Decizia nr. 3766/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată înregistrată la data de 04 noiembrie 2024 sub dosar nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică a Județului Olt, Guvernul României, Ministerul Sănătății, solicitând pe calea ordonanței președințiale obligarea pârâților, fără somație și fără trecerea vreunui termen, la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Elapegademase (denumire comercială Revcovi), în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru imunodeficiență combinată severă datorată deficitului enzimatic de adenozin deaminază (ADA SCID), până la soluționarea definitivă a dosarului de drept comun aflat pe rolul aceleiași instanțe.

La termenul din data de 04.11.2024, Curtea de Apel București a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale. Prin sentința nr. 1762 pronunțată de 04 noiembrie 2024 în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică a Județului Olt, Guvernul României, Ministerul Sănătății, în favoarea Curții de Apel Craiova. Cauză a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la 13 noiembrie 2024 sub nr. x/2024.

A fost acordat termen pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială la data de 14 noiembrie 2024, având în vedere dispozițiile art. 999 alin. (2) C. proc. civ. 2. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 485/2024 pronunțată la 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări De Sănătate, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Direcția de Sănătate Publică a Județului Olt și a obligat pârâții să asigure reclamantei, pe bază de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Elapegademase (denumire comercială Revcovi), până la soluționarea definitivă, pe fond, a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel București.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 485/2024 pronunțate la 14 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, care au solicitat admiterea căi de atac promovate, casarea sentinței și pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca netemeinică. După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, pârâții învederează următoarele: a) Pârâtul Ministerul Sănătății, în calitate de recurent-pârât solicită respingerea cererii de ordonanță președințială, ca inadmisibilă.

Arată că medicamentul solicitat nu este aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului și, în consecință, nu poate fi autorizat nici la nivel național, lipsa autorizării având ca efect imposibilitatea legală a compensării și imposibilitatea asigurării acestuia. Statul nu are obligația de a furniza medicamente neautorizate și neevaluate în vederea includerii în Lista de medicamente compensate și gratuite, iar noțiunea de "asigurare a unui medicament" nu este consacrată legislativ, singura expresie legală fiind lista denumirilor comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații. Argumentele privind pretinsa încălcare a dreptului la viață sunt neîntemeiate, întrucât art. 34 și art. 22 din Constituție consacră drepturi distincte, dreptul la ocrotirea sănătății având caracter social, iar dreptul la viață fiind o inviolabilitate.

Autoritățile din domeniul sănătății acționează exclusiv în sfera dreptului la ocrotirea sănătății, aplicând reglementări europene și naționale privind protecția sănătății publice, fără a afecta dreptul la viață sau la integritate fizică și psihică. Lipsa unui medicament din lista de compensate nu poate constitui o atingere a dreptului la viață, jurisprudența Curții Constituționale, a CJUE și a CEDO privind acest drept vizând domenii precum reproducerea asistată, refuzul hranei în detenție, violența domestică sau regimul armelor, fără legătură cu mecanismele de compensare a medicamentelor. Potrivit legislației naționale și directivelor transpuse, mecanismul de includere a medicamentelor în listă este atributul exclusiv al autorităților competente, la cererea DAPP, iar evaluarea medicamentelor nu poate fi substituită de asigurați sau instanțe, întrucât acestea nu dețin informațiile depuse la ANMDMR.

Un medicament neevaluat, neînscris în listă și fără protocol terapeutic aprobat nu poate fi decontat, iar nedecontarea nu contravine art. 22 din Constituție. Întrucât obiectul cererii nu privește dreptul la viață, ci decontarea unui medicament neinclus în listă, ordonanța președințială este inadmisibilă, neexistând aparența unui drept în favoarea reclamantului. Susține că acțiunea este inadmisibilă în temeiul art. 28 din Legea nr. 554/2004, întrucât mecanismul de evaluare, includere în listă și aprobare a protocoalelor terapeutice reprezintă exercitarea prerogativelor de putere publică prin acte normative, potrivit art. 370 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Legea nr. 95/2006 și Legea nr. 134/2019.

Activitatea de stabilire a listei de medicamente compensate și gratuite este o competență exclusivă a statului, exercitată prin hotărâri de guvern și ordine de ministru, în limitele fondurilor publice aprobate anual, fiind incompatibilă cu procedura ordonanței președințiale. Arată că O.G.

nr. 37/2022, intrată în vigoare la 02.09.2022, a completat art. 16 din Legea nr. 95/2006 cu alin. (11), stabilind expres că Ministerul Sănătății nu poate suporta din bugetul propriu contravaloarea medicamentelor, cu excepția celor enumerate limitativ la art. 16 alin. (11), respectiv medicamente prevăzute la art. 20 alin. (2) și (3), art. 41, 42, 421, art. 100 alin. (5), (51), (7) și (8), art. 248 alin. (1) lit. n) și alin. (5), medicamente din trusa de urgență a centrelor de permanență, cota de 40% din prețul de referință pentru programul de compensare cu 90%, medicamente acordate în cadrul programelor naționale de sănătate publică și medicamente prevăzute în metodologia de trimitere la tratament în străinătate.

Pentru orice alte medicamente, efectuarea plăților este ilegală, iar decontarea unui medicament din programul național de oncologie derulat de CNAS nu se regăsește între excepțiile prevăzute de lege. În consecință, Ministerul Sănătății solicită constatarea imposibilității legale de a efectua plăți pentru medicamentul solicitat și admiterea recursului, cu casarea sentinței și respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă. b) Pârâtul Guvernul României susține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5, și a aplicat greșit normele de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8, admițând în mod nelegal acțiunea formulată împotriva Guvernului și obligând această autoritate să asigure reclamantei, în regim de compensare 100%, medicamentul Elapegademase (Revcovi), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București.

Arată că instanța a conferit Guvernului o capacitate juridică civilă pe care acesta nu o are, transformându-l, în mod nelegal, într-o entitate cu personalitate juridică, buget și patrimoniu proprii, prin confundarea condițiilor procesuale ale capacității și calității procesuale pasive. Potrivit art. 32 alin. (1) C. proc. civ., capacitatea procesuală este o condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile, aplicabilă atât reclamantului, cât și pârâtului, iar Guvernul României poate sta în judecată doar în litigiile de contencios administrativ privind legalitatea actelor administrative adoptate, în virtutea unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe art. 102 și art. 108 din Constituție și pe dispozițiile art. 14-18 din O.U.G.

nr. 57/2019. Subliniază că Guvernul este un organ colegial fără personalitate juridică, fără buget și patrimoniu proprii, având rolul de administrator general al statului, iar capacitatea sa procesuală este limitată la raporturile juridice administrative izvorâte din exercitarea atribuțiilor sale. Atribuțiile și competențele relevante în materia medicamentelor compensate aparțin Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, potrivit art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) și art. 220 alin. (3)-(4) din Legea nr. 95/2006, precum și art. 2 din H.G. nr. 144/2010, aceste autorități fiind cele care elaborează politici, programe și protocoale terapeutice și gestionează fondul de asigurări de sănătate.

În susținerea argumentației este invocată sentința civilă nr. 30/13.03.2024 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2024, care a reținut că Guvernul poate fi pârât doar în litigiile de contencios administrativ privind legalitatea actelor sale, neavând atribuții și competențe în materia pretențiilor similare celor din prezenta cauză. Concluzionează că Guvernul României nu are capacitate juridică civilă și nici calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, neavând atribuții și pârghii legale pentru a asigura plata medicamentelor solicitate, iar soluția instanței de fond este nelegală, fiind imposibil de executat. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 485/14.11.2024 și respingerea acțiunii formulate împotriva Guvernului României ca inadmisibilă.

c) Pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, arătându-se că, potrivit art. 280 din Titlul VIII al Legii nr. 95/2006, CNAS nu are atribuții privind includerea medicamentelor în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nu are raporturi juridice cu reclamanta și nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale sau medicamente, aceste atribuții revenind caselor teritoriale de asigurări de sănătate. Solicită, în consecință, admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu privire la fond, CNAS arată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 997 C. proc. civ., respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului, întrucât instanța de fond a încălcat art. 704 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. b) din Ordinul ministrului sănătății nr. 368/2017.

