Decizia nr. 5180/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 266/2025 a Curții de Apel București

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2025, reclamantul A., prin reprezentanții legali- B. și A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), Guvernul României, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, a solicitat instanței să dispună, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâților să pună la dispoziție sumele necesare și să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuție personală) medicamentul Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo) până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond depusă pe rolul Curții de Apel București.

1.2. Prin sentința civilă nr. 266 din 27 februarie 2025, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.3.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 25 martie 2025. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 121 din 1 aprilie 2025, Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Guvernul României, lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, precum și excepția inadmisibilității invocate de pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României; (ii) a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A. - prin reprezentanți legali B. și A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor; (iii) a obligat pârâții să asigure reclamanților, fără somație și fără trecerea unui termen, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel București.

3. Calea de atac exercitate în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 121 din 1 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate, iar în rejudecare respingerea cererii de ordonanță președințială față de Guvernul României ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă și, implicit, fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Precizând că își menține integral apărările de la fond, recurentul-pârât consideră că, în mod nelegal, instanța a admis acțiunea față de Guvernul României obligând această autoritate la asigurarea către reclamant a medicamentului Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo) eliberat pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. În motivarea recursului, pârâtul susține că nu are capacitate juridică civilă și, prin urmare, nici calitate procesuală pasivă, raportat la dispozițiile art. 32 alin. (1) din C. proc. civ.. Guvernul României nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, în litigiile de drept civilă, ci doar în litigiile de contencios administrativ, atunci când se contestă acte administrative emise de această autoritate, conform art. 102 și art. 108 din Constituție și dispozițiilor Codului administrativ.

Prin urmare, acest organ colegial, care funcționează pe principiul coordonării și subordonării, nu are capacitate juridică civilă, dar nici capacitate de drept administrativ, nefiind contestate acte emise de această autoritate. Solicită recurentul-pârât a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006, precum și împrejurarea că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispunând de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune.

În consecință, recurentul-pârât apreciază că Guvernul României, fiind o autoritate lipsită de capacitate juridică, nu poate asigura plata tratamentului solicitat de reclamant și, ca atare, nu poate figura ca parte a litigiului dedus judecății, neavând calitate procesuală pasivă, iar o eventuală soluție de admitere a acțiunii față de Guvernul României este imposibil de valorificat. 3.2. Împotriva sentinței civile nr. 121 din 1 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, arată că și în procedura contenciosului administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute de C. proc. civ., respectiv capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acționa și afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecății.

Această particularitate rezultă din faptul că dreptul administrativ operează cu noțiunile de "capacitate de drept public" și "capacitate administrativă" care au conținut diferit față de "capacitatea juridică civilă". În acțiunea de contencios administrativ, capacitatea procesuală pasivă aparține, în primul rând, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, potrivit legii, autorității publice care a admis actul atacat, conform art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, Legea nr. 554/2004 reglementează și acțiunea formulată împotriva autorității/instituției publice care a refuzat nejustificat să soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal.

Redând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h), art. 8 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât susține că, în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă. În speța dedusă judecății, obiectul cererii de ordonanță președințială constă în solicitarea reclamantului ca pârâții să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), până la soluținarea definitivă a dosarului care vizează fondul cauzei, având ca obiect solicitarea reclamantului ca acest medicament să fie inclus în lista medicamentelor compensate.

Or, a asigura, potrivit înțelesului comun al termenului înseamnă a oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru, a face ca înfăptuirea să fie sigură. Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, obiectul cererii de ordonanță președințială excedează obiectul acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Deși prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008 reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale, totuși dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 nu prevăd dreptul absolut al asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, acest drept fiind condiționat de existența unei prescripții medicale, contravaloarea lor fiind suportată numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ., recurentul-pârât susține că sentința instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, un prim aspect în acest sens fiind dat de încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) din C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022. Astfel, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de fiecare dintre pârâți, reținând că toți au calitate procesuală întrucât sunt implicați în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Or, susține pârâtul că, potrivit legislației în vigoare, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, din care se suportă costul tratamentelor, iar obiectul cererii de ordonanță președințială este acela de a asigura reclamantului tratamentul cu medicamentul solicitat, în regim de compensare 100%, până la soluționarea fondului cauzei, astfel încât calitatea procesuală a Ministerului Sănătății trebuie analizată prin raportare la obiectul cauzei. Învederează recurentul-pârât că prima instanță nu a ținut cont, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, de prevederile O.G. nr. 37/2022, prin care a fost completat art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016.

