarea demersului privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate avocatul reclamantului a susţinut că prin normele contestate, care au stat la baza emiterii deciziilor de către organul fiscal, s-au încălcat un șir de prevederi constituționale, și anume articolele 9, 46, 54, 126 și 127, ce țin de protecția de către stat a proprietății, precum și asigurarea libertății comerțului.

Totodată, avocatul reclamantului a menţionat că prin hotărârile Guvernului a fost stopată activitatea întreprinderilor care comercializează pe piața Republicii Moldova produse din tutun. De asemenea, le-a fost îngrădit dreptul de a dispune și de a se folosi de bunurile care le aparţin.

Examinând demersul, instanţa de fond a reţinut că prevederile punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou și Hotărârii Guvernului nr.1138 din 15 decembrie 2010 cu privire la modificarea punctului 2 din Hotărâre contravin după conținut prevederilor articolelor 8, 9, 46, 54, 126 și 127 din Constituție, coroborate cu articolul 1 alineatul 1 al Protocolului adițional nr.1 la Convenția Europeană.

Prin încheierea din 2 aprilie 2014 Judecătoria sect. Râșcani, mun. Chişinău, a suspendat examinarea cererii de chemare în judecată şi a dispus înaintarea unui demers către Curtea Supremă de Justiţie pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin Hotărârea nr.8 din 22 aprilie 2014, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a admis sesizarea pentru exercitarea controlului constituţionalităţii punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 și Hotărârii Guvernului nr.1138 din 15 decembrie 2010 cu privire la modificarea punctului 2 din Hotărârea nr.243 din 8 aprilie 2010, prezentând sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

Prevederile relevante ale Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în M.O., 2007, pag. 4) sunt următoarele: Articolul 123 Modul de calculare şi termenele de achitare a accizelor „[...] (5) Mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, cum ar fi votca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase, vermuturile şi alte vinuri din struguri proaspeţi, alte băuturi fermentate de la poziţiile tarifare 2205 şi 220600, divinurile, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt pasibile marcării obligatorii cu "Timbru de acciz". Marcarea se efectuează în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi de utilizare a "Timbrelor de acciz" este stabilit de către Guvern. (5 1 ) Articolele din tutun comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova ori importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, dar care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în procesul fabricării mărfurilor supuse accizelor până la importarea acestora, iar a mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul şi termenele de procurare, utilizare şi de circulaţie a timbrelor de acciz se stabileşte de Guvern. [...] (7) Timbrele de acciz de model vechi rămân valabile pe termen de un an de la data punerii în aplicare a celor noi. [...]"

Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr. 243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou (M.O., 2010, nr.52-53, art. 305) sunt următoarele: „În scopul perfecţionării procesului de fabricare şi utilizare a „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" şi „Timbrului de acciz" obligatorii pentru aplicare conform prevederilor art. 123 alin. (5) şi (51) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, ediţie specială), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se aplică, începând cu 1 aprilie 2010, „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" şi „Timbru de acciz" de tip nou, care vor fi confecţionate la comanda Întreprinderii de Stat „Fiscservinform", vor avea un grad sporit de protecţie şi vor fi distribuite în conformitate cu legislaţia în vigoare. 2. Comercializarea mărfurilor indigene şi de import care au fost marcate cu „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" şi „Timbru de acciz" puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005 se va efectua până la 1 aprilie 2011. 3. Introducerea în ţară a mărfurilor marcate cu „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" şi „Timbru de acciz" puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005 se permite numai în cazul în care exportul acestor timbre pentru marcarea mărfurilor la producătorul străin a fost efectuat până la 1 aprilie 2010. 4. Controlul asupra realizării prezentei hotărâri se pune în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi a Serviciului Vamal de pe lângă Ministerul Finanţelor."

Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 1 din Protocolul adiţional nr.1 la Convenţie, Protecţia proprietăţii „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă interdicția comercializării după 1 aprilie 2011 a mărfurilor indigene şi de import marcate cu „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbru de acciz", puse în circulație de la 1 iulie 2008 și, respectiv, de la 1 aprilie 2005.

Astfel, sesizarea se referă la principiile constituţionale privind dreptul la proprietatea privată și asigurarea libertății comerțului.

Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează Curtea Supremă de Justiţie cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Curtea observă că obiectul excepţiei de neconstituționalitate îl constituie prevederile punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou și Hotărârea Guvernului nr.1138 din 15 decembrie 2010 cu privire la modificarea punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr. 243 din 8 aprilie 2010.

Curtea reține că, potrivit normelor de tehnică legislativă, dispozițiile de modificare și completare a unui act normativ se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervențiile ulterioare de modificare și de completare a acestora trebuie raportate la actul de bază.

În acest context, pentru a asigura o mai mare claritate și accesibilitate a hotărârilor Curții Constituționale, ca urmare a practicii statuate (a se vedea paragrafele 18-19 din Hotărârea nr.11 din 28 mai 2013), Curtea va raporta obiectul sesizării la actul de bază. În consecință, Curtea va supune controlului constituționalității prevederile punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010.

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona cazurile excepţionale de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

În context, Curtea reţine că, prin Hotărârea nr.15 din 6 mai 1997 cu privire la interpretarea art.135 alin.(1) lit. g) din Constituţia Republicii Moldova (M.O., 1997, nr.33-34, art.14), a statuat: „[...] Excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi fondul litigiului principal. [...]"

În acelaşi sens, legiuitorul a specificat în articolul 12 1 alin. (1) din Codul de procedură civilă că, dacă în procesul judecării pricinii se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja aplicată este în contradicţie cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, iar controlul constituţionalităţii actului normativ este de competenţa Curţii Constituţionale, instanţa de judecată formulează o sesizare către Curtea Constituţională, pe care o transmite prin intermediul Curţii Supreme de Justiţie.

Potrivit Curţii Supreme de Justiţie, din esența litigiului apărut între părți rezultă că norma de drept, a cărei constituționalitate se solicită a fi verificată, urmează a fi aplicată la soluționarea cauzei.

De asemenea, Curtea reține că prevederile contestate ale punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 nu au mai făcut obiectul controlului constituționalității.

Prin urmare, Curtea a apreciat că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale.

Totodată, în temeiul articolului 6 alin. (3) din Codul jurisdicției constituționale, controlând constituţionalitatea actului contestat, Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărâre şi în privinţa altor acte normative a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.

În acest context, Curtea atestă legătura de cauzalitate între obiectul sesizării și prevederile art. 123 alin. (7) din Codul fiscal, care urmează a fi supuse controlului constituționalității.

Curtea menţionează că prerogativa care i-a fost acordată presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera, în special, cu prevederile articolului 46 din Constituţie, cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară, precum şi cu principiile de drept general recunoscute.

Autorul sesizării pretinde, în special, că prevederile contestate contravin articolului 46 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit căruia: „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...]" 1. Argumentele autorului sesizării

Curtea Supremă de Justiţie, în calitate de autor al sesizării, consideră că prevederile punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou constituie o încălcare a dreptului de proprietate. 2. Argumentele autorităţilor

Potrivit opiniei scrise a Guvernului, interdicția impusă agenților economici de a-și comercializa după 1 aprilie 2011 mărfurile indigene și de import care au fost marcate cu „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbru de acciz", puse în circulație de la 1 iulie 2008 și, respectiv, de la 1 aprilie 2005, nu constituie o ingerință în dreptul de proprietate. Termenul de 1 an pentru circulația paralelă a timbrelor de tip nou și de tip vechi a fost fixat în scopul de a permite agenților economici să-și comercializeze mărfurile indigene și de import marcate cu aceste mărci.

Guvernul susține că norma contestată corespunde cerinței de previzibilitate și permite persoanelor vizate să-și ordoneze conduita. 3. Aprecierea Curţii 3.1. Principii generale

Curtea reține că articolul 126 din Constituție stabilește principiile economiei de piaţă, bazate pe proprietatea publică şi privată. Astfel, proprietatea devine un element indispensabil al societăţii şi al statului. Atât în sens economic, cât şi în sens juridic proprietatea este expresia supremă a accesului oamenilor la posesiunea, folosinţa şi dispoziţia bunurilor.

Potrivit articolului 127 din Constituție, statul ocrotește proprietatea, iar articolul 46 alin.(1) şi alin.(2) stipulează că dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Suplimentar normelor constituționale, Curtea reține că dreptul la proprietatea privată și protecția acesteia este consacrat ca un drept fundamental atât prin articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană, cât și prin articolul 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În sensul Convenţiei Europene, noţiunea de „bunuri" cuprinde atât bunurile mobile, bunurile imobile, alte drepturi reale, cât şi „speranţa legitimă" de a obţine un avantaj patrimonial.

Totodată, speranţa de a i se recunoaşte un drept de proprietate ce nu poate fi exercitat efectiv nu poate fi considerat ca un „bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană, şi la fel se întâmplă şi în cazul unei creanţe condiţionale care se stinge din cauza neîndeplinirii condiţiei (a se vedea Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein vs. Germania , nr. 42.527/98, §§ 82 şi 83).

Aspectul care urmează a fi analizat, în fiecare cauză, este dacă circumstanţele cauzei, examinate în ansamblu, oferă persoanelor vizate un drept asupra unui interes material protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană. Astfel, aplicabilitatea acestuia suferă o limitare importantă, Convenţia protejând doar dreptul de proprietate asupra unui bun, nu şi dreptul de a obţine proprietatea unui bun. Pentru ca prevederile Convenţiei să fie aplicabile, este absolut necesar ca drepturile şi interesele cu valoare economică să fie actuale.

În același timp, Curtea menționează că garantarea prin Constituţie nu transformă dreptul de proprietate într-un drept nelimitat, acesta fiind susceptibil de ingerinţe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Instituirea anumitor limite este impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general.

În acest sens, cu referire la jurisprudența Curții Europene, Curtea, în Hotărârea nr.10 din 20 iunie 2006, a menționat următoarele: „[...] Evident, ca şi în cazul altor drepturi materiale, garantate de Convenţie, statul poate restrânge exerciţiul dreptului de proprietate. El poate lipsi persoana de proprietate „în interesul societăţii şi în condiţiile prevăzute de lege". Totodată, el poate „să asigure adoptarea unor asemenea legi, pe care le consideră necesare pentru efectuarea controlului privind folosinţa proprietăţii în conformitate cu interesul general" (Hotărârea CEDO din 21.02.1986 în cauza James şi alţii, seria A, vol.98, pag.14.) Curtea Europeană a remarcat de asemenea că noţiunea „interes general" este după necesitate amplă. Considerând firesc că în procesul promovării politicii sociale şi economice statelor le aparţine dreptul de a stabili propria marjă de apreciere a „interesului general", Curtea a subliniat că ea va respecta hotărârea puterii legislative în problema aprecierii „interesului general", cu excepţia cazului în care hotărârea respectivă este lipsită de temei raţional. [...]" 3.2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reține că elaborarea şi promovarea politicii fiscale reprezintă un mecanism prin intermediul căruia statul reglementează, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, activitatea economică.

Astfel, Curtea menționează că, potrivit art. 123 alin. (5) din Codul fiscal, mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, cum ar fi produsele alcoolice, enumerate de prevederea legală, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul Republicii Moldova sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor, îmbuteliate în ambalaj pentru consum final, procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sînt pasibile marcării obligatorii cu „Timbru de acciz".

De asemenea, potrivit art. 123 alin. (5 1 ) din Codul fiscal, și articolele din tutun sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz.

Marcarea se efectuează în procesul fabricării mărfurilor supuse accizelor până la importarea acestora, iar a mărfurilor fabricate pe teritoriul Republicii Moldova - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz.

Potrivit normelor legale enunțate, modul de procurare şi de utilizare a "Timbrelor de acciz" este stabilit de către Guvern.

Curtea observă că în scopul perfecţionării procesului de fabricare şi utilizare a timbrelor de acciz obligatorii pentru aplicare conform prevederilor art. 123 alin. (5) şi (5 1 ) din Codul fiscal, prin Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 s-a stabilit că începând cu 1 aprilie 2010 se aplică „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" şi „Timbru de acciz" de tip nou , care vor fi confecţionate la comanda Întreprinderii de Stat „Fiscservinform". Conform hotărârii, acestea vor avea un grad sporit de protecţie şi vor fi distribuite în conformitate cu legislaţia în vigoare.

