- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 11 iunie 2025
Decizia nr. 3264/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 7/2025 a Curții de Apel Pitești-
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Ministerul Sănătății și Guvernul României, a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâților la asigurarea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială KEYTRUDA), fără somație și fără trecerea vreunui termen, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. 825/46/2024, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, cu obligarea pârâților la achitarea cheltuielilor de judecată.
Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7 din 13 ianuarie 2025, Curtea de Apel Pitești- secția a II-a civilă, de contencios administrativ a decis astfel: - a respins ca ca neîntemeiată excepția lipsei capacității juridice, invocată de pârâtul Guvernul României; - a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive pentru pârâtul Guvernul României, pentru pârâta Agentia Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Romania și pentru pârâtul Ministerul Sănătății; - a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pârâta Agentia Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, și pârâtul Ministerul Sănătății, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; - a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate; - a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate; - a respins ca neîntemeiată excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea; - a admis cererea de ordonanța președințială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cu pârâta Casa de Asigurari de Sănătate Vâlcea; - a obligat pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea să asigure reclamantei, fără somație și fără trecerea vreunui termen, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul PEMBROLIZUMAB (care corespunde denumirii comune internaționale KEYTRUDA), pentru indicația terapeutică neoplasm col uterin IIB RT + BT, operat (2021) - HTAB cu colpectomie superioară - carcinom scuamos slab diferențiat G3, în doza necesară recomandată de medicul specialist, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.
Recursurile declarate în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile menționate anterior a declarant recurs recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii ordonanței președințiale ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca lipsită de obiect. Consideră că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, neclar si lacunar motivată si întemeiată pe considerente de drept străine cauzei, instanța neținând cont de dispozițiile legale în materie si de starea de fapt reală, dovedită de către subscrisa CNAS cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv rezumatul caracteristicilor produsului (RCP-ul) și protocolul medicamentului în litigiu, protocol publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1 bis din 3 ianuarie 2025 și depus la dosarul cauzei. Susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că medicamentul în litigiu este inclus în listă și pentru afecțiunea reclamantei, că rezumatul caracteristicilor produsului farmaceutic (RCP-ul) PEMBLOZIBUMABUM (denumire comercială KEYTRUDA) cuprinde afecțiunea reclamantei, astfel cu a fost autorizată de către Agenția Europeană a Medicamentului și că medicamentul are aprobat protocolul terapeutic de administrare, prevăzut în Anexa la Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 6.328/2.192/20241, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 bis din 3 ianuarie 2025. Cu alte cuvinte, reclamanta are un drept recunoscut de lege pentru administrarea medicamentului în litigiu pentru afecțiunea sa, nefiind necesar prezentul demers judiciar. Instanța de fond a ignorat faptul că, Comisia de negociere a contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, constituită din membrii ai ANMDMR, Ministerului Sănătății și CNAS, potrivit art. 2 din Ordinul ministrului sănătății și ai președintelui CNAS nr. 735/976/2018, cu modificările și completările ulterioare, a renegociat un contract cost-volum cu deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu pentru afecțiunea reclamantei și a fost emis protocolul terapeutic al medicamentului în litigiu de către Comisia de oncologie a Ministerului Sănătății pentru afecțiunea de "cancer de col uterin (cervical)" - afecțiunea reclamantei. Critică faptul că instanța de fond a analizat superficial cadrul normativ aplicabil cauzei si probele evidente depuse de subscrisa CNAS la dosarul cauzei, instanța neavând în vedere faptul că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 bis din 3 ianuarie 2025, s-a publicat protocolul medicamentului în litigiu si pentru afecțiunea reclamantei. respectiv, "cancer de col uterin (cervical)" în Anexa la Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 6.328/2.192/2024. Or, medicamentul solicitat de reclamantă, se administrează tuturor pacienților fără discriminare pentru afecțiunea de care suferă reclamanta, se rambursează (decontează) din bugetul FNUASS, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100%, fără contribuția personală a pacienților și nu necesită o intervenție a instanței de judecată. Susține că prevederile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 trebuie înțelese și aplicate prin prisma principiilor constituționale privind înfăptuirea justiției în numele legii și trebuiau corelate de către prima instanță cu întreaga reglementare a aprecierii probelor (respectiv, RCP-ul medicamentului în litigiu în care se regăsește afecțiunea reclamantei, RCP depus la dosarul cauzei, protocolul terapeutic al medicamentului pentru administrarea Pembrolizumab în afecțiunea reclamantei, protocol depus la dosarul cauzei), care oferă garanții suficiente pentru realizarea acestei operațiuni numai în temeiul legii, pe bază de criterii obiective, în afara arbitrariului. În măsura în care există dispozițiile Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd expres și limitativ condițiile prescrierii medicamentelor în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, acestea trebuie aplicate de către instanța de judecată si nu eludate. Prima instanță a analizat superficial argumentele CNAS si cadrul legal incident cauzei și nu a constatat că reclamanta se încadrează pe deplin (este eligibilă) pentru administrarea tratamentului cu medicamentul în litigiu În acest context, recurenta-pârâtă apreciază că nu se poate retine un interes actual al reclamantei în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată și pe cale de consecință, solicită admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii si respingerea acesteia, ca lipsită de interes, și în subsidiar, ca lipsită de obiect. 3.2. Recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, de asemenea, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 7/13.01.2025 a Curții de Apel Pitești, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cuprinsul căruia a arătat că, începând cu data de 3 ianuarie 2025, legiuitorul a completat protocolul terapeutic în sensul pretențiilor formulate de reclamantă, aceasta beneficiind de medicamentul în litigiu, prin efectul legii, în regim de compensare 100%, pe bază de prescripție medicală emisă de medicul curant aflat în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate.
Apărările formulate în cauză 4.1. Părțile intimate nu au formulat întâmpinări. 4.2. Intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei note scrise, în curprinsul cărora a invocat excepția nulității recursurilor deduse judecății, pentru nemotivare. II. Considerentele și soluția instanței de recurs II.1. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente: În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 100 de RON recursul prin care se invocă unul sau mai multe dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 C. proc. civ., respectiv cu 100 de RON recursul prin care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cum pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea a încadrat recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac este în sumă de 100 de RON. Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității. Prin adresa emisă la data de 11 februarie 2025 și comunicată la data de 17 februarie 2025, s-a adus la cunoștința recurentei-pârâte Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, aferentă recursului declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 7 din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru nici în termenul de 10 zile menționat în cuprinsul adresei amintite și nici până la termenul de judecată fixat, iar din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se constată că recurenta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea de facilități la plata taxei. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului. Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 7 din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. II.2. Procedând la soluționarea excepției nulității recursului declarat de pârâta CNAS, invocată de intimata-reclamantă A., prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte o va respinge, reținând că recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a legii, criticile sale de nelegalitate subsumându-se motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, pe care le-a indicat în mod expres în cuprinsul memoriului de recurs. II.3. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate și apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. În esență, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale în materie și de starea de fapt reală, dovedită de către CNAS cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inclusiv rezumatul caracteristicilor produsului și protocolul medicamentului în litigiu publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1 bis din 3 ianuarie 2025, în raport de care se impunea respingerea cererii ca lipsită de interes/de obiect. Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă a învederat instanței de fond faptul că s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1 din 3 ianuarie 2025, Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 6328/2192/2024 privind modificarea Anexelor nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, respectiv protocolul medicamentului în litigiu și pentru afecțiunea reclamantei - "cancer de col uterin (cervical)" prin notele scrise depuse la data de 13 ianuarie 2025, prin fax, la ora 14:30. Din modalitatea de atașare a înscrisurilor la dosar, ulterior hotărârii judecătorești, rezultă că acestea nu au fost depuse în cadrul cercetării judecătorești, ci ulterior rămânerii cauzei în pronunțare, neputând fi avute în vedere la soluționarea cauzei de către instanța de fond, conform art. 394 alin. (3) din C. proc. civ.. Potrivit acestui text de lege, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. În acest context, în mod corect, instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse ulterior rămânerii cauzei în pronunțare, acestea neputând fi analizate după închiderea dezbaterilor. În ceea ce privește pretinsa lipsă de interes/de obiect a acțiunii, Înalta Curte reține că, în prezent, medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) a fost inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică cancer de col uterin (cervical), însă după promovarea acțiunii de față. În concret, medicamentul în discuție este inclus în Listă, respectiv în Anexa la H.G. nr. 720/2008, publicată, cu completările și modificările ulterioare (poziția nr. 119 din PNS.3. Programul Național de Oncologie din secțiunea C2 de la sublista C din Anexa la actul normativ anterior invocat) pentru afecțiunea reclamantei și că medicamentul are în prezent elaborat, actualizat și aprobat protocolul terapeutic de administrare în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate. Astfel, din Anexa nr. 1 - Protocolul terapeutic corespunzător poziției nr. 148, pct.
Cancer de col uterin (cervical) rezultă că medicamentul Pembrolizumab este indicat în asociere cu chimioterapie, cu sau fără Bevacizumab, pentru tratamentul cancerului cervical persistent, recurent sau metastatic, la adulți ale căror tumori exprimă PDL 1 cu un CPS mai mare sau egal 1, mendicamentul reprezentând o terapie de linia 1, în asociere cu Cisplatin/Carboplatin și Paclitaxel, cu sau fără Bevacizumab, pentru tratamentul acestei populații de pacienți. Însă, astfel cum învederează reclamanta prin notele scrise depuse la dosar ca răspuns la argumentele pe care și-a întemeiat recurenta-pârâtă recursul, medicamentul în discuție poate fi prescris în regim compensat doar dacă sunt îndeplinite criteriile de includere precizate în Protocolul terapeutic. Înalta Curte apreciază că situația actuală a prescrierii, administrării și decontării medicamentului nu prezintă relevanță față de obiectul cauzei, care vizează dispunerea unei măsuri cu caracter provizoriu în contextul posibilității vătămării dreptului fundamental la viață, efectele includerii medicamentului în Listă urmând a fi avute în vedere în soluționarea dosarului de fond. Intimata-reclamantă a solicitat obligarea pârâților la asigurarea tratamentului cu acest medicament în regim de compensare 100%, iar recurenta-pârâtă CNAS nu a dovedit că această obligație este efectiv îndeplinită, în sensul că reclamanta beneficiază, în concret, de decontarea integrală a medicamentului în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Cu alte cuvinte, modificările intervenite în statutul juridic al medicamentului pe parcursul soluționării cauzei nu afectează aparența de drept de care beneficiază intimata-reclamantă, în raport de obiectul cererii. Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material. Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția netimbrării recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 7 din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în consecință, anulează acest recurs, ca netimbrat. Respinge excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătăte, invocată de intimata-reclamantă A.. Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva împotriva sentinței civile nr. 7 din 13 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești- secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă. Pronunțată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.