ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4841/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.06.2023, reclamantul A. a solicitat pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) și Irinotecan, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Prin sentința nr. 1143 din 22 iunie 2023, Curtea a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității, invocate de pârâți, ca neîntemeiate.

A admis cererea reclamantului și a obligat pârâții să-i asigure, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), combinația de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) și Irinotecan, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Împotriva acestei sentințe, pârâții Guverul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sătate și Agenția Națională a Medicamtnului și a Dispozitivelor Medicate din România au formulat, fiecare, recurs.

2.1. Pârâtul Guvernul României în susținerea recursului a invocat dispozițiile art. 491 corobroate cu ale art. 474 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea excepțiilor invocate și, pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială.

2.2. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, respingerea acțiunii, ca netemeinică și nelegală.

A reiterat recurenta-pârâtă excepțiile invocate în fața instanței de fond, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția autorității de lucru judecat, solicitând casarea hotărârii și, pe fond, respingerea ordonanței președințiale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, totodată, ca urmare a intervenirii autorității de lucru judecat.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, a susținut recurenta-pârâtă, în esență, că nu este titulara obligației în raportul juridic dedus judecății, de vreme ce nu a fost solicitată de deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor în litigiu extinderea indicațiilor terapeutice ale medicamenteleor Bevacizumab (Avastin) și Irinotecan la alte afecțiuni decât cele autorizate și evaluate potrivit legii.

Astfel, legitimarea procesuală pasivă în cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul acțiunii și de atribuțiile sale expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, nu are competența și nici temeiul legal în baza căruia să poată proceda la decontarea contravalorii DCI-ului Bevacizumab (Avastin) cu indicația terapeutică astrocitom și nu încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate asiguraților.

Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale are competență să emită o decizie de extindere a indicațiilor unui medicament, prin raportare la art. 5

1

, art. 6 alin. (2) și (3) din OMS nr. 861/2014, la art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la OMS nr. 861/2014, Anexa 2 și Anexa 4 la ordin și la art. 4 alin. (2) lit. l) din H.G. nr. 734/2010 cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, a arătat recurenta-pârâtă că, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a aflat dosarul nr. x/2023 având ca obiect solicitarea aceluiași reclamant, A., pentru asigurarea pe calea ordonanței președințiale a medicamentului Bevacizumab (Avastin) pentru aceeași afecțiune, respectiv Astrocitom.

Dosarul a fost soluționat prin sentința civilă nr. 976 din 30 mai 2023, prin care instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Ministerul Sănătății, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată, și a respins cererea formulată în contradictoriu cu CNAS, ca neîntemeiată.

Această sentință a rămas definitivă prin neapelare. Faptul că reclamantul în prezenta cauză solicită atât medicamentul Bevacizumab cât și medicamentul Irinotecan nu presupune o modificare a obiectului cererii, întrucât cererea se referă la aceeași situație și se întemeiază pe același temei de drept.

Pe fondul cauzei, a apreciat recurenta-pârâtă CNAS că instanța de fond a aplicate și interpretat greșit legislația specifică asigurărilor sociale de sănătate, de vreme ce nu a înțeles că sistemul asigurărilor de sănătate nu este un sistem concurențial, de piață liberă, că în nicio țară din lume sistemul de sănătate nu funcționează în totalitate în conformitate cu principiile economiei de piață și că, în aplicarea și respectarea prevederior Constituției României, art. 274 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 stipulează faptul că bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului.

Medicamentul în litigiu a fost autorizat prin procedura centralizată, conform Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului de către Agenția Europeană a Medicamentului (AEM) numai pentru indicațiile terapeutice prevăzute expres în rezumatul caracteristicilor produselor Bevacizumab (Avastin) și Irinotecan.

Astfel, prescrierea și administrarea medicamentului pentru indicații neacoperite de autorizația sa de introducere pe piață aduc atingere efectului util al Directivei 89/105 și al Directivei 2001/83 precum și competențelor atribuite Uniunii Europene în temeiul procedurii centralizate instituite prin Regulamentul nr. 726/2004.

