ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1216/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.09.2024 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea acestora, pe cale de ordonanță președințială, la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Olaparib (denumire comercială Lynparza), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1480 din 16 septembrie 2024, Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, invocată de către pârâți prin întâmpinare; A respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, prin întâmpinare; A admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România; A obligat pârâții ca, până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2/2024 al Curții de Apel București, să asigure reclamantului, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, medicamentul Olaparib (denumire comercială Lynparza).

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 1480 din 16 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 3.1. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Guvernul României a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește și admiterii excepției inadmisibilității acțiunii de față pe cale de ordonanță președințială. Pe fond, solicită respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată. Susține că este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, autorități ce dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate prin acțiune. Invocă dispozițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, potrivit cărora: „în aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) și norme metodologice privind implementarea acestora”. De asemenea, invocă dispozițiile art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora Ministerul Sănătății exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării politicilor și programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, precum și art. 2 lit. a și i) din Hotărârea Guvernului nr.144/2010, referitoare la atribuțiile Ministerului Sănătății. În ceea ce privește Casa Națională de Asigurări de Sănătate, invocă dispozițiile art. 220 alin. (3) și alin. (4), art. 280 lit. i din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora această instituție are ca principală atribuție gestionarea fondului de asigurări de sănătate; propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate; avizează lista medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală. Cu privire la soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, invocate de către Guvernul României, arată că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept, în condițiile în care acțiunea de fond trebuie să aibă obiect identic cu ordonanța președințială. Pe fond, consideră că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept. 3.2. Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate și nelegale. În esență, apreciază că intimatul-reclamant nu este îndreptățit la acordarea în regim de compensare a medicamentului solicitat, câtă vreme utilizarea în afara autorizației de punere pe piață a unui medicament nu este reglementată de dreptul Uniunii Europene. De asemenea, arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile aparenței în drept și neprejudecării fondului cauzei, astfel că cererea de ordonanță președințială nu putea fi admisă. 3.3. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, solicitând, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDM, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critică respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANMDM. Susține că potrivit legii nu are competențe cu privire la pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată. Recurenta-pârâtă susține că, în raport cu actele normative incidente în prezenta cauză și cu dreptul subiectiv material dedus judecății, îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente, privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce însumează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea către Ministerul Sănătății a Listei, ce se aprobă prin hotărâre de Guvern și doar pentru indicațiile terapeutice din Rezumatul caracteristicilor produsului. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței și nu a ținut cont de etapele procesului de evaluare a tehnologiilor medicale. De asemenea, susține că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept. 3.

Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de ordonanță președințială. Critică obligarea în solidar a pârâților la acordarea compensată a medicamentului solicitat, precum și respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu are atribuții cu privire la cele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, ce constă în asigurarea medicamentului solicitat în regim de compensare 100 % până la soluționarea definitivă a dosarului de fond. Referitor la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, arată că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept, în condițiile în care asigurarea medicamentului nu se poate face decât prin decontarea contravalorii acestuia, iar decontarea medicamentelor nu se poate realiza pentru boli ce nu se regăsesc în indicațiile terapeutice ale medicamentului și pentru care acesta nu a fost autorizat a fi pus pe piață. 4. Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererii de ordonanță prezidențială.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 decembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 5 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de recurs Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează a analiza excepția din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care la termenul din 5 martie 2025, instanța de recurs a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei-reclamante. Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ,,instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac”. Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași art., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută. Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului. Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile ce constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ. În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a, coroborat cu art. 40 din Codul procedură civilă, orice demers judiciar („orice cerere”) poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac. Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că intimatul-reclamant a decedat la data de 07.10.2024, astfel cum reiese din referatul de interogare a bazei de date DEPABD, depus la fila 104 din dosarul de recurs. Prin urmare, la acest moment, reclamantul este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ. De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv obligarea pârâților la asigurarea în regim compensat a medicamentului Olaparib (denumire comercială Lynparza) pentru indicația terapeutică adenocarcinom gastric, cu scopul de a-i fi administrat compensat, se reține că cererea vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantului defunct, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acestuia. În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatului-reclamant și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință. În acest context, Înalta Curte apreciază că, față de soluția pronunțată, analizarea celorlalte aspecte invocate prin cererile de recurs apare ca fiind de prisos.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 1480 din 16 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând: va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului și va anula cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință, menținând în rest dispozițiile sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE,