ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70/20.03.2025 a Tribunalului Mureș în dosarul nr. x/2025, s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Ialomița a cauzei privind pe inculpații:

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureș a reținut, în esență, că, prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și declinarea în favoarea Tribunalului Vaslui a cauzei privind pe inculpații menționați expres în respectiva încheiere.

Instanța, din punct de vedere tehnic, s-a aflat în imposibilitatea de a dispune declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului Vaslui în dosarul nr. x/2018 deoarece cauza fiind în prim grad de jurisdicție, soluția se pronunță prin sentință. Or, având în vedere că în dosarul nr. x/2018 au rămas pentru a fi judecate infracțiunile pentru care Tribunalul Mureș este competent teritorial, în aceeași cauză aplicația informatică ECRIS nu permite generarea a două sentințe cu număr.

Totodată, tot din rațiuni strict tehnice ce țin de aplicația informatică ECRIS, nu s-ar fi putut pune în executare dispoziția de declinare în dosarul nr. x/2018 și urmări în mod corespunzător traseul cauzei la instanța căreia se trimite cauza.

Prin urmare, având în vedere admiterea excepției necompetenței teritoriale dispusă prin încheierea penală din data de 12.03.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, remediul imediat al acestei soluții este declinarea cauzei în favoarea Tribunalului competent, prin sentință distinctă în dosarul nou format.

Prin sentința penală nr. 199/F din 22 octombrie 2025, pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a admis excepția necompentenței teritoriale a Tribunalului Ialomița, invocată din oficiu și de către inculpata C. S.A.

În temeiul art. 50 C. proc. pen., raportat la art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 46 alin. (1), art. 47 alin. (2) și (3), art. 49 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei penale 1583/102/2025, disjunsă din cauza penală nr. 2221/102/2018, aflată pe rolul Tribunalului Mureș, vizând pe inculpații A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(43 acte materiale) - în relația cu S.C. B. S.R.L. și C. S.A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (text valabil începând cu data de 22.03.2013), cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen..(43 acte materiale) - în relație cu S.C. B. S.R.L., către Tribunalul Mureș.

În temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat existența conflictului negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestui incident procedural.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Ialomița a reținut, în esență, că, prin încheierea penală nr. 63/CP/19.05.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, definitivă prin încheierea penală nr. 32/C/CP/17.02.2023 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, excepție analizată global asupra întregii cauze penale ce constituie dosarul penal nr. x/2018

Tribunalul a apreciat că, în lipsa unor alte elemente de noutate, încheierile pronunțate în faza de cameră preliminară se bucură de autoritate de lucru judecat, dispozițiile art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen. trebuind interpretate și prin prisma arhitecturii unei cauze prin care instanța este sesizată prin rechizitoriu. Astfel, în condițiile în care, potrivit art. 342 C. proc. pen., competența instanței face obiectul controlului în faza de cameră preliminară iar această pretinsă neregularitate a fost invocată și amplu analizată, nu se identifică niciun argument pentru care acest aspect nu s-ar considera definitiv dezlegat încă din faza de cameră preliminară, dat fiind faptul că nu au apărut elemente noi ulterior soluționării definitive a camerei preliminare.

Fără a-și aroga competențe ale unei instanțe de control judiciar, Tribunalul Ialomița a constatat că în cauză au fost eludate și dispozițiile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. și art. 47 alin. (2) și (3) C. proc. pen. Astfel, intenția legiuitorului a fost ca, în materia competenței teritoriale, orice neregularitate să poate fi invocată exclusiv până la momentul începerii cercetării judecătorești iar ulterior, în măsura în care intervine schimbarea încadrării juridice, competența teritorială și chiar cea materială superioară să rămână câștigată primei instanțe sesizate.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Mureș și Tribunalul Ialomița, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., când două sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauză ori își declină competența reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competență se soluționează de instanța ierarhic superioară.

Conform art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., instanța ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urmă competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urmă competența.

Înalta Curte constată că, în cauză, conflictul negativ de competență poartă asupra soluționării cauzei penale privind pe inculpații C. și A., cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (8 acte materiale) și art. 5 din C. pen. și C. cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) și alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Astfel, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a fost sesizat Tribunalul Mureș cu privire la un număr de 89 de inculpați, cauza fiind înregistrată sub dosar nr. x/2018. Prin actul de sesizare s-a reținut că o parte din activitatea infracțională reținută în cauză s-a desfășurat pe raza județului Mureș și a atras competența teritorială a Tribunalului Mureș.

În cauză, a fost parcursă procedura de cameră preliminară, iar prin încheierea nr. 32 din data de 17.02.2023 pronunțată de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, s-a dispus începerea judecății.

Ulterior, Tribunalul Mureș a sesizat Tribunalul Ialomița în ceea ce-i privește pe inculpații C. și A., partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generală Juridică și pe partea responsabilă civilmente B. SRL

Potrivit art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., competența de judecată a infracțiunilor cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism aparține tribunalului.

Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni (forum delicticomissi), astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul (forum deprehensionis); locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta (forum domicilii) și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate (forum domicilii victimae).

Dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, "în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece."

Norma de procedură evocată instituie, prin urmare, competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracțiunii deduse judecății sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii.

Înalta Curte constată că Tribunalul Mureș a fost prima instanță sesizată cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, devenind, astfel, incidente și dispozițiile art. 41 alin. (4) teza finală din C. proc. pen. care, în caz de sesizări succesive a mai multor instanțe deopotrivă competente, atribuie instanței mai întâi sesizate competența de judecare a cauzei.

Se impune a se avea în vedere că prin încheierea din data de 07.11.2021 a Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2018, în raport de încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală în sarcina inculpatei C. S.A., în temeiul art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, excepția necompetenței materiale, teritoriale și după calitatea persoanei a Tribunalului Mureș cu privire la soluționarea prezentei cauze.

Astfel se constată că, în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară a analizat competența materială, teritorială și după calitatea persoanei a Tribunalului Mureș cu privire la soluționarea prezentei cauze.

Înalta Curte notează că nici disjungerea nu atrage declinarea cauzei pentru respectarea duratei rezonabile a procesului penal în vederea garantării inculpaților a dreptului la un proces penal echitabil, Tribunalul Mureș deturnând scopul prevăzut de legiuitor în ceea ce privește instituția disjungerii.

În acest sens, Înalta Curte constată că disjungerea cauzei este o măsură procesuală care se dispune pentru buna desfășurare a judecății, însă atât dosarul inițial, cât și cel nou format ca urmare a disjungerii, rămân spre soluționare instanței inițial investite.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din C. proc. pen., pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății, instanța poate dispune disjungerea acesteia cu privire la unii dintre inculpați sau la unele dintre infracțiuni, însă, în situația în care judecătorul apreciază că se impune disjungerea cauzei, legea nu îi permite ca, sub pretextul unei mai bune desfășurări a judecății, să procedeze la declinarea cauzei cu referire la inculpații pentru care a dispus disjungerea în favoarea unei alte instanțe decât în condițiile legii (spre exemplu în cazul în care se dispune disjungerea și ulterior inculpatul, după săvârșirea infracțiunii dobândește una din calitățile prevăzute la art. 40 alin. (1) din C. proc. pen., reglementat de art. 48 alin. (2) din C. proc. pen.).

Prin urmare, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la cele ale art. 41 din C. proc. pen. concluzionează că, în speță, competența de a soluționa cauza privind pe inculpata C. din punct de vedere material și teritorial aparține în primă instanță Tribunalului Mureș.

Înalta Curte va avea în vedere și practica asumată de secția penală a instanței supreme în celelalte cauze disjunse din dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Mureș, în care s-a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Mureș (încheierea nr. 297 din 24 iunie 2025, încheierea nr. 309 din 25 iunie 2025, încheierea nr. 315 din 26 iunie 2025, încheierea nr. 320 din 01 iulie 2025, etc).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind inculpații C. și A., partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generală Juridică și pe partea responsabilă civilmente B. S.R.L. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații C. și A., partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - ANAF - Direcția Generală Juridică și pe partea responsabilă civilmente B. S.R.L. în favoarea Tribunalului Mureș, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.