Decizia nr. 5181/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 120/2025 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la data de 3 aprilie 2025, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 120 din 10 aprilie 2025, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Sănătății ca neîntemeiate; (ii) a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei CNAS invocată de aceasta prin întâmpinare ca neîntemeiată; (iii) a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; (iv) a obligat pârâții să asigure reclamantului medicamentul Sotorasib (denumire comercială Lumykras), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 120 din 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, iar în rejudecare respingerea cererii de ordonanță președințială față de Guvernul României ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă și, implicit, fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Precizând că își menține integral apărările de la fond, recurentul-pârât consideră că, în mod nelegal, instanța a admis acțiunea față de Guvernul României obligând această autoritate la asigurarea către reclamant a medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras) eliberat pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. În motivarea recursului, pârâtul susține că nu are capacitate juridică civilă și, prin urmare, nici calitate procesuală pasivă, raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ.. Guvernul României nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, în litigiile de drept civilă, ci doar în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă acte administrative emise de această autoritate, conform art. 102 și art. 108 din Constituție și dispozițiilor Codului administrativ.

Prin urmare, acest organ colegial, care funcționează pe principiul coordonării și subordonării, nu are capacitate juridică civilă, dar nici capacitate de drept administrativ, nefiind contestate acte emise de această autoritate. Solicită recurentul-pârât a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006, precum și împrejurarea că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispunând de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune.

În consecință, recurentul-pârât apreciază că Guvernul României, fiind o autoritate lipsită de capacitate juridică, nu poate asigura plata tratamentului solicitat de reclamant și, ca atare, nu poate figura ca parte a litigiului dedus judecății, neavând calitate procesuală pasivă, iar o eventuală soluție de admitere a acțiunii față de Guvernul României este imposibil de valorificat. Consideră că este nelegală și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea trebuind să facă dovada realității, necesității și caracterului rezonabil al cuantumului acestor cheltuieli, iar pe de altă parte, nu se poate reține culpa procesuală a pârâților.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 120 din 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, arată că și în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute de C. proc. civ., respectiv capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acționa și afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății. Această particularitate rezultă din faptul că dreptul administrativ operează cu noțiunile de "capacitate de drept public" și "capacitate administrativă" care au conținut diferit față de "capacitatea juridică civilă". În acțiunea de contencios administrativ, capacitatea procesuală pasivă aparține, în primul rând, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii, autorității publice care a admis actul atacat, conform art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, Legea nr. 554/2004 reglementează și acțiunea formulată împotriva autorității/instituției publice care a refuzat nejustificat să soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal. Redând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h), art. 8 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât susține că, în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În speța dedusă judecății, obiectul cererii de ordonanță președințială constă în solicitarea reclamantului ca pârâții să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Sotorasib (denumire comercială Lumykras), până la soluținarea definitivă a dosarului care vizează fondul cauzei, având ca obiect solicitarea reclamantului ca acest medicament să fie inclus în lista medicamentelor compensate. Or, a asigura, potrivit înțelesului comun al termenului, înseamnă a oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru, a face ca înfăptuirea să fie sigură.

Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, obiectul cererii de ordonanță președințială excedează obiectul acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Deși prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008 reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale, totuși dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 nu prevăd dreptul absolut al asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, acest drept fiind condiționat de existența unei prescripții medicale, contravaloarea lor fiind suportată numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., recurentul-pârât susține că sentința instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, un prim aspect în acest sens fiind dat de încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) din C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022. Astfel, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de fiecare dintre pârâți, reținând că toți au calitate procesuală întrucât sunt implicați în procesul de elaborare al listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, susține pârâtul, obiectul cererii de ordonanță președințială este acela de a asigura reclamantului tratamentul cu medicamentul solicitat, în regim de compensare 100%, până la soluționarea fondului cauzei, iar nu obligarea pârâților la includerea lor în listă.

Arată că Ministerul Sănătății nu poate să efectueze plăți din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, iar medicamentul solicitat de reclamant prin acțiune nu este inclus în niciuna dintre categoriile prevăzute de art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, astfel că suportarea contravalorii lui s-ar realiza cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Totodată, susține că instanța de fond nu a avut în vedere, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, modificările aduse Legii nr. 95/2006 prin dispozițiile O.G. nr. 37/2022, respectiv introducerea art. 243 1 și 243 2 , ceea ce demonstrează o gravă încălcare a art. 32 lit. b) din C. proc.

civ. Contrar aspectelor reținute de instanța de fond, arată recurentul-pârât că Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a medicamentului sau de elaborare a Listei medicamentelor compensate, decizia de includere sau neincludere în Listă aparținând ANMDM, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014 și, de asemenea, Ministerul Sănătății nu are nici atribuții de gestionare a FNUASS. Recurentul-pârât susține și că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea prevederilor 1443 din C. civ.. Astfel, instanța a respins excepia inadmisibilității cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare în sarcina pârâților, reținând faptul că procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind astfel, partajată între pârâții chemați în judecată.

Or, în condițiile în care a dispus obligarea tuturor pârâților să asigure reclamantului medicamentul solicitat, rezultă fără echivoc că instanța a reținut existența unei solidarități pasive între pârâți, contrar dispozițiilor art. 1443 din C. civ. și propriei motivări a soluției de respingere a acestei excepții. Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, care stabilește atribuțiile CNAS în domeniul programelor de sănătate. Invocă prevederile art. 11 lit. a) și art. 16 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 423/2022, care stabilesc competența CNAS de a asigura finanțarea programelor naționale de sănătate curative, concluzionând că Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%.

Mai arată că asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărârea a Guvernului, numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, condiții neîndeplinite de medicamentul în discuție la acest moment. Referitor la criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că în speță nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, din perspectiva aparenței de drept.

În primul rând, susține că reclamantul nu a solicitat, în condițiile art. 997 din C. proc. civ., ca instanța de contencios administrativ să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul pârâților de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului enunțat în petitul acțiunii, dar solicitarea reclamantului reprezintă o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond (în acest sens, a invocat hotărârea civilă nr. 157/2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași într-o cauză similară).

În al doilea rând, solicită să se observe că instanța de fond a reținut în mod corect lipsa cadrului legal necesar admiterii cererii reclamantului, dar a reținut greșit că în favoarea reclamantului există o aparență de drept și a admis în mod nejustificat cererea, pentru motive străine de natura pricinii, respectiv prin raportare la atribuțiile pârâților în procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează. Obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare totală, deci decontarea de către pârâți, iar nu obligarea pârâților la includerea sa în Listă, astfel că lipsa indicației terapeutice și inexistența protocoalelor terapeutice aprobate pentru afecțiunea de care suferă reclamantul conduc spre soluția de respingere a cererii.

Recurentul-pârât invocă prevederile art. 243 1 și art. 243 2 din Legea nr. 95/2006, arătând că reclamantul nu are dreptul la compensarea tratamentului câtă vreme medicamentul nu figurează în Lista aprobată de H.G. nr. 720/2008 și nu are protocol terapeutic autorizat și învederează că ministerul are competența de a actualiza această Listă doar după parcurgerea etapelor de evaluare a medicamentelor pentru care DAPP au formulat solicitări în acest sens. Față de acest aspect, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 4 din OMS/CNAS nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Listă. Apreciază și că în speță nu poate fi avută în vedere jurisprudența CEDO invocată de parte și avută în vedere de prima instanță, cauza Panaitescu contra României, situația de fapt fiind diferită de cea proprie cauzei deduse judecății.

3.3. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 120 din 10 aprilie 2025 a Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale. Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu are legitimare procesuală pasivă în cauză, în raport de atribuțiile sale legale, prevăzute de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, arătând că nu are nicio atribuție în ceea ce privește extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G.

nr. 720/2008, nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale și medicamente ori DAPP, nu a stabilit niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul și nu are competența de a efectua plata către asigurați a sumelor reprezentând contravaloarea medicamentelor. Arată că CNAS nu are competența și nici temeiul legal de a deconta contravaloarea medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras) către reclamant, acesta neputând fi prescris pacienților diagnosticați cu "cancer pulmonar fără celul mici (NSCLC)", fiind inclus în Lista medicamentelor compensate aprobate prin H.G. nr. 720/2008, dar pentru alte afecțiuni. Invocă dispozițiile art. 3 din Anexa 1 la Ordinul nr. 861/2014, precum și prevederile art. 241-243 din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate și completate prin O.G.

