ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5213/2019

Ședința publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța, obligarea acestora să-i asigure în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, medicamentele:Tafinlar (Dabrafenibum) 75mg/cps și Mekinist (Trametinibum) 2mg/CP, până la soluționarea litigiului de fond.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților, în cazul în care nu pot asigura de îndată medicamentele arătate, la decontarea acestora pe bază de documente justificative de achiziție în maximum trei zile de la adresarea cererii de decont.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 107 din 8 mai 2019, a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Totodată, a admis cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantă și a obligat pârâții să asigure reclamantei, în regim de compensate 100%, fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, medicamentele TAFINLAR (Dabrafenibum) 75 mg/cps și MEKINIST (Trametinibum) 2 mg/CP sau contravaloarea acestor medicamente, pe bază de documente justificative, în maximum 3 zile de la depunerea cererii de decont, până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății și Guvernul României.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanța a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii ordonanței președințiale, ca inadmisibilă și neîntemeiată,

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a arătat că prima instanță a dat o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale speciale aplicabile în cauza de față.

O primă critică se referă la faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, cu eludarea dispozițiilor legale aplicabile, potrivit cu care această autoritate nu este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, respectiv cu privire la solicitarea reclamantei.

Astfel, a susținut că, în raport cu obiectul cauzei și cu atribuțiile ce-i revin conform legii, nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cererii de ordonanță președințială, a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

Sub aspectul cerinței aparenței dreptului, recurenta-pârâtă a susținut că prima instanță a ignorat cadrul normativ invocat.

Recurenta a arătat că în prezent medicamentele Dabrafenibum și Trametinibum sunt incluse în Lista denumirilor comune internaționale (DCI) corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate curative în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (**) 1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și pot fi administrate și în regim de spitalizare de zi.

Combinațiile DCI Dabrafenibum și DCI Trametinibum se pot prescrie în sistemul de asigurări sociale de sănătate în cadrul PNS3-PN Oncologie, pentru pacienții care îndeplinesc condițiile de includere în tratament prevăzut în protocolul terapeutic elaborat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și aprobat prin Ordinul MS/CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 1053/1225/2018 s-a completat și modificat Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui nr. 1301/500/2008

2

, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că s-a introdus în lista de protocoale și protocolul terapeutic pentru prescrierea și monitorizarea tratamentului cu medicamentele Dabrafenibum și Trametinibum.

Recurenta a mai arătat că medicul curant a apreciat faptul că reclamanta nu îndeplinește criteriile de includere în tratament, prevăzute în Ordinul ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1053/1225/2018, pentru acordarea tratamentului cu medicamentele sus-menționate, având în vedere faptul că aceasta a beneficiat anterior de tratamente cu alți inhibitori BRAF.

Deciziile referitoare la recomandarea tratamentelor, monitorizarea evoluției bolilor precum și orice alte informații cu privire la prognosticul bolii (în funcție de efectuarea sau nu a tratamentului) aparțin întotdeauna medicului curant.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită cerința existenței aparenței de drept în favoarea reclamantei.

În continuare, recurenta a arătat că prima instanță nu a avut în vedere că nici cerința neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât nu se poate pronunța asupra obligării instituției pârâte de a acorda și deconta din bugetul FNUASS tratamentul solicitat de reclamantă, pentru care nu există temei legal de decontare.

Nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului solicitat de către reclamantă în mod provizoriu (ca măsură premergătoare operațiunii de decontare), atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție, iar o astfel de analiză presupune un probatoriu complex, care nu poate fi administrat decât în cadrul acțiunii de fond.

Totodată, recurenta a invocat prevederile art. 16 din Constituție și Decizia Curții Constituționale nr. 1578 din 7 decembrie 2011, sens în care, prin intermediul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a stabilit drepturi egale pentru toți asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate, apreciind astfel că nu poate fi aplicat un tratament diferențiat pacienților,

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.3. În motivarea recursului, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a criticat sentința atacată, susținând că prima instanță nu a analizat suficient probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse, astfel încât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

O primă critică se referă la faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției, cu eludarea dispozițiilor legale aplicabile, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (2) și (3) din O.M.S. nr. 861/2014.

Astfel, a arătat că obiectul cererii dedusă judecății privește obligarea pârâtelor la asigurarea tratamentului gratuit cu medicamentele solicitate și nu cu privire la obligarea pârâtelor la introducerea acestui medicament în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate (Lista).

