ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.12.2025 — Prin sentința penală nr. 49/2024 din 18.04.2024, pronunțată în dosarul penal nr. x/2022, Tribunalul Alba a hotărât următoarele: I. În baza art. 396 alin. (2)…

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49/2024 din 18.04.2024, pronunțată în dosarul penal nr. x/2022, Tribunalul Alba a hotărât următoarele: I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor în forma tentativei.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima și de a nu se apropia de aceasta, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima și de a nu se apropia de aceasta.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 16.09.2022 până în data de 16.11.2022. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

II. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor în forma tentativei. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima și de a nu se apropia de aceasta, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima și de a nu se apropia de aceasta. În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 19.09.2022 până în data de 16.11.2022. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor în forma tentativei. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima și de a nu se apropia de aceasta, pe o perioadă de 3 ani.

În baza 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima și de a nu se apropia de aceasta. În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 16.09.2022 până în data de 16.11.2022. În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărâri judecătorești de condamnare, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. S-a luat act că victima D. nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 272 C pr penală rap. la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total de 5400 din care suma de 2.339 RON este aferentă fazei de urmărire penală, iar restul, fazei de judecată și de cameră preliminară, fiecare inculpat câte 1800 RON.

Împotriva sentinței penale nr. 49/2024 pronunțate de Tribunalul Alba la data de 18.04.2024 în dosarul nr. x/2022, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, precum și inculpații C., A. și B.. Prin decizia penală nr. 525/2025 din 04 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol în vederea reluării cercetării judecătorești pentru administrare de probe, formulată de inculpații apelanți C., A. și B.. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA împotriva sentinței penale nr. 49/2024 din 18.04.2024, pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul penal nr. x/2022 S-a desființat în parte sentința penală apelată sub aspectul: - nelegalei rețineri a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

ca efect al acoperirii integrale a prejudiciului cauzat prin infracțiune, de către inculpați; - netemeiniciei conținutului pedepselor complementare și accesorii aplicate fiecărui inculpat pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. n) C. pen. și rejudecând cauza în acest limite: S-au menținut dispozițiile instanței de fond de condamnare a inculpaților C. A. și B. la pedepsele principale cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. (ca efect a eforturilor depuse de inculpați pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii) în condițiile art. 79 alin. (3) C. pen., de aplicare a pedepselor complementare în baza art. 67 alin. (2) C. pen.

pe o perioadă de 3 ani a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și n) C. pen., precum și a pedepselor accesorii în baza art. 65 C. pen. a interzicerii exercitării acelorași drepturi. În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpaților C., A. și B. pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea, pedeapsa complementară pe o durată de 3 ani, a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. n) C. pen., având următorul conținut - dreptul de a nu comunica cu victima D. și de a nu se apropia de aceasta la o distanță de mai puțin de 100 de metri. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpaților C., A. și B. pe lângă pedeapsa principală cu închisoarea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 lit. n) C. pen., având următorul conținut - dreptul de a nu comunica cu victima D. și de a nu se apropia de aceasta la o distanță de mai puțin de 100 de metri.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința penală apelată, în măsura în care nu contravin deciziei din apel. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații C., A. și B. împotriva sentinței penale nr. 49/2024 pronunțate de Tribunalul Alba la data de 18.04.2024 în dosarul penal nr. x/2022 ***** Împotriva deciziei din apel, nr. 525/2025 din 04 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022, în termen legal, inculpații C. și B., prin avocat E., respectiv A., prin avocat F., au formulat cereri de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. pen.

Sub aspectul motivării cazurilor invocate, se reține că, prin cererile de recurs în casație, în esență, inculpații C. și B. au susținut că, din perspectiva laturii obiective, succesiunea acțiunilor lor, respectiv inițierea agresiunii prin loviri cu pumnii și picioarele de către doi dintre cei trei inculpați, imobilizarea parțială a victimei, aplicarea ulterioară a cinci lovituri cu bâta, nu reprezintă, prin prisma evaluării concrete, o conduită aptă să producă decesul victimei. Faptul că victima a reușit să își elibereze mâna stângă, astfel încât să se apere de toate loviturile de bâtă, reușind ulterior să se elibereze complet și să fugă, constituie o dovadă că intensitatea actelor de violență și modalitatea imobilizării nu au reprezentat un pericol concret pentru viața acesteia.