A mai precizat recurenta-pârâtă, referitor la condiția existenței în favoarea reclamantului a unei aparențe a dreptului pretins vătămat în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, că instanța ar fi trebuit să constate, la nivel de aparență, un refuz nejustificat al pârâților de a acorda medicamentul, refuz care nu a existat, în condițiile în care indicația terapeutică astrocitom nu a fost autorizată la nivel european de AEM și nici la nivel național de ANMDM, nu a fost prevăzută în rezumatul caracteristicilor medicamentului Avastin, nu a fost supusă evaluării de către ANMDM și nu deține decizie emisă de ANMDM pentru extinderea indicațiilor terapeutice ca urmare a faptului că deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului nu a solicitat acest lucru.

Nu se putea iniția din oficiu procedura de evaluare a medicamentelor pentru extinderea indicațiilor terapeutice și la afecțiunea de care suferă intimatul-reclamant, întrucât medicamentele Avastin și Irinotecan nu îndeplinesc criteriile de evaluare, respectiv lipsa autorizației de punere pe piață pentru indicația în tratamentul astrocitomului, care are drept consecință lipsa prețului aprobat de Ministerul Sănătății și lipsa rapoartelor de evaluare realizate de către agențiile autorizate din Franța, Marea Britanie și Germania.

A mai solicitat recurenta-pârâtă să se rețină faptul că pentru afecțiunea de care suferă intimatul-reclamant este asigurat tratamentul cu medicamentul Temozolomidum (Temodal) pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100%.

Instanța de fond nu a constatat faptul că, pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în protocolul aprobat de Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021, trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul de autorizație de punere pe piață sau reprezentantului legal al acestuia, conform OMS nr. 861/2014.

De asemenea, instanța nu a înțeles mecanismul care stă la baza decontării medicamentelor din bugetul FNUASS, nu a înțeles că, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, combinația de medicamente Bevacizumab (Avastin) și Irinotecan poate fi prescrisă doar pentru indicațiile terapeutice autorizate și evaluate de către AEM și ANMDM.

Astfel, instanța a obligat CNAS să încalce prevederile legale aplicabile în materie și să exercite prerogative care nu sunt prevăzute de lege în sarcina sa, nefiind posibilă substituirea cumulativă a CNAS, atât în drepturile și obligațiile caselor de asigurări de sănătate, cât și a furnizorilor de medicamente.

Pentru asigurarea medicamentelor în litigiu, ar fi trebui ca aceste medicamente să aibă indicația terapeutică de glioblastom autorizată de către ANMDM, ar fi trebuit să aibă indicața terapeutică de astrocitom evaluată de către ANMDM, ar fi trebuit ca deținătorul de autorizație de punere pe piață să solicite prin cerere scrisă către ANMDM evaluarea medicamentului în vederea extinderii indicațiilor și ar fi trebuit ca, în cazul în care indicația terapeutică ar fi fost autorizată și evaluată, reclamantul să fi depus o prescripție medicală, respectiv formularul tipizat de prescripție medicală.

Instanța de fond a apreciat eronat că în favoarea intimatului-reclamant ar exista aparența de drept. Normele de drept intern sunt de strictă interpretare iar, atât timp cât un medicament nu se poate acorda potrivit legii, nicio instanță de jduecată nu o poate face în mod legal și corect.

Cu privire la neprejudecarea fondului, solicitarea din prezenta acțiune întemeiată pe art. 997 C. proc. civ. presupune, implicit, ca instanța să constate la nivel de aparență refuzul nejustificat al autorităților de a modifica, completa cadrul normativ care reglementează prescrierea și administrarea combinației de medicamente Bevacizumab și Irinotecan, ceea ce antamează fondul cauzei.

Prin admiterea cererii de ordonanță președințială de către instanța de fond s-a ajuns în situația recunoașterii dreptului intimatului-reclamant la un medicament care nu are autorizate indicațiile de glioblastom la nivel european și național, indicație care nu este prevăzută în Protocolul obligatoriu de administrare a combinației de medicamente Bevacizumab și Irinotecan cuprins în OMS și al Președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

2.3. Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, excepția autorității de lucru judecat și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de ordonanță președințială.

