ÎCCJ, Secția penală, decizia din 04.02.2026 — plângere

Deliberând asupra plângerii de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin ordonanța de clasare din 28 aprilie 2025, emisă în dosarul nr. x/2022 (581/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, temeiul art. 327 lit. b) rap. la art. 315 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., s-a dispus clasarea cauzei privind sesizările persoanei vătămate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în modalitatea prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., dare de mită prev. de. art. 290 C. pen., luare de mită prev. de art. 289 C. pen.

și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., presupus a fi săvârșite de magistratul A. (nume complet B.) în perioada în care activa ca procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara (în prezent eliberată din funcție prin pensionare) și de persoane fără calitate, respectiv ofițerul de poliție C., avocatul D. și numitul E., întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune această soluție procurorul a reținut că, la data de 21 aprilie 2021, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub nr. x/2021, a fost înregistrată plângerea numitului F. împotriva procurorului A. din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara (în prezent eliberată din funcție prin pensionare), pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, luare de mită prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., constând în aceea că a favorizat, protejat și avantajat persoanele cercetate în dosarele penale nr. x/D/P/20I5 și nr. 166/D/P/2017, pretinzând și primind bani de la acestea.

După expunerea în esență a aspectelor sesizate de petent prin plângerea penală formulată, procurorul a arătat că, prin ordonanța nr. 581/P/2021 din 29 aprilie 2021 dispusă de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), constatând că actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în temeiul art. 305 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu în modalitatea prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., dare de mită prev. de. art. 290 C. pen., luare de mită prev. de art. 289 C. pen. și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen.

S-a menționat că, la aceeași data, procurorul de caz a dispus și delegarea unor ofițeri de poliție judiciară în vederea efectuării actelor de urmărire penală, respectiv citarea și audierea persoanei vătămate și a martorilor, investigații și verificări pe surse deschise, verificări în baze de date, ridicare de înscrisuri. Astfel, la datele de 17 mai 2021 și 25 aprilie 2023 a fost audiată persoana vătămată F., la data de 14 iunie 2021 a fost audiat martorul C., iar la data de 17 iunie 2021 s-a procedat la audierea martorului D.. A mai fost arătat că, în susținerea plângerii penale, persoana vătămată F., prin apărător ales, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri la datele de 3 iunie 2021 și, respectiv, 19 august 2021 [extrase (fotocopii) din interceptări, fotocopii ale unor hotărâri judecătorești, încheieri din dosarul de executare silită, contractul de împrumut și ipotecă imobiliară nr. 1253/22.10.2012, convenții, antecontract de vânzare-cumpărare].

În cuprinsul ordonanței atacate, s-a mai menționat că, urmare a desființării SIIJ, dosarul a fost înregistrat la secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, la data de 11 mai 2022, sub numărul 2436/P/2022. A fost precizat că, prin ordonanța din 19 aprilie 2023, procurorul de caz a dispus încuviințarea/administrarea următoarelor probe: - probele solicitate de persoana vătămată F. în anul 2021; - ridicarea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT - ST Timișoara a soluțiilor dispuse în dosarele penale nr. x/2015 și nr. y/2017 și a înscrisurilor relevante (aceste documente solicitate fiind primite la data de 26 aprilie 2023); - ridicarea de la B.E.J.

G. a dosarelor de executare nr. 115/2015 și nr. 132/2015 (documentele solicitate au fost primite la data 16 mai 2023, fiind stocate pe cele 4 CD-uri transmise de B.E.J. G.); - ridicarea de la A.N.C.P.I. a cărții funciare a imobilului din mun. Timișoara strada x, nr. 2, inclusiv a înscrisurilor ce au stat la baza mențiunilor din cartea funciară (înscrisurile solicitate fiind înaintate parchetului la data de 3 mai 2023). În cuprinsul ordonanței de clasare s-a mai arătat că, în vederea bunei înfăptuiri a justiției, la dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică au fost reunite, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. c) și alin. (3), art. 45 și art. 63 alin. (1) C. proc.

pen.., următoarele trei dosare: 1. dosarul nr. x/2022 al aceleiași unități de parchet (reunit prin ordonanța din 18 aprilie 2023), care are ca obiect plângerea penală formulată, la data de 20 aprilie 2022, de numiții H. și I., inițial, cu privire la posibile fapte penale săvârșite de fostul magistrat J., magistrați judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar și persoane fără calitate specială, respectiv K., L., M., N. și O., plângere completată ulterior, prin declarația numitului I. din data de 11.04.2023, cu acuzația că K., prin intermediul magistratului judecător P. de la Tribunalul Timiș, i-ar fi remis procurorului de caz A. suma de 20.000 de euro pentru a obține o soluție favorabilă într-o cauză instrumentată de D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara în care acesta era cercetat; prin ordonanța din 11.04.2023, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000; 2. dosarul nr. x/2022 al aceleiași unități de parchet (reunit prin ordonanța din 28 aprilie 2023), care are ca obiect plângerea penală formulate, la data de 24 iulie 2020, de numitul Q. împotriva magistraților R. și S., din cadrul D.I.I.C.O.T.

- ST Timișoara și T. - judecător în cadrul Tribunalului Timiș, pentru posibile fapte penale săvârșite în legătură cu instrumentarea dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2010; 3. dosarul nr. x/2022 al aceleiași unități de parchet (reunit prin ordonanța din 21 iunie 2023), care are ca obiect plângerile penale formulate de numitul E., prin care au fost reclamate fapte pretins săvârșite de ofițerii de poliție C., U. și procurorul A., respectiv infracțiunile de inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 268 alin. (2) din C. pen., influențarea declarațiilor prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen., mărturie mincinoasă, în forma instigării, prev. de art. 47 rap. la art. 273 din C. pen., cercetare abuzivă prev. de art. 280 din C. pen., represiune nedreaptă prev. de art. 283 din C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 C. pen., fapte în legătură cu instrumentarea dosarului nr. x/2015 al D.I.I.C.O.T. - S.T. Timișoara în care a fost cercetat, precum și fapte pretins săvârșite de magistratul judecător V. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de 297 C. pen., constând în pronunțarea hotărârii nr. 14540/18.12.2020 cu încălcarea dispozițiilor legale. Procurorul de caz a arătat că cele trei dosare au fost ulterior disjunse prin ordonanțele nr. 2436/P/2022 din 14.03.2025, 13.03.2025, respectiv din 20.03.2025, cu argumentul că faptele reclamate în respectivele dosare sunt diferite de cele cercetate în prezenta cauză. În continuare, în ordonanța de clasare din 28 aprilie 2025 procurorul a redat, in extenso, declarația persoanei vătămate F. din data de 17.05.2021.

Subsecvent, s-a reținut prin ordonanța atacată, că ceea ce i se reproșează procurorului A. vizează lentoarea cercetărilor, faptul că, în ciuda tuturor dovezilor pe care le-a depus, nu a oprit executarea silită a imobilelor, faptul că a lăsat în custodie imobilul lui K., respingând cererea sa de a fi numit custode, refuzul de a-l audia cu privire la probele pe care era în măsură să le pună la dispoziție, respectiv înregistrări ce atestau înțelegerile dintre executor, creditor și persoana participantă la licitație, refuzul accesului la dosar pe o perioadă de circa 2 ani, nesoluționarea cererii de extindere a urmăririi penale cu privire la trucarea licitației, neefectuarea cercetărilor cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către executorul judecătoresc G., refuzul de a-l primi în audiență sau de a-l audia cu privire la licitația organizată de executorul judecătoresc.

Cu privire la dosarele penale nr. x/2015 și nr. y/2017 ale D.I.I.C.O.T. - ST Timișoara, procurorul de caz a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2015 din 19.01.2022 s-a dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați, printre care și E., sub aspectul comiterii infracțiunilor de grup infracțional organizat și camătă, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 351 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. Sesizat cu judecarea cauzei, prin încheierea nr. 65 C. pen. din 07.06.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Timiș a constatat neregularitatea rechizitoriului și a dispus ca procurorul să procedeze la completarea rechizitoriului. Totodată, a fost constatată nulitatea unor măsuri de supraveghere tehnică, fiind excluse din materialul probator mijloacele de probă obținute pe această cale.

Soluția a rămas definitivă prin încheierea penală nr. 186/CO/CP din data de 14.09.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Fiind restituită cauza la parchet, în vederea completării urmăririi penale și refacerii actului de sesizare, s-a constatat că a intervenit unul din cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv cel prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., așa încât, la data de 29.03.2023, prin ordonanța nr. 396/D/P/2015, D.I.I.C.O.T-S.T. Timișoara a dispus clasarea cauzei. Cât privește dosarul nr. x/2017 s-a arătat că acesta a fost reunit prin ordonanța din 09.06.2021, la dosarul nr. x/2015 Analizând susținerile petentului F. în sensul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen. de către magistrații care au soluționat cauza contestată de persoana vătămată, procurorul de caz a considerat că acestea nu pot fi primite, deoarece din conținutul plângerii rezultă că ceea ce este sesizat ca fiind un abuz, este chiar soluția dispusă de unitatea de parchet, fără indicarea niciunui alt element de natură să sugereze existența unui raport de drept penal. S-a arătat că, atât potrivit reglementărilor interne (art. 124 și art. 129 din Constituție, prevederile Legii nr. 303/2022), cât și celor comunitare, sistemul de justiție funcționează pe baza principiului independenței, fiecare magistrat având libertatea de a soluționa cauzele ce îi sunt repartizate potrivit propriei sale conștiințe și în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

Or, s-a apreciat că în sesizarea formulată de petent în cauză, nu a fost invocată decât propria convingere a acestuia, derivată din nemulțumirea subiectivă firească, fapt care, în opina parchetului, nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale. În aceeași ordine de idei, procurorul de caz a mai menționat că exercitarea de către magistrați a atribuțiilor de serviciu în lipsa unor elemente de natură a le pune la îndoială buna credință, care se prezumă până la proba contrară, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale, iar pentru a fi în prezența unei infracțiuni de abuz în serviciu este necesar să existe o atribuție de serviciu încălcată și prevăzută în legislația primară, după cum rezultă din decizia Curții Constituționale nr. 405/15.06.2016, însă o atare atribuție nu poate fi confundată cu rezultatul desfășurării activității de jurisdicție, împrejurare care nu intră sub incidența legii penale.

Potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție și Legii nr. 303/2022, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, soluționând dosarele cu care sunt învestiți prin pronunțarea soluțiilor pe care le consideră legale și temeinice, în raport de probele administrate. În cauză, procurorul nu a constatat fapte sau elemente concrete care să indice existența relei-credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către magistratul reclamat, prin care să fi fost încălcate dispoziții legale ce îi reglementează activitatea, aceasta fiind una de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile.

A mai fost arătat că toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse și controlului instanței de judecată. Orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de procurori. În acest sens, s-a subliniat că din cele expuse de persoana vătămată nu se poate reține că magistratul reclamat a acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor sale legitime în contextul instrumentării cauzei contestate de către aceasta, în condițiile în care soluția dispusă s-a bazat pe probe legal administrate, a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare și nu al părților implicate în actul de justiție.

Cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și dare de mită prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, procurorul de caz a arătat că, în urma cercetărilor efectuate în cauză și din probatoriul administrat, nu se poate stabili, fără urmă de tăgadă, existența acestor infracțiuni. Sub acest aspect, procurorul a reținut că, în susținerea celor reclamate, petentul F. nu a indicat nimic altceva decât unele discuții purtate cu avocatul D., care avea motive evidente de a-i prezenta lucrurile în această manieră pentru a-și asigura o poziție de superioritate și a-l determina să-i remită diverse sume de bani sub pretextul că le va oferi unor magistrați în vederea urgentării unor proceduri și obținerii unor soluții favorabile.

De asemenea, s-a reținut din declarația reclamantului că avocatul D. nu a arătat de unde are cunoștință despre faptele de corupție relatate, dacă le cunoaște în mod direct, dacă a participat sau măcar a asistat la săvârșirea acestora, dacă despre acestea mai au cunoștință și alte persoane ale căror declarații ar putea fi coroborate. În acest context, precum și în lipsa detaliilor cu privire la modul de oferire și primire a sumelor de bani de către magistrații reclamați, procurorul a constatat că există îndoieli cu privire la veridicitatea celor reclamate de persoana vătămată, subliniindu-se că simpla declarație a reclamantului cu privire la afirmații făcute într-un anumit context de către o persoană nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii penale a celor implicați, iar caracterul sumar al informației nu poate constitui baza pentru desfășurarea unor cercetări ulterioare.

În continuare, procurorul de caz a arătat că regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție și că în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea nevinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, se justifică achitarea, după caz, adoptarea unei soluții de clasare. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii și procurorii să nu se întemeieze, în hotărârile și soluțiile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă. S-a precizat că simplele declarații și teorii emise de reclamanți nu pot constitui, fără alte probe concrete, baza trageri la răspundere a persoanelor reclamate.

Cu privire la acuzația reclamantului referitoare la faptul că nu ar fi fost efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către executorul judecătoresc G., s-a arătat că magistratul A. a efectuat cercetări și, prin ordonanța nr. 365/D/P/2015 din 20.01.2022, a dispus, printre altele, clasarea cauzei cu privire la faptele presupus săvârșite de acesta. În considerarea celor expuse, s-a reținut că nu există indicii privind săvârșirea infracțiunilor sesizate, situație care impune soluția de clasare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (fapta nu există). Împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 2436/P/2022 din 28 aprilie 2025, petentul F. a formulat plângere la procurorul-șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 339 alin. (1) C. proc.

pen. Procurorul ierarhic superior a reținut, în esență, că, prin plângerea formulată de petent împotriva ordonanței din 28.04.2025, se critică faptul că procurorul de caz nu a efectuat o anchetă efectivă și că materialul existent la dosar a fost analizat în mod deficitar și, ca atare, se impune infirmarea ordonanței de clasare. Prin ordonanța nr. 79/II/2/2025 din 30 mai 2025, procurorul-șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 339 alin. (1) C. proc. pen.., a respins plângerea formulată de petentul F. împotriva ordonanței nr. 581/321/P/2021 din 28 aprilie 2025. Examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, procurorul-șef al secției de urmărire penală a constatat că soluția de clasare emisă este legală și temeinică, motiv pentru care a considerat că plângerea se impune a fi respinsă, nefiind întemeiată.

În acest sens, a arătat că, în cauză, procurorul de caz a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. S-a apreciat că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probațiunii sau a formulării unor alte concluzii. Prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, s-a apreciat că mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale au fost suficiente pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

Au fost amintite dispozițiile art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, în conformitate cu care în efectuarea și supravegherea urmăririi penale, precum și în privința soluțiilor dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Astfel, s-a arătat că procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor în mod coroborat. S-a precizat că, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și în raport cu propriile raționamente logico-juridice.

Împotriva ordonanței de clasare emise la data de 28 aprilie 2025, în dosarul nr. x/2022 (581/321/P/2021) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de urmărire penală, a formulat plângere petentul F., în temeiul dispozițiilor art. 340 C. proc. pen. Reținând motivele precizate prin concluziile orale formulate de petent prin apărătorul ales - consemnate în încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2026, se constată că petentul a criticat în scris, prin plângerea formulată, pasivitatea organelor de urmărire penală în contrast cu rolul său activ, manifestat prin depunerea a numeroase cereri și probe la dosar.

În acest sens, a învederat că, pe parcursul a 11 pagini din ordonanța atacată a fost prezentat conținutul a trei ordonanțe, și anume ordonanța nr. 2451/P/2022 din 18.04.2023, ordonanța nr. 1498/P/2022 din 28.04.2023 și ordonanța nr. 2446/P/2022 din 21.06.2023, corespunzătoare dosarelor cu același număr, care au fost reunite la prezenta cauză nr. 2436/P/2022, ca ulterior, în luna martie a anului 2025, să se dispună disjungerea lor, cu motivarea că faptele reclamate în cele trei dosare sunt diferite de cele cercetate în prezenta cauză. Petentul a considerat că, în acest mod, s-au tergiversat cercetările în cauză.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu sesizată, petentul F. a susținut că elementele materiale ale acestei infracțiuni constau în: maniera defectuoasă de efectuare a cercetărilor în dosarul nr. x/2015, extinderea cercetărilor cu privire la 34 de persoane vătămate pentru a justifica activitatea și a tergiversa soluționarea, folosirea apoi a procedeului de soluționare a unor fapte prin clasare și disjungere; restituirea de către procurorul A., la data de 13.05.2016, către B.E.J. G. a dosarelor execuționale nr. 115/2015 și nr. 132/2015 privind pe creditorul E., prin care s-a permis vânzarea imobilului de interes în cauză printr-o licitație trucată; lipsa cercetărilor cu privire la plângerea formulată de W. căruia K. i-a oferit 50.000 euro; neefectuarea cercetărilor cu privire la trucarea licitațiilor; încălcarea atribuțiilor de serviciu cuprinse în Legea nr. 135/2010 privind C. proc.

pen. (vizând soluționarea cauzei în termen rezonabil, caracterul echitabil al procesului, obligația de a strânge probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspecților).

A mai precizat că, în mod inexact, în ordonanța atacată s-a arătat că plângerea formulată împotriva executorului judecătoresc G. a fost soluționată prin clasare la 21.01.2022, deoarece la acea data s-a dispus declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, formându-se dosarele x/2021 și y/2022, iat plângerea sa data din anul 2017. Petentul F. a susținut că se impune completarea urmăririi penale cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu având în vedere că nu a fost audiat procurorul magistrat A., nu s-au făcut cercetări cu privire la motivul solicitării dosarelor execuționale și la restituireaa acestora, nu s-a clarificat de ce același procuror, care avea posibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva numiților E. și K., a permis vânzarea imobilelor, nu s-au cercetat motivele pentru care s-a ridicat sechestrul asigurator, nu au fost audiate persoanele implicate.

Deopotrivă, a considerat că neefectuarea cercetărilor cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu săvârșită de G., trucarea licitațiilor săvârșită de numiții K., E. și alții, constituie element material al infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Petentul a mai arătat că urmărirea penală nu este completă în legătură cu infracțiunile reclamate de luare și dare de mită, nefiind audiate persoanele implicate - judecătorul P. de la Tribunalul Timiș care i-ar fi remis procurorului de caz A. suma de 20.000 euro, J. care ar fi perceput o parte din onorariul de 80.000 RON, nu au fost analizate și interpretate probele dispuse constând în înregistrări, nu au fost audiați K., E. cu privire la relațiile avute cu procurorul A.. Pentru motivele prezentate, a solicitat admiterea plângerii, desființarea soluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru a completa urmărirea penală și a dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, conform art. 341 alin. (6) lit. b) C. proc.

pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.11.2025, sub numărul 2232/1/2025, fiind acordat termen aleatoriu la data de 21.01.2026, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității plângerii întemeiate pe art. 340 C. proc. pen.. și au avut loc dezbaterile pe fondul plângerii, susținerile participanților la proces fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta. Examinând plângerea formulată de petentul F., în conformitate cu prevederile art. 340 și urm. C. proc. pen.., pe baza actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii de către petentul F., în baza art. 340 C. proc.

pen.., invocată de reprezentantul Ministerului Public, se constată că aceasta nu este susținută de actele din dosar, fiind nefondată. Potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 399 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. În speță, în temeiul art. 339 C. proc. pen.., procurorul-șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin ordonanța nr. 79/II-2/2025 din 30.05.2025, a respins plângerea petentului F. formulată împotriva ordonanței de clasare emisă de procurorul de caz în dosarul nr. x/2022 (581/321/P/2021) al aceleiași unități de parchet.

Din actele dosarului rezultă că ordonanța nr. 79/II-2/2025 din 30.05.2025 a fost trimisă petentului F., la data de 04.06.2025, la adresa de email x@x.com . Însă, nici prin plângerea formulată în baza art. 339 C. proc. pen.. împotriva ordonanței procurorului de caz și înregistrată sub nr. x/2025 (asimilată unei căi de atac) și nici ulterior, petentul F. nu și-a exprimat acordul comunicării actelor de procedură prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronic, pentru a deveni incidente prevederile art. 264 rap. la art. 257 alin. (5) C. proc. pen.. și a se putea considera comunicată în mod legal ordonanța nr. 79/II-2/2025 din 30.05.2025, petentului F.. Dimpotrivă, în plângerea formulată la procurorul ierarhic superior, în baza art. 339 C. proc.

pen.., petentul a indicat drept adresă de corespondență, sediul cabinetului de avocatură precizat în antet (n.n. bd. x, București - fila x, lucrare 79/II-2/2025). Chiar dacă petentul s-a adresat procurorului-șef secție prin email, atâta vreme cât nu și-a manifestat intenția de a-i fi comunicată prin email ordonanța nr. 79/II-2/2025 emisă la 30.05.2025 și nici nu a confirmat primirea pe email a comunicării acesteia pentru a fi considerat acoperit viciul de procedură, procurorul avea obligația de a proceda la comunicarea ordonanței la adresa de corespondență arătată expres în plângerea formulată la parchet pe cale ierarhică, motiv pentru care se reține că prezenta plângere a petentului, adresată judecătorului de cameră preliminară în baza art. 340 C. proc.

pen.., este formulată în termen. Totodată, se mai observă că, la fila x din lucrarea nr. 79/II-2/2025, se află înscrisul denumit comunicare, datat 04.06.2025, către petent, pe care este consemnată aceeași adresă de email, x@x.com. În raport de aceste date, judecătorul de cameră preliminară constată că nu au fost respectate nici dispozițiile art. 264 alin. (1) rap .la art. 262 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cu care: Ori de câte ori, cu prilejul predării, afișării sau transmiterii electronice a unei citații se încheie un proces-verbal, acesta va cuprinde în mod corespunzător și mențiunile prevăzute la alin. (1). În situația în care citarea se realizează prin intermediul poștei electronice sau prin ocice alt sistem de mesajerie electronică, la procesul-verbal se atașează, dacă este posibil, dovada transmiterii acesteia.

Prin prisma acestor din urmă dispoziții legale, se observă că la dosarul de urmărire penală nu se regăsește procesul-verbal întocmit de organul de urmărire penală care a efectuat comunicarea și care să cuprindă mențiunile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) al art. 262 C. proc. pen.., respectiv cele referitoare la denumirea organului de urmărire penală care a emis comunicarea, numele, prenumele și calitatea persoanei căreia i se comunică, data transmiterii comunicării, numele, prenumele, calitatea și semnătura celui care a efectuat comunicarea. Caracterul obligatoriu al dispoziției de întocmire a procesului-verbal rezultă din sintagma folosită de legiuitor în mod imperativ, se încheie un proces-verbal și, doar atunci când este posibil, se atașează și dovada transmiterii comunicării, nefiind însă necesară o dovadă de confirmare de primire din partea destinatarului.

Or, câtă vreme organul de urmărire penală nu a întocmit acest proces-verbal, iar petentul a invocat o nelegală comunicare, chiar dintr-o altă perspectivă, se apreciază că excepția tardivității invocată de reprezentantul Ministerului Public este neîntemeiată, pentru petent neîncepând să curgă termenul de 20 de zile, prevăzut de art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., în care avea posibilitatea să formuleze plângere împotriva soluției de clasare dispuse de procuror prin ordonanța nr. 2436/P/2022 (581/321/P/2021) din 28.04.2025 (în același sens, ICCJ - S.p, încheierea nr. 357 din 06.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023).

Nici împrejurarea că, la data de 10.11.2025, organele de urmărire penală au pus la dispoziția petentului dosarul de urmărire penală nr. 2436/P/2022, pentru studiu, nu conduce la admiterea excepției tardivității invocate de procuror, în condițiile în care, după 3 zile, la data de 13.11.2025, petentul a formulat plângerea la instanță, în baza art. 340 C. proc. pen. Cât privește dispozițiile art. 340 alin. (2) C. proc. pen.., indicate de procuror în susținerea excepției tardivității plângerii formulate în baza art. 340 C. proc. pen.., se consideră că acestea nu au aplicabilitate în speță. Ipoteza prevăzută de textul legal este cea în care procurorul ierarhic superior nu a rezolvat plângerea împotriva ordonanței de clasare emisă de procurorul de caz în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 338 C. proc.

pen.. (n.n. de la primirea plângerii). Or, în cauză, petentul a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare nr. 2436/P/2022 din 28.04.2025, la data de 19.05.2025 și procurorul-șef al secției a dispus asupra plângerii la data de 30.05.2025, prin ordonanța nr. 79/II-2/2025, adică într-un interval de timp mai scurt de 20 de zile de la primire.