Subliniază că medicamentul Elapegademase (Revcovi) nu este autorizat la nivel european sau național, aspect confirmat de Agenția Europeană a Medicamentului, și nu este inclus în H.G. nr. 720/2008. În lipsa unei autorizații de punere pe piață, în conformitate cu art. 706 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, medicamentul nu poate fi comercializat în România, nu are preț aprobat în CANAMED și nu poate fi adus în țară de niciun distribuitor autorizat, ceea ce face imposibilă punerea în executare a hotărârii.

Invocă și art. 241 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia FNUASS suportă contravaloarea medicamentelor doar pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, medicamentul în litigiu nefiind cuprins în Lista prevăzută de art. 242. Tratamente precum Tofersen (Qalsody) pot fi acordate doar cu respectarea legislației europene și naționale, iar pentru Elapegademase nu există temei legal pentru compensare 100%, neputând fi reținut un refuz nejustificat al autorităților, întrucât medicamentul nu are autorizație de punere pe piață și nu a fost solicitată evaluarea tehnologiilor medicale conform Ordinului nr. 861/2014. Mai mult, potrivit art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în condițiile legii, iar includerea unui medicament în Lista aprobată prin H.G.

nr. 720/2008 presupune parcurgerea etapelor prevăzute de art. 241, art. 243 alin. (1)-(3) și de metodologia stabilită prin Ordinul nr. 861/2014. La data prezentă, nu există nicio solicitare depusă la ANMDMR pentru evaluarea medicamentului ELAPEGADEMASE, astfel că acesta nu poate fi rambursat din FNUASS. Directiva 89/105/CEE, lat art. 6 alin. (1), nu conferă drepturi pacienților pentru a solicita includerea unui medicament în lista de compensate, ci vizează exclusiv titularii autorizațiilor de punere pe piață, aspect confirmat de jurisprudența CJUE în cauzele C-296/03, C-424/99 și C-245/03. Precizează că nu există un refuz al autorităților publice care să justifice o ordonanță președințială, iar recomandarea medicului curant nu poate obliga CNAS la decontarea unui medicament neautorizat, neavând preț și neputând fi comercializat în România, conform art. 1 alin. (1) din Anexa 36 la Ordinul nr. 1068/627/2021.

În final, arată că medicul poate prescrie în sistemul public doar medicamente autorizate și suportate de sistemul de asigurări sociale, potrivit art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1)-(2) din Ordinul nr. 564/499/2021. CNAS solicită admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată. d) Pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției, precum și respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. Arată că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a comunicat cererea de chemare în judecată, nu a asigurat citarea legală și nu a oferit posibilitatea formulării apărărilor.

Totodată, instanța nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 134/2019, din care rezultă că ANMDMR nu are atribuții privind suportarea contravalorii medicamentelor compensate, această competență revenind Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Invocă art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind necesitatea calității procesuale, precum și dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și i) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, subliniind că acțiunea în contencios administrativ trebuie îndreptată împotriva autorității care a emis actul sau care a refuzat soluționarea cererii. Întrucât atribuțiile ANMDMR sunt strict limitate la evaluarea tehnologiilor medicale, conform art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019, instituția nu poate fi obligată la asigurarea tratamentului sau la compensarea medicamentelor.

Arată că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 423/2022 și art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, competența privind finanțarea și decontarea medicamentelor aparține Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Susține că sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 și Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 664/499/2021, care stabilesc că prescrierea și decontarea medicamentelor se realizează exclusiv în baza protocoalelor terapeutice aprobate. Arată că medicamentul solicitat nu are indicația respectivă în protocol, acesta nu poate fi compensat. Explică procedura legală de includere a unui medicament în Listă, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, inclusiv obligațiile de depunere a documentației, criteriile de evaluare prevăzute în Anexa nr. 3 și criteriile de includere necondiționată sau condiționată prevăzute la pct. B pct. 1-2 din Metodologie.

Potrivit Directivei nr. 105/89 CEE și art. 6 din aceasta, precum și jurisprudenței CJUE (Hotărârea din 22 aprilie 2010, Association of the British Pharmaceutical Industry, EU:C:2010:219), statele membre păstrează competențe exclusive în organizarea sistemelor de sănătate, stabilirea prețurilor medicamentelor și includerea lor în sistemele naționale de asigurări. De asemenea, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și Regulamentul (CE) nr. 726/2004 confirmă că aceste dispoziții nu afectează competențele statelor membre în domeniul prețurilor și compensării medicamentelor. Invocă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 292/2023, care stabilește că ANMDMR nu are atribuții privind suportarea contravalorii medicamentelor compensate și nu are contact direct cu asigurații, atribuțiile sale limitându-se la evaluarea tehnologiilor medicale.