Referitor la pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea art. 36 C. proc. civ. coroborat cu art. 1 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naționale de sănătate.

Ministerul Sănătății nu are atribuții în decontarea medicamentelor incluse în Lisa aprobată de H.G. nr. 720/2008 pentru care există protocoale terapeutice aprobate conform OMS/CNAS nr. 1301/500/2008. Astfel, nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie.

În prezent, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 423/2022, programul național de oncologie este derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și finanțat din bugetul FNUASS.

Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Sănătății nu poate angaja legal nicio cheltuială în lipsa unui angajament legal și nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2006, iar medicamentul solicitat prin acțiune nu este inclus în categoria prevăzută de lege pentru care poate suporta contravaloarea acestora.

Astfel, în rapot cu obiectul cauzei, între CNAS și MS nu există raporturi de subordonare care să justifice calitatea de parte a Ministerului Sănătății.

A mai apreciat recurentul-pârât că instanța a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea art. 431 C. proc. civ. coroborat cu art. 1000 alin. (1) și (4) și art. 1002 alin. (1), apreciind eronat faptul că la data soluționării cauzei nu era redactată sentința civilă în cauza nr. x/2023 și, astfel, nu subzistă autoritatea de lucru judecat, hotărârea nefiind definitivă.

Prin cererea de chemare în judecată introdusă de același reclamant în contradictoriu cu aceiași pârâți în dosarul nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a solicitat asigurarea pe bază de prescripție medicală, în regim de 100%, fără contribuție personală a medicamentului Bevacizumab (Avastin) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Curții de Apel București, iar, prin sentința nr. 976 din 30 mai 2023, instanța a respins acțiunea.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul-pârât că instnața a încălcat prevederile art. 32 lit. b) Cod procedură civile raportate la prevederile art. 16 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății introdus prin Ordonanța nr. 37/2022.

Contrar celor reținute de instanță, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS și, pe cale de consecință, nici calitate procesuală pasivă în cauză, motivarea sentinței fiind insuficientă și străină de natura cauzei.

Întrucât medicamentul solicitat prin acțiune nu este inclus în categoria prevăzută de lege pentru care ministerul poate acorda plata contravalorii acestuia, angajarea de către minister a unor cheltuieli în lipsa unui angajament legal ar fi ilegală, încălcându-se prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.

A mai opinat recurentul că instanța de fond a încălcat și prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că prescrierea unui medicament de către un medic oncolog nu garantează eficiența acestui medicament, cu atât mai mult cu cât acest medicament nu are indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantului.

De asemenea, judecătorul fondului și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și s-a transformat în medic oncolog, pentru că în referatul medical nu se menționează că omisiunea de a se asigura acces la tratamentul prescris ar putea contribui iremediabil la agravarea stării de sănătate, pentru că afecțiunea de care suferă reclamantul nu se încadrează în indicațiile terapeutice ale medicamentului, administrarea acestuia făcându-se off-label, utilizându-se pentru o indicație neaprobată, neasumată de producător.

Un medic aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu are posibilitatea legală de a prescrie un medicament off-label, iar un medic care nu se află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, chiar dacă poate prescrie un medicament off-label, acest medicament nu se poate deconta de către casa de asigurări de sănătate, potrivit art. 53 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Instanța de fond prin acordarea medicamentului către reclamant a suplinit pe cale judiciară lipsa studiilor clinice relevante avute în vedere atunci când deținătorul autorizației de punere pe piață se adresează ANMDMR pentru evaluarea medicamentului în vederea includerii pe listă sau în vederea extinderii indicațiilor terapeutice.

A mai susținut recurentul că instanța a încălcat art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, pentru că, potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 423/2022, programul național de oncologie este un program național derulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și finanțat din bugetul FNUASS.

Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală pe bază de prescripței medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărâare a Guvernului și numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Medicamentul în discuție nu figurează, la data formulării și, respectiv, a soluționării cereri de chemare în jdecată, pe lista medicamentelor autorizate pentru indicația terapeutică a reclamantului (astrocitom).

A mai apreciat recurentul, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța a analizat calitatea procesuală a Ministerului Sănătății prin raportare la dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Alba Iulia prin care reclamantul a solicitat includerea pe listă a medicamentului Bevacizumab pentru indicația terapeutică astrocitom, astfel că motivarea referitoare la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății prejudecă fondul.

Referitor la condițiile de admisibilitate și la aparența de drept, a apreciat recurentul-pârât, invocând dispozițiile art. 243

1

și art. 243

2

din Legea nr. 95/2006, că are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentului și numai dacă medicamentul are decizie de includere în lista emisă de către ANMDMR.

Evaluarea medicamentului Bevacizumab pentru indicația terapeutică glioblastom de care suferă reclamantul s-a realizat de ANMDMR și a fost finalizată prin nenumărate decizii de neincludere în listă pentru neîndeplinirea criteriilor și a punctajului de admiterea în Lista care cuprinde denumirile comune internațional-DCI corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripței medicală.

În acest moment, un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi deconatat de CNAS, decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și numai dacă are indicație terapeutică autorizată cuprinsă în rezumatul caracteristicilor prodsului.

2.4. Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDMR și obligarea acesteia să asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), combinația de medicamente Bevacizumab (Avastin) și Irinotecan, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 flat pe rolul Curții de Apel București, iar, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului a arătat recurenta-pârâtă că medicamentele solicitate sunt autorizate împotriva altor tipuri de cancer.

A precizat că a procedat la evaluarea unor medicamente pentru indicații off-label (care nu se regăsesc în rezumatul caracteristicilor produsului), ca urmare a unor hotărâri judecătorești rămase definitive, iar, din rapoartele de evaluare și deciziile emise în baza acestora, a rezultat că nu pot fi îndeplinite condițiile prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014 pentru a se obține o decizie de includere condiționată în cazul indicațiilor terapeutice off-label.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a apreciat că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, apreciind în mod greșit că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, ANMDMR are calitate procesuală pasivă.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile Legii nr. 134/2019, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât între atribuțiile ANMDMR nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, atribuție ce revine Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Potrivit art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură finanțarea programelor naționale curative și că atribuțiile și competențele ANMDMR în domeniul evaluării tehnologiilor medicale sunt prevăzute în art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019 și nu vizează asigurarea intimatului-reclamant, temporar și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente Avastin (DCI Bevacizumab) și Irinotecan pentru indicația terapeutică glioblastom.

A arătat că art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 prevede că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, or, combinația de medicamente Avastin (Bevacizumab) și Irinotecan nu are prevăzută indicația terapeutică astrocitom în protocolul cuprins în Ordinul de mai sus.

A precizat că atribuțiile și competențele ANMDMR se referă în exclusivitate la obligația de a evalua medicamentul propus analizei de către deținătorul autorizației de punere pe piață, din punctul de vedere al tehnologiilor medicale, în contextul OMS nr. 861/2014.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care ANMDMR nu are atribuții în gestionarea FNUASS, or, obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâților, inclusiv a ANMDMR, să îi asigure intimatului-reclamant pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), combinația de medicamente menționată.

A considerat că, sub acest aspect, prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, referitoare la atribuțiile recurentei, în raport cu petitul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a apreciat în mod eronat îndeplinirea condiției de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv existența condiției aparenței de drept.

Sub acest aspect, medicamentul nu este inclus în Lista de decontare și nu are protocol terapeutic aprobat, protocolul fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, astfel că intimatul-reclamant nu are în favoarea sa o aparență a dreptului și nici dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea combinației de medicamente solicitate, deoarece combinația de medicamente solicitată nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică de care suferă intimatul-reclamant.

Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că, prin admiterea cererii de ordonanță președințială, instanța de judecată a recunoscut intimatului-reclamant dreptul la o combinație de medicamente care nu are indicația terapeutică în Rezumatul caracteristicilor produsului la nivel național și european. Astfel, consideră că prin admiterea cererii de ordonanță președințială în regim de urgență, fără a analiza elementele de fond, recurenta-pârâtă a fost prejudiciată de dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, a apreciat recurenta că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței, având în vedere că față de etapele procedurale pentru includerea medicamentelor în Lista de medicamente compensate/gratuite sau în programele naționale de sănătate, la nivel de aparență, intimatul-reclamant nu are dreptul de a beneficia de compensare în proporție de 100% pentru achiziționarea combinației de medicamente Avastin (Bevacizumab) și Irinotecan pentru indicația astrocitom, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a depășit competența conferită puterii judecătorești, întrucât includerea medicamentelor în Lista medicamentelor compensate presupune obligatoriu îndeplinirea procedurii administrative instituite prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014, respectiv prin art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Posibilitatea rambursării medicamentelor pentru alte indicații terapeutice decât cele aprobate de către autoritățile competente nu este posibilă în actualul cadru juridic și organizarea și gestionarea serviciilor de sănătate, precum și alocarea resurselor care le sunt acordate, intră în sfera de competență a statelor membre, conform art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004.

Utilizarea combinațeii de medicamente Avastin și Irinotecan pentru indicația terapeutică astrocitom se face off-label, iar în acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor aprobate.

În ceea ce privește pretinsul efect pozitiv al autorității de lucru judecat provizorie asociată de aceasta unor hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță, a arătat că hotărârile judecătorești prin care se soluționează cereri de ordonanță președințială nu se bucură de efectul autorității de lucru judecat. Pe de altă parte, arată că procesele invocate s-au purtat între alte părți.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursurilor pârâților, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Guvernul României este tardiv formulat iar recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România sunt fondate, în limitele și pentru considerentele următoare.

Reclamantul A. a solicitat pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Bevacizumab (denumire comercială Avastin) și Irinotecan, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Soluționând cererea reclamantului, instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind cererea de ordonanță președințială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

1.1. Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului pârâtului Guvernul României, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că recurentul-pârât nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 1000 C. proc. civ.,

"Art. 1000 - (1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

(2) Instanța de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.

(3) Apelul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților. Dispozițiile art. 999 alin. (4) sunt aplicabile.

(4) În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător.

(5) Împotriva executării ordonanței președințiale se poate face contestație la executare."

Astfel, reținându-se și cele statuate prin Decizia nr. 17 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, recurentul-pârât Guvernul României avea obligația de a formula recursul în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond.

Înalta Curte constată că sentința atacată a fost comunicată pârâtului Guvernul României la 27.06.2023, conform dovezii de înmânare aflate la dosar fond.

Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

De asemenea, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Astfel, în cauză, termenul de 5 zile de la comunicare s-a împlinit la data de 03.07.2023.

După cum rezultă din actele și lucrările dosarului, recurentul-reclamant a înaintat cererea de recurs la data de 06.07.2023, conform vizei de primire a instanței de fond .

Deși, pe plicul prin care a fost comunicat recursul, nu apare aplicată vreo ștampilă, acesta fiind înaintat prin poștă specială, reține Înalta Curte că recursul a fost înregistrat în evidențele pârâtului sub nr. x/04.07.2023, deci după împlinirea termenului de formulare a recursului, care s-a împlinit la 03.07.2023.

1.2. Asupra recursurilor formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, Înalta Curte urmează a răspunde prin considerente comune, avându-se în vedere că, în esență, criticile recurenților sunt similare.

1.2.1. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, vizează situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ceea ce presupune cu necesitate ingerința instanțelor în sfera atribuțiilor puterilor executive sau legislative.

Înalta Curte reține că acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat.

Or, în cauză nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive. De altfel, recurenta-pârâtă CNAS nici nu a arătat în ce modalitate și în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunțarea hotărârii recurate, criticile sale putând fi subsumate motivului de casare vizând aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., ce va fi analizat în continuare.

