- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 10 februarie 2026
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 10.02.2026 — conflict de competență împotriva sentinței nr. 265/2025 a Tribunalului Satu Mare
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Satu Mare și Tribunalul Mureș, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 265 din 11 decembrie 2025 a Tribunalului Satu Mare - secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2025, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Satu Mare invocată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare, la termenul de judecata din 26.06.2025. În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2) și (3), art. 49 alin. (1) C. proc.
pen.., a fost declinată în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a cauzei penale înregistrată sub nr. x/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018 aflată spre soluționare pe rolul Tribunalului Mureș, în care au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2023 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Mureș, inculpații: · A. S.A., societate administrată în sistem dualist, cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
(4484 acte materiale); · B., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma valabilă începând cu data de 22.03.2013) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (281 de acte materiale) - în relația cu S.C. C. S.R.L.; · D., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale) - în relația cu S.C. E. S.R.L.; evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
(10 acte materiale) - în relația cu S.C. F. S.R.L.; evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale) - în relația cu S.C. G. S.R.L., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; · H., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) - în relația cu S.C. I. S.R.L. S-a constatat ivit conflictul negativ de competența între Tribunalul Satu Mare și Tribunalul Mureș. În baza art. 50 alin. (1) și (2) C. proc.
pen.., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ și pronunțării regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 61/20.03.2025 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Satu Mare a cauzei privind patru dintre inculpați, cauză disjunsă din dosarul penal nr. x/102/201 aflat pe rolul Tribunalului Mureș. În cauza penală inițială, prin încheierea din 12.03.2025, Tribunalul Mureș a dispus disjungeri, iar, ulterior, în fiecare dosar nou format, a dispus declinarea către 29 de tribunale la nivel național.
Tribunalul Satu Mare a reținut că, în cauză, problema competenței teritoriale a fost dezbătută și tranșată cu putere de lucru judecat în faza de cameră preliminară, prin încheierea nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, rămasă definitivă prin încheierea nr. 32/C/CP 17.02.2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, fiind respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie obiectul dosarului penal nr. x/2018 În lipsa unor elemente de noutate, încheierile pronunțate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) C. proc.
pen.. trebuind evaluate din perspectiva întregii cauze prin care instanța este sesizată prin rechizitoriu. Conform prevederilor art. 342 C. proc. pen.., competența instanței face obiectul controlului de legalitate în faza de cameră preliminară, iar, în speță, această pretinsă neregularitate a fost invocată, analizată și dezlegată în această faza procesuală, context în care Tribunalul Satu Mare a apreciat că orice pretinse argumente privind necompetența teritorială a Tribunalului Mureș, chiar și în măsura în care acestea ar fi existat, s-au acoperit ca urmare a definitivării fazei de cameră preliminară. Din perspectiva dispozițiilor art. 49 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 47 alin. (2) și (3) C. proc.
pen.., s-a reținut că intenția legiuitorului a fost ca, în materia competenței teritoriale, orice neregularitate să poată fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătorești, iar, ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competența teritorială și chiar cea materială superioară să rămână câștigată primei instanțe sesizate. În cauză, Tribunalul Mureș a afirmat că nu s-a dat citire actului de sesizare, afirmație formal corectă, însă argumentul central al soluției de declinare este o schimbare a încadrării juridice, operațiune efectuată în temeiul art. 386 C. proc. pen. Astfel, analizând încheierile pronunțate, Tribunalul Satu Mare a constatat că, deși formal nu s-a dat citire actului de sesizare, Tribunalului Mureș a efectuat multiple acte ulterioare acestui moment procesual și specifice cercetării judecătorești.
Astfel, Tribunalul Mureș a dispus schimbarea de încadrare juridică, demers ce nu poate fi întreprins anterior citirii actului de sesizare, însăși topografia textelor plasând art. 386 C. proc. pen.. la un alt moment procesual. Mai mult, Tribunalul Mureș a pronunțat o serie de încheieri ce apar a fi interlocutorii, constatând intervenirea prescripției răspunderii penale prin raportare la acuzațiile formulate de către parchet, fără o citire prealabilă a actului de sesizare. În aceste condiții, nesocotirea ordinii efectuării actelor specifice judecății în primă instanță nu poate repune practic artificial Tribunalul Mureș în posibilitatea de a invoca necompetența teritorială prin raportare la o schimbare de încadrare juridică.
