Decizia nr. 453/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 198/2019 a Curții de Apel Constanța

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța a solicitat obligarea pârâților să asigure acordarea pe bază de prescripție medicală cu compensare 100% fără contribuție personală a medicamentelor TAFINLAR (Dabrafenib) 75mg/cps și MEKINIST (Trametinibum) 2mg/cps. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 198/CA din 16 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților ca nefondate; - a admis cererea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța; - a obligat pârâții să asigure acordul pe bază de prescripție medicală cu compensare 100% fără contribuție personală a următoarelor medicamente: TAFINLAR (Dabrafenib) 75 mg/cps și MEKINIST (Trametinibum) 2 mg/cps. 1.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. 1.3.1. Recursul formulat de Guvernul României Recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, a arătat că motivele analizate și reținute de prima instanță în formarea convingerii de admitere a acțiunii față de Guvernul României sunt nelegale deoarece pretenția intimatei-reclamante privind acordarea imediată a medicamentelor prescrise nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, care nu are patrimoniu și nici buget propriu. În plus, raportat la competența legală în domeniul medicamentelor, Guvernul României nu are, în speță, nici calitate procesuală pasivă. 1.3.2. Recursul formulat de Ministerul Sănătății Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, a criticat soluția primei instanțe cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie. În conformitate cu prevederile art. 276 lit. d) din Legea nr. 95/2006 Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar potrivit art. 56 lit. d) din aceeași lege, asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curativă. Pe fondul cererii, raportat la dreptul reclamantei de a i se deconta un medicament, consideră că trebuie să se verifice dacă medicamentul se găsește în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În speță, medicul prescriptor al schemei de tratament pentru reclamantă este din Turcia și nu se află în relație contractuală CNAS prin casele teritoriale. Susținerea reclamantei potrivit căreia medicația recomandată de clinica din Turcia a fost acceptată și prescrisă și de medicul curant din România nu este dovedită. În concluzie, a arătat că protocolul terapeutic pentru schema de tratament combinată Dabrafenib + Trametinibum conține o excludere conformă cu Rezumatul caracteristicilor produsului aflat pe pagina web a Agenției Europene a Medicamentului. 1.3.3. Recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A criticat motivarea instanței de fond referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS arătând că, potrivit domeniului său de competență, în mod expres stabilit prin dispozițiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările st completările ulterioare nu are competența și temeiul legal pentru acordarea și decontarea unui medicament, în condițiile în care de tratamentul cu "DABRAFENIBUM + TRAMETINIBUM" pot beneficia numai pacienții care îndeplinesc criteriile de includere în tratament, potrivit protocolului terapeutic de administrare, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește fondul cauzei, consideră că prima instanță a eludat dispozițiile Ordinul MS/CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora prescrierea DCI: combinații DABRAFENIBUM + TRAMETINIBUM se face restrictiv, doar la pacienții care se încadrează în criteriile de eligibilitate, prevăzut în protocolul terapeutic. A arătat faptul că medicul poate prescrie în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate numai medicamente ce pot fi acordate și suportate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii, având în vedere incidența dispozițiilor art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 3 alin. (1) si (2) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, tratamentul cu Dabrafenib administrat în asociere cu Trametinib, este indicat în tratamentul pacienților adulți cu melanom inoperabil sau metastatic, cu mutația B. prezentă, nu și pacienților care că au urmat tratament anterior cu alți inhibitori B.. Astfel, a menționat faptul că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor ce se acordă asiguraților pe baza de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, iar respectarea schemelor_terapeutice conform protocoalelor este obligatorie în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru medicii care se află în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. 1.3.3. Recursul formulat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În contextul prezentării dispozițiilor art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019 și OMS nr. 861/2014, a concluzionat că ANDMR are atribuții în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piața a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asigurații și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă. A mai arătat faptul că la punctul III din Ordinul 475/308/2017 sunt prevăzute cazurile de excludere, unul dintre acestea fiind ca pacientul să nu fi fost tratat anterior cu alți inhibitori B., ceea ce în speța de față s-a produs, intimata beneficiind anterior de același tratament. În consecință, este incident unul dintre cazurile de excludere, prima instanță interpretând eronat prevederile acestui Ordin și constatând contrariul. 1.

Apărările formulate în cauză Inimata-reclamantă A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză. 1.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 27 ianuarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante A., invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată. Amintește Înalta Curte că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac". Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință. Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 34 din C. civ. În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată, din analiza actelor depuse în dosarul de recurs, că intimata-reclamantă A. a decedat la data de 25 februarie 2021, conform copiei certificatului de deces seria x nr. x eliberat la data de 26 februarie 2021 de Primăria Municipiului Constanța, aflat la fila x verso. Prin urmare, la acest moment, intimata-reclamantă este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ. De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților să asigure acordarea pe bază de prescripție medicală cu compensare 100% fără contribuție personală a medicamentelor TAFINLAR (Dabrafenib) 75mg/cps și MEKINIST (Trametinibum) 2mg/cps, instanța de control judiciar reține că dreptul pretins de aceasta este un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularei, respectiv la moartea acesteia. În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în considerarea intervenirii decesului intimatei-reclamante, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâți și, în rejudecare, va anula acțiunea reclamantei A. ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, invocată din oficiu și, în consecință, va anula acțiunea reclamantei A. ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință. PENTRU ACESTE MOTIVE,