Decizia nr. 5824/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 16 octombrie 2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurari de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților în solidar la efectuarea demersurilor în vederea includerii pe lista de medicamente compensate 100% a medicamentelor Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist) pentru această formă de cancer agresiv, și la acordarea acestora gratuită pe bază de prescripție medicală, precum și obligarea pârâților în solidar și în special Casa Națională de Asigurări de Sănătate să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentelor Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist).

La data de 10 decembrie 2024, reclamantul A. a depus la dosar precizare de acțiune solicitând, în principal, obligarea pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, să evalueze medicamentele Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist) pentru această formă de cancer agresiv, respectiv pentru mutația genetică numită BRAF V600E și să trimită evaluarea la Ministerul Sănătății în vederea întocmirii protocolului medical aferent acestor medicamente, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății să întocmească protocolul medical al acestor medicamente pentru această formă de cancer agresiv, respectiv pentru mutația genetică numită BRAF V600E și să propună pârâtului Guvernul României includerea acestor medicamente pe lista de medicamente compensate 100%, fără contribuție personală; obligarea pârâtului Guvernul României, să aprobe lista de medicamente compensate 100%, fără contribuție personală în care să fie incluse și medicamentele Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist) pentru această formă de cancer agresiv, respectiv pentru mutația genetică numită BRAF V600E, obligarea pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate București, să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală,

medicamentele Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist). În subsidiar, a solicitat obligarea pârâților în solidar la efectuarea demersurilor în vederea includerii pe lista de medicamente compensate 100%, a medicamentelor Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist) pentru această formă de cancer agresiv, și la acordarea acestora gratuită pe bază de prescripție medicală, precum și obligarea pârâților în solidar și în special Casa Națională de Asigurări de Sănătate să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentelor Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist).

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 82 din 19 februarie 2025, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România prin întâmpinare; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocate de pârâta Casa Națională de Asigurari de Sănătate, prin întâmpinare; - a admis excepția prematurității/inadmisibilității cererii, invocate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România prin întâmpinare, pentru lipsa procedurii prealabile și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 82 din 19 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea dosarului spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată. În motivarea recursului, recurentul-reclamant a învederat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, constând în dispozițiile art. 7 și art. 12 din Legea nr. 554/2004, precum și a dispozițiilor art. 60 alin. (2) din H.G.

nr. 561/2009, întrucât s-a adresat pârâților în vederea asigurării medicamentelor, dar aceștia i-au transmis verbal că aceste medicamente nu sunt pe lista de medicamente compensate, fără să îi transmită și un răspuns în scris. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală. Intimata-pârâtă Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare: Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat într-un drept sau interes legitim prin refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a actualiza lista medicamentelor compensate 100%, prin includerea medicamentelor Dabrafenib (denumire comercială Tafinlar) și Trametinib (denumire comercială Mekinist), pentru indicația terapeutică de care suferă.

Instanța de fond a admis excepția prematurității/inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile și a respins acțiunea în consecință.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile". Față de conținutul acestor texte de lege, Înalta Curte reține că este necesar ca reclamantul să facă dovada existenței premisei refuzului nejustificat și anume adresarea unei cereri către autoritatea/autoritățile chemate în judecată, în caz contrar acțiunea fiind inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Înalta Curte constată că sintagma de "procedură prealabilă" vizează, în acest context, condiția depunerii unei cereri în legătură cu care se invocă pretinsul refuz nejustificat, iar nu recursul grațios prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Or, instanța de fond, deși a constatat că acțiunea este inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile, și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar nu pe prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) coroborate cu art. 8 alin. (1) din aceeași lege, reținând în mod eronat că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva actului administrativ unilateral în termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În speță nu se poate vorbi de parcurgerea procedurii prealabile constând în solicitarea adresată autorității pârâte de revocare a actului administrativ vătămător, întrucât această procedură vizează un act administrativ tipic, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe când în speță se află în discuție un act administrativ asimilat, constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În acest din urmă caz, procedura prealabilă se referă la depunerea cererii administrative care să conțină solicitarea persoanei interesate adresate autorității competente, iar nu la recursul grațios formulat împotriva unui act administrativ considerat nelegal.

Cu toate acestea, deși soluția pronunțată de prima instanță este întemeiată greșit, prin raportare la un alt caz de inadmisibilitate, instanța de control judiciar constată că aceasta se impune a fi menținută, câtă vreme acțiunea este inadmisibilă din perspectiva neformulării cererii administrative, care trebuia să fie adresată în prealabil pârâților și să cuprindă solicitările în legătură cu care pretinde reclamantul că a fost exprimat refuzul nejustificat. În consecință, instanța de control judiciar, pentru considerentele arătate, va menține soluția de inadmisibilitate a acțiunii. În prim rând, se constată că, nici în dosarul de fond și nici în fața instanței de recurs, nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că reclamantul ar fi adresat cereri pârâților în legătură cu obiectul prezentei cauze.

Astfel fiind, autoritățile pârâte nu au mai fost sesizate anterior și nu li s-a dat posibilitatea să răspundă solicitantului în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii, astfel cum statuează dispozițiile Legii nr. 554/2004, pentru ca instanța de contencios administrativ să poată analiza existența unui refuz nejustificat sau o nesoluționare în termen legal a unei cereri. În concluzie, având în vedere că adresarea unei cereri către autoritățile pârâte în condițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță este corectă, iar criticile formulate nu pot conduce la reformarea sentinței atacate.

Pentru aceste considerente, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 82 din 19 februarie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 82 din 19 februarie 2025 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 27 noiembrie 2025.