ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3126/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 septembrie 2023, sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București, Guvernul României și Ministerul Sănătății pe cale de ordonanță președintială să se dispună obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului FIRDAPSE (denumire comercială) pentru diagnosticul de SD EATON LAMBERT, până la soluționarea definitivă a dosarului pe drept comun, înregistrat la aceeași dată la Curtea de Apel Suceava.

Prin sentința civilă nr. 149 pronunțată la 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții Guvernul României și Ministerul Sănătății a respins excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâții Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București, Guvernul României și Ministerul Sănătății, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București, Guvernul României și Ministerul Sănătății, a obligat pârâții ca, până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Firdapse.

Împotriva sentinței civile nr. 149 pronunțate la 22 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății și Guvernul României.

a). Pârâtul Guvernul României a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esență, în motivarea cererii a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii administrative a Guvernului referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

În raport de dispozițiile legale de la art. 4 al H.G. nr. 720/2008, art. 2 din H.G. nr. 144/201, art. 219 alin. (7), art. 220 alin. (3) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006 și art. 1 din H.G. nr. 561/2009, care prevăd atribuții și competențe pentru Ministerul Sănătății și CNAS, rezultă că inițierea unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită, în integralitate, Guvernului în calitatea sa de organ colegial, motiv pentru care acesta este lipsit de calitate procesuală pasivă.

Pentru toate aceste motive, a solicitat pârâtul Guvernul Românei respingerea cererii de recurs.

b) Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta a precizat că medicamentul DCI AMFAMPRIDINE (denumire comercială FIRDAPSE) nu este inclus în Lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Indicația "Sindrom Eaton Lambert" se regăsește printre indicațiile pentru care acest medicament a fost autorizat de punere pe piața prin procedura centralizata de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), autorizație în baza căreia produsul este pus pe piața din România, dar pe site-ul ANMDR, în secțiunea dedicata evaluării tehnologiilor medicale, secțiunea "Lista solicitărilor depuse îh baza OMS 861/2014" nu se regăsește o cerere depusă de DAPP pentru evaluarea indicației anterior menționate.

În motivarea recursului, a susținut următoarele:

a) În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are nicio atribuție prevăzută în sarcina sa cu privire la INCLUDEREA unui medicament Lista de medicamente, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, între reclamantă și pârâta CNAS nu există raporturi juridice, CNAS nu intră în raporturi juridice cu asigurații și nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, nu are nicio atribuție prevăzută în sarcina sa cu privire Ia DECONTAREA medicamentului FIRDAPSE) care nu este revăzut în Lista de medicamente pentru indicația terapeutică care face obiectul cauzei și nu are elaborat de către comisia de specialitate a Ministerului Sănătății un protocol de administare aprobat prin OMS nr. 564/499/2021.

b) Pe fondul cauzei a precizat, contrar celor reținute de către prima instanță, că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., și anume: condiția existenței în favoarea intimatei-reclamante a unei aparențe a dreptului și condiția neprejudecării fondului cauzei.

Recurenta-pârâtă a menționat că prima instanță în mod greșit a reținut că există o aparență de drept în favoarea intimatei-reclamante și neprejudecarea fondului, în condițiile în care partea reclamantă a solicitat prin acțiunea de fond obligarea pârâților la includerea acordarea respectivului medicament pentru indicația terapeutică de Sindrom Eaton Lambert în protocolul de administrare, deși instituția nu a fost autorizată la nivel național de către ANMDM; nu a fost prevăzută în rezumatul caracteristicilor produsului; nu a fost supusă evaluării de către ANMDM și nu deține decizie emisă de către ANMDM pentru extinderea indicațiilor terapeutice, întrucât deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu nu a solicitat acest lucru ANMDM; nu a fost inclusă în Protocolul obligatoriu de prescriere și administrare a medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021; nu a fost solicitată a fi autorizată și evaluată pentru a fi inclusă în protocolul de prescriere de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu.

A susținut că nu s-a ținut cont de prevederile art. 3 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 564/499/2021, referitoare la protocoalele terapeutice și respectarea schemelor terapeutice.

De asemenea, a considerat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că medicul poate prescrie, în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate, numai medicamente ce pot fi acordate și suportate de sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.

În acest sens, a invocat dispozițiile art. 4 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 861/2014 și prevederile Anexei 2 și Anexei 4 din ordinul anterior enunțat, potrivit cărora deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului este cel care are dreptul exclusiv de a solicita prin cerere scrisă adresată ANMDM, evaluarea medicamentului în vederea extinderii indicațiilor acestuia, urmând ca ANMDM, în baza raportului structurii de specialitate să emită o decizie care să prevadă extinderea de indicație terapeutică, potrivit art. 2, art. 5

1

și art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014.

Prescripțiile medicale decontate din FNUASS se eliberează numai de către medicii care sunt în contract cu casa de asigurări de sănătate conform legislației specifice care guvernează relația contractuală stabilită între casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.