Natura obiectului vulnerant, modul de utilizare, intensitatea moderată a loviturilor, durata scurtă a agresiunii și lipsa unei urmăriri ulterioare configurează, în mod obiectiv, un ansamblu de acțiuni care nu ar fi putut produce decesul victimei. Au mai invocat inculpații recurenți lipsa intenției de a suprima viața persoanei vătămate, în opinia inculpaților, aceasta rezultând din faptul că, deși inculpații ar fi avut posibilitatea concretă de a suprima viața victimei, întrucât erau în superioritate numerică, aveau mijloacele necesare, iar victima se afla într-o poziție vulnerabilă, aceștia nu au acționat în acest sens. Faptul că nu au continuat agresiunea până la un punct din care victima nu s-ar mai fi putut apăra constituie o dovadă că scopul urmărit nu a fost suprimarea vieții, ci aplicarea unei corecții fizice, ca reacție la o conduită percepută ca fiind abuzivă.

Raportat la aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei atacate, implicit a sentinței instanței de fond, și achitarea inculpaților C. și B., în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., inculpații C. și B. au invocat că, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, impediment cu privire la exercitarea acțiunii penale care, în opinia inculpaților, exista la momentul schimbării încadrării juridice a faptei imputate. În acest sens, inculpații au susținut că, la data de 20.09.2022, persoana vătămată D. s-a prezentat la un birou notarial, unde în baza unei declarații notariale, a declarat că înțelege să își retragă de bunăvoie plângerea prealabilă formulată împotriva lor.

Deși actul a ajuns la dosar, procurorul nu a făcut aplicarea art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., ci, ignorând acest aspect, a dispus, prin ordonanța din 20.09.2022, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193 alin. (2) C. pen.) în infracțiunea de tentativă de omor (art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.). Astfel, s-a invocat că ordonanța menționată și toate actele subsecvente sunt lovite de nulitate absolută, raportat la art. 268 alin. (1) coroborat cu art. 280 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, inculpații au invocat că, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a incidenței cauzei de nepedepsire a desistării, ipoteză în care au susținut că faptele relevă că, după aplicarea mai multor lovituri, au încetat din proprie inițiativă, orice act de violență, renunțare care s-a produs în condițiile în care aveau posibilitatea reală de a continua agresiunea, însă au ales să se oprească, iar rezultatul nu s-a produs datorită atitudinii subiective a lor, viața victimei nefiind, în mod real, pusă în pericol. În ceea ce privește motivele invocate de către inculpatul A., în susținerea acelorași cazuri de casare precum coinculpații C. și B., în esență, s-a susținut că, fapta inculpatului nu constituie infracțiunea de tentativă la omor în forma coautoratului, întrucât cei trei inculpați nu au acționat coordonat în vederea uciderii victimei, deoarece doi dintre inculpați i-au luat obiectul vulnerant celui de al treilea.

Astfel, elementele de fapt stabilite în mod definitiv de instanța de apel relevă situația tipică infracțiunii de lovirea și alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. În opinia apărării, acțiunile descrise la filele x din decizia recurată nu se suprapun peste acțiunile descrise în norma de incriminare, astfel că fapta nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, similar coinculpaților, în motivarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., și inculpatul A. a invocat existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv desistarea prevăzută de art. 34 C. pen., care presupune întreruperea voluntară a actului de executare înainte de descoperirea faptei, precum și retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată în cauză, situații în care a susținut că se impunea pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal în privința sa.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți și procuror. După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 03.09.2025, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 23.10.2025, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursurilor în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, prin încheierea din data de 23 octombrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursurilor în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen. Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 04.12.2025, s-au luat concluziile părților și ale parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii. Analizând recursurile în casație formulate în cauză de inculpații C., A. și B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit C. proc. pen. recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speță, recurenții inculpați C., A. și B. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 și pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt suspuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, respectiv când în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal (pct. 8 al art. 438 reconfigurat urmare a Deciziei nr. 50 din 18.02.2025 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11.04.2025). Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Acest caz de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. De asemenea, încadrarea juridică dată faptelor, starea de fapt, vinovăția, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Deopotrivă, în jurisprudență, s-a statuat că, verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv concordanța conduite subiectului cu o norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective, nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (Decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