Ministerul Sănătății nu poate să efectueze plăți din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de acest text de lege, iar medicamentul solicitat de reclamant prin acțiune nu este inclus în niciuna dintre categoriile prevăzute de art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, astfel că suportarea contravalorii lui s-ar realiza cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Contrar aspectelor reținute de instanța de fond, arată recurentul-pârât că Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a medicamentului sau de elaborare a Listei medicamentelor compensate, decizia de includere sau neincludere în Listă aparținând ANMDM, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014 și, de asemenea, Ministerul Sănătății nu are nici atribuții de gestionare a FNUASS.

Recurentul-pârât susține și că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea prevederilor 1443 din C. civ.. Astfel, instanța a respins excepția inadmisibilității cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare în sarcina pârâților, reținând faptul că procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind astfel, partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, pe baza avizului ANMDMR, respectiv Guvernul României. Or, în condițiile în care a dispus obligarea tuturor pârâților să asigure reclamantei medicamentul solicitat, rezultă fără echivoc că instanța a reținut existența unei solidarități pasive între pârâți, contrar dispozițiilor art. 1443 din C. civ.

și propriei motivări a soluției de respingere a acestei excepții. Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, care stabilește atribuțiile CNAS în domeniul programelor de sănătate. Invocă prevederile art. 11 lit. a) și art. 16 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 423/2022, care stabilesc competența CNAS de a asigura finanțarea programelor naționale de sănătate curative, concluzionând că Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%.

Mai arată că asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărârea a Guvernului, numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, condiții neîndeplinite de medicamentul în discuție la acest moment. Referitor la criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât susține că în speță nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, din perspectiva aparenței de drept.

În primul rând, susține că reclamantul nu a solicitat, în condițiile art. 997 din C. proc. civ., ca instanța de contencios administrativ să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul pârâților de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului enunțat în petitul acțiunii, dar solicitarea reclamantului reprezintă o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond (în acest sens, a invocat hotărârea civilă nr. 157/2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași într-o cauză similară).

De asemenea, în opinia sa, în mod greșit instanța a apreciat că, în esență, litigiul vizează recunoașterea/protejarea dreptului la viață a reclamantei, în condițiile în care asigurarea medicamentului nu se poate face decât prin decontarea contravalorii acestuia, iar decontarea medicamentelor nu se poate realiza pentru boli ce nu se regăsesc în indicațiile terapeutice ale medicamentului și pentru care acesta nu a fost autorizat a fi pus pe piață, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 1 , art. 242 alin. (1 1 ) și (1 2 ) din Legea nr. 95/2006. Susține că prescrierea unui medicament de către un medic nu garantează eficiența acestui medicament, cu atât mai mult cu cât medicamentul nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantei.

Prescrierea medicamentului în aceste condiții se face pe riscul medicilor și pacienților, care își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor terapeutice aprobate la nivel național de ANMDMR și la nivel European de Agenția Europeană a Medicamentului, cu toate consecințele legale care decurg din acest fapt, inclusiv în ceea ce privește decontarea contrivalorii acestuia. Pentru medicamentele "off-label" nu există studii clinice aprobate care să confere siguranța administrării pentru alte indicații terapeutice decât cele din Rezumatul caracteristicilor produsului (RCP) sau din protocolul terapeutic aprobat, protocol terapeutic care coincide cu indicațiile terapeutice din RCP.

Instanța nu poate suplini pe cale judiciară lipsa studiilor clinice relevante avute în vedere atunci când deținătorul autorizației de punere pe piață a unui medicament se adresează ANMDMR pentru evaluarea medicamentului în vederea includerii în listă sau în vederea extinderii indicațiilor terapeutice. Față de acest aspect, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 4 din OMS/CNAS nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Listă. Totodată, trimiterea la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează, în condițiile în care obiectul prezentei cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului de a i se asigura (deci deconta) medicamentul Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), reprezintă o eroare de interpretare a cadrului legislativ în vigoare la acest moment, aplicabil cauzei.

Astfel, deși reține faptul că medicamentul este prescris de medicul specialist, dar neinclus în Lista medicamentelor compensate, instanța admite cererea de ordonanță președințială. Or, arată recurentul-pârât în continuare, constatarea expresă a inexistenței dreptului reclamantului de a beneficia de decontare pentru medicamentul solicitat ar fi impus, ca o consecință directă, constatarea neîndeplinirii condiției aparenței dreptului acestuia și respingerea cererii, nu motiv de admitere a acesteia. Faptul că lista poate fi modificată oricând, potrivit legii, nu prezintă nicio relevanță pentru cauza dedusă judecății, întrucât instanța a fost învestită și chemată să soluționeze cererea reclamantei privind asigurarea medicamentului Vosoritidum, iar nu obligarea pârâților la introducerea sa în Listă, aspect care, astfel cum a reținut și instanța, face obiectul dosarului de fond, înregistrat cu nr. x/2025 și aflat în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel București.

Totodată, conform dispozițiilor Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a tratamentului cu medicamentele care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Inițierea și continuarea tratamentului specific unei afecțiuni de către medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate se realizează cu respectarea prevederilor fiecărui protocol terapeutic, iar în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) este autoritatea competentă ce implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista.

Recurentul-pârât precizează că, urmare a evaluării medicamentului cu DCI Vosoritidum (Voxzogo) pentru indicația terapeutică "tratamentul acondroplaziei la pacienți cu vârsta de cel puțin 2 ani, ale căror epifize nu sunt închise, diagnosticul de acondroplazie trebuie confirmat prin testare genetică corespunzătoare", Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a emis Decizia nr. 210/27.02.2023 de includere condiționată în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Deținătorul de APP (Autorizație de Punere pe Piață) și-a exprimat disponibilitatea pentru începerea procesului de renegociere a unui contract cost-volum, în data de 14.03.2023, pentru această indicație și s-a finalizat în luna septembrie 2023, prin emiterea de către Comisia de negociere a deciziei de neîncepere a procesului de negociere. Învederează recurentul-pârât că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, accesul pacienților la aceste medicamente ce au decizie de includere condiționată în Listă va fi posibil prin intermediul contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat ce vor fi încheiate între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și/sau Ministerului Sănătății.

Acest tip de contracte asigură un bun control al cheltuielilor pentru medicamente astfel încât autoritatea publică să poată asigura tratament specific pentru cât mai mulți pacienți. Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor și, în cazul pentru care s-a emis decizie de includere condiționată în Listă, după încheierea unui contract cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.

Prin urmare, existenta deciziei de includere condiționată a medicamentului DCI Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo) în lista de medicamente prevăzută la art. 242 din Legea nr. 95/2006 nu presupune obligativitatea încheierii contractului cost-volum/cost-volum-rezultat iar, în cazul neîncheierii acestuia, medicamentul nu va fi inclus în lista de medicamente aprobată potrivit legii prin hotărâre a Guvernului și nu va putea fi eliberat în regim de compensare 100% (fără contribuție personală).

Susține recurentul-pârât că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că soluționarea prezentei cauze prin raportare la procedura de includere în Listă a medicamentului Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), depășește limitele învestirii instanței, aceasta fiind chemată strict pentru a se pronunța asupra dreptului reclamantului de a beneficia de acest medicament în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci de decontarea acestuia, iar afecțiunea de care suferă reclamantul și pentru care a solicitat tratamentul cu Vosoritidum, nu se regăsește în Protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul menționat.

Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantului există aparența dreptului și a admis cererea, aplicând cauzei o ipoteză străină de natura acesteia, respectiv atribuțiile pârâților în procesul de introducere/extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei care vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentului, demers cu privire la care reclamanta, conform propriilor concluzii ale instanței de fond, nu are dreptul.

Subliniază că obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestora de către pârâți, nu obligarea pârâților la includerea lor în Listă, iar apărările pârâtului au fost tocmai în sensul că medicamentul solicitat nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantului, neavând nicio relevanță faptul că Lista poate fi oricând modificată și acest medicament ar putea fi inclus în cadrul acesteia la un moment dat. Tocmai lipsa indicației terapeutice și inexistența protocoalelor terapeutice aprobate pentru această afecțiune au fost criteriile invocate de către Minister în susținerea solicitării de respingere a cererii, întrucât administrarea medicamentului în aceste condiții poate fi riscantă pentru reclamant și îi poate chiar agrava starea de sănătate.

Pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, ar fi trebuit ca instanța să verifice cu prioritate dacă medicamentele sunt în Lista de decontare si dacă au protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Enunțând dispozițiile art. 243 1 și art. 243 2 din Legea nr. 95/2006, recurentul-pârât apreciază că, la nivel de aparență, reclamantul nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului, deoarece acesta nu figurează la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate, de care poate beneficia reclamanta în calitate de asigurată.

Prin urmare, soluția de admitere a cererii reclamantului, în condițiile mai sus-menționate, încalcă flagrant principiul separației puterilor în stat. Referitor la jurisprudența depusă de reclamant în susținerea cererii, pârâtul a arătat că aceasta este anterioară intrării în vigoare a O.G. nr. 37/2022, prin care a fost introdus la art. 16 alin. (1 1 ) în Legea nr. 95/2006 și nu mai poate prezenta nici un fel de relevanță în speța de față urmare a modificării cadrului legislativ incident, motiv pentru care a solicitat cenzurarea acesteia și neluarea în considerare la pronunțarea soluției în cauză. Referitor la puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești invocate de reclamant, recurentul-pârât a susținut că, în pofida unei uzanțe extinse de justificare a opiniilor juridice pe baza unor hotărâri judecătorești în sistemul românesc de drept hotărârile judecătorești nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.

Cu privire la jurisprudența CEDO invocată (cauza Panaitescu contra României), recurentul-pârât arată că instanța de fond a reținut relevanța acesteia prin prisma aprecierilor cu caracter general făcute de Curtea de la Strasbourg în interpretarea Convenției, situația de fapt fiind însă net diferită de cea proprie cauzei dedusă judecății, căci în cazul dlui. Panaitescu era deja recunoscut în mod irevocabil dreptul de a beneficia de tratament gratuit, ceea ce nu este cazul părții reclamante din această cauză și, astfel, respectiva hotărâre CEDO nu reprezintă un precedent aplicabil mutatis mutandis în cauză, prin prisma art. 20 din Constituția României. Susține recurentul-pârât că sunt nelegale și considerentele sentinței atacate prin care s-a reținut încălcarea dreptului la viață și sănătate al reclamantului.

Conform susținerilor reclamantului, refuzul autorităților de a-i oferi medicamentul, în regim compensat, pentru afecțiuni care nu sunt cuprinse în prospectul său, dar pentru care el poate fi prescris în mod legal de către medici, poate fi de natură să ducă, în final, la încălcarea dreptului său la viață. Astfel, în opinia recurentului, reclamantul face confuzii nepermise între cele două ipoteze anterior menționate. Faptul că medicii pot prescrie, în mod legal, medicamente în regim off-label, nu înseamnă că medicamentele astfel prescrise pot fi și compensate în mod legal. Pacientul are astfel posibilitatea de achiziționa medicamentul din fonduri proprii, nefiindu-i îngrădit acest drept, ci doar dreptul de a beneficia în mod gratuit de acest medicament prescris pe riscul și pe răspunderea medicului curant.

Prin urmare, concluzionează recurentul-pârât, reclamantului nu îi este îngrădit dreptul la viață, întrucât caracterul absolut al acestui drept nu vizează și componenta economică și are o singură componentă cu caracter absolut și anume interzicerea pedepsei cu moartea. 3.3. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea ordonanței președințiale ca inadmisibilă.