nr. 37/2022, arătând că CNAS intervine în ultima etapă a procedurii de introducere în listă a medicamentului, având competența: de a încheia cu deținătorii autorizației de punere pe piață, după negocieri, contractele cost-volum/cost-volum-rezultat, doar pentru cazul în care ANMDM a emis o decizie de includere condiționată în Listă; de a deconta medicamentul în situația în care acesta a fost inclus în Listă, iar indicațiile terapeutice sunt prevăzute în protocolul terapeutic aprobat conform Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021. Față de aceste aspecte, apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere temeiurile de drept incidente, din care rezultă fără echivoc că în cauza de față CNAS nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă CNAS susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. pentru admiterea ordonanței președințiale. Consideră că reclamantul nu justifică aparența dreptului în favoarea sa, în raport de dispozițiile art. 241, art. 230 alin. (2) lit. d) și art. 242 6 din Legea nr. 95/2006, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 206/2015, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 16 lit. g) din Legea nr. 95/2006 și art. 10 pct. 1 și art. 2 din Anexa 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 398/2013 privind înființarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătății.

Acesta nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras), câtă vreme indicația terapeutică de care suferă nu se regăsește printre indicațiile terapeutice pentru care medicamentul este rambursat. Apreciază și că solicitarea reclamantului reprezintă o prejudecare a dosarului de fond în care reclamantul a solicitat obligarea pârâților la includerea medicamentului în Lista medicamentelor compensate.

Arată că medicamentul Sotorasib (denumire comercială Lumykras) a fost autorizat pentru punere pe piață prin procedura centralizată de către Agenția Europeană a Medicamentului, pentru "tratamentul adulților cu cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC), când cancerul este avansat și celulele sale au o modificare genetică specifică". Deținătorul autorizației de punere pe piață a solicitat ANMDM evaluarea medicamentului pentru această afecțiune, în vederea includerii în Lista aprobată prin H.G.

nr. 720/2008, iar prin Decizia nr. 640/27.04.2023, ANMDM a decis includerea medicamentului în lista medicamentelor compensate pentru indicația "Lumykras administrat în monoterapie este indicat pentru tratamentul pacienților adulți cu cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) avansat care prezintă mutația KRAS G12C și a căror boală a progresat după cel puțin o linie anterioară de terapie sistemică". Ulterior, în condițiile Ordinului ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 735/976/2018, s-a început procesul de negociere pentru încheierea contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, însă, la data de 26.04.2024 Comisia de negociere a emis decizia de neîncepere a procesului de negociere, având în vedere că, la data emiterii deciziei, propunerea nu se încadra în limita sumei rămase disponibilă la data de 15.04.2024, potrivit art. 2 alin. (8) lit. i) din ordinul amintit.

Precizează că, în anul 2024, suma prevăzută în legea bugetului de stat aferentă acestui an, până la care CNAS a fost autorizată să negocieze și să încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat a fost insuficientă pentru inițierea unor noi procese de negociere, urmând ca aceste negocieri să fie reluate în anul 2025, în limitele sumelor bugetate și în ordinea criteriilor de prioritizare. Astfel fiind, arată recurenta-pârâtă că medicamentul Sotorasib (denumire comercială Lumykras) va putea fi prescris și rambursat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru indicația terapeutică de care suferă reclamantul, numai după parcurgerea tuturor etapelor legale de negociere cu DAPP și elaborarea protocolului terapeutic de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.

În consecință, apreciază că nu există o aparență a dreptului reclamantului la asigurarea tratamentului cu medicamentul Sotorasib (denumire comercială Lumykras) pentru afecțiunea de care suferă, neputându-se reține un refuz nejustificat al autorităților pârâte de a acorda tratamentul solicitat în regim de compensare 100%. Mai arată că Directiva nr. 89/105/CEE nu recunoaște dreptul pacienților de a solicita autorităților publice de resort includerea unui sau a unor medicamente pe lista celor compensate, nici emiterea unei decizii de includere în listă, acest drept fiind prevăzut strict în favoarea deținătorului autorizației de punere pe piață. Directiva amintită dă posibilitatea statelor să includă sau să nu includă în listă anumite medicamente, însă doar la cererea expresă a DAPP, pacienții neintrând în sfera de aplicare a Directivei.