1. Analizând în aceste coordonate de principiu cererile de recurs în casație formulate în cauză de recurenții inculpați C., A. și B., întemeiate pe primul motiv de recurs invocat de recurenți, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, întrucât, în realitate, apărarea recurenților a circumscris cazului de casare invocat: - critici aduse modului în care instanța de apel a interpretat situația de fapt reținută în cauză și probatoriul administrat; - de asemenea, au fost formulate critici relativ la încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina recurenților, (susținându-se în concret că în situația de față, problema de drept este una de încadrare juridică nelegală, cu referire și la reținerea formei de participare a coautoratului care vizează tot încadrarea juridică dată de instanțele de fond și apel pe baza stării de fapt reținute în cauză cu titlu definitiv, dar și cu privire la faptul că nu s-a reținut infracțiunea de loviri și alte violențe în loc de cea de tentativă de omor); - precum și critici vizând lipsa condițiile de tipicitate sub aspectul laturii subiective, (apărarea recurenților susținând în concret că a lipsit intenția de a suprima viața părții vătămate), or, așa cum s-a arătat, lipsa de tipicitate subiectivă constituie o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) din C. proc.

pen. și care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. În raport cu aceste critici, se constată că, deși s-a susținut în motivarea recursurilor în casație faptul că nu se contestă starea de fapt reținută în cauză, apărarea recurenților C. și B., din perspectiva laturii obiective, a făcut referire la succesiunea acțiunilor inculpaților, respectiv inițierea agresiunii prin loviri cu pumnii și picioarele de către doi dintre cei trei inculpați, imobilizarea parțială a victimei, aplicarea ulterioară a cinci lovituri cu bâta, care, în opinia apărării, nu reprezintă, prin prisma evaluării concrete, o conduită aptă să producă decesul victimei.

S-a mai susținut prin recursul în casație, împrejurarea că victima a reușit să își elibereze mâna stângă, astfel încât să se apere de toate loviturile de bâtă, reușind ulterior să se elibereze complet și să fugă, ceea ce constituie în opinia apărării o dovadă că intensitatea actelor de violență și modalitatea imobilizării nu au reprezentat un pericol concret pentru viața acesteia. Totodată, s-a susținut prin recursul în casație că, natura obiectului vulnerant, modul de utilizare, intensitatea moderată a loviturilor, durata scurtă a agresiunii și lipsa unei urmăriri ulterioare configurează, în mod obiectiv, un ansamblu de acțiuni care nu ar fi putut produce decesul victimei.

De asemenea, prin cererea de recursul în casație formulată, inculpații C. și B. au invocat lipsa intenției de a suprima viața persoanei vătămate, în opinia apărării, aceasta rezultând din faptul că, deși inculpații ar fi avut posibilitatea concretă de a suprima viața victimei, întrucât erau în superioritate numerică, aveau mijloacele necesare, iar victima se afla într-o poziție vulnerabilă, aceștia nu au acționat în acest sens. Faptul că nu au continuat agresiunea până la un punct din care victima nu s-ar mai fi putut apăra constituie o dovadă că scopul urmărit nu a fost suprimarea vieții, ci aplicarea unei corecții fizice, ca reacție la o conduită percepută ca fiind abuzivă.