În consecință, nu poate fi chemată în judecată pentru recunoașterea unui drept la tratament compensat. În final, solicită admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDMR și respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, arătându-se că instituția este un organ de specialitate al administrației publice centrale, finanțat din bugetul de stat, motiv pentru care cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru. 4. Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare la cererea de recurs, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de suspendare a executării sentinței civile nr. 485/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. În cadrul controlului judiciar se reține că obiectul constituie una din condițiile esențiale ale oricărei acțiuni civile, care trebuie să fie îndeplinită în legătură cu toate formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii. Potrivit art. 30 alin. (1) C. proc. civ. "Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței competente.". De asemenea, potrivit art. 32 C. proc. civ.

"(1) Orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia:a) are capacitate procesuală, în condițiile legii;b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes." Astfel, verificând obiectul pretențiilor recurentului-pârât Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte constată că acesta a solicitat suspendarea executării sentinței civile nr. 485/2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Din analiza materialului probator existent la dosarul de recurs, instanța de control judiciar reține că, prin încheierea de ședință din data de 5 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererile formulate de petenta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a suspendat executarea sentinței nr. 485 din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2024, până la soluționarea recursului. Așadar, Înalta Curte, concluzionând, față de obiectul prezentei cereri deduse judecății, constată că acțiunea civilă este lipsită de obiect, în condițiile în care a fost pronunțată o încheiere de suspendare în cauză și adusă la îndeplinire pretenția dedusă judecății de recurentul-pârât.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) și coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1.

al acestei decizii, vizează obligarea pârâților, fără somație și fără trecerea vreunui termen, la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Elapegademase (denumire comercială Revcovi), în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru imunodeficiență combinată severă datorată deficitului enzimatic de adenozin deaminază (ADA SCID), până la soluționarea definitivă a dosarului de drept comun aflat pe rolul aceleiași instanțe. Prin sentința recurată s-a admis acțiunea, pârâții formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc.

civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită, luând act că pârâții nu au formulat apărări. În acest context, recursurile formulate sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate. Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc.

civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs. Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. nu privesc acest motiv de casare, ci se referă la faptul că în mod eronat instanța de fond nu a observat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă și nu a reținut inadmisibilitatea acțiunii, critici noi care nu pot analizate în calea de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac limitată exclusiv la motive de nelegalitate, astfel cum sunt strict și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Or, criticile recurenților nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege, ci tind la o reanalizare a situației de fapt și la introducerea unor apărări noi, care nu au fost invocate în fața primei instanțe. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs nu poate proceda la o rejudecare a fondului și nici la completarea apărărilor părților. Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, recurenții-pârâți o invocă pentru prima dată în recurs, deși aceasta putea și trebuia să fie ridicată în fața instanței de fond.

Este adevărat că lipsa calității procesuale constituie o excepție de ordine publică, ce poate fi analizată în orice fază a procesului, însă în speță recurenții nu formulează o veritabilă critică de nelegalitate, ci tind la o reevaluare a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, fără a indica elemente de drept care să atragă incidența vreunui motiv de casare. Referitor la pretinsa inadmisibilitate a cererii de ordonanță președințială, critica este de asemenea nefondată. Recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României invocă pentru prima dată în recurs aspecte ce țin de condițiile de admisibilitate ale procedurii speciale, însă acestea au fost analizate de instanța de fond în limitele investirii, fiind reținut caracterul urgent al măsurii, precum și faptul că soluția dispusă nu prejudecă fondul dreptului.

În recurs nu pot fi formulate apărări noi care presupun reevaluarea situației de fapt, iar verificarea îndeplinirii condițiilor de urgență și vremelnicie excedează competenței instanței de recurs, întrucât ar implica o reapreciere a probatoriului administrat. În ceea ce privește analiza motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de toți recurenții-pârâți, Înalta Curte reține că, în înțelesul acestor dispoziții legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. O primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, comună celor patru recursuri promovate, vizează faptul că pârâții susțin că nu au calitate procesuală pasivă.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților să îi asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentului Elapegademase (denumire comercială Revcovi), în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru imunodeficiență combinată severă datorată deficitului enzimatic de adenozin deaminază (ADA SCID), până la soluționarea definitivă a dosarului de drept comun aflat pe rolul aceleiași instanțe . Deși sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în Listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă.

Așadar, raportat la petitul acțiunii, Înalta Curte constată că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății.

Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate. În consecință, susținerile recurenților-pârâți privind lipsa calității procesuale pasive a lor în prezenta cauză, nu pot fi primite. Cât privește critica vizând inadmisibilitatea acțiunii, Înalta Curte reține că recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României au susținut că nu pot fi obligați în solidar la asigurarea medicamentului, ci doar la prestații diferite întrucât au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentelor în listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în listă.

Contrar susținerilor părților reclamate, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă nu solicită obligarea pârâților în solidar la îndeplinirea obligației solicitate, ci fiecare este chemat în raport de atribuțiile care îi revin potrivit legii, astfel cum a fost prezentat anterior, Ministerul Sănătății și Guvernul României stând în judecată în calitate de organe centrale responsabile de organizarea, coordonarea, avizarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Referitor la cealaltă perspectivă de inadmisibilitate, respectiv faptul că ordonanța președințială este inadmisibilă de plano în materia contenciosului administrativ, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum este cazul în speța de față, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale este aplicabilă în sfera litigiilor de contencios administrativ prin raportare la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc.

civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte." Or, în speță, nu s-a solicitat suspendarea executării vreunui act administrativ în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci dispunerea unor măsuri vremelnice în sarcina părților intimate, până la dezlegarea fondului cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București - secția contencios administrativ și fiscal. Celelalte critici din recursurile promovate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret recurenții-pârâți referindu-se la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la prevederile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 și Legea nr. 95/2006. În esență, pârâții au criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, recurenții-pârâți au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei (faptul că tratamentul solicitat nu a este aprobat la nivel european de către Agenția Europeană a medicamentului nu poate fi aprobat nici la nivel național), care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu Elapegademase (denumire comercială Revcovi), pentru imunodeficiență combinată severă datorată deficitului enzimatic de adenozin deaminază (ADA SCID), până la soluționarea definitivă a dosarului de drept comun aflat pe rolul aceleiași instanțe. Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate.

Aparența de drept este în favoarea reclamantei dacă poziția acesteia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței. În speță, se constată că reclamanta a probat aparența de drept, depunând acte medicale din care rezultă că suferă de imunodeficiență combinată severă datorată deficitului enzimatic de adenozin deaminază, pentru a cărui tratare medicul curant a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu, apreciind că este singurul tratament disponibil și dovedit eficace pentru acest caz.

Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne și europene cu prevederile constituționale invocate de reclamantă, ar putea fi examinate în cadrul acțiunii de fond cu privire la evaluarea și autorizarea medicamentului Elapegademase (denumire comercială Revcovi), în vederea efectuării tratamentului corespunzător pentru imunodeficiență combinată severă datorată deficitului enzimatic de adenozin deaminază (ADA SCID). Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile OMS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia. Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie.

Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral a medicamentului (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate: "(...)28.

Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

29. Curtea reamintește că abordarea sa față de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul și scopul convenției ca instrument pentru protecția persoanelor impune interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (a se vedea, de exemplu, Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI).

30. În cazul de față, capătul de cerere invocat în fața Curții este că autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci și de către instanțele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea." Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantei, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acestui drept prin luarea tuturor măsurilor necesare.

S-a susținut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție. Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei compensarea tratamentului în proporție de 100% (fără contribuție personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

Măsura solicitată de reclamantă are caracter vremelnic, fiind menită să răspundă unei situații de urgență, în care există un risc iminent la adresa vieții și sănătății acesteia și limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Prin urmare, condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă. Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect și va respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Sănătate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect. Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, împotriva sentinței nr. 485/2024 pronunțate la 14 noiembrie 2024 de Curtea de Apel Craiova - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 26 iunie 2025.