Decizia nr. 2623/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 7 iunie 2023 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE următoarele: a. Obligarea pârâților Guvernul României, M.Ap.

N. (Ministerului Apărării Naționale), Casei de Pensii Sectoriale a MApN prin reprezentant legal, la soluționarea integrală efectivă și punctuală a plângerilor prealabile adresate (inclusiv a plângerilor nr. RP 353/13.01.2023, nr. RP 352/16.01.2023, nr. RP 654/08.03.2023, prin care au solicitat comunicarea modalității de calcul al sumelor privind CASS reținut pentru anul 2022, restituirea acestora ca fiind sume nedatorate față de art. 1341 noul C. civ., sancționarea funcționarilor vinovați de refuzul solicitării plângerilor prealabile și a celui care a semnat fără nume și prenume); b. Acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare reclamant în parte; c. Plata tuturor cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 16.10.2023 reclamanții au depus răspuns la întâmpinare, cerere modificatoare prin care au solicitat introducerea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și au formulat un nou capăt de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune morale pentru lezarea demnității, onoarei, în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare reclamant [pct. 3 fila x din răspunsul la întâmpinare - "Obligarea pârâților la plata de daune morale pentru lezarea demnității, onoarei, trăirile provocate de tăierea pensiilor militare de stat nelegal și netemeinic (prin supraimpozitarea nelegală și netemeinică) pentru încălcarea dreptului patrimonial (precum și refuzul restituirii acestor sume cu dobânda aferentă și rata inflației pentru perioada menționată) în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare reclamant în parte și plata tuturor cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces"]. Reclamanții au mai invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentat legal și convențional a semnatarilor întâmpinărilor și a consilierului juridic delegat.

Prin încheierea din data de 29.01.2024 Curtea a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal în ceea ce privește semnatarul întâmpinării formulate de pârâtul MAPN și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant convențional, a consilierului juridic, cu privire la pârâtul MAPN, ca neîntemeiate; a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal în ceea ce privește semnatarul întâmpinării formulate de pârâta Casa Sectorială de Pensii a MAPN și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant convențional, a consilierului juridic, cu privire la pârâta Casa Sectorială de Pensii a MAPN și a anulat întâmpinarea depusă de aceasta. Curtea a disjuns cererile formulate de către reclamanții B. și C., formându-se noi dosare.

Totodată, Curtea a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza privind pe reclamanții A. și D., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a respins excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul MAPN, ca neîntemeiată. La termenul de judecată din data de 08.04.2024 Curtea a calificat ca fiind apărare de fond excepția lipsei de obiect invocată de pârâții Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MApN, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei sentințe.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 622/2024 pronunțată la 8 aprilie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul MAPN, ca neîntemeiată și a respins cererea, astfel cum a fost modificată, privind pe reclamanții A. și D., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Secretariatul General Al Guvernului, Ministerul Apărării Naționale, Casa De Pensii Sectorială A Ministerului Apărării Naționale Și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 622/2024 pronunțată la 8 aprilie 2024 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții D. și A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc.

civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimitrea cauzei spre rejudecare. După prezentarea situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, părțile recurente învederează următoarele: - necesitatea admiterii recursului și aplicării motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a încălcat norme de procedură sancționate cu nulitatea, nu a motivat hotărârea sau a inserat motive contradictorii ori străine de natura cauzei și a aplicat greșit normele de drept material. Instanța nu a analizat în mod efectiv și complet cererile formulate, iar motivarea este formală și insuficientă.

- prima instanță a modificat nelegal cadrul procesual pasiv și a "spart" dosarul inițial în trei cauze distincte, deși reclamanții formulaseră o cerere comună, cu pretenții identice, în condițiile art. 59 și art. 60 noul C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală. Instanța a încălcat art. 5, art. 397, art. 6-9 și art. 22 C. proc. civ., întrucât a modificat cadrul procesual contrar voinței părților și fără o motivare reală, afectând dreptul la un proces echitabil și principiul disponibilității. Invocă și art. 99 alin. (2) și art. 107 C. proc. civ., precum și art. 10 din Legea nr. 554/2004, arătând că Curtea de Apel București era competentă pentru toți reclamanții, iar invocarea excepției necompetenței teritoriale la termenul din 16.10.2023 a reprezentat un tertip și o antepronunțare.

- judecătorul fondul a încălcat dispozițiile art. 5, art. 9, art. 22 și art. 397 din C. proc. civ., întrucât instanța nu a analizat în mod real cererile și apărările părților, nu ar fi exercitat rolul activ și ar fi refuzat să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere. Arată că instanța a reținut în mod eronat că reclamanții nu ar fi solicitat restituirea sumelor reținute cu titlu de CASS, deși plângerile prealabile conțineau explicit solicitări privind comunicarea modalității de calcul, restituirea sumelor nedatorate și plata dobânzii și a ratei inflației. Această omisiune constituie motiv de casare conform art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 noul C. proc. civ. - instanța a apreciat eronat că plângerile prealabile au fost soluționate, deși în realitate autoritățile nu au comunicat nici măcar un număr de înregistrare.

Mai mul, instanța s-a substituit apărării pârâților și a completat legea, încălcând art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ.. În acest sens invocă că art. 2 alin. (1) lit. h)-j), art. 2 alin. (2), art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, arătând că nesoluționarea plângerilor prealabile constituie refuz nejustificat și atrage dreptul reclamanților de a solicita anularea actelor, obligarea autorității la emiterea actului și acordarea despăgubirilor. - judecătorul fondului a încălcat art. 51-52 din Constituție privind dreptul de petiționare și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, întrucât autoritățile nu au răspuns plângerilor prealabile, iar instanța nu a sancționat această conduită.

- în mod greșit s-a respins, fără o motivare corespunzătoare, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal și convențional al pârâților MApN și CPS a MApN, contrar art. 82, art. 84, art. 151 alin. (2)-(3), art. 174 și art. 271 C. proc. civ.. Menționează că lipsa împuternicirilor și a copiilor legalizate ale actelor administrative atrage nulitatea absolută a actelor de procedură, iar instanța a ignorat și Decizia ICCJ (DCD) nr. 9/2016, care interzice reprezentarea convențională a persoanei juridice prin mandatar persoană juridică sau prin consilierul juridic al acesteia. - au fost încălcate art. 6 noul C. proc. civ. și art. 6 pct. 1 CEDO, întrucât instanța nu a asigurat un proces echitabil, nu a analizat toate apărările și a acceptat depunerea unor acte în formă clasificată, contrar art. 151 alin. (3) noul C. proc.

civ. Recurentii-reclamanți invocă și art. 1 alin. (3)-(5), art. 16, art. 21, art. 24, art. 31, art. 51, art. 124 și art. 126 din Constituție, susținând că soluția instanței contravine principiilor statului de drept, egalității în fața legii și accesului liber la justiție. În final, se mai arată că instanța de fond a încălcat cumulativ art. 5-10, art. 13-15, art. 20 și art. 22 C. proc. civ., aspect ce atrage incidența art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și impune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 498 C. proc. civ., pentru respectarea dublului grad de jurisdicție și pentru analizarea tuturor excepțiilor, apărărilor și capetelor de cerere formulate.

4. Apărări formulate în cauză Intimații-pârâți Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Demersul judiciar al reclamanților, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1.

al acestei decizii, vizează solicitarea de obligare a pârâților la soluționarea integrală efectivă și punctuală a plângerilor prealabile adresate (inclusiv a plângerilor nr. RP 353/13.01.2023, nr. RP 352/16.01.2023, nr. RP 654/08.03.2023, prin care au solicitat comunicarea modalității de calcul al sumelor privind CASS reținut pentru anul 2022, restituirea acestora ca fiind sume nedatorate față de art. 1341 C. civ., sancționarea funcționarilor vinovați de refuzul solicitării plângerilor prealabile și a celui care a semnat fără nume și prenume) și acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 100.000 RON și daune morale pentru lezarea demnității, onoarei în cuantum de 100.000 RON pentru fiecare reclamant în parte.

Prin sentința recurată, instanța a respins acțiunea, reclamanții D. și A. formulând recurs, criticile fiind circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză. Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actului atacat, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită. În acest context, recursul formulat de reclamanți este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate. Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs.

Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs. Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanții D. și A. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile vizând: - depășirea atribuțiilor puterii judecătorești; - încălcarea unor norme de procedură sancționate cu nulitatea; - nemotivarea hotărârii sau existența unor motive contradictorii/străine de natura cauzei; - aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." În conformitate cu art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte examinează criticile strict în limitele motivelor de casare invocate, fără a putea reevalua situația de fapt stabilită de instanța de fond, decât în măsura în care aceasta rezultă din încălcarea normelor de procedură.

Recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond ar fi modificat nelegal cadrul procesual pasiv și ar fi disjuns cauza în trei dosare distincte, contrar art. 59 și art. 60 C. proc. civ., încălcând principiul disponibilității și dispozițiile art. 5, art. 6-9, art. 22 și art. 397 din același act normativ. Înalta Curte constată că disjungerea cauzei reprezintă o măsură de administrare a procesului, aflată în marja de apreciere a instanței, justificată de necesitatea bunei desfășurări a judecății și de obligația instanței de a asigura soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, potrivit art. 22 C. proc. civ.. Disjungerea nu afectează drepturile procesuale ale părților și nu constituie o încălcare a principiului disponibilității, întrucât nu modifică obiectul cererii și nici poziția procesuală a părților, ci privește exclusiv modul de organizare a judecății.

Astfel cum a precizat judecătorul fondului prin încheirea de ședință din data de 29 ianuarie 2024 dreptul valorificat prin acțiune este un drept propriu al fiecărui reclamant în parte și, chiar dacă fac parte din Asociația recurentă, acest aspect nu atrage o coparticipare procesuală obligatorie. Părțile recurente nu indică în ce mod concret această măsură le-ar fi afectat dreptul la apărare sau posibilitatea de a-și valorifica pretențiile. Simpla nemulțumire față de opțiunea instanței de a administra cauza în dosare distincte nu poate constitui motiv de casare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 6 C. proc. civ. Susținerea privind o pretinsă antepronunțare nu este susținută de niciun element obiectiv.

Verificarea competenței și a cadrului procesual pasiv reprezintă o obligație legală a instanței, iar nu o manifestare a unei opinii anticipate asupra fondului cauzei. În cuprinsul recursului s-a mai susținut că instanța de fond nu ar fi analizat cererile privind restituirea sumelor reținute cu titlu de CASS, dobânda, rata inflației și despăgubirile. Din considerentele sentinței rezultă însă că instanța de fond a examinat cererile adresate autorităților la 10.01.2023 și 06.02.2023, reținând că reclamanții nu au solicitat în acțiunea introductivă obligarea pârâților la restituirea sumelor pretins reținute, ci obligarea acestora de a soluționa cererile prealabile. Instanța a constatat că autoritățile au răspuns petițiilor, chiar dacă soluția nu a fost favorabilă reclamanților.

Potrivit art. 8 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 27/2002, autoritatea publică are obligația de a comunica un răspuns în termenul legal, iar nu obligația de a răspunde în sensul dorit de petiționar. Nemulțumirea recurenților față de conținutul răspunsului nu echivalează cu neanalizarea cererilor și nici cu refuzul nejustificat de soluționare a acestora. Recurenții-reclamanți au mai menționat că autoritățile nu au soluționat plângerile prealabile, ceea ce ar constitui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că instanța de fond a stabilit, în mod corect, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a MApN a răspuns prin adresa nr. x/01.02.2023, iar cererile adresate Guvernului României și MApN au fost transmise spre competentă soluționare aceleiași instituții, reclamanții fiind informați prin adresa nr. x/17.02.2023.

Răspunsurile au vizat chiar fondul solicitărilor privind restituirea CASS, fiind indicate prevederile legale aplicabile, inclusiv art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023. Soluția nefavorabilă nu echivalează cu refuzul nejustificat, iar stabilirea conținutului răspunsului constituie prerogativa autorității publice. Părțile recurente invocă lipsa dovezii calității de reprezentant legal și convențional al pârâților și solicită aplicarea Deciziei ICCJ nr. 9/2016. Înalta Curte constată că Decizia nr. 9/2016 privește reprezentarea convențională a persoanelor juridice prin mandatar persoană juridică, situație care nu se regăsește în cauză. Pârâții au fost reprezentați de consilieri juridici proprii, în conformitate cu art. 84 C. proc.

civ. Se poate observa că recurenții nu indică în ce mod lipsa unor copii legalizate ale unor acte administrative ar afecta valabilitatea reprezentării procesuale. Instanța de fond a analizat excepția și a motivat respingerea ei, astfel că nu se poate reține încălcarea art. 82, art. 84, art. 151 alin. (2)-(3), art. 174 sau art. 271 C. proc. civ. Este nefondată critica vizând faptul că instanța nu ar fi asigurat un proces echitabil și ar fi acceptat depunerea unor acte în formă clasificată, încălcând astfel dispozițiile art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO. Instanța de recurs constată că judecătorul fondului a analizat toate apărările relevante și observă că părțile recurente nu indică în ce mod accesul la actele depuse a fost restricționat.

Depunerea unor documente clasificate nu este interzisă de art. 151 alin. (3) C. proc. civ. Înata Curte nu identifică nicio încălcare a principiului contradictorialității sau a dreptului la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât recurenții nu au demonstrat imposibilitatea de a-și formula apărările. Din dosarul de fond rezultă că au fost acordate mai multe termen de judecată, recurentul-reclamant A. a depus cerere modificatoare, a invocat excepții, a depus practică judiciară și a fost prezent la toate termenele de judecată. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că despăgubirile solicitate sunt accesorii capătului principal de cerere, iar în lipsa unui refuz nejustificat, acestea nu pot fi acordate.

Mai mult, în ceea ce privește discriminarea, reclamanții nu au indicat criteriul de discriminare și nu au administrat nicio probă în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Înalta Curte constată că judecătorul fondului a respectat dispozițiile legale incidente și jurisprudența consacrată și invocată chiar de către părțile recurente. Instanța de control judiciar constată că instanța de fond a motivat hotărârea, nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu a încălcat norme de procedură sancționate cu nulitatea și nu a aplicat greșit normele de drept material. Prin urmare, criticile formulate în recurs sunt nefondate, întrucât instanța de fond a pronunțat o soluție legală, temeinică și proporțională, în limitele competenței sale, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că recurenții-reclamanți nu au prezentat critici apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, nefiind incidente motivele de casare/nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de D. și A. împotriva sentinței civile nr. 622/2024 pronunțate la 8 aprilie 2024 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.