Recurenta-pârâtă critică soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS, susținând că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține Ministerului Finanțelor, în raport de obiectul cauzei și de cadrul normativ incident, având în vedere faptul că nu este posibilă decontarea medicamentului solicitat de reclamant, în lipsa alocării fondurilor bugetare, că CNAS nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în litigiu reclamantului fără a exista un protocol de administrare a medicamentului pentru afecțiunea acestuia și trebuie constatat că ocrotirea dreptului la viață nu poate fi realizată în afara unui cadru legal, care impune limitări rezonabile ale exercițiului acelor drepturi care indirect asigură realizarea dreptului la viață.

Totodată, arată că CNAS nu are nicio atribuție în decontarea unui medicament care nu este inclus în Listă pentru indicația specificată de reclamant, nu are elaborat un protocol terapeutic pentru administrarea în indicația (afecțiunea) reclamantului și nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază.

Consideră că legitimarea procesuală pasivă nu aparține CNAS și prin raportare la faptul că această autoritate nu intră în raporturi juridice cu asigurații și nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, nu a stabilit niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul, raporturi din care să poată izvorî drepturi ori obligații reciproce, nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale acordate asiguraților, această atribuție revenind caselor teritoriale de asigurări de sănătate, care decontează, potrivit legii, furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și nu asiguraților, contravaloarea numai acelor servicii, medicamente și dispozitive medicale care fac parte din pachetul de servicii de bază, în condițiile contractului-cadru și ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, făcând trimitere, în continuare, la dispozițiile art. 262, art. 255 alin. (1), art. 256, art. 258 alin. (1), art. 281 lit. h) și art. 302 lit. b) din Legea nr. 95/2006, pe care le-a enunțat.

Pe fondul cauzei, cu privire la excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, recurenta-pârâtă susține că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997din C. proc. civ., iar în favoarea intimatului-reclamant nu există aparență de drept, prin raportare la dispozițiile art. 241 alin. (1 1 ) și (1 2 ), art. 242 1 și art. 243 alin. (1) și (2) și art. 243 1 din Legea nr. 95/2006. Arată că, în baza deciziei ANMDMR de includere necondiționată în listă a medicamentului Vosoritudum pentru indicația terapeutică "tratamentul acondroplaziei la pacienți cu vârsta de cel puțin 2 ani, ale căror epifize nu sunt închise, diagnosticul de acondroplazie trebuie confirmat prin testare genetică corespunzătoare", deținătorul autorizației de punere pe piață și-a manifestat disponibilitatea pentru inițierea unui proces de negociere în vederea încheierii unui contract cost volum.

Doar după îndeplinirea tuturor condițiilor legale, respectiv negocierea și încheierea unui contract cost-volum sau cost-volum-rezultat, medicamentul va putea fi prescris și rambursat din FNUASS. În condițiile în care limita maximă a sumei prevăzută în Legea nr. 421/2023, Legea bugetului de stat pe anul 2024, până la care Casa Națională de Asigurări de Sănătate este autorizată să negocieze și să încheie contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat este insuficientă pentru inițierea unor noi procese de negociere, CNAS a întreprins și întreprinde continuu toate demersurile necesare, în limitele sale de competență, pentru suplimentarea acestei sume, în vederea asigurării accesului pacienților eligibili la tratamente inovatoare.

În ceea ce privește cerința neprejudecării fondului, susține recurenta-pârâtă că instanța a fost chemată să exercite, pe calea ordonanței președințiale, un veritabil control de legalitate cu privire la refuzul pretins nejustificat au autorităților pârâte de a include în Lista medicamentelor compensate a medicamentului în litigiu, ceea ce reprezintă o prejudecare a fondului cauzei. O astfel de cerere ar fi fost admisibilă doar în cazul în care afecțiunea reclamantului ar fi fost cuprinsă în protocolul de administrare al medicamentului în discuție și ar fi putut fi decontat, dar autoritățile ar fi refuzat compensarea totală a acestuia, însă în speță nu sunt îndeplinite aceste condiții, deci nu există un refuz nejustificat.

