- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 20 ianuarie 2026
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 20.01.2026 — Prin ordonanța din data de 29 septembrie 2025, emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor…
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin ordonanța din data de 29 septembrie 2025, emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune această soluție, în esență, s-a reținut că la data de 17.06.2025 petentul A. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de resurse umane și documentare, redirecționată la data de 30.06.2025 la secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, solicitând efectuarea de cercetări și luarea măsurilor legale care se impun față de lucrătorii Casei de pensii sectoriale din cadrul Ministerului Apărării Naționale și față de gen.
(r) B., fost ministru al apărării naționale și prim ministru, pentru faptul că i s-a calculat greșit pensia, în sensul că nu i s-au acordat drepturile bănești din perioada aplicării Legii nr. 263/2010 și apoi i-au fost aplicate eronat și prevederile Legii nr. 223/2015, precizând, totodată, că a contestat decizia de pensionare, însă i-au fost respinse contestațiile pe baza unor dispoziții date de conducerea Ministerului Apărării Naționale, respectiv de către ministrul apărării naționale, gen. (r) B., fiind astfel prejudiciat. Procurorul a reținut că, la data de 03.07.2025, prin ordonanța nr. 2/77/P/2025 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu și că din actelor și lucrărilor dosarului coroborate cu plângerea și declarația persoanei vătămate A., înscrisurile depuse de persoana vătămată, relațiile primite de la Casa de pensii sectorială, a rezultat faptul că plt.
maj. (r) A. a fost cadru militar activ în perioada 25.09.1972-13.04.1989, când a fost trecut în rezervă cu gradul de plutonier major, ulterior a fost încadrat la diferite societăți civile, iar la data de 01.12.2009, prin decizia nr. x din data de 12.02.2010 a Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale a fost înscris la pensia de serviciu pentru activitatea depusă, în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, în vigoare la data respectivă. S-a arătat că petentul a contestat decizia de pensionare, iar comisia de contestații, prin decizia nr. 13/24.03.2010, a respins contestația ca neîntemeiată, iar Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a procedat la revizuirea/reactualizarea drepturilor de pensie ale acestuia prin mai multe decizii de recalculare și reactualizare.
Totodată, procurorul a constatat că petentul a formulat anterior plângere penală la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către reprezentanții Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale pentru modalitatea defectuoasă de calculare a pensiei militare, plângerea formând obiectul dosarului nr. x/2018, iar în urma cercetărilor efectuate faptele sesizate nu s-au confirmat și prin ordonanța din data de 02.08.2019 s-a dispus clasarea cauzei, soluție împotriva căreia nu a fost formulată plângere la prim procuror sau la judecătorul de cameră preliminară, în motivarea soluției reținându-se faptul că petentul, cu prilejul audierii în cauza respectivă, a arătat că a avut nemulțumiri privind calculul pensiei care au vizat intervalul de timp iunie 2010- iunie 2017, însă ulterior s-a prezentat la sediul Casei de pensii sectoriale și a solicitat recalcularea pensiei, demers în urma căruia a considerat că pensia a fost calculată corect și nu a suferit nicio pagubă sau vătămare a drepturilor sale.
De asemenea, procurorul a constatat că și la data de 01.07.2020 petentul a formulat o altă plângere penală la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București împotriva lucrătorilor Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, care a format obiectul dosarului nr. x/2020 și privea exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către aceștia în calcularea defectuoasă a pensiei militare a petentului, pe baza unor documente emise de Statul Major General către centrele militare județene în legătură cu aplicarea Legii nr. 223/2015, cu consecința producerii unui prejudiciu material.
S-a constatat că la data de 14.02.2020, prin ordonanța emisă în dosarul nr. x/2020 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției Parchetelor Militare, motivându-se că plângerea a fost formulată atât împotriva lucrătorilor Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, dar și a gen. (r) B., prim ministru al Guvernului României la data respectivă, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul secției Parchetelor Militare și la terminarea cercetărilor, nefiind identificată încălcarea vreunei atribuții de serviciu cu prilejul stabilirii drepturilor de pensie ale plt. maj. (r) A., prin ordonanța din data de 08.12.2020 s-a dispus clasarea cauzei, soluție împotriva căreia nu a fost formulată plângere la procurorul ierarhic superior sau la judecătorul de cameră preliminară.
Procurorul, din cercetările efectuate în cauză, evidențele Casei de pensii sectoriale, analiza documentelor de serviciu, nu a identificat în sarcina persoanelor reclamate exercitarea necorespunzătoare a vreunei atribuții de serviciu cu prilejul stabilirii, revizuirii, recalculării sau actualizării drepturilor de pensie ale plt. maj. (r) A., iar cu privire la plângerea acestuia, potrivit căreia gen. (r) B., în calitate de ministru al apărării naționale ar fi dat ordine sau dispoziții responsabililor de la Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale pentru aplicarea necorespunzătoare a prevederilor Legii nr. 153/2015, în cazul recalculării și actualizării drepturilor sale de pensie, a reținut, pe de o parte că, gen.
(r) B. a fost numit în funcția de ministru al apărării naționale la data de 21.12.2020, iar în perioada 25.11.2021-12.06.2023 a ocupat funcția de prim ministru al Guvernului României, la mult timp după ce a fost soluționată contestația petentului împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 96592/2 din data de 05.01.2018 prin hotărârea nr. 36298 din data de 11.05.2018 a comisiei de contestații, iar pe de altă parte că nu există indicii privind influențarea de către conducerea Ministerului Apărării Naționale a modului de calcul al pensiei, raportat la faptul că subordonarea Casei de pensii sectoriale față de Ministerul Apărării Naționale este una administrativă și nu decizională, competența privind stabilirea și calcularea drepturilor de pensie aparținând reprezentanților Casei de pensii sectoriale și nu conducerii Ministerului Apărării Naționale.
În concluzie, procurorul a constatat că faptele sesizate nu există. Împotriva ordonanței de clasare petentul A. a formulat plângere, conform dispozițiilor art. 339 din C. proc. pen. Prin ordonanța nr. 5/II-2/2025 din data de 31 octombrie 2025 a procurorului militar șef al secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea plângerii petentului, ca neîntemeiată. În esență, în cuprinsul acestei ordonanțe, s-a reținut că soluția de clasare este temeinică și legală, din probele administrate rezultând că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare întrucât faptele nu există, susținerile petentului neavând corespondent în materialul probator, neexistând indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Împotriva ordonanței nr. 5/II-2/2025 din data de 31 octombrie 2025, petentul a formulat plângere, solicitând admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor procurorului și trimiterea cauzei la procurorul civil pentru efectuarea de cercetări în cauză. Astfel, a arătat că Ministerul Apărării Naționale și lucrătorii Casei de pensii sectoriale a acestuia au încălcat dispozițiile Legii nr. 263/2010 și Legii nr. 223/2015 cu privire la recalcularea pensiei sale militare. A menționat că plângerea formulată nu a adresat-o parchetului militar, ci parchetului civil, fiind vorba despre drepturile sale civile pentru care a muncit peste 40 de ani.
A solicitat ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să ancheteze faptele de abuz în serviciu pe care le-a sesizat cu privire la încălcarea Legii nr. 263/2010, în prezent abrogată și a Legii nr. 223/2015 de către lucrătorii Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale întrucât parchetul militar nu a ținut cont de toate documentele pe care le-a depus în susținerea plângerii formulate. Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că plângerea formulată de petentul A. este nefondată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Prealabil, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este competent să soluționeze prezenta plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 340 alin. (1) coroborat cu art. 40 alin. (1) din C. proc.
pen. raportat la calitatea de prim ministru, la data formulării plângerii, a intimatului B.. În cauza de față, petentul A. și-a exprimat nemulțumirea privind soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 29 septembrie 2025 cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, adoptată în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, menținută prin ordonanța nr. 5/II-2/2025 din data de 31 octombrie 2025 a aceleiași unități de parchet, considerând nelegale și netemeinice ordonanțele emise în cauză.
Fundamentul acuzațiilor aduse intimatului B. și lucrătorilor Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Apărării Naționale de petentul A. este reprezentat, în esență, de faptul că aceștia, în exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, în calcularea defectuoasă a pensiei militare, pe baza unor documente emise de Statul Major General către centrele militare județene în legătură cu aplicarea Legii nr. 223/2015, i-au produs un prejudiciu material, iar intimatul B., în calitate de ministru al apărării naționale ar fi dat ordine sau dispoziții responsabililor Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale pentru aplicarea necorespunzătoare a prevederilor Legii nr. 153/2015, în cazul recalculării și actualizării drepturilor sale de pensie.
Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispuse prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă, conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Astfel, judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele de cercetare penală, respectiv a soluției date. Soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva soluției de clasare este reglementată prin dispozițiile art. 341 din C. proc.
pen. La soluționarea plângerii se verifică soluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale. Pornind de la aceste dispoziții legale și considerații teoretice, se constată că prezenta plângere, formulată în baza art. 340 din C. proc. pen., este nefondată, soluția de clasare dispusă în temeiul art. 16 lit. a) din C. proc. pen., fiind legală și temeinică. Acest caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale in personam rămâne incident și când există o anumită conduită, dar aceasta nu este prevăzută ca element material al infracțiunii, astfel cum sunt faptele imputate de petent.
Pentru declanșarea procesului penal este necesar ca datele existente să demonstreze elemente concrete de fapt, subsumate tiparului infracțional ori conduitei incriminate, care să conducă la presupunerea rezonabilă a săvârșirii unei fapte penale, ipoteză ce nu a fost dovedită în cauză. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că infracțiunea de abuz în serviciu, așa cum rezultă din dispozițiile art. 297 alin. (1) din C. pen. implică neîndeplinirea sau îndeplinirea cu încălcarea legii, de către un funcționar public, a unui act care intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu. Așadar, elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu constă alternativ dintr-o inacțiune (omisiune) sau dintr-o acțiune (comisiune), respectiv din: neîndeplinirea unui act ori din îndeplinirea actului în mod defectuos.
În sensul textului art. 297 din C. pen., prin "act" se înțelege acea operație care trebuie efectuată de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Prin "interes legitim" în sensul normei de incriminare se înțelege acea dorință, preocupare a persoanei fizice sau juridice de a obține un anumit avantaj, profit, folos. Prin termenul "vătămare", în sensul folosit de art. 297 din C. pen., se înțelege acea afectare, lezare fizică, psihică ori materială pentru persoana fizică și materială pentru persoana juridică.
Prin expresia "nu îndeplinește un act" se înțelege acea activitate prin care funcționarul public omite, nu efectuează un act care trebuia să fie îndeplinit potrivit atribuțiilor de serviciu, adică un act ce cădea în sarcina sa de realizare, iar prin expresia "îndeplinește actul în mod defectuos" se înțelege că funcționarul public deși îndeplinește actul ce intră în atribuțiile sale de serviciu, acea îndeplinire este imperfectă, necorespunzătoare, defectuoasă. Acțiunea sau inacțiunea funcționarului public se referă la un act ce nu este îndeplinit sau este îndeplinit în mod defectuos, în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Ambele variante alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii analizate trebuie raportate, în contextul adoptării Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, la atribuții și exigențe normative reglementate prin legislația primară.
Infracțiunea de abuz în serviciu este una de rezultat, astfel încât consumarea sa este condiționată de producerea uneia dintre urmările prevăzute alternativ de norma de incriminare: cauzarea unei pagube, vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine etnică etc. Or, în speță, petentul a reclamat faptul că lucrătorii Casei sectoriale de pensii a Ministerului Apărării Naționale au încălcat prevederile legale la momentul recalculării pensiei militare, respectiv au aplicat prevederile O.U.G.
nr. 57/2015 pentru militarii aflați la pensie în baza Legii nr. 263/2010 și nu pe cele ale Legii nr. 223/2015, deoarece cei care s-au pensionat ulterior au primit pensii mai mari chiar de 2 sau 3 ori față de cei aflați deja la pensie, cum este și cazul său, aspecte care nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii imputate, în condițiile în care probatoriul administrat, a relevat faptul că petentul A. a fost cadru militar activ în perioada 25.09.1972-13.04.1989, când a fost trecut în rezervă cu gradul de plutonier major, ulterior fiind încadrat la diferite societăți civile, iar la data de 01.12.2009, prin decizia nr. x din data de 12.02.2010 a Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, a fost înscris la pensia de serviciu pentru activitatea depusă, în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, în vigoare la data respectivă.
Relevante pentru stabilirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu reclamată de petent în sarcina lucrătorilor Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Apărării Naționale sunt adresa nr. p/5075 din data de 03.09.2025 emisă de Casa de pensii sectorială, adresa nr. x din data de 28.02.2020 emisă de Casa de pensii sectorială, decizia de recalculare nr. 96592/1 din data de 21.02.2017 emisă de Casa de pensii sectorială, decizia de actualizare nr. 96592/4 din data de 21.05.2018 emisă de Casa de pensii sectorială, adresa nr. x din data de 28.04.2022 emisă de Casa de pensii sectorială, decizia nr. 13 din data de 24.03.2010 emisă de Comisia de contestații pensii, decizia nr. 96592 privind revizuirea pensiei emisă de Casa de pensii sectorială, decizia nr. 96592 privind recalcularea pensiei pentru limita de vârstă emisă de Casa de pensii sectorială, decizia nr. 96592 din data de 04.03.2015 emisă de Casa de pensii sectorială, decizia nr. 96592 din data de 07.04.2015 emisă de Casa de pensii sectorială, decizia de recalculare nr. 96592/1 din data de 21.02.2017 emisă de Casa de pensii sectorială, hotărârea nr. 33616 din data de 22.06.2017 emisă de Comisia de contestații, decizia de recalculare nr. 96592/1 din data de 05.01.2018 emisă de Casa de pensii sectorială, hotărârea nr. 36298 din data de 11.05.2018 emisă de Comisia de contestații,
decizia de recalculare nr. 96592/3 din data de 02.04.2018. Din adresa nr. x din data de 28.02.2020 emisă de Casa de pensii sectorială, petentul A. a fost trecut în rezervă la data de 13.04.1989, prin aplicarea prevederilor art. 37 lit. d) din Statutul Corpului Subofițerilor, iar începând cu data de 01.12.2009, prin decizia nr. x din data de 12.02.2010, petentul A. a fost înscris la pensie de serviciu pentru activitatea depusă, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o vechime în serviciu de 16 ani, 6 luni și 18 zile, la stabilirea drepturilor bănești fiind avute în vedere datele înscrise în fișa de pensie, înregistrată sub nr. x din data de 02.11.2009, eliberată de către Unitatea Militară 02586 Brăila.
Din aceeași adresă rezultă că petentul a contestat decizia de stabilire a pensiei, iar contestația sa a fost respinsă prin decizia nr. 13 din data de 24.03.2010, emisă de Comisia de contestații pensii a Ministerului Apărării Naționale. Cu privire la recalcularea drepturilor de pensie ale petentului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, din adresa susmenționată reiese faptul că, prin cererea adresată Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, petentul și-a exprimat opțiunea pentru alegerea perioadei de 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate în vederea recalculării pensiei militare de stat, aceasta fiind perioada 01.01.1988 - 01.07.1988 și acest document a fost transmis Centrului Militar Județean Brăila, unitate militară care a întocmit situația soldelor/salariilor lunare.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată din adresa nr. x din data de 28.02.2020 emisă de Casa de pensii sectorială că pe tot parcursul anului 2016 petentul a beneficiat de pensia calculată la data de 01.01.2016, iar începând cu 01.01.2017 a beneficiat de aplicarea majorării de 5,25% potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal bugetare.
Totodată, se constată că pentru valorificarea datelor înscrise în fișa cu locurile de muncă în care a lucrat petentul și care îi dau dreptul la încadrare în locuri de muncă și activități cu condiții deosebite, speciale și alte condiții, eliberată de către Centrul Militar Județean Brăila, s-a procedat la emiterea deciziei de recalculare nr. 96592/2 din data de 05.01.2018, prin care s-a stabilit cuantumul lunar brut al pensiei de care ar beneficia petentul începând cu data de 01.02.2016 și, pentru că acest cuantum a fost mai mic decât cel aflat în plată la data acordării drepturilor, s-a păstrat în plată cuantumul mai avantajos.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată din adresa nr. x din data de 28.04.2022 emisă de Casa de pensii sectorială că, după emiterea deciziei de pensionare, petentului A. i-au fost revizuite/recalculate, drepturile de pensie astfel: - prin decizia nr. 96592 din data de 26.10.2011 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G.
nr. 1/2011, care stabilește drepturi începând cu 01.01.2011, decizie necontestată la Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale; - prin decizia nr. 96592 din data de 13.07.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, care stabilește drepturi începând cu 01.09.2011, decizie necontestată la Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale; - prin deecizia nr. 96592 din data de 13.07.2012 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, care stabilește drepturi începând cu 01.04.2012, decizie necontestată la Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale; - prin decizia nr. 96592 din data de 07.02.2013 privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, care stabilește drepturi începând cu 01.12.2012, decizie necontestată la Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale; - prin decizia nr. 96592 din data de 09.07.2013 privind revizuirea pensiei în baza O.U.G.
nr. 1/2011, care stabilește drepturi începând cu 01.01.2011, decizie necontestată la Comisia de contestații pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Din adresa nr. p/5075 din data de 03.09.2025, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că potrivit prevederilor art. 109 alin. (1) și alin. (7) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2016, pensia petentului A. a devenit pensie militară de stat și a fost recalculată în raport cu vechimea din ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată potrivit prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor la data intrării în vigoare a acestei legi, iar începând cu data de 30.06.2017 a fost actualizată în conformitate cu dispozițiile art. 60 din Legea nr. 223/2015, conform deciziei de recalculare nr. 96592/1 din 21.02.2017 și deciziei de actualizare nr. 96524/4 din 21.05.2018.
Cu referire la acuzația de abuz în serviciu presupus săvârșită de intimatul B., care în calitate de ministru al apărării naționale ar fi dat ordine sau dispoziții lucrătorilor Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale pentru aplicarea necorespunzătoare a prevederilor Legii nr. 153/2015, în cazul recalculării și actualizării drepturilor petentului de pensie, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că intimatul B. a fost numit în funcția de ministru al apărării naționale la data de 21.12.2020 și că în perioada 25.11.2021-12.06.2023 a ocupat funcția de prim ministru al Guvernului României, iar contestația petentului împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 96592/2 din data de 05.01.2018 a fost soluționată prin hotărârea nr. 36298 din data de 11.05.2018, deci cu mult timp anterior datei la care intimatul a îndeplinit funcțiile menționate mai sus.
Pe de altă parte, se reține că subordonarea Casei de pensii sectoriale față de Ministerul Apărării Naționale este una administrativă și nu decizională, competența privind stabilirea și calcularea drepturilor de pensie aparținând reprezentanților Casei de pensii sectoriale și nu conducerii Ministerului Apărării Naționale, prin urmare nu există indicii privind influențarea de către conducerea Ministerului Apărării Naționale a modului de calcul al pensiei de care ar bneficia petentul A.. Analizând întregul material probator administrat, similar procurorului de caz, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că nu se poate identifica în ce ar fi constat pretinsa conduită ilicită a lucrătorilor Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale sau a intimatului B., care au fost dispozițiile legale încălcate de către aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în ce a constat urmarea imediată ori legătura de cauzalitate existentă între faptele presupus comise de aceștia și urmarea imediată.
Așadar, față de cele de mai sus, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care petentul a formulat plângere penală împotriva lucrătorilor Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale și a intimatului B., dat fiind că acesta nu a învederat fapte, date, împrejurări care să releve elementele de tipicitate ale infracțiunii reclamate din perspectiva existenței activității pe care norma de incriminare o descrie în verbum regens. Totodată, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți reține că actele de conduită pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale trebuie să rezulte din date ori informații cu caracter obiectiv, neputând fi deduse exclusiv din argumentele contrare ale unei părți ori din nemulțumirea subiectivă a acestuia față de modul unor persoane de a acționa sau nu în sensul dorit de petent.
Pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca baza factuală invocată de petent să susțină suspiciuni de ilicit penal, iar faptele reclamate să corespundă formal tiparului legal de incriminare. Practica instanței supreme este constantă în sensul că dispozițiile legale permit dispunerea de către organele de urmărire penală a soluției de clasare dacă faptele sesizate nu susțin suspiciunile de ilicit penal (încheierea nr. 71/14.02.2017, I. C. civ..J., secția penală, dosar nr. x/2016, încheierea nr. 400/30.10.2019, I. C. civ..J., secția penală, dosar nr. x/2019). Concluzionând, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că, în speță, contrar susținerilor petentului A., din situația de fapt expusă și din verificarea ansamblului actelor existente la dosar, nu se conturează elementele concrete ale vreunei infracțiuni în sarcina persoanelor arătate în plângerea formulată.
Prin urmare, nu există fapta penală pentru care s-a început urmărirea penală in rem, motiv pentru care temeiul de drept al clasării prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. este legal și temeinic. Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 1 teza a II-a din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 29.09.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, menținută prin ordonanța nr. 5/II-2/2025 din data de 31.10.2025 a procurorului militar șef al secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței din data de 29.09.2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, menținută prin ordonanța nr. 5/II-2/2025 din data de 31.10.2025 a procurorului militar șef al secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligă petentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 20 ianuarie 2026.