În concluzie, in cauza de față nu se poate retine o pasivitate a autorităților publice pârâte, întrucât medicamentul pentru indicațiile solicitate de către reclamant, nu poate fi supus procesului de evaluare în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, atât timp cât, deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu nu a depus nicio cerere în acest sens.

Apreciază că instanța nu poate concluziona în sensul existenței unei aparențe de drept favorabile reclamantei spre a beneficia provizoriu de compensarea medicamentului în litigiu prin raportare la cadrul normativ aplicabil de strictă interpretare și aplicare, care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Pe cale de consecință, în acest context determinat la nivelul de aparență specific procedurii ordonanței președințiale, odată cu finalizarea de către legiuitorul român a procesului de implementare n dreptului european în materie și de creare a cadrului privind criteriile și procedurile de soluționare a cererilor referitoare la includerea medicamentelor Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările si completările ulterioare (Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014), apreciază că instanța nu poate concluziona în sensul existentei unei aparențe de drept favorabile reclamantei spre a beneficia provizoriu de compensarea medicamentului în litigiu.

c) Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că nu are atribuții în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat și nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la modul în care a fost aceasta formulată, din perspectiva legitimității legale de a sta ca parte în proces, instituția recurentă nu are niciun fel de calitate procesuală pasivă, între atribuțiile și competențele instituționale conferite prin legea de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, neregăsindu-se aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Astfel, nu există nicio dispoziție legală care să stabilească în sarcina ANMDMR, atribuții sau competențe legale în asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat.

Totodată, calitatea procesuală pasivă într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și: (i) persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamant; (ii) persoana care neagă dreptul reclamantului; (iii) persoana față de care reclamantul dorește să își stabilească existența unui drept real; (iv) persoana în patrimoniul căreia reclamantul dorește să dovedească inexistentă unui drept real.

În speța dedusă judecății, calitatea procesuală pasivă a ANMDMR nu este îndeplinită în raport cu dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a precizat ANMDM că hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât în atribuțiile sale nu intră asigurarea tratamentului gratuit unui asigurat.

A mai arătat că în cauza de față nu se poate reține o pasivitate a sa, întrucât ANMDMR a emis două decizii pentru medicamentul în speță.

De asemenea, recurenta, subsumat motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat că cererea de ordonanță președințială a intimatei-reclamante nu întrunește condiții de admisibilitate, nu există o aparență a dreptului acesteia și nu pot fi luate măsuri definitive care să rezolve în fond litigiul dintre părți.

În final precizează că medicamentul Firdapse nu deține autorizație de punere pe piață în conformitate cu dispozițiile art. 704 Legea nr. 95/2006 nu se regăsește în Nomenclatorul medicamentelor de uz uman iși nici nu este inclus în Ordinul ministrului sănătății nr. 2408/2023 pentru aprobarea prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile pe teritoriul României (CaNaMed - Catalogul național al prețurilor la medicamentele de uz uman eliberate cu prescripție medicală autorizate de punere pe piață).

d) Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială.

Referitor la soluția privind excepția lipsei calității sale procesuale pasive, recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. h) și i), art. 8 alin. (1) și ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în opinia acestuia, ipotezele reglementate de lege se referă la fapte personale ale autorității/instituției publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competență, iar nu ca acesta să garanteze înfăptuirea unui lucru de o altă persoană. Capacitatea sa procesuală pasivă nu poate fi analizată în cauză decât în raport cu obiectul acțiunii privit corelat cu capacitatea administrativă a acestuia, respectiv atribuțiile legale ale fiecărei recurente pârâte în materie.

În fundamentarea cererii de recurs, recurentul - pârât a susținut că prima instanță a încălcat și dispozițiile art. 425 C. proc. civ., deoarece a analizat cererea reclamantei considerând că Ministerul Sănătății are calitate procesuală în cauză, efectuând astfel o prejudecare a fondului dosarului.

Instanța a pronunțat Hotărârea civilă nr. 149/2023 cu încălcarea prevederilor art. 32, lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1)

1

din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022.

Astfel, arată că a precizat expres și detaliat faptul că, Ministerul Sănătății nu poate asigura reclamantei acest medicament întrucât nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de art. 16 alin. (1)

1

din Legea nr. 95/2006, printre care nu se regăsește și acesta. Tocmai în acest context a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât prevederile Legii nr. 95/2006 nu îi permit să efectueze plăți legale din bugetul propriu pentru alte medicamente decât cele expres prevăzute de aceste dispoziții legale și care, nu cuprind și medicamentul solicitat de către reclamantă.

Instanța a pronunțat Hotărârea civilă nr. 149/22.11.2023 cu încălcarea prevederilor 1443 C. civ., întrucât pârâții au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă. Prin urmare, nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite, motiv pentru care se impune excepția astfel invocată.

Instanta a pronunțat Hotărârea civilă nr. 149/22.11.2023 cu încălcarea prevederilor art. 56, lit. d) din Legea nr. 95/2006, întrucât Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți a unor medicamente în regim de compensare 100%.