În același timp, Curtea reține că prin pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010, începând cu 1 aprilie 2011 s-a interzis comercializarea mărfurilor indigene şi de import care au fost marcate cu „Timbre de acciz" puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005.

Curtea subliniază că orice achiziționare de mărfuri de către agenții economici cu scopul punerii în vânzare are la bază un interes economic, ce dă naștere acestora la o speranță legitimă de obținere a unui venit .

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, anumite „interese economice" ale unui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, care pot să se prezinte sub forma unor speranțe legitime la obținerea unor venituri constituie „bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Speranța legitimă trebuie privită ca o posibilitate nematerializată, prin care persoanele își pot realiza anumite drepturi.

Astfel, dreptul agenților economici de a dispune de propriile bunuri prin comercializarea acestora reprezintă o valoare patrimonială , având caracteristicile unui „bun" în sensul primei fraze a art.1 din Protocolul adiţional la Convenția Europeană.

Curtea observă că, până la aprobarea Hotărârii Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010, cadrul legal național nu cuprindea nici o referință care ar viza termenul de valabilitate a timbrelor de acciz în situația în care acestea sunt substituite cu altele noi .

Curtea reține că Regulamentul privind modul de procurare și aplicare a timbrelor de acciz pe articolele de tutun, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1427 din 18 decembrie 2007, nu reglementează nici o modalitate de schimbare a timbrelor cu valabilitatea expirată , ci doar restituirea lor statului în cazuri de neutilizare sau deteriorare în procesul de producţie. Prevederi similare conține și Hotărârea Guvernului nr.1481 din 26 decembrie 2007 cu privire la marcarea producției alcoolice.

Curtea nu poate accepta argumentele reprezentanților Guvernului, potrivit cărora în baza ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat timbrele vechi au putut fi substituite cu cele noi.

Curtea reține că, prin Ordinul nr. 72 din 2 ianuarie 2011, Î.S. „Fiscservinform" urma să asigure, la cerere, substituirea gratuită doar a timbrelor vechi neaplicate și aflate în stoc la producători sau importatori. Deci, respectivul ordin nu viza timbrele vechi deja aplicate pe mărfuri .

În același timp, Curtea menționează că Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat a fost emis tocmai la 2 ianuarie 2011 (Hotărârea Guvernului nr.243 a fost adoptată la 8 aprilie 2010) și nu a fost publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, Curtea menționează că la momentul achiziționării mărfurilor supuse accizelor și pasibile marcării obligatorii cu "Timbru de acciz", pus în circulație în 2005 și 2008, cadrul legal nu stabilea agenților economici nici o limitare a aplicabilității în timp a acestora. Respectiv, nici volumul stocurilor achiziționate nu putea fi limitat.

În aceste circumstanțe, Curtea reține necesitatea instituirii unui cadru legal previzibil în activitatea agenților economici, care să cuprindă indicii adecvate în circumstanțe concrete.

Curtea reiterează că necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general poate determina limitarea dreptului de proprietate. În jurisprudența sa anterioară, precum și a Curții Europene, Curtea a relevat că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, să fie convenabilă pentru realizarea scopului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (a se vedea James şi alţii vs. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1986 ).

Curtea acceptă că emiterea noilor timbre de acciz cu un grad sporit de protecție a fost pe deplin justificată de existenţa numeroaselor mărfuri contrafăcute. Astfel, scopul legitim urmărit prin ingerinţă a fost combaterea evaziunilor fiscale, excluderea de pe piață a mărfurilor contrafăcute și într-un final protecția consumatorului.

Totodată, Curtea reţine că restricţia impusă prin interdicția comercializării după 1 aprilie 2011 a mărfurilor indigene şi de import care au fost marcate cu „Timbru de acciz" puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005 constituie o ingerinţă disproporţionată în raport cu scopul urmărit.

O astfel de limitare a comercializării generează profunde implicaţii cuantificabile în ceea ce priveşte situaţia economică a persoanei juridice , care în activitatea sa achiziționează bunuri în scopul realizării acestora, în unele situații achitând toate drepturile de import.

