- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 16 septembrie 2025
Decizia nr. 3897/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 326/2025 a Curții de Apel București-
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data 17.02.2025 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări De Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat pe cale ordonanței președințiale obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) și IRINOTECAN, până la soluționarea pe fond a cererii.
Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 326 din 28 februarie 2025, Curtea de Apel București- secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile autorității de lucru judecat, lipsei capacității juridice, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității invocate de pârâți, ca neîntemeiate. A admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligând pârâții să asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) și Irinotecan până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel București.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri - Sentința nr. 326 din 28 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București- secția a IX-a contencios administrativ și fiscal - au exercitat calea de atac a recursului pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. 3.1. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin memoriul de recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, să se admită excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, iar pe fondul cauzei să se respingă cererea de ordonanță președințială, ca fiind neîntemeiată. 3.2. Recurentul - pârât Guvernul României, prin memoriul de recurs a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, respectiv casarea acesteia iar în rejudecare admiterea excepției lipsei capacității juridice civile și implicit a calității procesuale pasive a Guvernului României iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. 3.3. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin cererea de recurs, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, în sensul casării sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată și nelegală, a cererii reclamantului. 3.
Recurenta - pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., a solicitat la rându-i admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. 4. Apărările formulate în recurs Împotriva recursurilor niciuna dintre părți nu a formulat apărări în această etapă procesuală, în cadrul unor întâmpinări.
Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu judecata dosarului din data de 19 iunie 2025, s-a fixat primul termen pentru soluționarea celor patru recursuri la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, față de situația intervenită în această etapă procesuală, prin decesul intimatului-reclamant A., din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestuia, ca motiv de ordine publică întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și a reținut cauza spre soluționare pe acest aspect. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant A., invocată din oficiu, ca motiv de ordine publică întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată. Amintește Înalta Curte că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau, ca excepție procesuală, în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință, din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac. Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută. Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință. Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevăd dispozițiile art. 34 din C. civ. În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din Codul de procedură civilă, orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată că, din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant A. a decedat la data de 04 iunie 2025, astfel cum rezultă din Referatul întocmit la data de 01 septembrie 2025 de persoana responsabilă de interogarea bazei de date DEPABD din cadrul instanței, atașat la dosarul de recurs. Prin urmare, la acest moment, intimatul-reclamant A. este lipsit de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ. De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), a combinației de medicamente BEVACIZUMAB (denumire comercială AVASTIN) și IRINOTECAN, instanța de control judiciar reține că dreptul pretins de acesta este un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantului defunct, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea sa. Reținând, așadar, că prin deces, intimatul-reclamant A. a pierdut capacitatea procesuală de folosință, nemaiputând fi subiect de drepturi și obligații și, în consecință, subiect al raportului de drept dedus judecății și, prin urmare, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte, constatând că excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată din oficiu este întemeiată, urmează a o admite și, pe cale de consecință, va admite și recursurile pârâților, va casa sentința civilă recurată și, procedând la rejudecarea cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 40 alin. (1) C. proc. civ., va anula acțiunea promovată de reclamantul A., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, în considerarea intervenirii decesului acestuia. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând, va anula cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință, în considerarea intervenirii decesului acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată din oficiu. Admite recursurile formulate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței civile nr. 326 din data de 28 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București- secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința civilă recurată și rejudecând: Anulează cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 septembrie 2025.