Decizia nr. 76/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 640/1/2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 640/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.220/115/2025.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulat punct de vedere la raport de către părți.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 18 martie 2026, în Dosarul nr. 1.220/115/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea art. 102 alin. (1) lit. k) și art. 101 alin. (5) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, care este momentul reluării plății pensiei după suspendarea acesteia la cererea reclamantei, în situația în care nu a avut loc încetarea raportului de muncă după emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă. II. Normele legale incidente

Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 360/2023) " Art. 101. - (...) (5) Suspendarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor se poate face și la cererea pensionarului, situație în care suspendarea plății se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea." " Art. 102. - (1) În sistemul public de pensii, reluarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor se face după cum urmează: (...) k) la cerere, de la data suspendării, în cazul pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor suspendate conform prevederilor art. 101 alin. (1) lit. g) și alin. (5)." III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin cu nr. 1.220/115/2025, reclamanta V.G. a chemat-o în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Deciziei privind reluarea plății pensiei pentru limită de vârstă nr. xx/21.07.2025, emisă de Casa Teritorială de Pensii Caraș-Severin; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind reluarea plății pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, și, în consecință, reluarea plății pensiei începând cu data de 4.12.2023; obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie restante de la 4.12.2023 și până în prezent.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâta Casa Teritorială de Pensii Caraș-Severin a emis Decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă nr. yy/29.11.2023, iar la 4.12.2023 reclamanta a solicitat suspendarea plății pensiei, având în vedere faptul că dorea să continue activitățile lucrative la Primăria Oravița până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Prin dispoziția primarului orașului Oravița, reclamanta a fost menținută în funcția de execuție, pe care o deținea la Primăria Oravița, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, continuându-și activitatea lucrativă până în anul 2025. La data de 21.07.2025, pârâta a emis Decizia privind reluarea plății pensiei pentru limită de vârstă nr. xx, cu reținerea art. 144 din Legea 360/2023, fără a reține și incidența art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, conform căruia plata pensiei trebuia să fie reluată începând cu data de 4.12.2023.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reluarea plății pensiei suspendate se face începând cu luna următoare înregistrării cererii de reluare a plății, întrucât pe perioada exercitării raportului de serviciu astfel prelungit (până la vârsta de 65 de ani) reclamanta nu avea dreptul de a-și deschide drepturile de pensie.

La termenul de judecată din 3 martie 2026, instanța, din oficiu, a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea cererii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce privește dificultatea chestiunii de drept, menționează instanța de trimitere faptul că din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, și ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, rezultă că emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcționarului, chiar dacă această decizie a fost ulterior suspendată la cererea sa, conduce la încetarea de drept a raportului de funcție publică.

În opinia autoarei sesizării, în situația aplicării dispozițiilor legale invocate de reclamantă, respectiv art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, aceasta va cumula pensia cu salariul, contrar celor reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Textul legal nu acoperă ipoteza în care, deși reclamantei i-a fost emisă decizie de pensionare la solicitarea sa și apoi decizie de suspendare a pensiei, raportul de funcție publică nu a încetat, ci a fost menținut de angajator. Or, această situație creează probleme cu privire la interpretarea datei de la care se impune reluarea plății pensiei - data suspendării plății pensiei la cererea reclamantei sau data solicitării de reluare a plății pensiei, după încetarea raportului de serviciu. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

În opinia instanței de sesizare, în situația în care nu a avut loc încetarea raportului de serviciu al reclamantei, după emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă la cererea acesteia, urmată de decizia de suspendare a pensiei, emisă tot în baza cererii reclamantei, obligarea casei de pensii la reluarea plății pensiei de la data suspendării ar conduce la plata simultană a salariului și a pensiei, contrar deciziei Curții Constituționale. VI. Punctul de vedere al părților

Prin punctele de vedere exprimate, părțile au menționat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea problemei de drept expuse la pct. 7 din prezenta decizie. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de obiectul sesizării nu a fost necesară consultarea instanțelor de judecată cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În jurisprudența Curții Constituționale a fost identificată Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, și ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și s-a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma "condiții de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, prezentând relevanță paragrafele 28 și 29 din această decizie.

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate următoarele decizii ce pot prezenta relevanță în cauză: Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025; Decizia nr. 176 din 19 mai 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 4 iulie 2025; Decizia nr. 306 din 15 septembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 29 octombrie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "Prezenta ordonanță de urgență se aplică și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1)".

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept; d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la prima condiție legală se reține că aceasta este îndeplinită, întrucât cauza se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă, care judecă în primă instanță, conform art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar litigiul se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, tribunalul fiind învestit cu judecarea cererii formulate de un fost funcționar public, obiectul cauzei vizând stabilirea și plata unor drepturi de pensie ale unei categorii de angajați cuprinse în sfera personalului plătit din fonduri publice.

Chestiunea sesizată, conform conținutului întrebării adresate de instanța de trimitere, este chiar cea dedusă judecății, verificându-se astfel și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, respectiv aceea conform căreia de chestiunea ce face obiectul sesizării să depindă soluționarea cauzei pe fond.

În ceea ce privește condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudența neunitară, precum și condiția nestatuării anterioare, se constată o serie de neregularități, care fac demersul inadmisibil.

Sub cel dintâi aspect, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ, reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale/drepturilor la pensie ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context se cuvine subliniată împrejurarea că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza funcția constituțională a instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

În concret, instanța de trimitere solicită lămurirea chestiunii de drept privind modul de interpretare și aplicare, în lumina Deciziei nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curții Constituționale, a dispozițiilor art. 101 alin. (5) și art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, în sensul de a se stabili care este momentul reluării plății pensiei după suspendarea acesteia la cererea reclamantei, în situația în care nu a avut loc încetarea raportului de muncă după emiterea deciziei de pensie pentru limită de vârstă.