Verificând competența de soluționare a plângerii de față, se constată că, în condițiile în care în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală s-au efectuat cercetări cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către procurorul A. (nume complet R.) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data săvârșirii faptelor și în legătură cu atribuțiile de serviciu, potrivit art. 340 alin. (1) coroborat cu art. 40 alin. (1) și art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., competența de soluționare a prezentei cauze revine judecătorului de camera preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În continuare, evaluând condițiile de admisibilitate a plângerii, se constată că petentul a parcurs procedura prealabilă a plângerii pe cale ierarhică, iar procurorul-șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus asupra plângerii formulate în termen de petent, în baza art. 339 C. proc. pen.., prin ordonanța nr. 79/II-2/2025 din 30.05.2025. Cât privește admisibilitatea plângerii formulate în baza art. 340 C. proc. pen.., prin prisma interesulului procesual al petentului F., care a atacat soluția de clasare dispusă cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită și favorizarea făptuitorului, prin ordonanța nr. 2436/P/2022 (581/321/P/2021) din 28.04.2025 a PICCJ - secția de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară consideră că petentul justifică un interes procesual propriu.

Concluzia subzistă (în baza actelor dosarului de urmărire penală de la acest moment procesual și în condițiile în care urmărirea penală se impune a fi completată - după cum se va arăta în cele ce succed), având în vedere că obiectul cauzei nr. 2436/P/2022 a PICCJ - secția de urmărire penală îl constituie sesizarea petentului privind fapte de natură penală presupus comise cu ocazia sau în legătură cu instrumentarea dosarelor de către magistratul procuror A., în care s-au cercetat fapte de constituire a unui grup infracțional organizat, de abuz în serviciu presupus comis de executori judecătorești, împrumuturi cu camătă, adjudecarea la licitație publică - bănuit trucată - a imobilului din str. x din Timișoara ce a constituit garanția imobiliară a unor împrumuturi cu camătă luate de petentul F., pentru care s-au perfectat contracte de împrumut între E. - împrumutător creditor, F. - împrumutat debitor (evacuat din imobil) și X. - garant ipotecar, ce au constituit titluri executorii în procedura executării silite.

De altfel, în ordonanța nr. 396/D/P/2015 din 29.03.2023 a DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara (întocmită după restituirea cauzei la parchet de judecătorul de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu), prin care s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și camătă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., ca efect a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, s-a reținut calitatea de parte civilă a numitului F. . Apoi, încheierea penală nr. 450/PI din 25.09.2023 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. x/2023 (conform REJUST) - prin care s-a soluționat plângerea petentului F. întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc.

pen.., confirmă interesul procesual propriu al acestuia în cauza nr. 396/D/P/2015, în condițiile în care plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că petentul nu a criticat soluția de clasare dispusă prin ordonanța din data de 29.03.2023, ci omisiunea procurorului de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală/parțială a contractelor de împrumut cu ipotecă/garanție imobiliară, chestiune despre care judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a considerat că nu se încadrează în procedura prev. de art. 340 C. proc. pen. Deopotrivă, se reține că, prin încheierea nr. 39 din 30.01.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 al ICCJ - secția penală, a fost analizată pe fond și s-a admis contestația formulată de contestatorul F. privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al PICCJ, secția de urmărire penală.

Nu în ultimul rând, prin încheierea penală nr. 45/PI/CP din 15.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Timișoara - secția Penală, a fost respinsă, pe fond, plângerea petenților F. și X. împotriva soluției de clasare față de executorii judecătorești G., Y. și Z. pentru infracțiunea de grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., dispusă prin ordonanța din 20.01.2022 în dosarul nr. x/2021 al DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, ordonanță prin care s-a și declinat competența de soluționare a cauzei față de executorii judecătorești în vederea continuării urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen. și complicitate la deturnarea licitațiilor publice art. 48 rap.

la art. 246 C. pen. (potrivit REJUST). Față de situația mai sus prezentată, care relevă un interes procesual propriu al petentului F. în soluționarea prezentei plângeri împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 2436/P/2022 din 28.04.2025 a PICCJ - secția de urmărire penală, se evidențiază că interesul pe care o persoană l-ar putea justifica pentru a ataca cu plângere o soluție de clasare nu derivă, de plano, din calitatea de subiect procesual principal al vreunei infracțiuni dintre cele cercetate în cauza finalizată cu soluția de clasare atacată (în același sens, ICCJ -S.p., încheierea nr. 479 din 11.09.2018). De regulă, persoana vătămată, suspectul și părțile procesului penal sunt îndreptățite să atace soluția de clasare, dar există și situația distinctă când persoane care, indiferent dacă au avut sau nu calitatea de denunțători, justifică un interes propriu în legătură cu soluția referitoare la fapta pentru care s-a efectuat urmărirea penală.

