Decizia nr. 4228/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Prim-Ministrul României și Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: aplicarea Prim-Ministrului României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data 05.05.2022 și până la executarea obligației ce rezultă din titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 30.05.2019 de aceeași instanță, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004; obligarea Guvernului României la plata unei penalități în favoarea sa de 1000 de RON pe zi de întârziere, în temeiul art. 906 C. proc. civ., până la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/08.05.2019, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 30.05.2019 de aceeași instantă; obligarea pârâtei în baza dispozițiilor art. 892 C. proc. civ. la plata despăgubirilor în cuantum de 35.000 RON RON compusă din contravaloarea dividendelor nete aferente acțiunilor la care reclamanții erau îndreptățiți în calitate de salariați ai S.C. B. S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 55/2003 și care i s-ar fi cuvenit pentru perioada 2003-2022 și contravaloarea dobânzii penalizatoare și a inflației nete calculate pentru suma reprezentând contravaloarea dividendelor pentru perioada 2003 - 2022; în temeiul art. 453 C. proc. civ., acordarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1564 din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel București: a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București; a respins cererea de introducere în cauză a Ministerului Energiei; a respins excepția prematurității; a respins excepția lipsei calității procesuale active; a respins excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes; a respins excepția prescripției; a admis excepția inadmisibilității celui de-al treilea capăt de cerere; a respins cel de-al treilea capăt de cerere ca inadmisibil; a respins în rest excepția inadmisibilității; a respins în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-Ministrul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamanta A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea/casarea în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Apărările formulate în recurs Intimații-pârâți Guvernul României și Prim-ministrul României, ambii prin Secretariatul General al Guvernului, au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

Suspendarea judecării recursului Prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2023 a fost suspendată judecarea recursului, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal.

Pe baza referatului întocmit de primul-grefier la data de 5.05.2025, în temeiul art. 420 C. proc. civ., instanța a fixat termen de judecată la 25 septembrie 2025, cu citarea părților, în vederea verificării incidenței dispozițiilor art. 416 din același cod. II. Soluția instanței de recurs Examinând excepția perimării căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: "(1) Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 415 din același cod: "Judecata cauzei suspendate se reia: 1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor; (...) 3. din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție; 4. prin alte modalități prevăzute de lege". Așadar, în situația suspendării facultative a judecății, dispuse ca urmare a faptului că dezlegarea cauzei depinde de soluția ce va fi pronunțată într-un alt dosar, respectiv ipoteza din prezenta cauză, procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de către instanță, acest aspect reprezentând o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil. În cazul suspendării judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății. În același timp, conform dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ. "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată". Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, după pronunțarea hotărârii încetând cauza suspendării și începând să curgă termenul de perimare. În același sens, urmează a fi observate considerentele deciziei Deciziei nr. 70/2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care, făcându-se referire la jurisprudența sa anterioară, se arată următoarele: "(…) 56. Mai mult, Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pronunțată într-o sesizare anterioară privind o problematică asemănătoare, a oferit repere concrete de interpretare a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 și ale art. 415 pct. 3 din C. proc. civ. 57. Astfel, s-a reținut în paragraful 53 al acestei decizii că, spre deosebire de ipotezele reglementate expres de prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv de cele ale art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casației și Justiție, când judecata cauzei suspendate se reia din oficiu, "(...), în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor". 58. Este lipsit de relevanță faptul că, în ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, și nu la cererea uneia dintre părți, ceea ce caracterizează instituția perimării fiind aspectul că, de la momentul la care cauza de suspendare a încetat, partea interesată era datoare ca, în termen de 6 luni, să facă un act de procedură pentru a întrerupe curgerea termenului de perimare. 59. Împrejurarea că există identitate parțială sau că nu există identitate între părțile din litigiul în care s-a dispus suspendarea judecății și cel până la a cărui soluționare definitivă a fost instituită această măsură nu prezintă interes, căci lipsa calității de parte în dosarul care a determinat suspendarea nu constituie un impediment în posibilitatea de a urmări desfășurarea celuilalt proces, inclusiv prin interogarea portalului instanțelor de judecată, la care publicul are acces nelimitat și poate fi realizată cu minime diligențe.(…)" (subl ns.) Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2023, care a provocat suspendarea prezentei cauze, a fost soluționat prin decizia Î.C.C.J - S.C.A.F. nr. 3517/20.06.2024. Dat fiind caracterul definitiv al acestei decizii, de la data pronunțării începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 20.12.2024, în raport de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 din același cod. Se constată astfel că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanță. De asemenea, nu se identifică vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ.