Decizia nr. 294/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1767/2024 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 iulie 2024, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat stabilirea cuantumului definitiv al penalităților datorate de debitor ca urmare a executării cu întârziere a obligației de a face intuitu personae, stabilite în sarcina acestuia prin decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de contencios administrativ nr. x/2015, definitivă de la pronunțare.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1767 din 04 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate inadmisibilitatea formulării cererii invocată pe cale de excepție și excepțiile lipsei de obiect și de interes a cererii de chemare în judecată și de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, iar pe fondul cauzei a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1767 din 04 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate. Recurentul-reclamant susține că sentința cuprinde doar motive străine de natura pricinii. Deși a învestit instanța de executare cu o cerere întemeiată pe art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, arătând că autoritatea pârâtă a îndeplinit obligația din titlul executoriu, dar cu întârziere, instanța a soluționat-o ca și cum ar fi fost învestită cu o cerere întemeiată pe art. 24 alin. (3) din aceeași lege, respectiv ca și cum obligația din titlul executoriu nu ar fi fost îndeplinită. Consideră, așadar, că sunt eronate parte din considerentele instanței, respectiv acelea prin care se reține în mod nereal că reclamantul ar fi susținut că titlul executoriu nu a fost executat, cele prin care se arată că acesta trebuie să dovedească culpa autorității, deși sarcina probei îndeplinirii la timp a obligației aparține pârâtului și cele prin care se reține că reclamantul ar fi criticat stabilirea prin H.G. nr. 746/2022 a unei cote de 1%, iar nu de 8% din capitalul social, care se vinde salariaților, deși o astfel de susținere nu a fost făcută în procesul de față.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Printr-un prim rând de argumente, intimatul-pârât se referă la o pretinsă soluție de constatare a perimării cauzei, care, în opinia sa, ar fi fost legal dispusă de prima instanță, raportat la art. 416 și art. 418 din C. proc. civ. și la motivul suspendării judecății cererii formulate de reclamantul B.. Prin cel de-al doilea rând de argumente, intimatul-pârât susține că parcurgerea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reprezintă o etapă prealabilă obligatorie pentru fixarea sumei datorate cu titlu de penalități, indiferent dacă acestea sunt stabilite în temeiul art. 18 alin. (5) ori art. 23 alin. (3) din lege. Întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost executată de Guvernul României prin adoptarea H.G. nr. 746/2022 anterior pronunțării sentinței recurate, însăși rațiunea stabilirii penalităților a încetat, de vreme ce acestea nu ar mai avea rol reparator, astfel că nu sunt întrunite condițiile de exercitare a acțiunii.

Alte aspecte procesuale relevante Excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, a fost respinsă la termenul din 21 ianuarie 2026, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru următoarele considerente: Anterior examinării motivelor de recurs, Înalta Curte observă că parte din apărările intimatului-pârât din cuprinsul întâmpinării depuse în calea de atac privesc aspecte străine cauzei de față, referindu-se la un alt reclamant și la o altă soluție decât cea care face obiectul recursului, urmând a fi omise de la examinare. În continuare, instanța de control judiciar arată că prin cererea adresată instanței de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat instanței să stabilească cuantumul definitiv al penalităților datorate de debitorul pârât Guvernul României, ca urmare a executării cu întârziere a obligației stabilite prin titlul executoriu decizia nr. 2370/08.05.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015. A apreciat reclamantul în motivare că obligația a fost executată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, abia la data de 08.06.2022, astfel că a solicitat, în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fixarea cuantumului definitiv al penalităților pentru perioada 08.05.2019 - 08.06.2022, stabilite, potrivit titlului executoriu, la suma de 1000 de RON pe zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de pârât și a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând, în esență, că pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația stabilită prin titlul executoriu - hotărârea judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, emițând H.G. nr. 746/2022, astfel că nu se mai pot aplica mijloacele de constrângere a debitorului prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda și penalitățile de întârziere. Recurentul-reclamant A. a contestat sentința primei instanțe din perspectiva cazului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (...)", considerând că sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, cauza fiind examinată dintr-o altă perspectivă factuală și un alt temei de drept decât cele invocate în cerere. Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant sunt fondate, din analiza cererii introductive, raportat la hotărârea primei instanțe, rezultând că motivarea sentinței recurate privește aspecte străine celor cu analiza cărora instanța a fost învestită. Astfel, deși pretențiile reclamantului, din perspectiva petitului cererii și a motivelor în fapt indicate în susținere, sunt clar și lămuritor enunțate, acesta solicitând fixarea cuantumului definitiv al penalităților pentru perioada 08.05.2019 (data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu) - 08.06.2022 (data îndeplinirii obligației prin emiterea H.G. nr. 746/2022), întrucât autoritatea pârâtă a executat cu întârziere obligația din titlul executoriu, totuși instanța de fond a considerat că cererea de stabilire a penalităților este formulată pentru o altă ipoteză, și anume aceea a neîndeplinirii obligației prevăzute în titlul executoriu. Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004: "(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (...) (3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică persoanei juridice, autorității sau instituției publice, după caz, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., pentru un termen maximum de 3 luni, socotit de la data comunicării încheierii privind stabilirea amenzii. (4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației. (...)". În speță, cererea recurentului-reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar nu pe dispozițiile art. 24 alin. (3), reclamantul nesolicitând instanței să stabilească penalitățile ca mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligației prevăzută în titlul executoriu, cum greșit a reținut instanța de fond, ci fixarea cuantumului definitiv al penalităților ca urmare a executării obligației, însă cu întârziere, în opinia reclamantului. Cererea de stabilire a penalităților, formulată de reclamantul A., trebuia analizată și soluționată de prima instanță în contextul îndeplinirii obligației prevăzute în titlul executoriu, urmând a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 pentru acordarea penalităților cerute. Cu toate acestea, deși a reținut că obligația a fost îndeplinită prin emiterea H.G. nr. 746/2022, instanța de fond a analizat cererea de penalități potrivit condițiilor stipulate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, nesocotind limitele învestirii, trasate prin acțiune. Prin urmare, soluția de respingere a acțiunii se bazează pe greșita stabilire a obiectului cererii de chemare în judecată și pe analiza unor motive de drept străine celor invocate de reclamant, considerentele care susțin această soluție necorespunzând cu pretențiile din cererea dedusă judecății. Înalta Curte reține că judecătorului cauzei îi revine obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din același act normativ instanța trebuie să examineze fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul. Totodată, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. dispune că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Or, în cauza de față, sentința instanței de fond nu respectă exigențele procedurale stabilite sub sancțiunea nulității, fiind încălcate norme de procedură prin care se reglementează drepturi și principii procesuale fundamentale, inclusiv dreptul de dispoziție al părților, consacrat de art. 9 C. proc. civ., câtă vreme cauza a fost examinată prin raportare la alte aspecte decât cele invocate de reclamant prin cererea introductivă de instanță. Soluția de casare va afecta hotărârea atacată doar parțial, urmând a fi menținută soluția de respingere ca neîntemeiate a excepțiilor invocate de pârâtul Guvernul României, împotriva căreia niciuna din părți nu a declarat recurs. Pentru toate considerentele expuse anterior, constatând incidența motivului de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, menținând soluția din sentință referitoare la respingerea excepțiilor.