Ca atare, este evident că nu are atribuții (nu poate avea, fiind prohibit de lege) în asigurarea tratamentului unui asigurat, ci, dimpotrivă, are atribuții în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deținătorului autorizației de punere pe piață a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asigurații și tratamentele acordate în funcție de maladia de care suferă.

Pe fond, recurenta-pârâtă a susținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

Astfel, cerința privind existența aparenței de drept în favoarea reclamantei nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu are dreptul în temeiul Legii de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentelor solicitate, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, de vreme ce, în cauză, nu sunt întrunite condițiile legale pentru ca aceasta să poată beneficia de compensare.

Totodată, a arărat că nu este îndeplinită nici condiția neprejudecării fondului, întrucât solicitarea reclamantei cu privire la refuzul pretins nejustificat al Agenției de a deconta terapia reclamantei excede atribuțiilor acestei instituții, iar o astfel de solicitare și analiză reprezintă o prejudecare a fondului.

În concluzie, a solicitat admiterea căii de atac exercitate.

3.4. Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Ministerul Sănătății a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește, prevederile legale reținute nu prezintă relevanță față de obiectul cererii, respectiv obligarea la asigurarea unor medicamente care dacă s-ar afla în Listă s-ar regăsi în cadrul programului național de oncologie, program derulat și finanțat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, doar această instituție administrează FNUASS și are posibilitatea în mod legal să deconteze medicamente din cadrul respectivului program, conform art. 276 lit. d) din Legea nr. 95/2006.

Pe fond, a apreciat că în mod greșit prima instanță a avut în vedere, în ceea ce privește aparența de drept în favoarea reclamantei, faptul că medicamentele solicitate sunt prevăzute în Listă și tratamentul cu aceste medicamente a fost prescris de medicul oncolog, eficiența acestui medicament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată, în raport cu cele susținute de medicul curant, în sensul că nu poate prescrie combinația respectivă de tratament, cum se arată în acțiune.

Or, atenționarea medicului curant este conformă cu cazul de excludere menționat în Ordinul nr. 1053/1225/2018 și nu necesită o analiză a cauzei pe fond.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și, rejudecând cauza, respingerea ca inadmisibilă, a cererii de ordonanță președințială.

3.5 Pârâtul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, în raport cu solicitările reclamantei, prevederile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 reținute se referă la aprobarea listei de medicamente prin hotărâre guvernamentală, iar dispoziția instanței vizează strict îndeplinirea unor măsuri administrative prealabile care cad exclusiv în sarcina Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Ministerului Sănătății, în exercitarea atribuțiilor și competențelor legale ce le revin.

În concluzie, a susținut că Executivul nu are competențe efective în cauză, așa încât nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția netimbrării recursului Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății și Guvernul României, a apărărilor intimatei-reclamante și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanța. Regularitatea promovării căii de atac

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părții obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.

Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Înalta Curte constată că, deși recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în suma de 100 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din rezoluția și dovada primirii procedurii de citare aflate la dosar, recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală, situație în care devin incidente prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Agenției Naționale a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, Ministerului Sănătății și Guvernului României

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităților pârâte, pe calea ordonanței președințiale, fără somație și fără trecerea vreunui termen, să îi asigure medicamentele: Tafinlar (Dabrafenibum) 75mg/cps și Mekinist (Trametinibum) 2mg/CP, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală) sau decontarea acestora pe bază de documente justificative de achiziție, în maximum trei zile de la adresarea cererii de decont.

Curtea de Apel Constanța a admis cererea reclamantei, formulată pe calea ordonanței președințiale, până la soluționarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al aceleiași instanțe.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.2.1. În ceea ce privește criticile privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, instanța de control judiciar constată că acestea nu pot fi primite.

Potrivit prevederilor art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, se eliberează de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, temei reținut în mod corect de prima instanță și suficient pentru a conferi legitimare procesuală recurenților, în raport cu prevederile art. 36 din C. proc. civ. care definește calitatea procesuală.

Totodată, sunt relevante dispozițiile art. 251 din Legea nr. 95/2006, în conformitate cu care Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar și prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010.

Se reține că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile din Legea nr. 95/2006, aceste autorități publice sunt implicate în procesul de elaborare a listei referitoare la medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar Guvernul României se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a acestor autorități este pe deplin justificată.

Altfel spus, în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind împărțită între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care adoptă hotărârea de aprobare a listei. Pe baza listei aprobate, structurilor Casei le revine competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective.