Recurentul-pârât a susținut și că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale. Astfel, în analiza aparenței de drept în favoarea reclamantei, instanța trebuia să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Menționează că există mai multe etape ale procesului de includere în Listă a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor noi, iar Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDM, după evaluarea medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări.

Ca atare, în acest moment, un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la acordarea, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului FIRDAPSE (denumire comercială) pentru diagnosticul de SD EATON LAMBERT, începând cu data formulării acțiunii și până la soluționarea definitivă a acțiunii de drept comun înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. x/2023 .

Soluționând cererea reclamantei, curtea de apel a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind cererea de ordonanță președințială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Recursurile declarate de pârâți vor fi analizate împreună întrucât cuprind argumente similare, iar aceste părți au aceeași poziție procesuală.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentele-pârâte Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În cauză, recurentele-pârâte au invocat acest motiv de casare în raport cu soluția de respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității lor procesuale pasive.

Având în vedere că recurentele nu invocă încălcarea de către instanța de fond a unor aspecte procedurale în soluționarea excepției lipsei calității lor procesuale pasive, Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu poate fi reținut.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, este nefondat.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, astfel că Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Prima instanță a expus argumentele logico-juridice ce au stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de judecătorul fondului, pentru care a considerat că se impune admiterea cererii de chemare în judecată.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele din speță ori caracterul lacunar, insuficient sau contradictoriu al argumentelor instanței.

În continuare, în ceea ce privește analiza motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de toți recurenții, Înalta Curte va respinge criticile de nelegalitate formulate sub aspectul calității procesuale pasive a pârâților și în ce privește condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile, pe de-o parte, pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența intimatei-pârâte CNAS, iar pe de altă parte, pe faptul că ministerul are atribuții doar în procedura de includere în listă a medicamentelor, iar nu și în privința decontării către asigurați a tratamentelor medicale.

Instanța de recurs reține că, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului solicitat, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlului activităților referitoare la sănătatea publică.

Înalta Curte mai reține că, deși obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă obligarea pârâților la includerea în lista de decontare a medicamentului solicitat, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică SD EATON LAMBERT.

Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de includere pe lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse în cadrul recursurilor fiind nefondate.

Ultimul set de critici dezvoltat de recurenții-pârâți privește condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la aparența de drept și neprejudecarea fondului.

Referitor la cerința aparenței de drept, recurenții au invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantei, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul DCI AMIFAMPRIDINE (denumire comercială FIRDAPSE) pentru afecțiunea de care suferă.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamantă, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantei dacă poziția acesteia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanta a probat aparența de drept, depunând acte medicale emise de către sepcialist din care rezultă că suferă de o boală foarte rară denumită Sindrom Eaton Lambert, pentru a cărui tratare medicul curant neurolog a considerat oportună administrarea medicamentului în litigiu, întrucât că este singurul tratament disponibil și dovedit eficace pentru acest caz. Reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile europene invocate de reclamantă, ar putea fi examinate în cadrul acțiunii de fond cu privire la evaluarea și autorizarea medicamentului DCI AMIFAMPRIDINE (denumire comercială FIRDAPSE) pentru indicația terapeutică Eaton Lambert. Însă, pentru admiterea prezentei ordonanțe președințiale este suficient a se constata, la o analiză sumară, afectarea drepturilor fundamentale ale pacientului, într-o manieră suficient de gravă pentru a se dispune, cu caracter provizoriu, o anumită conduită în sarcina pârâților.

Este real faptul că indicațiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se pot autoriza decât în condițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Procedura este însă una laborioasă, care implică o perioadă lungă de timp; or, timpul este elementul care lipsește intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

Înalta Curte reține că în sarcina statului revine o obligație de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie. Înalta Curte apreciază a fi relevante parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral medicamentul, deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:

"(...)28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].

Prin urmare, dispunerea măsurii provizorii de asigurare a tratamentului medicamentos în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la data pronunțării asupra fondului litigiului, este de natură să contribuie la protejarea dreptului la viață al reclamantei, drept consacrat atât de art. 22 din Constituția României, cât și de art. 2 din Convenția europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului, căruia îi corespunde obligația corelativă a statului de a asigura respectarea acestui drept prin luarea tuturor măsurilor necesare.

S-a susținut a nu fi îndeplinită nici cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, întrucât nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului în discuție, în mod provizoriu, atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluție.

Înalta Curte constată că această susținere se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, recurenții reluând aspectele vizând lipsa cadrului legal care să-i permită reclamantei compensarea tratamentului în proporție de 100% (fără contribuție personală), aspecte invocate în cadrul criticii privind neîndeplinirea primei condiții și analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.

Măsura solicitată de reclamantă are caracter vremelnic, fiind menită să răspundă unei situații de urgență, în care există un risc iminent la adresa vieții și sănătății acesteia și limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Prin urmare, condiția neprejudecării fondului raportului juridic litigios decurge din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății, Guvernul României, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătății, Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 149 pronunțate la 22 noiembrie 2023 de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024.