Pe fond, la nivel teoretic, se notează că urmărirea penală are ca obiect, conform art. 285 C. proc. pen.., strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Așadar, prima etapă a urmăririi penale este reprezentată de investigarea faptei, al cărei debut este marcat de începerea urmăririi cu privire la faptă, potrivit art. 305 alin. (1) C. proc. pen. Conform art. 305 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

Astfel, se crează cadrul procesual în care se desfășoară ancheta prin administrarea de probe. Subsecvent, dispozițiile legale stabilesc că, în cazul în care, după începerea urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale ori schimbarea încadrării juridice, în baza dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. pen. Efectuarea întregii anchete penale în condiții de legalitate este esențială, în fiecare etapă a urmăririi penale, dat fiind că potrivit jurisprudenței CJUE, noțiunea de hotărâre definitivă nu este limitată numai la sentințele și deciziile pronunțate de instanța de judecată, putând intra în această categorie și acte emise de procuror, chiar dacă nu au fost supuse unui control judiciar.

În acest sens, se au în vedere cauzele reunite Gozutok și Brugge (CJUE, hotărârea din 11.02.2003), cauza M. (05.06.2014) și cauza Kossowski (29.06.2016), în care CJUE a apreciat că principiul ne bis in idem se aplică și în privința soluțiilor de netrimitere în judecată, prin care Ministerul Public, pronunțându-se asupra fondului cauzei în urma unei proceduri aprofundate, pune capăt, fără intervenția instanței, procedurii penale angajate de stat. În consecință, în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen.., hotărârea definitivă a judecătorului de cameră preliminară conferă aspectelor de legalitate și temeinicie analizate o forță echivalentă autorității de lucru judecat (n.n. pentru ipoteza descoperirii de fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia soluția de clasare este prevăzută procedura reglementată de art. 335 alin. (2) C. proc.

pen.., similară revizuirii din faza de judecată). Plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară în baza dispozițiilor prevăzute de art. 340 C. proc. pen.. - prin care persoana nemulțumită de modul în care sesizarea sa a fost soluționată de organul de urmărire penală, are natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc asupra soluției pronunțate de procuror sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia. Rolul judecătorului de cameră preliminară în această procedură este de a examina dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă, iar soluția de clasare dispusă de procuror este susținută prin conținutul acestora.

În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., nu poate realiza un real control al soluției de clasare. Din dispozițiile art. 327 C. proc. pen.. rezultă că procurorul rezolvă o cauză penală fie prin emiterea rechizitoriului, fie a unei ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărire, doar după ce constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate.

Efectuarea cercetărilor de către organele abilitate în legătură cu chestiunile reclamate printr-o plângere penală trebuie să fie aptă să răspundă cerinței jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la obligația ce revine autorităților de a realiza o anchetă penală adecvată, fiind necesar ca organele implicate să acționeze într-un mod competent și eficient și să dea dovadă de diligență rezonabilă, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să facă eforturi pentru a analiza ceea ce s-a întâmplat, neputându-se baza pe concluzii nefondate sau pripite pentru a încheia ancheta (hotărârea din 29 iunie 2012, cauza El Masri împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei). CtEDO a subliniat, însă, că realizarea unei anchete efective reprezintă o obligație de mijloace și nu de rezultat.

În jurisprudență, s-a mai arătat că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea unei plângeri împotriva soluției de clasare, acționează în limitele stabilite de dispozițiile art. 341 din C. proc. pen., respectiv, verifică legalitatea și temeinicia soluției în baza actelor și lucrărilor dosarului, iar nu cauza sub toate aspectele, judecătorul de cameră preliminară neputându-se substitui procurorului sesizat cu plângerea inițială, pentru a stabili, direct în procedura plângerii, conținutul obiectiv al faptelor sesizate, măsura în care ele sunt ori nu descrise suficient de clar și, cu atât mai puțin, dacă plângerea însăși îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 289 din C. proc.

pen. (încheierea nr. 13 din 11.01.2024 a ICCJ - secția penală, dosar nr. x/2023.). Față de separația funcțiilor judiciare și ținând seama că plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen.. are natura juridică a unei căi de atac, se subliniază că este atributul procurorului să verifice ab initio îndeplinirea condițiilor de fond și formă pentru toate sesizările penale din cauză, să determine conținutul factual propriu-zis și complet al acuzațiilor real aduse de petent și, având plenitutine de competență în faza de urmărire penală, fie să restituie plângerea pe cale administrativă, fie să facă aplicabilitatea prevederilor art. 315 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. ori a dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen.. coroborat cu art. 294 alin. (3) C. proc. pen.. sau a prevederilor art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., eventual, a art. 311 alin. (1) C. proc. pen.. (în aceste din urmă două situații cu desfășurarea actelor de urmărire penală necesare care să ilustreze desfășurarea unei anchete efective, administrând probele necesare lămuririi situației de fapt și aflării adevărului), urmând să dispună o soluție legală și temeinică. Verificarea judecătorului de cameră preliminară în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen.. este condiționată de claritatea actelor și lucrărilor efectuate de procuror și a dispozițiilor acestuia în raport de fiecare infracțiune pentru care dispune soluția de clasare, iar considerentele ordonanței atacate trebuie să susțină fără echivoc fiecare soluție de clasare în parte, aceasta fiind o condiție esențială pentru a se putea efectua un control judecătoresc real și eficient în procedura plângerii împotriva soluției de clasare.