Deopotrivă și prin motivele invocate de către inculpatul A., în susținerea acelorași cazuri de casare precum coinculpații C. și B., în esență, s-a susținut că, fapta inculpatului nu constituie infracțiunea de tentativă la omor în forma coautoratului, întrucât cei trei inculpați nu au acționat coordonat în vederea uciderii victimei, deoarece doi dintre inculpați i-au luat obiectul vulnerant celui de al treilea. Astfel, s-a susținut că elementele de fapt stabilite în mod definitiv de instanța de apel relevă situația tipică infracțiunii de loviri și alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. Și cu prilejul dezbaterilor, apărătorii recurenților inculpați au susținut aspecte care vizează în concret încadrarea juridică a faptei pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, atât în ceea ce privește critica vizând reținerea coautoratului, cât și în ceea ce privește greșita reținere a infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., în loc de infracțiunea de loviri și ale violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., precum și critici vizând latura subiectivă a infracțiunii în discuție, cu referiri, așa cum s-a arătat, la lipsa intenției inculpaților în suprimarea vieții părții vătămate.

În acest sens, se reține că apărarea a susținut că: deși cazul clasic vizează ipoteza în care fapta nu este prevăzută de legea penală, în situația de față, problema de drept este una de încadrare juridică nelegală; dacă inculpații ar fi acționat conjugat cu intenția de a ucide victima, recurentul-inculpat A., ar fi acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal și nu ar fi intervenit pentru întreruperea agresiunii; indiferent dacă urmarea s-a produs ca efect conjugat ori ca urmare a unei lovituri aplicate de unul dintre coautori, se va putea pune în discuție infracțiunea de coautorat la tentativă de omor, însă, este esențial pentru această încadrare juridică existența intenției de a ucide victima; nu orice acțiune de lovire într-o zonă vitală reprezintă infracțiunea de tentativă de omor, fiind relevantă intensitatea loviturilor aplicate, zona în care acestea au fost aplicate, precum și poziția subiectivă a inculpaților.

Or, în raport de toate aceste motive, Înalta Curte constată că astfel de critici cum sunt cele formulate în cauză nu pot face obiectul examinării în recurs în casație prin prisma cazurilor de casare prevăzute art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., în condițiile în care prin motivele formulate se critică în realitate starea de fapt reținută în cauză, încadrarea juridică și faptul că instanțele de fond și apel au reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor pentru care s-a dispus condamnarea lor în prezenta cauză.

Astfel, inculpații recurenți din prezenta cauză fiind nemulțumiți de decizia de condamnare dispusă de instanța de apel, au invocat în apărare chestiuni de fapt ce țin de modalitatea de desfășurare a faptei, cu referire la succesiunea acțiunilor inculpaților și conduita acestora, care, în opinia apărării, fac dovada că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă pentru reținerea infracțiunii de tentativă de omor, încadrare pe care de altfel o contestă, cu precădere motivat de faptul că lipsește intenția inculpaților în suprimarea vieții părții vătămate, urmărind prin prezentul demers juridic, pe baza propriei interpretări a circumstanțelor cauzei, să contureze o stare de fapt diferită de cea reținută de instanțele de fond și apel.

Înalta Curte constată că toate argumentele expuse în cuprinsul cererilor de recurs în casație vizează așadar situația de fapt reținută în cauză ori interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii și cenzurării probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpaților, așa cum s-a solicitat în cauză, - de achitare. În speță, în esență, în raport cu starea de fapt stabilită cu titlu definitiv prin decizia din apel, se observă că ambele instanțe au statuat că din probatoriul cauzei reiese că, "inculpații au comis infracțiunea cu intenție indirectă, întrucât inculpatul C. a lovit victima cu o bâtă - instrument apt să producă decesul - în timp ce era imobilizată de inculpații B. și A., astfel că victima a fost pusă în imposibilitatea de a se apăra și de a scăpa.

Inculpatul C. a lovit victima în cap- zonă vitală, în mod repetat, de 5 ori, de sus în jos și o dată în lateral, lovind mâna dreaptă a victimei, cu o intensitate deosebită (drept dovadă mâna victimei a fost ruptă, leziunea traumatică de la nivelul antebrațului stâng fiind caracteristică leziunilor de autoapărare pasivă), în timp ce victima era imobilizată de ceilalți doi inculpați, la un moment dat, victima reușind să se smulgă din această strâmtoare și să pareze cu mâna loviturile aplicate de către inculpatul C., leziunea traumatică de la nivelul antebrațului stâng fiind caracteristică leziunilor de autoapărare pasivă, conform raportului de nouă expertiză medico legală nr. 7336/VI/a/36 din 07.11.2022 întocmit de IML Cluj Napoca avizat cu avizul nr. x din 08.11.2022 a IML Cluj Napoca, doar împrejurarea că victima a parat lovitura cu mâna făcând ca leziunile să nu se producă la nivelul capului". Așa cum rezultă din conținutul deciziei recurate, contrar apărării recurenților inculpați, care de altfel au formulat critici similare și în fața instanței de apel, în decizia atacată s-a statuat că: în cauza dedusă judecății există elemente probatorii rezultate din mijloace de probă și deduse din elementul material al tipicității obiective a faptei imputate, astfel cum a fost expus anterior sub aspectul stării de fapt, care relevă urmărirea în mod indirect de către inculpații C.,

A. și B. a rezultatului constând în posibilitatea producerii decesului victimei D., ca urmare a acțiunilor lor conjugate.

S-a reținut că, inițial, inculpații B. și A. au atacat persoana vătămată, pe care au lovit-o cu pumnii și picioarele în zona corpului și a capului, apoi inculpatul B. a imobilizat persoana vătămată ținând-o de mâna stângă, în timp ce inculpatul A., prinzând-o de mâna dreaptă, a continuat să îi aplice lovituri cu pumnii în cap, la toate acestea adăugându-se ulterior loviturile aplicate victimei (deja lovite și imobilizate de ceilalți doi inculpați, care au pus-o într-o poziție de vulnerabilitate în maniera descrisă) în mod repetat cu o bâtă de către inculpatul C. sosit între timp la fața locului, acesta țintind zona capului, însă loviturile au fost parate de victimă, care a reușit să-și smulgă mâna din strânsoarea inculpatului B. și să o ridice pentru a se apăra, protejându-și capul, în urma loviturilor aplicate victimei de inculpatul C. producându-se, printre altele, fracturarea antebrațului stâng, victima necesitând pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei deduse judecății, deși o astfel de critică nu poate face obiectul recursului în casație, se constată, contrar susținerilor apărării recurenților inculpați, faptul că instanțele de fond și apel, pe baza probatoriului administrat în cauză și prin raportare la situația de fapt descrisă în decizia atacată, au stabilit că, în cauză, s-a dovedit dincolo de orice dubiu nu doar că în data de 14.09.2022 inculpații au exercitat acte conjugate de violență asupra persoanei vătămate, ci și împrejurarea că procedând astfel inculpații au prevăzut că este posibil să-i suprime viața, prin modul cum au acționat - împreună, au atacat victima, sub pretextul că pescuia în loc nepermis, balta fiind administrată faptic de unul dintre inculpați, concluzionând instanța de control judiciar că inculpații au prevăzut că faptele inculpaților de o violență deosebită erau apte a produce decesul victimei și, deși nu l-au urmărit, inculpații au acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, acționând subiectiv sub forma intenției indirecte și în consecință, pe baza stării de fapt reținute și a probatoriului administrat, instanțele au stabilit astfel că faptele inculpaților C., A. și B. se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 32 C. pen.

raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

S-a concluzionat astfel prin decizia definitivă pronunțată în cauză, contrar argumentelor formulate prin prezentul recurs în casație relativ la încadrarea juridică și lipsa intenției în suprimarea vieții, faptul că s-a dovedit în cauză că inculpații au exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în modalitatea relatată pe larg în cuprinsul deciziei atacate, fiind avute în vedere totodată și intensitatea loviturilor, zona vizată, numărul loviturilor, obiectele folosite, respectiv natura leziunilor, precum și conduita lor ulterioară, concluzionând instanțele de fond și apel că, în cauză, rezultă atât existența infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., săvârșită față de persoana vătămată D., cât și săvârșirea acesteia de către inculpații C., A. și B. cu vinovăție, în forma cerută de lege, respectiv cu intenție indirectă.

Ca atare, în cauză, contrar apărării, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, pe baza stării de fapt așa cum a fost reținută în cauză și care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, instanța de apel a statuat că probatoriul cauzei relevă că: - fapta inculpatului C. constând în aceea că, în ziua de 14.09.2022, în jurul orei 19:00, în timp ce se afla în com. Noșlac, în sat Găbud, jud. Alba, în zona băltii din apropierea Schitului Sf.

Ioan Evanghelistul, împreună cu inculpații A. și B., profitând inclusiv că victima a fost imobilizată în prealabil de aceștia, inculpatul a agresat-o pe persoana vătămată D., aplicându-i în mod repetat lovituri cu o bâtă în zona capului, cu suficientă intensitate cât să producă fracturarea antebrațului stâng, ridicat cu scopul protecției capului victimei, prin actele de agresiune astfel conjugate, cauzându-i acesteia leziuni la cap, la nivelul membrelor superioare, a căror gravitate a fost evaluată la 40-45 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă de omor", prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.."; - fapta inculpatului A. constând în aceea că la data de 14.09.2022 în timp ce se afla în com.

Noșlac, în sat Gabud, jud. Alba, în zona bălții din apropierea Schitului Sf. Ioan Evanghelistul, împreună cu inculpații B. și C., a agresat-o pe persoana vătămată D., aplicându-i lovituri cu pumnii și cu picioarele în zona capului și a picioarelor și a ținut-o în timp ce ceilalți doi suspecți o agresau, numitul C. aplicându-i în mod repetat lovituri cu o bâtă, vizând zona capului, cu suficientă intensitate cât să producă fracturarea antebrațului stâng, ridicat cu scopul protecției capului victimei, astfel cauzându-i-se acesteia leziuni a căror gravitate a fost evaluată la 40-45 de zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă de omor", prevăzută de art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.." - fapta inculpatului B. constând din aceea că în data de 14.09.2022, în timp ce se afla în com. Noșlac, în sat Gabud, jud. Alba, în zona bălții din apropierea Schitului Sf. Ioan Evanghelistul, împreună cu inculpații A. și C., a agresat-o pe persoana vătămată D., aplicându-i lovituri cu pumnii și cu picioarele în zona capului și a picioarelor și a ținut-o în timp ce ceilalți doi suspecți o agresau, numitul C. aplicându-i în mod repetat lovituri cu o bâtă, vizând zona capului, cu suficientă intensitate cât să producă fracturarea antebrațului stâng, ridicat cu scopul protecției capului victimei, astfel cauzându-i-se acesteia leziuni a căror gravitate a fost evaluată la 40-45 de zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă de omor", prevăzută de art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.." Revenind la conținutul motivelor de recurs, instanța de casație conchide că, astfel cum au fost formulate, criticile invocate de apărarea recurenților inculpați C., A. și B. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează în realitate netemeinica deciziei din apel, inculpații fiind nemulțumiți de faptul că s-a reținut în sarcina lor săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor (și nu cea de lovire și alte violențe, cum s-a solicitat atât în apel, cât și în recurs în casație). Or, analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen. Așa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanța supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare. În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casație astfel cum au fost formulate, dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenții inculpați C., A. și B. în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., sunt neîntemeiate, sub acest aspect, Înalta Curte constatând că faptele pentru care au fost condamnați recurenții inculpați prin decizia recurată întrunesc condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

2. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocat de recurenți, se constată că, apărarea incupaților C. și B. a invocat că, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, impediment cu privire la exercitarea acțiunii penale care, în opinia inculpaților, exista la momentul schimbării încadrării juridice a faptei imputate. În acest sens, în esență, inculpații au susținut că, la data de 20.09.2022, persoana vătămată D. s-a prezentat la un birou notarial, unde în baza unei declarații notariale, a declarat că înțelege să își retragă de bunăvoie plângerea prealabilă formulată împotriva lor. Deși actul a ajuns la dosar, procurorul nu a făcut aplicarea art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen., ci, ignorând acest aspect, a dispus, prin ordonanța din 20.09.2022, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193 alin. (2) C. pen.) în infracțiunea de tentativă de omor (art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.). Totodată, inculpații au invocat că, în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a incidenței cauzei de nepedepsire a desistării, ipoteză în care au susținut că faptele relevă că, după aplicarea mai multor lovituri, au încetat din proprie inițiativă, orice act de violență, renunțare care s-a produs în condițiile în care aveau posibilitatea reală de a continua agresiunea, însă au ales să se oprească, iar rezultatul nu s-a produs datorită atitudinii subiective a lor, viața victimei nefiind, în mod real, pusă în pericol.