Susține că medicul prescrie o schemă de tratament a unui medicament pe care o apreciază necesară cu privire la situația medicală a pacientului, dar nu cu consecința decontării obligatorii din bugetul FNUASS a medicamentului respectiv, dacă acesta nu este autorizat, evaluat, prescris și administrat potrivit legii. Medicul poate prescrise în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate numai medicamentele ce pot fi acordate și suportate din FNUASS potrivit art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

Recurenta-pârâtă subliniază că, pentru ca medicamentul în discuție să poată fi inclus în Lista medicamentelor compensate, este necesară extinderea indicațiilor terapeutice, prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene sau prin procedura națională, iar ulterior trebuie emis protocolul terapeutic, CNAS fiind ultima verigă în această procedură, având atribuția de a negocia și încheia cu DAPP contractele cost-volum sau cost-volum-rezultat și de a deconta medicamentul după includerea lui în Listă. Mai arată că Directiva nr. 89/105/CEE nu recunoaște dreptul pacienților de a solicita autorităților publice de resort includerea unui sau a unor medicamente pe lista celor compensate, nici emiterea unei decizii de includere în listă, acest drept fiind prevăzut strict în favoarea deținătorului autorizației de punere pe piață.

Directiva amintită dă posibilitatea statelor să includă sau să nu includă în listă anumite medicamente, însă doar la cererea expresă a DAPP, pacienții neintrând în sfera de aplicare a Directivei. 3.4. Împotriva sentinței civile nr. 121 din 1 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Finanțelor a declarat recurs incident, solicitând casarea shotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii față de minister ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă sau ca nefondată. 4. Apărările formulate în cauză În dosarul instanței de recurs nu s-au depus întâmpinări față de recursurile principale declarate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României și nici față de recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor.

II. Soluția instanței de recurs II.1. Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului incident declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată. Potrivit art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.

"Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe", iar conform art. 494 din același Cod "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". În cauză, pârâtul Ministerul Finanțelor a declarat recurs incident în cadrul procesului în care se judecă recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și CNAS, situație care nu se subsumează ipotezei legale reglementate de art. 472 alin. (1) din C. proc.

civ. Textul de lege prevede că formularea căii de atac incidente trebuie făcută în procesul ce are ca obiect calea de atac făcută de "partea potrivnică", sintagmă prin care se înțelege partea cu poziție procesuală diferită (în fond) de titularul recursului incident. Or, în speță, recursurile principale au fost declarate de Guvernul României, Ministerul Sănătății și CNAS, care au aceeași poziție procesuală cu cea a Ministerului Finanțelor, respectiv dețin calitatea de pârâți chemați în judecată de reclamantul A.. Așadar, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor nu respectă condiția prevăzută de art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind formulat în procesul vizând recursul declarat de partea potrivnică (reclamantul A.), ci în procesul referitor la recursurile declarate de părți având aceeași calitate procesuală.

