ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Guvernul României, solicitând:

Prin sentința nr. 1599 din 26 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale, ca neîntemeiată; a respins cererea de introducere în cauză a Ministerului Energiei, ca neîntemeiată; și a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale active și prescripției dreptului de a obține executarea silită, ca neîntemeiate. Totodată, a admis excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere privind plata despăgubirilor și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil, și a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-Ministrul României, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 1599 din 26 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, a exercitat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt, a soluției pronunțate de prima instanță și a considerentelor reținute în fundamentarea acesteia, că sentința de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a dat textelor legale aplicabile un alt înțeles decât acela potrivit cu legea și buna credință, fiind incident motivul de casare prevăzut de prevederile legale invocate.

De asemenea, a arătat că instanța de fond a aplicat greșit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 892 și art. 906 din C. proc. civ., atunci când a apreciat că pârâții și-ar fi îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015. Până în prezent, Guvernul României nu a înțeles să se conformeze titlului executoriu menționat și să emită hotărârea de Guvern în sensul celor precizate, astfel că, în opinia recurentului, din moment ce pârâtul nu a înțeles să execute de bună voie obligația stabilită într-un titlu executoriu emis de instanța de judecată, devin aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (2) și (3) din Legea nr. 554/2004, citate în cererea de recurs, coroborate cu prevederile art. 906 C. proc. civ., redate, de asemenea, în cererea de recurs.

Concluzionând, a apreciat că refuzul Guvernului României de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, reprezintă, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, un exces de putere din partea pârâtului, fiind încălcat caracterul previzibil al normelor de lege și creându-se astfel inclusiv o incertitudine cu privire la existența acestor drepturi, în condițiile în care avea o speranță legitimă în concretizarea dreptului său de a achiziționa acțiuni, drept prevăzut prin act normativ.

În ceea ce privește adoptarea H.G. nr. 746/08.06.2022, a arătat că nu are repercusiuni asupra acțiunii de față, întrucât prin această hotărâre se stabilește că urmează să fie emise norme metodologice cu privire la vânzarea cotei de 1 % către foștii angajați ai B. până la 31 decembrie 2023, obligație pe care Guvernul o avea potrivit hotărârii în baza căreia a formulat acțiuni încă din anul 2019. Cu alte cuvinte, prin hotărârea de Guvern menționată, nu s-a realizat în concret obligația statuată prin decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și anume aceea de vânzare a acțiunilor, așa că nu se poate reține că a fost îndeplinită obligația din titlul executoriu.

Ca atare, a considerat că subzistă încă interesul său în admiterea cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât, în urma pronunțării deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 30.05.2019 a aceleiași instanțe, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 pârâtul ar fi trebuit să se conformeze în termen de 30 de zile, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

În continuare, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor prevăzute de art. 892 C. proc. civ., a apreciat că sunt întrunite toate condițiile cumulative pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității publice, în sensul că există un refuz nejustificat din partea pârâtului de a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa prin decizia nr. 2370 din 08.05.2019, există o pagubă în patrimoniul reclamantului, dovedită în sensul că, dacă i-ar fi fost vândute acțiunile la care era îndreptățit în calitate de salariat al S.C. B. S.A., încă din momentul privatizării societății ce a avut loc în anul 2003, ar fi putut încasa anual dividendele aferente pachetului de acțiuni ce s-ar fi cuvenit fiecărui salariat.

De asemenea, a apreciat că există și o legătură de cauzalitate între refuzul pârâților de a-și îndeplini obligația stabilită în cuprinsul titlului executoriu și paguba suferită de reclamant, precum și existența vinovăției pârâților în a-și îndeplini obligația stabilită prin intermediul titlului executoriu, marcată de refuzul acestora de a adopta o hotărâre de Guvern timp de cel puțin 10 ani.

În final, a arătat că debitorul Guvernul României a publicat H.G. nr. 746/08.06.2022 ulterior promovării acțiunii, astfel că și în ipoteza în care s-ar considera că și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă prin publicarea acestei hotărâri, această obligație nu era îndeplinită la data formulării cererii de chemare în judecată, și din această perspectivă cererea sa de obligare la despăgubiri fiind întemeiată.