În respectiva circumstanță, pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 afectează dreptul de proprietate şi libertatea economică a agenților economici. Or, prin prisma prevederilor art. 126 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul este obligat să asigure libertatea comerțului și a activității de întreprinzător.

Curtea menționează că statul, concomitent cu sporirea gradului de protecție pentru timbrele de acciz, urma să stabilească un mecanism care ar permite agenților economici epuizarea stocurilor de mărfuri cu accize emise anterior, în măsura în care să asigure proporționalitatea interesului general urmărit prin confecționarea timbrelor cu un grad sporit de securitate și posibilitatea agenților economici de a dispune de bunuri.

Or, ingerinţa în dreptul de proprietate trebuie să menţină un echilibru între interesul general al statului şi interesul particular al individului.

Din speța aflată pe rolul instanței de judecată, Curtea observă că termenul de 1 an, acordat de cadrul legal, nu a permis operatorilor economici epuizarea stocurilor de producție de țigări importate pe care au fost aplicate aceste timbre. Reieșind din capacitatea pieței la absorbția diferențiată a mărfurilor, în anumite cazuri termenul de 1 an nu poate fi apreciat ca unul rezonabil.

Totodată, reieșind din faptul că noile timbre au fost puse în aplicare începând cu 1 aprilie 2010, iar mărfurile cu timbre anterioare au putut fi realizate până la 1 aprilie 2011, Curtea observă că pe parcursul unui an a fost posibilă comercializarea concomitentă a mărfurilor . În această situație nefiind clară necesitatea instituirii unui termen limită.

În același timp, Curtea reține că ulterior Hotărârii Guvernului, la 23 decembrie 2011, prin Legea nr. 267, articolul 123 din Codul fiscal a fost completat cu alineatul (7), potrivit căruia: „ Timbrele de acciz de model vechi rămân valabile pe termen de un an de la data punerii în aplicare a celor noi ".

Astfel, Curtea menționează că prin respectiva normă, la substituirea oricăror timbre de acciz, legiuitorul a prestabilit interdicția agenților economici de a-și comercializa mărfurile marcate cu timbre vechi la expirarea unui an de la data punerii în aplicare a celor noi.

Curtea reține că statul dispune de suficiente mecanisme de control și de sancționare capabile să asigure autenticitatea mărfii expusă pe piață. Totodată, statul nu poate pune în sarcina individului realizarea unui interes public .

Reieșind din faptul că, potrivit art.123 din Codul fiscal, legiuitorul a acordat Guvernului competența de a stabili modul de procurare şi de utilizare a "Timbrelor de acciz", Curtea consideră necesară reglementarea modalității de substituire a timbrelor vechi neaplicate și aflate în stoc la producători sau importatori și acordarea posibilității epuizării stocurilor de mărfuri cu accize vechi deja aplicate.

Respectiv, Curtea reiterează necesitatea stabilirii prin acte normative a unor standarde previzibile și proporționale referitoare la activitatea agenților economici.

În contextul celor menționate, Curtea reține că interdicția impusă agenților economici de a-și comercializa mărfurile marcate cu timbre vechi la expirarea unui an de la data punerii în aplicare a celor noi constituie o ingerință în dreptul de proprietate, ce intră în domeniul de aplicare al articolului 46 din Constituție și alin. 2 al art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană. Pentru aceste motive şi în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. e) şi 68 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂȘTE : 1. Se admite excepţia de neconstituţionalitate a punctului 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010, care vizează termenul de comercializare a mărfurilor indigene şi de import care au fost marcate cu „Timbru de acciz. Marcă comercială de stat" şi „Timbru de acciz" puse în circulaţie de la 1 iulie 2008 şi, respectiv, de la 1 aprilie 2005. 2. Se declară neconstituţional punctul 2 din Hotărârea Guvernului nr.243 din 8 aprilie 2010 privind aplicarea „Timbrului de acciz. Marcă comercială de stat" și „Timbrului de acciz" de tip nou. 3. Se declară neconstituțional alineatul (7) al articolului 123 din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997. 4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Petru RAILEAN Chişinău, 29 mai 2014 HCC nr.17 Dosarul nr.30g/2014