Deși fiecare dintre pârâții chemați în judecată a înțeles să își protejeze drepturile și interesele proprii prin formularea de apărări specifice, vizând în parte invocarea lipsei calității procesuale pasive deduse din lipsa competențelor legale administrative de a îndeplini cererea reclamantului, acest aspect nu conduce la concluzia că Guvernul României, Ministerul Sănătății și CNAS sunt părți "potrivnice" față de copârâtul Ministerul Finanțelor. Pozițiile potrivnice ale părților cauzei se raportează la subiectul activ, respectiv pasiv al raportului juridic dedus judecății, reclamantul fiind subiectul activ care solicită subiectelor pasive chemate în judecată realizarea unei prestații la care se consideră îndreptățit; așadar, raportul litigios ființează între reclamant, pe de-o parte, și pârâți, pe de cealaltă parte, aceștia din urmă fiind toți părți potrivnice reclamantului.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității este întemeiată, iar recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor este inadmisibil, în raport de prevederile art. 472 alin. (1) din C. proc. civ., calea de atac nefiind declarată în procesul în care se judecă recursul principal declarat de partea potrivnică, ci în recursurile declarate de părți având aceeași poziție procesuală cu titularul recursului incident. II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile principale declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"; totodată, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.]. Raportat la acest text normativ, Înalta Curte reține că, circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății a dezvoltat critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se neîndeplinirea în speță a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 și urm. C. proc. civ. pentru admiterea ordonanței președințiale, nefiind prezentate argumente din care să rezulte încălcarea regulilor de procedură ori nemotivarea hotărârii atacate sau existența unor motive contradictorii/străine de natura cauzei. Totodată, critica recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la soluția dată excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială din perspectiva nelegalității stabilirii unei răspunderi solidare în sarcina pârâților va fi tratată potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ. Se mai constată că recurentul-pârât Guvernul României a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., însă nu a prezentat nicio critică care să se încadreze în acest caz de casare, ci doar critici vizând calitatea sa procesuală pasivă în cauză, care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Este de observat și că acest recurent nu a formulat decât critici vizând calitatea sa procesuală pasivă, iar nu și critici vizând fondul cauzei, respectiv condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.

În concluzie, având în vedere similaritatea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. II.2.1. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății din perspectiva nelegalității stabilirii unei răspunderi solidare în sarcina pârâților.

Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut, în esență, că atât timp cât autoritățile pârâte în cauză au atribuții diferite, atunci nu pot fi obligate în solidar la o prestație comună, conform art. 1443 C. civ., ci la prestații diferite. Or, argumentele recurentului-pârât nu se referă la un aspect de inadmisibilitate a acțiunii. Pentru a constata existența acestui fine de neprimire, este necesar a se invoca și demonstra lipsa uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, astfel cum sunt prevăzute de art. 32 din C. proc. civ. sau de legile speciale incidente. Chestiunea vizând calitatea de subiect pasiv obligat în cadrul raportului dedus judecății, inclusiv din perspectiva existenței sau nu a unei răspunderi solidare cu ceilalți pârâți, reprezintă o problemă ce ține de calitatea procesuală (urmând a fi tratat în cele ce urmează).

În consecință, cum recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu a înfățișat niciun motiv de inadmisibilitate propriu-zisă a acțiunii, se impune menținerea soluției date de instanța de fond. II.2.2. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În prezenta cauză, obiectul cererii de ordonanță președințială privește obligarea autorităților pârâte la asigurarea către reclamant a tratamentului cu medicamentul Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), în regim de compensare integrală, până la judecarea în fond a cererii vizând includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate. Cadrul procesual al prezentei cereri de luare a unei măsuri vremelnice este același cu cel al cauzei de fond, reclamantul chemând în judecată autoritățile pârâte cu competență legală în elaborarea listei medicamentelor compensate.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății, ANMDM și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006. Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența recurentei-pârâte CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. Însă, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății, stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale. Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că "(1)Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.

(...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz". Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Argumentele referitoare la inexistența unui cadru normativ care să permită reclamantului decontarea din FNUASS a tratamentului cu medicamentul în discuție, respectiv la incidența dispozițiilor O.G. nr. 37/2022 și Legii nr. 500/2002 care nu permit efectuarea de plăți de către Ministerul Sănătății decât în condițiile strict prevăzute de Legea nr. 95/2006 vizează fondul cauzei, neavând relevanță în privința calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamantul solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Vosoritidum (denumire comercială Voxzogo), pentru afecțiunea "acondroplazie". Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament neinclus în lista medicamentelor compensate (respectiv care are decizie de includere condiționată în listă, emisă de ANMDM, dar pentru care nu s-a finalizat procedura, nefiind încheiat contractul cost/volum cu deținătorul autorizației de punere pe piață) vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente) nu pot avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse a calității procesuale pasive a Guvernului României, acesta fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă.

Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, CNAS și Guvernul României cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc.

civ. II.2.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor