ÎCCJ, Secția penală, decizia din 15.12.2025 — cale de atac împotriva sentinței nr. 256/2024 a Judecătoriei Șimleu

Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 256 din 12 decembrie 2024 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în dosarul penal nr. x/2023, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) și art. 66 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și s-a aplicat ca pedeapsă accesorie dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat care urmează să fie executată doar în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. De asemenea s-au stabilit conform art. 93 alin. (1) C. pen. măsuri de supraveghere precum și obligațiile prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. și a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Marca sau bisericii din localitate în funcție de confesiunea acesteia pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare în condițiile art. 57 raportat la art. 52 din Legea nr. 253/2013. Împotriva sentinței penale nr. 256 din 12 decembrie 2024 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, pronunțată în dosarul penal nr. x/2023, a declarat apel inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 514/A/2025 din data de 31 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj -Secția penală și de minori, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc.

pen.., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 256/12.12.2024 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, s-a desființat în parte în ceea ce privește latura penală a cauzei și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite: S-a stabilit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatului A. pentru infracțiunea de uzurpare a funcției, prev. de art. 300 din C. pen., cu aplic. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. În baza art. 83 și 84 din C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilite în sarcina inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se va calcula de la data pronunțării prezentei decizii definitive.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sălaj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85 alin. (2) lit. b), c), j) din C. pen., a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă 30 de zile la Primăria Comunei Marca sau la Primăria orașului Șimleu Silvaniei, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate cu instituții din comunitate și impune inculpatului să nu exercite funcția de primar, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen.. rap.

la art. 83 alin. (4) și 88 din C. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, ale neexecutării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, anume: - revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție, cu consecința aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni; - posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă, cu consecința aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni; - revocarea amânării aplicării pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligațiilor impuse.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii. Împotriva deciziei penale nr. 514/A/2025 din data de 31 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj -Secția penală și de minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 08 mai 2025. Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen. ·În ceea ce privește cazul de de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., în esență, inculpatul a arătat că au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției, prev. de art. 300 din C. pen., cu aplic.

art. 132 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că în calitate de funcționar public, respectiv primar al comunei Marca, județul Sălaj și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea dispozițiilor art. 129 din Codul administrativ, erijându-se cu atribuțiile Consiliului Local și atribuind fără drept spre folosință pe o perioada de 9 luni societății B. S.R.L. clădirea fostului cămin cultural din satul Lesmir fără a încheia un contract de închiriere cauzând o pagubă atât unității administrativ teritoriale prin neîncasarea chiriei cât și Școlii Gimnaziale Marca prin consumul de energie electrică. Sub acest aspect s-a susținut că fapta reținută în sarcina inculpatului ar fi fost săvârșită în luna februarie 2017, dată la care imobilul Cămin Cultural Vechi Leșmir nu se afla în domeniul public sau privat al Comunei Marca, astfel încât s-a apreciat că aceasta nu era prevăzută de legea penală, și implicit nici de prevederile art. 300 C. pen.

respectiv - uzurparea funcției. În continuare s-a precizat că imobilul respectiv a fost introdus în domeniul public al comunei Marca în ședința consiliului local al Comunei Marca din luna iulie 2017 prin Hotărârea Consiliului Local nr. 33 din 31 iulie 2017, la o distanță de 4 luni față de momentul săvărșirii faptei reținute în sarcina inculpatului. În acest context, inculpatul a precizat că nu se reține în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 300 C. pen. rap la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 din moment ce acesta nu a îndeplinit o atribuție a Consiliului Local comuna Marca cu privire la spațiul din Căminul Cultural Vechi, deoarece, acest bun nu făcea parte din domeniul public sau privat al unității teritorial administrative, situație în care Consiliului Local al comunei Marca nu putea sa dispună închirierea acestuia.

Un alt motiv de critică privind tipicitatea obiectivă a infracțiunii de uzurparea funcției reținută în sarcina inculpatului vizează faptul că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că acesta ar fi săvârșit infracțiunea respectivă precum și faptul că aceasta nu ar fi fost săvârșită de inculpat în timpul serviciului. ·Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. inculpatul a susținut că, în cauză, instanța de apel, în mod greșit a stabilit, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate faptul că minimul special al pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 300 C. pen. cu aplicarea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 este de 1 an și 6 luni în loc de 1 an și 4 luni.

În acest context s-a apreciat că, deși, instanța de apel, în procesul de individualizare al pedepsei a precizat că s-a orientat la minimul special, i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an și 6 luni în loc de 1 an și 4 luni, iar acest aspect atrage incidența cazului de casare invocat, pedeapsa astfel stabilită fiind una nelegală. ·Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen.., inculpatul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, până la soluționarea prezentei cereri de recurs în casație. Prin încheierea din data de 29 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc.

pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 514/A/2025 din data de 31 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, numai din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație Completului nr. 1 și s-a stabilit termen de judecată, în ședință publică, la data de 10 decembrie 2025, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării. Totodată s-a respins cererea formulată de recurentul inculpat A. privind suspendarea executării hotărârii atacate. **** Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 514/A/2025 din data de 31 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc.

pen.., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii. Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., se observă că acesta este incident dacă " s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea pedepsei. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat în mod constant faptul că legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a unei greșite individualizări, excedând controlului jurisdicțional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Evaluând prezenta cale de atac, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., reprezentând, în concret, manifestarea de voință a inculpatului A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea reindividualizării pedepsei aplicate, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că motivele de critică formulate de inculpatul A. prin cererea de recurs în casație vizează faptul că deși, instanța de apel, în procesul de individualizare al pedepsei a precizat că s-a orientat spre minimul special, acesta fiind de 1an și 4 luni, i-a aplicat, însă, o pedeapsă de 1 an și 6 luni, pedeapsa astfel stabilită fiind apreciată ca una nelegală. Verificând, în acest context, legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin decizia atacată, în raport cu încadrarea juridică reținută de către instanța de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest sens se reține că, prin decizia penală nr. 514/A/2025 din data de 31 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023 recurentul a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției, prev. de art. 300 din C. pen., cu aplic. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Conform art. 300 C. pen.

"Fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă iar potrivit art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 "În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, context în care Înalta Curte reține că limitele de pedeapsă aplicabile infracțiunii pentru care fost condamnat inculpatul A. sunt între 1an și 4 luni și 6 ani și 8 luni închisoare sau amendă. Faptul că instanța de apel, a făcut referire, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, sub aspectul individualizării pedepsei ce urma să fie aplicată inculpatului A., că "se va orienta către minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită" (pag.

7) nu implică, în mod efectiv și absolut, și aplicarea unei pedepse la acest minim special. Înalta Curte reamintește faptul că procesul de individualizare a pedepsei este atributul exclusiv al instanțelor care soluționează fondul cauzei, instanța de casație exercitând doar un control de legalitate al acesteia, fără a putea proceda la o nouă evaluare a criteriilor de individualizare. Ca urmare, se constată că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției, prev. de art. 300 C. pen., cu aplic. art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 se situează între limitele speciale prevăzute de lege, judicios determinate de instanța de apel în raport cu încadrarea juridică reținută cu titlul definitiv.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 514/A din data de 31 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023 În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu privire la cererea formulată de UAT Comuna Marca, partea civilă în dosarul nr. x/2023, privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul avocatului ales și contravaloarea transportului acestuia de la sediul profesional la sediul instanței, Înalta Curte reține următoarele: Art. 276 alin. (6) C. proc.

pen.., reglementează plata cheltuielilor judiciare făcute de părți, iar cauza de față intră în categoria cazurilor în care potrivit acestui text de lege "(...) instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile". Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Art. 452 C. proc. civ. prevede că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei ". Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc.

civ., "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei (...)". Aplicând aceste considerații teoretice speței de față. Înalta Curte constată că partea civilă a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor efectuate, depunând la dosar, la termenul din 10 decembrie 2026, înainte de închiderea dezbaterilor, împuternicirea avocațială (av. C.), dovada de plată a onorariului avocatului ales (extras de cont din 19.05.2025 -fila x) precum și dovada cheltuielilor de transport (extras de cont din 29.10.2025 -f.

x). În acest context, atât în ceea ce privește cuantumul onorariului avocatului ales al parții civile, în suma de 10000 RON cât și contravaloarea cheltuielilor de transport solicitate, în suma de 2500 RON, Înalta Curte apreciază că sunt vădit disproporționate, având în vedere obiectul prezentei cauzei, gradul de complexitate redus (un termen de judecată), activitatea depusă de avocat (nefiind formulate concluzii scrise în etapa admisibilității în principiu a recursului în casație ci doar în cadrul soluționării căii extraordinare de atac), astfel încât: Va admite, în parte, cererea privind acordarea cheltuielilor judiciare și îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă UAT Comuna Marca, reprezentând onorariu apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 514/A din data de 31 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă UAT Comuna Marca, reprezentând onorariu apărător ales. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2025.