De asemenea, similar coinculpaților, în motivarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., și inculpatul A. a invocat existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv desistarea prevăzută de art. 34 C. pen., care presupune întreruperea voluntară a actului de executare înainte de descoperirea faptei, precum și retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată în cauză, situații în care a susținut că se impunea pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal în privința sa. Analizând criticile formulate de recurenți prin prisma acestui caz de casare vizând situația când în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal (pct. 8 al art. 438 reconfigurat urmare a Deciziei nr. 50 din 18.02.2025 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11.04.2025), Înalta Curte constată caracterul nefondat al susținerilor recurenților.

Astfel, sub un prim aspect, în ceea ce privește critica comună a apărării recurenților vizând existența unei cauze de nepedepsire, respectiv desistarea prevăzută de art. 34 C. pen., în raport de care s-a susținut că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a incidenței a acestei cauzei de nepedepsire, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită în recurs în casație, întrucât, aprecierea acestui aspect presupune reevaluarea materialului probator și reinterpretarea situației de fapt în sensul solicitat de recurenți cu consecința reținerii unor alte circumstanțele reale privind comiterea faptei de către cei trei inculpați, or, așa cum s-a arătat anterior instanța de apel a statuat cu titlu definitiv cu privire la modalitatea de comitere a faptei așa cum a fost expusă în cuprinsul deciziei atacate, inclusiv cu privire la neincidența acestei cauze de nepedepsire, instanța de apel înlăturând susținerile apărării sub acest aspect prin motivele de apel formulate de inculpați.

Așadar, sub acest aspect reiterat de apărarea recurenților și în fața instanței supreme în recurs în casație, instanța de apel a statuat cu titlu definitiv, pe baza tuturor argumentelor de fapt și de drept reținute în decizia de condamnare atacată, că nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.. (cauza de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv desistarea prevăzută de art. 34 C. pen.), astfel că susținerile recurenților în acest sens nu pot fi primite în această procedură. Deopotrivă, și în ceea ce privește cealaltă solicitare întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

formulată de recurenții inculpați prin care se arată că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a retragerii plângerii prealabile, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susținerile apărării recurenților, în concret, inculpații referindu-se la posibilitatea procurorului de a dispune cu privire la acest impediment în exercitarea acțiunii penale relativ la infracțiunea de loviri și alte violențe, criticând apărarea faptul că procurorul nu a făcut aplicarea art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. și că a dispus prin ordonanța din 20.09.2022, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri sau alte violențe (art. 193 alin. (2) C. pen.) în infracțiunea de tentativă de omor (art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.). Or, prin rechizitoriul ce a format obiectul cauzei pendinte, respectiv prin rechizitoriul nr. x/2022 din data de 28.12.2022 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, inculpații C., A. și B. au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de "tentativă de omor", prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., obiectul judecății cu care instanța a fost învestită fiind astfel cel prevăzut de art. 371 din C. proc.

pen., care prevede că judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, neavând relevanță susținerile inculpaților în raport cu măsurile dispuse sau nu de către organul de urmărire penală care nu mai pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac și care de altfel, vizează în concret critica apărării inculpaților privind încadrarea juridică, care așa cum s-a arătat nu poate face obiectul cenzurii instanței de casație. În plus, Înalta Curte notează că retragerea plângerii prealabile nu este posibilă în cazul infracțiunii de omor, concluzionând astfel instanța de casație că, în speță, contrar celor susținute de apărarea recurenților, nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen.. (a fost retrasă plângerea prealabilă), motivele recursului în casație întemeiate de recurenți pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. fiind așadar nefondate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de recurenții-inculpați A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 525/2025 din 04 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022. Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de recurenții-inculpați A., B. și C. împotriva deciziei penale nr. 525/2025 din 04 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în dosarul nr. x/2022. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 decembrie 2025.