De asemenea, recurenta-pârâtă subliniază că medicul prescrie o schemă de tratament a unui medicament pe care o apreciază necesară cu privire la situația medicală a pacientului, dar nu cu consecința decontării obligatorii din bugetul FNUASS a medicamentului respectiv, dacă acesta nu este autorizat, evaluat, prescris și administrat potrivit legii. Medicul poate prescrie în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate numai medicamentele ce pot fi acordate și suportate din FNUASS potrivit art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

Recurenta-pârâtă invocă și dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și art. 34 din Constituția României, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 1578 din 7 decembrie 2011, susținând că dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt întru totul respectate și aplicate, fără nicio discriminare între asigurați, deoarece rațiunea juridică a actului normativ este de a ocroti sănătatea tuturor cetățenilor, în mod egal și nu de a acorda tratament preferențial unui cetățean în defavoarea altui cetățean. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a utiliza creditele bugetare în limita destinațiilor special aprobate, iar bugetul FNUASS are o destinație specială, precisă și limitată, orice grevare suplimentară având consecințe negative în privința gestionării veniturilor ce îl compun.

4. Apărările formulate în cauză În dosarul instanței de recurs nu s-au depus întâmpinări față de recursurile principale declarate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile principale declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.]. Raportat la acest text normativ, Înalta Curte reține că, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății a dezvoltat critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se neîndeplinirea în speță a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 și urm. C. proc. civ. pentru admiterea ordonanței președințiale, nefiind prezentate argumente din care să rezulte încălcarea regulilor de procedură ori nemotivarea hotărârii atacate sau existența unor motive contradictorii/străine de natura cauzei Se mai constată că recurentul-pârât Guvernul României a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă nu a prezentat nicio critică care să se încadreze în acest caz de casare, ci doar critici vizând calitatea sa procesuală pasivă în cauză, care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Este de observat și că acest recurent nu a formulat decât critici vizând calitatea sa procesuală pasivă, iar nu și critici vizând fondul cauzei, respectiv condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale. În concluzie, având în vedere similaritatea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc.

civ. II.1. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății din perspectiva nelegalității stabilirii unei răspunderi solidare în sarcina pârâților. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut, în esență, că atât timp cât autoritățile pârâte în cauză au atribuții diferite, atunci nu pot fi obligate în solidar la o prestație comună, conform art. 1443 C. civ., ci la prestații diferite. Or, argumentele recurentului-pârât nu se referă la un aspect de inadmisibilitate a acțiunii. Pentru a constata existența acestui fine de neprimire, este necesar a se invoca și demonstra lipsa uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, astfel cum sunt prevăzute de art. 32 din C. proc.

civ. sau de legile speciale incidente. Chestiunea vizând calitatea de subiect pasiv obligat în cadrul raportului dedus judecății, inclusiv din perspectiva existenței sau nu a unei răspunderi solidare cu ceilalți pârâți, reprezintă o problemă ce ține de calitatea procesuală (urmând a fi tratat în cele ce urmează). În consecință, cum recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu a înfățișat niciun motiv de inadmisibilitate propriu-zisă a acțiunii, se impune menținerea soluției date de instanța de fond. II.2. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În prezenta cauză, obiectul cererii de ordonanță președințială privește obligarea autorităților pârâte la asigurarea către reclamant a tratamentului cu medicamentul medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras), în regim de compensare integrală, până la judecarea în fond a cererii vizând includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate. Cadrul procesual al prezentei cereri de luare a unei măsuri vremelnice este același cu cel al cauzei de fond, reclamantul chemând în judecată autoritățile pârâte cu competență legală în elaborarea listei medicamentelor compensate.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății, ANMDM și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006. Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența recurentei-pârâte CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. Însă, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății, stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale. Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.

(...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz". Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Argumentele referitoare la inexistența unui cadru normativ care să permită reclamantului decontarea din FNUASS a tratamentului cu medicamentul în discuție, respectiv la incidența dispozițiilor O.G. nr. 37/2022 și Legii nr. 500/2002 care nu permit efectuarea de plăți de către Ministerul Sănătății decât în condițiile strict prevăzute de Legea nr. 95/2006 vizează fondul cauzei, neavând relevanță în privința calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamantul solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras), pentru afecțiunea "cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC)". Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament neinclus în lista medicamentelor compensate (respectiv care are decizie de includere condiționată în listă, emisă de ANMDM, dar pentru care nu s-a finalizat procedura, nefiind încheiat contractul cost/volum cu deținătorul autorizației de punere pe piață) vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente) nu pot avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse a calității procesuale pasive a Guvernului României, acesta fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă.

Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, CNAS și Guvernul României cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ. II.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006. În esență, pârâții au criticat sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a costului tratamentului cu medicamentul medicamentului Sotorasib (denumire comercială Lumykras), pentru afecțiunea "cancer pulmonar fărăr celule mici (NSCLC)". Conform susținerilor recurentei-pârâte CNAS, prin Decizia nr. 640/27.04.2023, ANMDM a decis includerea condiționată a medicamentului în lista medicamentelor compensate pentru indicația "Lumykras administrat în monoterapie este indicat pentru tratamentul pacienților adulți cu cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) avansat care prezintă mutația KRAS G12C și a căror boală a progresat după cel puțin o linie anterioară de terapie sistemică", însă, deși s-a început procesul de negociere pentru încheierea contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, acesta nu a pututa fi finalizat din lipsa fondurilor bugetare alocate în acest sens în anul 2024. Ca atare, Înalta Curte constată că, deși aflată într-un stadiu avansat, procedura de includere a medicamentului în Listă prin extinderea indicațiilor terapeutice nu a fost finalizată, astfel încât reclamantul nu poate beneficia de compensarea integrală a tratamentului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței. În speță, Înalta Curte constată că reclamantul a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune tratamentul cu acest medicament, conform indicațiilor medicului specialist dr. B. dispuse prin raportul medical din 14.03.2025, însă costul lui este unul semnificativ.

Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de reclamant urmează a fi examinate în cadrul acțiunii de fond, unde vor fi avute în vedere și apărările pârâților referitoare la inexistența unui cadru legal care să permită decontarea integrală a acestui tratament. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamente nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații la Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatului-reclamant, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia. Așadar, drepturile care s-ar păgubi prin întârziere, la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc.

civ., sunt dreptul la viață și dreptul la ocrotirea sănătății, drepturi garantate de art. 22 alin. (1), art. 34 din Constituția României și de art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, art. 22 alin. (1) din Constituția României stabilește că "Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate", iar art. 34 dispune că "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii". De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege". În acest context, instanța de recurs constată că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist s-ar leza dreptul intimatului-reclamant la sănătate și implicit la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

Față de toate aceste aspecte, instanța de control judiciară consideră că în mod corect judecătorul fondului a admis cererea de ordonanță președințială, câtă vreme medicamentul solicitat este aprobat pentru utilizare la nivel european, pentru indicația terapeutică de care suferă reclamantul, de Agenția Europeană a Medicamentului, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantului de medicul specialist (eficiența unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanța de judecată). Nu în ultimul rând, după cum s-a arătat deja anterior, autoritatea internă competentă - ANMDMR - a evaluat medicamentul în discuție și a conchis în sensul includerii sale condiționate în Lista amintită, impedimente legate de asigurarea fondurilor publice necesare întârziind finalizarea procedurilor administrative în vederea acordării sale compensate către beneficiari.

Or, o neacordare provizorie a acestuia, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), ar genera o lezare a dreptului la sănătate, astfel cum acesta derivă din dreptul la viață, fiind în discuție și îndeplinirea obligației de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, ce incumbă Statului Român prin autoritățile cu competențe într-o astfel de materie (pârâții), obligație la care face referire și jurisprudența CEDO. Este de observat că măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Din această perspectivă, nu pot fi primite nici argumentele referitoare la încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 37/2022 (prin care au fost modificate dispozițiile Legii nr. 95/2006) atât timp cât măsura dispusă are caracter provizoriu și urmărește prezervarea unei situații de fapt, în absența căreia ar exista un risc real de afectare a dreptului la viață și sănătate.

Recurenții-pârâți au mai susținut a nu fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție. Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantului asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

Înalta Curte reține că, în cadrul prezentului litigiu, instanța de contencios administrativ nu are de cercetat fondul dreptului disputat de părți (includerea în lista medicamentelor compensate cu consecința dreptului reclamantului la decontarea gratuită, în regim de compensare 100% a tratamentului solicitat), acesta urmând a fi stabilit în cadrul litigiului ce face obiectul dosarului de fond, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. Măsura solicitată de reclamant are caracter provizoriu, fiind limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților-pârâți referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 C. proc.

civ. Vor fi respinse, ca neîntemeiate, și criticile recurentului-pârât Guvernul României privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte reținând că, prin sentința recurată, instanța de fond nu a obligat pârâții la plata vreunei sume către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 120 din 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.