Decizia nr. 2627/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 93 a Curții de Apel Târgu

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2023, sub nr. x/2023, pe rolul Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintelui României - B. prin Administrația Prezidențială să se constate refuzul pârâtului de a emite Decretul de acordare a titlului de luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - luptător cu rol determinant, iar în consecința să fie obligat la emiterea lui, în acord cu măsurile dispuse prin sentința civila nr. 148 din data de 09.03.2023 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin nerecurare, în consecința Adresei nr. x din data de 16.11.2023 emisa de Guvernul României - Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 -1989, cu obligarea pârâtului la plata de cheltuieli de judecata, în caz de opunere.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 93 pronunțată la 21 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal respins ca nefondată cererea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României - prin Administrația Prezidențială și Prim-Ministru României prin Secretariatul General al Guvernului, având ca obiect obligație de a face. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 93 pronunțate la 21 iunie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, respectiv să fie obligat intimatul-pârât Președintele României să îi soluționeze cererea privind emiterea Decretului de acordare a titlului de luptăor pentru victoria revoluției din decembrie 1989. Hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât interpretarea dată sintagmei "refuz nejustificat", prevăzută de art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, este eronată și nu are corespondent în materialul probator administrat. Instanța de fond a analizat doar formal dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004, fără a verifica în concret dacă, în raport cu situația de fapt și înscrisurile depuse, refuzul intimatului de a emite decretul solicitat poate fi calificat ca justificat sau nejustificat.

În mod greșit, instanța a acordat prevalență "dreptului de apreciere al autorității", ignorând că acest drept nu poate acoperi lipsa unei justificări reale și rezonabile pentru nesoluționarea cererilor formulate atât de reclamant, cât și de SSPR. În realitate, nu s-a contestat existența dreptului de apreciere al Administrației Prezidențiale, ci lipsa unei justificări legitime pentru refuzul de a soluționa cererea, în condițiile în care toate informațiile necesare se aflau la dispoziția intimatului la momentul pronunțării sentinței. Certificatul Seria x nr. x, emis la 03.12.2020, era depus la dosar, iar valabilitatea sa fusese constatată prin sentința civilă nr. 148/09.03.2023 a Tribunalului Mureș, rămasă definitivă.

Instanța de fond a ignorat faptul că intimatul nu avea nevoie de un nou certificat, ci doar de dovada valabilității celui existent, dovadă aflată în mod cert în dosar. Refuzul intimatului se manifestă pe două planuri: pe de o parte, prin nesoluționarea cererilor reclamantului privind revocarea parțială a Decretului nr. 1068/2022 sau emiterea unui nou decret; pe de altă parte, prin lipsa de răspuns la solicitările SSPR formulate în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 341/2004. Răspunsul intimatului din 04.10.2023, prin care se invocă prezumția de legalitate a Decretului nr. 1068/2022, nu reprezintă o soluționare a cererii, ci o evitare a obligației de a analiza fondul solicitării. Ulterior, intimatul nu a mai răspuns deloc, deși termenul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 era împlinit.

În ceea ce privește solicitările SSPR, acestea au fost formulate corect și completate ulterior conform cerințelor intimatului, prin adresele din 08.04.2024 și 08.05.2024. Pretinsa susținere că dosarul a fost incomplet este nefondată, întrucât SSPR nu poate produce dovezi negative privind inexistența situațiilor prevăzute de art. 3 alin. (5) și art. 8 alin. (2)-(3) din Legea nr. 341/2004. Mai mult, toate aceste condiții fuseseră deja verificate de Administrația Prezidențială în anul 2020, la emiterea decretului inițial de acordare a titlului, astfel încât solicitarea repetată a acelorași înscrisuri este artificială și urmărește doar justificarea unui refuz nelegal. Instanța de fond a ignorat și faptul că Decretul nr. 1068/2022 a fost emis cu încălcarea procedurii prevăzute de art. 49 alin. (36) pct. 5 și art. 49 1 din H.G.

nr. 482/2022, întrucât SSPR nu a promovat anterior o acțiune de anulare a certificatului, iar certificatul reclamantului nu a fost anulat, ci dimpotrivă, a fost confirmat ca legal și valabil prin hotărâre judecătorească definitivă. În aceste condiții, intimatul era obligat să dea eficiență juridică certificatului valabil și să emită decretul corespunzător, interpretând per a contrario dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004. Refuzul intimatului a produs consecințe grave, întrucât Casa Județeană de Pensii Mureș a revocat decizia de acordare a drepturilor și a emis o decizie de recuperare a sumelor plătite, exclusiv în temeiul Decretului nr. 1068/2022, fără a ține cont de valabilitatea certificatului.

Singura modalitate de restabilire a legalității este emiterea unui nou decret de re-acordare a titlului sau revocarea parțială a Decretului nr. 1068/2022. În concluzie, instanța de fond a validat în mod nelegal o conduită administrativă pasivă și contradictorie, ignorând probele dosarului și atribuind intimatului un drept de apreciere absolut, incompatibil cu dispozițiile art. 466 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Refuzul intimatului este nejustificat, iar hotărârea atacată se impune a fi casată, cu rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii introductive. 4. Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât Președintele României a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Demersul judiciar al reclamantului A., astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează refuzul pârâtului de a emite Decretul de acordare a titlului de luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 - luptător cu rol determinant, iar în consecința să fie obligat la emiterea lui, în acord cu măsurile dispuse prin sentința civila nr. 148 din data de 09.03.2023 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin nerecurare, în consecința Adresei nr. x din data de 16.11.2023 emisa de Guvernul României - Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 -1989.

Prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea, reclamantul formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul cererii de chemare în judecată, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul acțiunii cu care a fost investită. În acest context, recursul formulat de reclamantă este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate. Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs.

Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., prin care recurentul-reclamant a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit sintagma "refuz nejustificat" din art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, nu a analizat în concret dacă refuzul intimatului era justificat în raport cu probele și a acordat o importanță excesivă "dreptului de apreciere al autorității". Recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond ar fi interpretat în mod eronat noțiunea de refuz nejustificat prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. i) și n) și art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, întrucât nu ar fi analizat în concret justificarea refuzului intimatului de a emite decretul solicitat, acordând o importanță excesivă dreptului de apreciere al autorității.

Înalta Curte constată însă că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente și a analizat situația de fapt în limitele investirii, reținând în mod întemeiat că refuzul atacat în cauză este reprezentat exclusiv de adresa din 25 ianuarie 2024, prin care Administrația Prezidențială a comunicat reclamantului că propunerea transmisă de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSPR) este incompletă, în principal prin lipsa certificatului valabil emis pe numele reclamantului. În aceste condiții, instanța de fond a reținut corect că procedura administrativă instituită de Legea nr. 341/2004 nu era finalizată de autoritatea competentă, respectiv SSPR, iar Președintele României nu putea emite decretul în lipsa documentației complete prevăzute de lege.

Intanța de recurs subliniază că, potrivit Legii nr. 341/2004 republicat, verificarea îndeplinirii condițiilor legale și transmiterea propunerii complete către Administrația Prezidențială reprezintă atribuții exclusive ale SSPR, iar Președintele României nu se poate substitui acestei autorități în etapa prealabilă emiterii decretului. Faptul că certificatul LRD seria x nr. x emis la 3 decembrie 2020 se afla în dosarul instanței și fusese confirmat ca valabil prin sentința civilă nr. 148 din 9 martie 2023 a Tribunalului Mureș nu echivalează cu îndeplinirea procedurii administrative, întrucât legea impune ca documentația să fie transmisă oficial de SSPR în cadrul propunerii de emitere a decretului.

Înalta Curte reține că prima instanță a analizat corect și argumentul recurentului potrivit căruia Președintele României ar avea o obligație pur formală de emitere a decretului, în condițiile existenței certificatului valabil. Jurisprudența constantă a Înaltei Curți, la care instanța de fond a făcut trimitere, stabilește că emiterea decretului de acordare a titlului de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 este actul final al unei proceduri administrative complexe, care presupune verificări de legalitate și parcurgerea etapelor prevăzute de lege, iar nu o manifestare unilaterală de voință a Președintelui României. În lipsa documentației complete, autoritatea nu poate emite decretul, iar comunicarea acestui impediment nu poate fi calificată ca refuz nejustificat.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la conduita Secretariatul de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor împotriva regimului comunist instaurat în Romania în perioada 1945-1989, Înalta Curte constată că acestea sunt nerelevante în prezenta cauză, întrucât această instituție nu este parte în proces, iar legalitatea acțiunilor sau omisiunilor sale nu poate fi analizată în cadrul unui litigiu având ca obiect obligarea Președintelui României la emiterea unui decret. Judecătorul fond a reținut în mod corect că refuzul atacat este exclusiv cel exprimat prin adresa din 25 ianuarie 2024, iar nu corespondența dintre SSPR și Administrația Prezidențială.

De asemenea, Înalta Curte constată că partea recurentă invocă în mod nefondat efectele Decretului nr. 1068 din 2022, întrucât legalitatea acestuia nu mai poate fi analizată, acțiunea formulată împotriva sa fiind respinsă ca tardivă prin sentința nr. 63 din 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, hotărâre definitivă. Recurentul-reclamant nu poate obține pe cale ocolită anularea efectelor unui act administrativ consolidat, iar instanța de fond a respectat limitele investirii, analizând exclusiv existența unui refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și n) și art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, reținând în mod întemeiat că refuzul intimatului este justificat prin faptul că procedura administrativă nu era finalizată de către autoritatea competentă și că nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține existența unui exces de putere sau a unui refuz nejustificat. Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, întrucât Curtea de Apel Târgu-Mureș a pronunțat o soluție legală, temeinică și proporțională, în limitele competenței sale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurentul-reclamant nu a prezentat critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incident motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 93 pronunțate la 21 iunie 2024 de Curtea de Apel Târgu Mureș - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.