În prezenta cauză, prin ordonanța nr. 581/P/2021 (actual 2436/P/2022) din 29.04.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., luare de mită prev. de art. 289 C. pen., favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen. și dare de mită prev. de art. 290 C. pen. (în fapt, s-a reținut că, pe rolul secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, a fost înregistrată plângerea formulată de F. împotriva magistratului procuror A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, luare de mită și favorizarea făptuitorului, fapte constând în aceea că, în dosarele x/2015 și y/2017 ale DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, ar fi favorizat, protejat și avantajat persoanele împotriva cărora s-au formulat plângerile sau sunt inculpați în cauză, pretinzând și primind bani de la aceștia).

Așa cum s-a subliniat deja în cele ce preced, judecătorul de cameră preliminară nu are atributul de a stabili situația de fapt prin analiza, pentru prima dată, a probelor administrate în cauza în care s-a dispus soluția de clasare atacată, întrucât această situație ar echivala cu încălcarea funcțiilor judiciare. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (4) C. proc. pen.., în exercitarea funcției de urmărire penală, procurorul și organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri pentru trimiterea în judecată, iar judecătorul de cameră preliminară verifică soluția de clasare pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a altor înscrisuri noi prezentate, ceea ce înseamnă că ordonanța procurorului de caz trebuie să cuprindă temeiul de fapt al soluției de clasare, care presupune inclusiv evaluarea coroborată a probelor administrate în cauză, care să susțină soluția adoptată.

Simpla expunere in extenso a conținutului declarației petentului F. din data de 17.05.2021 și a declarației martorului C. nu echivalează cu interpretarea probelor administrate în cauză (care oricum sunt insuficiente pentru lămurirea situației de fapt, așa cum se va detalia în cele ce succed). În raport de faptele real reclamate prin plângerea penală din 21.04.2021, se impune evaluarea coroborată a tuturor probelor deja administrate în cauză: declarațiile persoanei vătămate F. din datele de 17.05.2021 și 25.04.2023, declarațiile martorilor C. din 14.06.2021 și D. din data de 17.06.2021; probele depuse de petent la momentul formulării plângerii penale din 21.04.2021; înscrisurile încuviințate ca probă prin ordonanța 2436/P/2022 din 19.04.2023 - cele depuse de petent la 03.06.2021 constând în fotocopii ale unor acte de urmărire penală din dosarele instrumentate de DIICOT - S.T.

Timișoara, fotocopii ale unor contracte de împrumut și ipotecă imobiliară, chitanțe de plată, acte din dosarul de executare silită, fotocopii ale unor plângeri penale, precum și cele depuse la 10.08.2021, constând în extrase (fotocopii) din interceptări, fotocopii ale unor hotărâri judecătorești, încheieri din dosarul de executare silită, contractul de împrumut și ipotecă imobiliară nr. 1253/22.10.2021, convenții, antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv înregistrările ambientale, extrase (fotocopii) din interceptări și înscrisuri/documentele depuse de petent și menționate în Procesul-verbal din 17.12.2024 de conservare și manipulare corespunzătoare a mijloacelor de probă; dosarele execuționale nr. x/2015 și y/2015 - conexate ale BEJ G. (solicitate de procurorul de caz potrivit ordonanței din 19.04.2023 - fila x dup și transmise la dosarul de urmărire penală în format electronic, pe 4 CD-uri), înscrisurile solicitate de procurorul de caz și transmise de ANCPI privind cartea funciară a imobilului din Timișoara, str. x; eventuala imposibilitate legală a folosirii în prezenta cauză a anumitor mijloace de probă - preluate din alte cauze în care s-a verificat legalitatea probelor de instanță, trebuie arătată și motivată, în condițiile în care, în această cauză, probele au fost administrate fie prin depunere la inițiativa petentului, fie la cererea procurorului.

Aceste probe, nevalorificate prin interpretare de către organele de urmărire penală, se impun a fi examinate în cadrul întregului material probator ce va fi administrat în cauză, proces care trebuie să se regăsească în cuprinsul actului procedural care va reflecta finalizarea urmăririi penale, ca valență a realizării unei anchete efective. Urmărirea penală este incompletă și lipsa de diligență în efectuarea urmăririi penale, al cărei scop este aflarea adevărului, este reliefată și de împrejurarea că, între data de 25.04.2023 (conform încheierii nr. 39 din 30.01.2025 a ÎCCJ, secția penală prin care s-a admis contestația petentului F. privind durata procesului penal) și momentul emiterii soluției de clasare prin ordonanța (atacată) din 28.04.2025, nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală care să îmbrace forma administrării unui mijloc de probă.

Prin plângerea penală, petentul a evidențiat fapte de natură presupus penală în legătură cu care nu s-au realizat cercetări complete pentru a se putea verifica realitatea aspectelor sesizate de petent, cu toate că acesta a administrat și indicat mijloace de probă, în conformitate cu dispozițiile legale. În aceste condiții, este întemeiată aprecierea petentului în sensul inexistenței unei anchete efective din partea organelor de urmărire penală. În esență, petentul F., prin plângerea penală din 21.04.2021 - ce constituie actul de sesizare în prezenta cauză, a reclamat fapte de natură penală presupus săvârșite prin modal