Astfel, chiar și în măsura în care schimbarea de încadrare juridică ar fi considerată corectă, aspect asupra căruia Tribunalul Satu Mare nu este chemat a se pronunța, aceasta nu poate constitui un argument în favoarea soluției de declinare, necompetența acoperindu-se în condițiile unei începeri de facto a cercetării judecătorești. Pe fondul excepției necompetenței teritoriale, s-a constatat că motivarea Tribunalului Mureș se fundamentează pe argumente de oportunitate, în pofida faptului că titularul acțiunii penale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Mureș a avut în vedere aceste aspecte de oportunitate la momentul configurării obiectului acțiunii penale și sesizării instanței, iar, pe de altă parte, s-a constatat că argumentele de oportunitate invocate vizează respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaților, apărând ca discutabil în ce măsură disjungerea unei cauze în 29 de noi dosare, care au un indiscutabil element comun, asigură o mai bună administrare a justiției. În condițiile art. 41 C. proc. pen.., în cauză se identifică o competență teritorială alternativă, competența fiind însă definitiv câștigată de prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul Mureș. În continuare, Tribunalul Satu Mare a subliniat că aplicarea dispozițiilor art. 46 C. proc.
pen.. privind disjungerea cauzei nu acordă posibilitatea efectuării vreunei noi analize a competenței instanței prin raportare la noul obiect parțial a învestirii, astfel cum a procedat Tribunalul Mureș în cauză. De vreme ce competența a fost global stabilită în favoarea Tribunalului Mureș, orice disjungere din cauza penală nr. 2221/102/2018 rămâne în competența acestei prime instanțe sesizate, neputând fi ignorată împrejurarea că toate aceste noi cauze provin dintr-o operațiune de disjungere. Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, Tribunalul Satu Mare a declinat în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a cauzei penale nr. 1588/102/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018 a Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competența și, pe cale de consecință, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict de competență.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Satu Mare și Tribunalul Mureș, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Tribunalul Mureș este competent să soluționeze cauza, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. pen.., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.
Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competență poartă asupra soluționării cauzei penale privind, printre alții, pe inculpații H., A. S.A., D. și B., trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 din 12.11.2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată (autorat sau complicitate), instanța inițial sesizată fiind Tribunalul Mureș. Dezacordul dintre Tribunalul Mureș și Tribunalul Satu Mare care a generat incidentul procedural ce face obiectul examinării se fundamentează, în mod determinant, pe optica contrară a celor două instanțe asupra competenței teritoriale de soluționare a cauzei privind pe inculpații H., A. S.A., D. și B., cauza fiind disjunsă, în faza judecății în fond, din cea care face obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Mureș.
Astfel, ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, Tribunalul Mureș, prin încheierea penală din 23.05.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar cu privire la mai mulți inculpați decedați, iar prin încheierea penală din 14.11.2024, în raport de perioada infracțională descrisă în rechizitoriu, a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar, în care s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale cu privire la o parte din inculpați și la o parte din infracțiuni. În continuare, prin încheierea penală din 06.12.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureș, s-a dispus, înainte de citirea actului de sesizare a instanței, schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatei S.C.