Totodată, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată:

"Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate."

În temeiul art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, "(2) Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale este autoritatea națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentului ordin, și propune Ministerului Sănătății Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.

(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin."

Având în vedere dispozițiile legale menționate, se constată că în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate, procedură care presupune mai multe etape, de la stabilirea listelor de medicamente cu indicațiile corespunzătoare și a protocoalelor terapeutice, la decontarea efectivă, sunt implicate toate instituțiile pârâte, astfel încât acestea au calitate procesuală pasivă în cauza de față, în care nu se analizează pe fond obligațiile pârâților, ci se stabilește doar o aparență de drept în favoarea reclamantei.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat ca solicitarea intimatei-reclamante să fie analizată în contradictoriu cu acești pârâți, câtă vreme se face referire la o culpă a acestora în tergiversarea procedurilor de aprobare, întârzierea punând-o pe reclamantă în situația de a uza de calea ordonanței președințiale pentru a putea obține medicamentul necesar tratamentului bolii de care suferă, așa încât celelalte critici formulate nu au relevanță în stabilirea calității procesuale.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate criticile formulate, prima instanță reținând în mod corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanței președințiale,

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt ".

Textul de lege menționat reglementează trei condiții cumulative pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.

Referitor la prima condiție, reprezentată de urgență, se constată că este pe deplin dovedită, având în vedere înscrisurile medicale pe care intimata-reclamantă le-a depus la dosar, din care rezultă boala de care suferă, fiind vorba despre o afecțiune gravă, de natură a-i pune în pericol viața în lipsa tratamentului prescris de medicul oncolog, conform prescripției medicale eliberate la 25.04.2019, și ținând cont de prețul ridicat al medicamentelor solicitate orice întârziere poate conduce la consecințe grave în evoluția maladiei.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata-reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață, drept garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și de art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Cât privește evaluarea situației concrete a reclamantei, respectiv încadrarea acesteia în cazul de excludere invocate de pârâte, prin raportare la un tratament anterior cu aceleași medicamente și la evoluția afecțiunii medicale, aceasta nu poate fi verificată pe calea ordonanței președințiale, urmând a fi stabilită în cadrul analizei pricinii pe fond.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere faptul că medicamentele solicitate sunt prevăzute în lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog, eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată.

Condiția de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, presupune o examinare a existenței dreptului și a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparență de legalitate și temeinicie, condiție îndeplinită în cauză.

În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanța poate analiza doar aparența dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranșeze fondul raportului litigios.

În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâților la asigurarea accesului acesteia la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, se constată că aparența de drept este în favoarea intimatei-reclamante și este de natură a justifica demersul acesteia pentru obținerea medicamentelor în mod provizoriu, în regim de compensare.

Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat prin Constituție, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 34 din Constituția României, "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 22 din Constituția României, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitat doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică de asemenea și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege, garanțiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective și reale.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că în cauză nu poate fi vorba despre un tratament preferențial acordat unui cetățean în defavoarea altui cetățean, cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii, fără discriminări și fără privilegii, respectiv drepturi egale pentru toți asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate, ci despre îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO.

În fine, în ceea ce privește condiția caracterului vremelnic al măsurii, deși aceasta nu este criticată, Înalta Curte constată, de asemenea, că în mod corect s-a apreciat că este îndeplinită, măsura fiind dispusă de prima instanță până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Constanța, având astfel caracter provizoriu, deci temporar.

Așadar, nu este vizată o măsură cu caracter definitiv, ci o măsură provizorie care urmează să producă efecte până la analizarea definitivă a fondului cauzei, în care se solicită includerea în listă a medicamentelor respective și finalizarea procedurilor de autorizare și nu presupune un probatoriu complex așa cum susțin recurenții.

Totodată, se reține că, prin sentința nr. 198 din 16 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate, ca nefondate.

Prin aceeași sentință, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâții să asigure acordul pe bază de prescripție medicală cu compensare 100% fără contribuție personală a următoarelor medicamente: Tafinlar (Dabrafenib) 75 mg/cps și Mekinist(Trametinibum) 2 mg/cps.

Așa fiind, această sentință conferă consistență concluziei că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, aparența de drept fiind consolidată.

Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, ca netimbrat.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății și Guvernul României, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de Casa de Asigurări de Sănătate Constanța împotriva sentinței civile nr. 107 din 8 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursurile formulate de Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale și Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2019.