Decizia nr. 599/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea modificatoare depusă în dosarul nr. x/2015, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: aplicarea pârâtei a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere care se va face venit la bugetul de stat; obligarea pârâtei sa plătească în favoarea fiecărui reclamant în parte o penalitate, în limita maximă de 1.000 RON/zi de întârziere, în condițiile art. 906 C. proc. civ., începând cu data de 08.06.2019 și până la îndeplinirea obligației stabilite prin titlul executoriu; obligarea pârâtei în baza dispozițiilor art. 892 C. proc. civ. la plata despăgubirilor în cuantum de 30687,21 RON, compusă din suma de 17423,42 RON reprezentând contravaloarea dividendelor nete aferente acțiunilor la care reclamanții erau îndreptățiți în calitate de salariați ai S.C. OMV Petrom S.A. în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 55 din 14.08.2003 și care s-ar fi cuvenit reclamanților pentru perioada 2003 - 2021, suma de 7219,89 RON reprezentând dobânda penalizatoare netă și suma de 6043,90 RON reprezentând inflația netă calculată pentru suma reprezentând contravaloarea dividendelor nete pentru perioada 2003 - 2021; în baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. solicităm obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu soluționarea prezentei cauze, constând în onorariu de avocat perceput pentru fiecare reclamant în parte.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1853 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, excepția nulității cererii modificatoare, excepția lipsei calității procesuale active, excepția prematurității și excepția prescripției. A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor și a respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor, ca inadmisibil. A respins excepția inadmisibilității în ceea ce privește celelalte capete de cerere. A respins în rest acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1853 din 18 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții au declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanței casarea hotărârii recurate și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește motivele recursului declarat de reclamanți, Înalta Curte nu le va reda în cuprinsul prezentei decizii, având în vedere dispozițiile art. 499 teza a II-a, potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare.

Apărările formulate în cauză Nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09.06.2023, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din 09.06.2023, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 413 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurenții - reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1853 din 18 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea H.G. nr. 746/2022.

Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Instanța poate suspenda judecata: (…) 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;" Totodată, potrivit art. 415 C. proc. civ.: "Judecata cauzei suspendate se reia: 1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor; 2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6; 3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție; 4. prin alte modalități prevăzute de lege". Astfel, în situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil. În acest sens, vor fi avute în vedere și considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 70/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: (…) 56. Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. 57. Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(…), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor". 58. Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare. 59. Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe. 60. Acest aspect este de altfel confirmat chiar în litigiul în care s-a formulat sesizarea, căci recurentul care a susținut că nu îi poate fi imputată pasivitatea cât timp nu a fost parte în procesul până la a cărui soluționare definitivă s-a dispus suspendarea judecății a solicitat repunerea pe rol pe considerentul că, în respectiva cauză, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, în primă instanță. 61. Prin urmare, interpretarea prevederilor referitoare la repunerea pe rol a cauzei trebuie realizată prin raportare la dispozițiile legale privind suspendarea judecării cauzelor, care, în cazul supus discuției, este o suspendare facultativă clasică, între cele două instituții juridice existând un raport de simetrie în ceea ce privește regimul juridic aplicabil (Decizia nr. 9 din 11 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 1 iulie 2019, paragraful 54). Așadar, cât timp nu revine instanței de judecată obligația legală de a repune cauza pe rol din oficiu, reluarea judecății rămâne în sarcina părții interesate, respectiv a oricăreia dintre părțile litigiului în care s-a dispus suspendarea. În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății. Conform art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată". Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea. Deci, este evident că, după pronunțarea hotărârii, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare. Or, cauza care a provocat suspendarea, respectiv dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a fost soluționat definitiv prin decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Prin urmare, Decizia nr. 3517 din 20 iunie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2023, este definitivă de la data pronunțării acesteia, respectiv data de 20 iunie 2024, dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 03 octombrie 2022, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.