A. de viață A. S.A. (cu 4484 de acte materiale), în 226 de infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă simplă și, ulterior, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea a 29 de dosare penale în favoarea a 29 de tribunale. Privitor la Tribunalul Satu Mare, a fost format administrativ dosarul penal nr. x/2025, iar prin sentința penală nr. 61 din 20.03.2025 a Tribunalului Mureș s-a dispus declinarea cauzei cu privire la următorii inculpați și la următoarele infracțiuni:
B. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma valabilă începând cu data de 22.03.2013) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (281 de acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C. S.R.L.;
A.. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (281 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. C. S.R.L.;
D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E. S.R.L.;
A.. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. E. S.R.L.;
D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G. S.R.L.;
A.. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (25 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. G. S.R.L.;
D. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. F. S.R.L.;
A.. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. F. S.R.L.;
H. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. I. S.R.L.;
A.. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și art. 5 C. pen. în relație cu S.C. I. S.R.L. Înalta Curte reține că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen.., competența după teritoriu pentru infracțiunile săvârșite în România este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii (locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte ori locul unde s-a produs urmarea acesteia) -forum facti commissi sau forum delicti commissi; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul - forum deprehensionis; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta - forum habitationis rei sau forum domicilii; d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate - forum habitationis victimae sau forum domicilii victimae. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia. Potrivit alin. (3) al art. 41 C. proc. pen.., în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece. Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă conduitei incriminate (elementul material al infracțiunii deduse judecății) sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia. În cazul infracțiunilor între care există legături de conexitate sau de tip corelativ și care au fost comise în raza unor instanțe diferite de același grad, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferință pentru stabilirea competenței teritoriale, recunoscând, în schimb, competența egală a instanțelor, indiferent de natura sau amploarea activității infracționale concret desfășurate în raza uneia sau alteia dintre acestea. Ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen.., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii. Astfel stabilită, competența teritorială rămâne câștigată instanței inițial sesizate chiar și în cazul schimbării de încadrare juridică a faptei/faptelor deduse judecății sau a disjungerii cauzei. Deopotrivă, sunt avute în vedere și dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen.., care reglementează competența în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării faptei, care stabilesc că instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o judeca, chiar dacă, după schimbarea încadrării juridice, infracțiunea este de competența instanței inferioare. Prin urmare, schimbarea încadrării juridice a faptei/faptelor deduse judecății produce efecte doar asupra competenței materiale care ar reveni unei instanțe superioare, iar nu și asupra competenței materiale care ar reveni unei instanțe inferioare sau, a fortiori, asupra celei teritoriale. Nici aplicarea prevederilor art. 46 C. proc. pen.. privind disjungerea cauzei nu produce efecte asupra competenței teritoriale stabilite conform criteriilor anterior menționate, art. 44 alin. (2) C. proc. pen.. stabilind în mod explicit că, în ipoteza unor cauze reunite - atunci când în discuție este vorba de instanțe de același grad - competența de judecată rămâne dobândită de instanța inițial sesizată, chiar și atunci când pentru faptele sau făptuitorii care au atras competența, s-a dispus, printre altele, o soluție de disjungere. În această ultimă ipoteză, în temeiul dispozițiilor legale anterior evocate, care nu disting după cum în discuție este competența materială sau doar cea teritorială, cauzele disjunse rămân întotdeauna în competența instanței inițial sesizate cu judecarea întregii cauze, chiar și atunci când disjungerea vizează fapte sau făptuitori care ar atrage competența altor instanțe de același grad. În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în speță, competența teritorială a Tribunalului Mureș (instanță inițial sesizată cu judecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018), astfel cum a fost stabilită, cu titlu definitiv, conform art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 41 alin. (2) și (3) C. proc. pen.., în procedura camerei preliminare, revine în continuare acestei instanțe chiar și ulterior schimbării încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei A. S.A., dintr-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (4.484 acte materiale), în 226 infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă simplă și continuată, și, respectiv, disjungerii celor 29 de dosare distincte, printre care și cel vizându-i pe inculpații H., A. S.A., D. și B.. Totodată, este avută în vedere și jurisprudența instanței supreme referitor la celelalte cauze disjunse din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureș, în care s-a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Mureș (cu titlu de exemplu, încheierea nr. 297 din 24 iunie 2025; încheierea nr. 309 din 25 iunie 2025; încheierea nr. 315 din 26 iunie 2025; încheierea nr. 320 din 01 iulie 2025; încheierea nr. 324 din 08 iulie 2025; încheierea nr. 391 din 02 octombrie 2025; încheierea nr. 22 din 27 ianuarie 2026). Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen.., Înalta Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații H., A. S.A., D. și B. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul. Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații H., D. și B., în cuantum de câte 377 de RON, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A. S.A., în cuantum de 100 de RON, vor rămâne în sarcina statului și se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații H., A. S.A., D. și B. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se trimite dosarul. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații H., D. și B. în cuantum de câte 377 de RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata A. S.A., în cuantum de 100 de RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2026.