Față de motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă în cauză intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală. În motivare au susținut, în esență, că în mod corect a constatat prima instanță că prin emiterea H.G. nr. 746/2022, pârâtul și-a îndeplinit obligația stabilită prin titlul executoriu, făcând astfel dovada ieșirii din pasivitate.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus și note de ședință, prin care a completat apărările din întâmpinarea formulată în cauză, apreciind că, în condițiile publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, a Hotărârii de Guvern nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziționată de salariații societății B. S.A. și momentul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia, act normativ adoptat în aplicarea deciziei nr. 2370 din 08.05.2019, cererea reclamantului a rămas fără obiect și fără interes, conform argumentelor arătate.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând sentința recurată raportat la criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., la apărările formulate de intimații-pârâți prin întâmpinarea și notele de ședință depuse în cauză, și la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat și îl va respinge ca atare pentru considerentele ce succed.

În fapt, în motivarea acțiunii înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.05.2022, reclamantul A. a arătat că prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 30.05.2019 a aceleiași instanțe, Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 de RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei respective și până la executarea obligației.

Întrucât până în prezent Guvernul României nu a înțeles să se conformeze titlului executoriu menționat și să emită hotărârea de guvern în sensul celor precizate, debitorul neînțelegând astfel să execute de bună voie obligația stabilită într-un titlu executoriu provenit de la o instanță, a considerat că devin aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (2) și alin. (3) din Legea 554/2004, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.

A mai apreciat reclamantul că refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, un exces de putere din partea debitorului, întrucât au trecut peste 10 ani de când i se încalcă dreptul.

În referire la capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata despăgubirilor prevăzute de dispozițiile art. 892 C. proc. civ., creditorul a apreciat că în cauză sunt întrunite cumulativ toate condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității publice, în sensul că există un refuz nejustificat din partea debitorului de a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa prin decizia nr. 2370/08.05.2019 și că există o pagubă în patrimoniul creditorului, în sensul că, dacă i-ar fi fost vândute acțiunile la care era îndreptățit în calitate de salariat al S.C. B. S.A., încă din anul 2003, la momentul privatizării societății, ar fi putut încasa anual dividendele aferente pachetului de acțiuni ce s-ar fi cuvenit fiecărui salariat.

De asemenea, a susținut că există și o legătură de cauzalitate între refuzul debitorului de a-și îndeplini obligația stabilită în cuprinsul titlului executoriu și paguba suferită de către creditor, precum și existența vinovăției debitorului în a-și îndeplini obligația stabilită prin intermediul titlului executoriu, marcată de refuzul acestuia de a adopta o hotărâre de Guvern de o perioadă mai mare de 10 ani.

Sentința de fond a fost criticată de reclamant sub aspectul soluției de respingere ca inadmisibil a capătului de cerere privind plata despăgubirilor, precum și a soluției de respingere în rest a acțiunii ca neîntemeiate, clamând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, dând textelor de lege aplicabile un alt înțeles decât acela potrivit cu legea și buna credință.

În concret, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și cele cuprinse la art. 892 și art. 906 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare prevăzut de textul de lege invocat, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în înțelesul acestor dispoziții legale încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, hotărâre ce reprezintă titlul executoriu în discuție, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale B. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 Ron pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la excutarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997: "Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații C. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care a stabilit: la art. 1 că "(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023", iar la art. 2 că: "În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Instanța de fond, constatând îndeplinită obligația dispusă prin decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reținut că nu mai pot fi aplicate motivele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Chestiunea asupra căreia instanța de recurs a fost chemată a se pronunța constă în a verifica dacă prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și prevederile art. 892 și art. 906 din C. proc. civ., în raport cu obligația stabilită prin titlul executoriu menționat supra.

În esență, criticile părții reclamante vizează exclusiv ipoteza neîndeplinirii de către debitorul Guvernul României a obligației de a face stabilite prin titlul executoriu, arătând aceasta că adoptarea H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă conformarea debitorului cu cele statuate în titlul executoriu în discuție.

Din analiza dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 reiese că legiuitorul a înțeles să pună la dispoziția creditorului, în cazul obligațiilor de a face, două mijloace de constrângere, în cazul în care debitorul nu înțelege să execute de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa prin titlu executoriu, respectiv: amenda ce poate fi aplicată conducătorului autorității publice debitoare și penalitățile pe zi de întârziere ce se aplică autorității debitoare. Cu alte cuvinte, scopul aplicării amenzii și al acordării acestor penalități este acela al constrângerii debitorului obligației stabilite prin hotărâre definitivă să o execute, iar nu al reparării unui eventual prejudiciu încercat de creditor, ca urmare a neexecutării în termen a obligației de către debitor.

Doar în măsura în care debitorul nu înțelege să execute obligația de a face, deși au fost aplicate măsurile de constrângere pentru o perioadă de 3 luni în condițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2204, legiuitorul a prevăzut în mod distinct posibilitatea acoperirii prejudiciului suportat de creditor sub forma acordării de despăgubiri, în condițiile art. 24 alin. (4) din lege, odată cu stabilirea sumei definitive a penalităților.

Prin intermediul capătului de cerere nr. x al acțiunii introductive reclamantul a solicitat obligarea pârâtului, în baza art. 892 C. proc. civ., la plata despăgubirilor în cuantum de 35.000 RON, compusă din contravaloarea dividendelor nete aferente acțiunilor la care era îndreptățit în calitate de salariat al societății B. S.A., în conformitate cu Ordonanța nr. 55/2003 și care i s-ar fi cuvenit pentru perioada 2003-2022, precum și contravaloarea dobânzii penalizatoare și a inflației nete calculate pentru suma reprezentând contravaloarea dividendelor pentru aceeași perioadă.

A reținut prima instanță că acest petit al reclamantului este inadmisibil, având în vedere că nu a parcurs etapa prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, condiție necesară pentru stabilirea despăgubirilor în condițiile art. 892 C. proc. civ., în temeiul prevederilor cuprinse la alin. (4) al articolului 24 din aceeași lege a contenciosului administrativ.

În ceea ce privește această soluție, este de observat faptul că, deși în cererea de recurs formulată recurentul a arătat că în mod neîntemeiat a admis Curtea de Apel București excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere privind plata despăgubirilor, nu a dezvoltat veritabile critici de nelegalitate sub acest aspect, în cuprinsul paginii nr. 4 a cererii de recurs reiterând argumentele învederate prin acțiunea introductivă din perspectiva îndeplinirii condițiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorității publice, în sensul existenței unui refuz nejustificat din partea pârâtului de a-și îndeplini obligația stabilită în sarcina sa prin decizia nr. 2370/08.05.2019.

Prin urmare, neinvocându-se argumente de ordin critic care să se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinței recurate din această perspectivă, soluția urmând a fi menținută ca atare.

Cât privește fondul pretențiilor deduse judecății prin intermediul petitelor 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită, criticile formulate sub acest aspect de recurentul-reclamant neputând fi validate.

Verificând dispozitivul deciziei ce constituie titlul executoriu invocat în speță, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Prin H.G. nr. 746/2022, adoptată în aplicarea deciziei menționate, s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023, precum și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, în preambulul acesteia făcându-se referire la prevederile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea C. S.A. București, precum și la decizia ce constituie titlul executoriu.

Recurentul-reclamant își întemeiază critica privind aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, pe argumentul neexecutării obligației dispuse în titlul executoriu din perspectiva stabilirii în H.G. nr. 746/2022 a emiterii de norme metodologice în ceea ce privește vânzarea cotei de 1% către foștii angajați ai B. S.A., fără să se detalieze modalitatea de punere în executare, considerând astfel că debitorul nu s-a conformat obligației stabilite în titlul executoriu.

Susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate, deoarece, așa cum s-a arătat în precedent, dispozițiile art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 recunosc autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin H.G. nr. 746/2022, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 2 din această hotărâre de Guvern, referitoare la existența unui termen de 180 zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, în vederea aprobării unui ordin care va detalia procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor, Înalta Curte reține că prin aceste norme nu se modifică nici procentul de 1% și nici termenul limită pentru vânzarea acțiunilor, stabilit la data de 31 decembrie 2023.

Raportând conținutul H.G. nr. 746/2022 la dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, instanța de control judiciar constată că prin emiterea acestui act administrativ debitorul Guvernul României și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. x/2015.

Astfel, prin H.G. nr. 746/2022 au fost reglementate atât data până la care se va realiza vânzarea, cât și cota procentuală, care se încadrează în limita de până la 8 %, elemente în raport de care se reține că obligația a fost executată, iar penalitățile de întârziere nu mai pot fi aplicate, cum în mod corect a reținut prima instanță.

Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond, aceasta fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului, cu consecința păstrării ca legale a sentinței de fond atacate, sub toate aspectele criticate, precum și a soluțiilor ce nu au făcut obiectul prezentului demers judiciar.

Cât privește solicitarea recurentului din cererea de recurs referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține, pe de o parte, că partea nu a depus dovezi ale efectuării, nu a indicat cuantumul cheltuielilor și nu a precizat în ce constau acestea, în conformitate cu art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că raportat la modul de soluționare a recursului, care urmează a fi respins ca nefondat, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același act normativ pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate, recurentul-reclamant fiind partea care se află în culpă procesuală, în accepțiunea normelor legale incidente în materie.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1599 din 26 septembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.