1.2.2. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății și de recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, ambii recurenți au invocat acest motiv de casare în raport cu soluția de respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive pe care au invocat-o în soluționarea acțiunii.

Instanța de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepției, comunicarea acesteia acesteia celorlalte părți sau discutarea excepției cu nerespectarea principiului contradictorialității, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-pârâtă.

Prin urmare, întrucât recurenții nu invocă încălcarea de către instanța de fond a unor aspecte procedurale în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, acest motiv de casare nu poate fi reținut.

1.2.3. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a susținut că motivarea sentinței este insuficientă, fiind întemeiată doar pe o parte din prevederile legale incidente în cauză, fără a aplica aceste prevederi în concret la situația de fapt, existând contradicție între textele de lege indicate și soluția dată, iar recurenta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a invocat faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, în raport cu obiectul cauzei și în condițiile în care ANMDMR nu are atribuții în gestionarea FNUASS.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, astfel că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Prima instanță a expus argumentele logico-juridic ce au stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță pentru care a considerat că se impune admiterea cererii de chemare în judecată.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele din speță ori caracterul lacunar sau insuficient al argumentelor instanței cu privie la soluțiile pronunțate.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate a hotărârii recurate, Înalta Curte constată că sunt fondate considerentele primei instanțe, referitoare la respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților, inadmisibilității șil autorității de lucru judecat.

Fără a se relua argumentele reținute de judecătorul fondului, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâți, se reține că, urmare parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, ANMDM emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014, decizii ce au la bază un raport de evaluare întocmit de către Departamentul Evaluarea Tehnologiilor Medicale din cadrul instituției. În vederea includerii în Listă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDM, în atenția structurii de specialitate pentru evaluarea tehnologiilor medicale, care este însoțită de documentația obligatorie prevăzută de Anexa 3 din OMS nr. 861/2014, inclusiv prețul aprobat de către Ministerul Sănătății (copie de pe CANAMED sau decizie aprobare preț ori dovada depunerii dosarului de preț la autoritatea competentă care aprobă prețurile medicamentelor) și exprimarea intenției deținătorului autorizației de punere pe piață de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiționată în Listă.

Se impun a fi avute în vedere și următoarele texte de lege:

Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 prevăd că:

"(5) Ministerul Sănătății reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătății publice."

Art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului."

Art. 9 alin. (1) și (5) din același act normativ dispun că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...)

(5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere că intimatul-reclamant urmărește recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament care nu se află pe lista la care face referire textul de lege, rezultă că toate persoanele cu drept de decizie în parcurgerea acestei proceduri au calitate procesuală pasivă.

Astfel, se impune ca hotărârea pronunțată, prin finalitatea urmărită, să fie opozabilă tuturor "actorilor" implicați în demararea, executarea și finalizarea procedurilor de actualizare a Listei medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, justificând așadar calitatea procesuală în cauză.

Și în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială în litigiile de contencios administrativ, invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, este corectă aprecierea instanței de fond, pentru că, de principiu, cererea de ordonanță președințială este admisibilă în fața instanței de contencios administrativ atunci când aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum este și cauza de față.

De asemenea, referitor la excepția autorității de lucru judecat, invocată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de Ministerul Sănătății în raport cu sentința civilă pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel București, în mod corect instanța de fond a motivat că soluția din dosarul menționat nu era redactată și comunicată.

Astfel, nefiind definitivă, nu se putea reține incidența art. 431 C. proc. civ. și, nu în ultimul rând, nu se putea reține nici aplicabilitatea art. 1002 C. proc. civ., neputându-se verifica împrejurările de fapt care au justificat-o.

1.2.4. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de toți recurenții, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat din perspectiva neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, în contextul în care a fost emisă de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România Decizia nr. 1477/28.10.2021 de neincludere a medicamentului Bevacizumab (Avastin) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.:

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (…)

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt".

Prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale implică, în mod prioritar, întrunirea a trei condiții cumulative, respectiv urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) și neprejudecarea fondului prin măsura luată. În plus, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, va cerceta aparența acestui drept, realizând un examen sumar al cauzei, prin "pipăirea fondului", pentru a stabili în favoarea căreia dintre părți există "aparența dreptului".

Examinând recursurile formulate în cauză, Înalta Curte constată că recurenții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România au formulat critici cu privire la condiția neprejudecării fondului și cu privire la neîndeplinirea condiției aparenței în drept, astfel că numai aceste condiții urmează a fi analizate de către instanța de recurs, întrucât dezlegarea dată cu privire la existența celorlalte condiții de admisibilitate a acțiunii formulate pe cale de ordonanță președințială a devenit definitivă, nefiind exercitat recurs de către recurenții-pârâți.

Astfel, sub aspectul aparenței dreptului, Înalta Curte reține că argumentele recurenților-pârâți sunt fondate.

Verificând condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, instanța de fond a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză.

Însă, sub aspectul aparenței dreptului, instanța trebuie să verifice dacă este posibil sau de așteptat ca reclamantul să beneficieze de exercițiul dreptului solicitat a fi protejat, această verificare reprezentând o condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.

Or, în cauză, prin emiterea de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) a Deciziei nr. 1477/28.10.2021 de neincludere a medicamentului Bevacizumab (Avastin) în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate pentru indicația terapeutică astrocitom (glioblastom), de care suferă intimatul-reclamant, acesta nu poate avea o speranță îndreptățită cu privire la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Bevacizumab (Avastin).

Mai mult, referitor la tumori cerebrale din aceeași categorie, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a mai emis emis Decizia nr. 1443/20.10.2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin pentru indicația terapeutică glioblastom, Decizia nr. 1345/2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin (Bevacizumab) pentru indicația astrocitom anaplazic, Decizia nr. 289/2021 de neincludere în Listă a medicamentului Avastin (Bevacizumab) pentru indicația oligodendrogliom.

De asemenea, Committee for Medicinal Products for Human Use-CHMP, comitetul Agenției Europene a Medicamentului-AEM, la cererea deținătorului autorizației de punere pe piață a medicamentului Avastin de extindere a indicației acestuia, a recomandat refuzarea modificării autorizației de punere pe piață pentru Avastin în tratamentul pacienților adulți cu glioblastom, apreciind că, în urma evaluării, acesta nu și-a dovedit eficacitatea în tratarea tumorilor cerebrale.

Reține Înalta Curte că emiterea deciziilor menționate și a punctelor de vedere emise de Agenția Europeană a Medicamentului a fost una laborioasă, care a presupus adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare din surse multiple (spre exemplu, demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea unei abordări unitare), pe o perioadă lungă de timp, procedura realizându-se în condițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/23.07.2014.

În aceste condiții, în care pentru unul dintre medicamentele solicitate a-i fi decontate intimatului-reclamant, Avastin (Bevacizumab), s-a emis de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România o decizie de neincludere în Listă pentru afecțiunea de care suferă intimatul-reclamant, iar Agenția Europeană a Medicamentului a emis același punct de vedere, este evident că nu-i poate fi acordată intimatului-reclamant combinația de medicamente solicitate (Avastin și Irinotecan).

Deci, din această perspectivă, în acord cu alegațiile recurenților-pârâți, Înalta Curte apreciază că, în cauză, condiția aparenței în drept nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită.

Față de aceste considerente, constatându-se că aparența dreptului nu este favorabilă reclamantului, va fi respinsă cererea de ordonanță președințială, ca neîntemeiată, analizarea condiției neprejudecării fondului fiind de prisos.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului Guvernul României, ca tardiv formulat, iar, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 din C. proc. civ., va admite recursurile pârâților Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, urmând a menține soluția instanței de fond în ceea ce privește excepțiile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 1143 din 22 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Admite recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva aceleiași sentințe.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, ca neîntemeiată.

Menține soluția instanței de fond în ceea ce privește excepțiile.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.