Decizia nr. 4606/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.11.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat obligarea pârâților, fără somație si fără trecerea vreunui termen, la asigurarea in regim de compensare 100% (fără contribuție personala) pe baza de prescripție medicala, a medicamentului Nivolumabum, (denumirea comerciala "Opdivo"), in vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru tratarea bolii "adenocarcinom de joncțiune eso-gastrica slab diferențiat" până la soluționarea în mod definitiv a plângerii prealabile formulate, prin care a solicitat modificarea Ordinului nr. 564/499/2021 in sensul completării/modificării protocolului terapeutic emis de CNAS in luna mai 2024, corespunzător poziției nr. 147 cod (L01XC17): DCI Nivolumabum, astfel încât medicamentul menționat, să poată fi prescris si pentru tratamentul altor afecțiuni oncologice decât indicațiile stabilite (i.e.

cancer bronho pulmonar altul decât cele cu celule mici, melanom malign, carcinomul renal avansat, limfomul hodgkin clasic recidivat sau refractar după transplant autolog de celule stem si tratament cu brentuximab vedotin - in monoterapie, carcinoame scuamoase din sfera oral avansate, cancer esofagian sau de joncțiune eso gastrica") și să includă astfel și tratarea afecțiunii de "adenocarcinom de joncțiune eso-gastrica slab diferențiat". 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1923 din 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive/capacității procesuale de folosință a pârâtului Guvernul României și lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de obiect și inadmisibilității. A admis cererea de ordonanță președințială și a A obligat pârâții să-i asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Nivolumabum (denumire comercială Opdivo), până la soluționarea litigiului asupra fondului. A dispus ca executarea să se facă fără somație și fără trecerea unui termen 3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au exercitat recursuri de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, criticând-o pentru nelegalitate conform argumentelor expuse pe larg în cererile de recurs formulate și solicitând admiterea căilor de atac astfel cum au fost promovate, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

4. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Analizând, cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant A. B., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată și o va admite, pentru motivele expuse în continuare. Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc.

civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac". Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului. Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ. În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc.

civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant A. a decedat la data de 27 noiembrie 2024, act de deces 9719/2024, București, anterior pronunțării sentinței recurate. Prin urmare, la momentul soluționării cauzei de către instanța de fond, reclamantul este lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc.

civ. De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv acordarea unor medicamente în regim compensat, se reține că vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantului defunct, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acestuia. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursurile declarate de pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 1923 din data de 28 noiembrie 2024 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și rejudecând cauza: Respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 14 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.