Se constată că, în cauză, nu se poate aprecia că există un vid legislativ, așa cum a reținut instanța de trimitere, atât timp cât norma solicitată a fi dezlegată - care nu are un caracter neclar, incomplet sau echivoc, după cum însăși încheierea de sesizare subliniază - poate fi interpretată prin coroborarea cu alte texte normative.

În realitate, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile; dubiul de interpretare și aparenta dificultate a problemei de drept pot fi surmontate printr-o interpretare adecvată și corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, în consens cu reperele jurisprudențiale reflectate în deciziile obligatorii pronunțate de instanța supremă și de instanța de contencios constituțional.

Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecății, în măsura în care există dezlegări asupra unor situații similare, fiind suficientă preluarea raționamentului juridic și aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice și astfel chestiunea de drept își pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudențe neunitare.

Așadar, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative - inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu - pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Or, examenul deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă împrejurarea că instanța supremă a oferit deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanța de trimitere în cauza cu care aceasta a fost învestită, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind atributul său constituțional exclusiv.

Astfel, în evaluarea dificultății chestiunii de drept se cuveneau a fi observate aspectele importante ce au fost clarificate prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în lămurirea unor chestiuni de drept, care, chiar dacă se referă la interpretarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit totodată, în mod corelat, că suspendarea plății pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcție publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcționarului public.

Prezintă relevanță următoarele statuări de principiu: " 68. Așadar, din perspectiva stabilirii consecințelor dobândirii calității de pensionar ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, se constată că emiterea deciziei de pensionare conduce la încetarea de drept a raportului de funcție publică. 69. Din perspectiva consecințelor suspendării plății pensiei raportat la calitatea de pensionar deja dobândită, se constată că, potrivit prevederilor art. 114 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, suspendarea plății pensiei se poate face și la cererea pensionarului, situație în care suspendarea plății se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea. 70. Or, emiterea unei decizii de pensionare la solicitarea funcționarului, decizie care a fost ulterior suspendată la cererea sa, chiar dacă nu ar fi produs efectul specific al plății pensiei în favoarea sa, reprezintă o opțiune pentru deschiderea dreptului la pensie, în defavoarea menținerii raportului de funcție publică. (...) 73. Prin urmare, se conchide că suspendarea plății pensiei nu conduce la inaplicabilitatea încetării de drept a raportului de funcție publică, cât timp decizia de pensionare a fost emisă la cererea funcționarului public."

Pe de altă parte, problema constituționalității dispozițiilor legale referitoare la încetarea de drept a raportului de serviciu din perspectiva posibilității femeii funcționar public de a solicita continuarea acestuia în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani, a fost analizată de Curtea Constituțională, în mai multe rânduri (Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, Decizia nr. 891 din 16 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 7 aprilie 2022), prin considerente decizorii statuându-se că dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan cu opțiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați.

În acest sens, edificatoare sunt paragrafele 28 și 29 din Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021 a Curții Constituționale, în care se stipulează, pe de o parte, că, la împlinirea vârstei legale de pensionare, femeia are dreptul să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie și încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați și, pe de altă parte, că dreptul la pensie nu poate fi solicitat simultan cu opțiunea pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute pentru bărbați: " 28. Prin urmare, încetarea raportului de serviciu al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate și trebuie să rămână o opțiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecință asupra încetării raportului de serviciu ce decurge ope legis dobândește valențe neconstituționale, în măsura în care ignoră voința femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaților. Astfel, dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, sunt constituționale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie și încetarea raportului de serviciu în curs, fie pentru continuarea acestui raport până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbați la acea dată. 29. În prima ipoteză, când optează pentru deschiderea dreptului la pensie, raportul de serviciu în curs încetează de drept. Din contră, în măsura în care funcționarul public femeie optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, exercițiul dreptului la muncă nu este condiționat de voința angajatorului, dar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan. (...)"

Împrejurarea invocată de instanța de trimitere, potrivit căreia instituția publică angajatoare nu a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, ci a acceptat continuarea lui, deși erau emise decizii de pensionare și de suspendare a plății pensiei, reprezintă doar o circumstanță particulară a cauzei. Aspectele legate de opțiunea reclamantei funcționar public pentru continuarea raportului de serviciu, ca impediment legal la punerea în plată a deciziei de pensionare, interpretarea și aplicarea legii, a deciziei Curții Constituționale în circumstanțele specifice cauzei sunt în competența instanței de judecată învestite cu soluționarea acesteia, iar nu a instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Se impune a fi reiterat faptul că, în procedura pronunțării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de stabilire a normei incidente și de interpretare și aplicare a legii; judecătorul cauzei, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

Concluziv, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condițiile de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni dificile de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu și la nestatuarea anterioară de către instanța supremă, în înțelesul dat acestora conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Inadmisibilitatea sesizării poate fi dedusă și din considerentele Deciziei nr. 72 din 18 mai 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 24 iunie 2026, prin care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, o sesizare cu conținut similar, privind "interpretarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) și art. 115 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 101 alin. (5) și art. 102 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili care este momentul de la care se poate dispune reluarea plății pensiei cuvenite funcționarului public femeie, care optează pentru continuarea raportului de serviciu până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbați, solicitând în același timp suspendarea plății pensiei pentru limită de vârstă anterior acordată prin decizie de pensionare emisă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 263/2010", pentru neîndeplinirea acelorași condiții de admisibilitate.

Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, prezenta sesizare nu poate primi o dezlegare pe fond, așa încât, în temeiul art. 520 alin. (11) raportat la art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă,