Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
15 octombrie 2025

Decizia nr. 4663/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 129/2025 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 04.09.2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, respectiv aplicarea amenzii Prim-ministrului României de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la data de 8 mai 2019, până la îndeplinirea obligației, astfel cum s-a menționat în Decizia nr. 2370 pronunțată în dosarul nr. x/2015, precum și obligarea acestuia la plata penalităților de întârziere de 1000 RON/zi, de la data de 8 mai 2019 și până la îndeplinirea obligației în speța de față, până la data de 16 ianuarie 2023 când a fost pronunțată Decizia nr. 2/16.01.2023 în dosarul nr. x/2022.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 129 din data de 30 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Prim-ministru României. 3. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii indicate anterior, a declarat recurs recurentul-reclamant A., apreciind ca fiind incidente dispozițiile art. 3 și 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. 4. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României nu au formulat întâmpinări față de recursul declarat de recurentul-reclamant A.. II.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, conform art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.: "Hotărârea care contestă perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare". Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.: "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." În speță, sentința civilă nr. 129 din data de 30 ianuarie 2025 a Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, a fost pronunțată la data de 30 ianuarie 2025. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 5 februarie 2025, potrivit dispozițiilor art. 181 coroborate cu art. 184 din C. proc. civ. Cererea de recurs a fost, însă, depusă la data de 12 februarie 2025, prin poștă, conform ștampilei aplicate pe plicul atașat la dosarul de recurs.

În această împrejurare, Înalta Curte, având în vedere data depunerii cererii de recurs, constată că aceasta a fost depusă în afara termenului de 5 zile prevăzut de lege, întrucât, prin raportare la data pronunțării sentinței recurate, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac era 5 februarie 2025. Fiind reglementat de norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează, astfel că actul de procedură întocmit cu nerespectarea acestui termen este lovit de nulitate, sancțiunea nulității putând fi invocată de către oricare dintre părți sau de către instanță, din oficiu.

Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca tardiv formulat.

DECIDE Admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu. Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 129 din data de 30 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.